2,791 matches
-
cer. Durerea, când nu mai este durere, dezgust și scârbă este; corpul împrumutat, fie și pentru o noapte, se leapădă ca o cămașă putredă. Dumnezeu' mă-ti, dacă-ți aud gura, îți iau gâtul, ți-e clar, mă? Firul de păianjen cobora ușor ca un leagăn legănel legănat de-o creangă de nuc în grădina bunicilor: "Huța, huța, puiul mamei, huța!" La capătul firului, o muscă abia se mai mișca, aripile-i erau cusute cu o rază de lună, picioarele, încleiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai încrusteze câteva semne. Moartea, la început, vine în oglindă, două, trei intenții aproximative, apoi, din ce în ce mai convingătoare, te ademenește în ramă cât să clipească un bliț. Era trecut de 18 și era întuneric: Doamne, cine a tors acest fir roșu? Păianjen ești în cerul tău leneș sau meșter iscusit? Atârnă luna ca o insectă de grinda casei și nu găsesc foarfece de lumină, și nu am un cer al meu unde să o slobod noaptea, și nu mă pricep să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
au oprit la mijlocul întunericului, câteva becuri oarbe abia mai puteau stoarce umbre. Păienjenii se deșirau în voie prin toate ungherele, prea puțină țesătură pentru o asemenea porție de noapte. Puțină și rară, prin ochiul urzelii lumina aluneca șarpe. Visul unui păianjen este să spânzure soarele în firele sale, să îl sugrume și să-i sugă seva ca pe a unei insecte. Soarele stafidit, mumificat, atârna de un tavan plin de igrasie. Urca paingul, cobora pe un fir de mătase, vroia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ochii, privești fereastra și visul s-a voalat. Te ridici, faci câțiva pași ca o continuare a reveriei, te lovești de forme, te suprapui peste decor, te confunzi cu el. Faci câțiva pași, însă nu-ți amintești cum își urzea păianjenul firul. Ai vrea să adormi încă un ceas, o noapte sau chiar o viață pentru a-ți continua visul, dar visul este o prelungire a absenței și nimeni nu-ți spune asta. Cristale înghețate sparte în palmă. Trezirea primul instantaneu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ziua de noapte fără intervenția soarelui sau a lunii. Lanțuri, lacăte, zăvoare, ziduri, betoane, sârmă, siringi, praf de pușcă rețele de drumuri suprapuse, îngerii circulau într-un singur sens; Dumnezeu, câte puțin, în fiecare intersecție verifica rezervoarele. Gratii în pânza păianjenului soarele trecea atât cât să deschidă un nasture (insecta țese, leagă juvețe, întinde capcane sub grindă). Gratii în șosetele cârpite în talpă nimic mai ermetic decât niște pași înfășurați în scutece de lână. Gratii în felia de pâine claustrofobia cuptorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un vierme mărul copt, regrete nici măcar în firul de cenușă. Vine dinafară și se sparge înăuntru. Explozie din suflet se împrăștie în sânge, îmbibă carnea, topește oasele, urcă în creier, se depune pe sinapse, precum razele de lumină peste pânza păianjenului, nebunia. Lume, trage cortina! Degeaba mai aplauzi a trezire. Te ridici, cobori, bați metanii, sari șotronul, faci reverențe, întorci spatele, îți ești propriul spectator. Ieri ți-ai tras două palme, ieșiseși din joc cât să eviți o ambulanță ce-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
egal în fiecare fereastră. Tocurile ușilor nu toate au primit semnele trecerii. Câtă fericire în sufletul melcului! Nu împarte și nu face parte cu nimeni, deși se naște, iubește, urăște, moare și se descompune în propria casă. Fericire în sufletul păianjenului: își țese povestea cu propriul fir, intimitatea dincolo de lumină. Aici... Nu, ea este de dincolo, nu are ce căuta lângă mine, este un contur ca toate celelalte, le gândești, le atingi, le mângâi, le consumi, nu-ți aparțin, nu resuscitează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ori în zi: la 7 și la 13 le deschid poarta. Matei, pedofilul băgat la balamuc pentru că și-a violat copiii, profesor de filozofie, singurul nebun cu mintea limpede. Ochi de vultur, de cățea gudurându-se la picioarele stăpânului, de păianjen ce sugrumă razele soarelui, ochi absenți de pește mort în acvariu, sticloși ca de șarpe, ochi de apă ce îmbie la înec. Matei, căzut pe gânduri, abătut, șters, absent, plănuia evadarea. Era noapte. De pe Bucium coborau mașini cu farurile aprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
spovedanie și, în același timp, interpreta intențiile, concluzionând ca pe timpul unei anchete (niciodată intuiția nu i-a jucat feste). La început, a fost suspicios, dar pe măsura demantelărilor lacrimogene, domnul maior s-a lăsat târât ca o insectă în plasa păianjenului. La început, cântărea fiecare gest, grimasă, mimică, ca în final, impresionat de oscilările nervoase ale domnișoarei, de comportamentul ei bipolar, de temperamentul oscilant între blândețe și masochism și de câte altele, să plătească (pentru prima dată) tribut instinctelor sale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de strajă. La 7 începea Liturghia. Norii erau precum o cortină trasă, încă se mai dormea în grădina lui Dumnezeu. Soarele somnoros își clătea ochii în gârla Năsăudului, apoi, printre vârfuri de brad, prin sticla mată a ferestrelor, prin năvodul păianjenilor, cobora peste Sfintele Daruri. Dumnezeu, auster, se picura dintr-o rază. Părintele vorbea din cărți despre cărțile după care s-a făcut lumea. Dumnezeu, arhitectul, avea o bibliotecă plină de schițe. Sfântul Petru era cadastrul cerului, uneori își dădea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în lanternă. 77. Lumina dimineții ronțăia întunericul dosit printre ruine. Umbrele, precum niște cămăși de noapte îndoliate; umbrele, ambalaje de unică folosință (își ascundea luna nudul după nori, îngerii fetiși împărțeau fâșii de lenjerie intimă); umbrele, tot mai diluate. Năvodul păianjenilor (ca o stare de prizonierat) se împletea sub grinzile bisericii; soarele, o insectă cu piciorușele încleiate pe cer. O dimineață, o înserare, apoi altă dimineață, apoi altă înserare, apoi... pe valea Bârgăului, timpul, hipnotizat, privea cerul în ochi. Petru, parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
e o joacă. Numai să ne asigurăm că nu mai este și altul pe aproape” - mi-a răspuns Undiță, foarte hotărât. „Atunci, după mine, Undiță!” Am ieșit din tranșee cum iese firul păpușoiului din pământ, primăvara, și, cu mers de păianjen, am ajuns la magazie. Ne-am prelins pe lângă zid ca două picături de apă, până ce am ajuns În spatele santinelei. I-am făcut semn lui Undiță să acționeze. N-am văzut mișcarea lui. Am auzit doar o lovitură Înfundată... Rusul a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
faci asemenea griji, tată? îl consolă Valentin, care tocmai ducea la mașina parcată în fața casei un samovar voluminos de culoare argintie, foarte arătos. Dumneata o să trăiești o sută de ani!... Și după aia?... glăsui filozofic Iorgu, scuturându-și pânzele de păianjen de pe haine. Cine-a lucrat la pompele funebre știe mai bine decât oricine cât de vremelnică e lumea asta, fiule!... Știi, Stelică, i se confesă Iorgu cu glas coborât, eu tot nu m-am deprins bine cu gândul că plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
că trebuie să ne limităm deocamdată la o singură lovitură și pe urmă mai vedem... Puțin mai târziu, Titi Vlădăreanu își conduse musafirii jos, într-un apartament de la demisol. Apartamentul avea două camere și, după aerul stătut și pânzele de păianjen de prin colțuri, se vedea că nu mai fusese locuit de mult timp. Fostul ofițer îi sfătui să nu facă nici un fel de zgomot, să nu deschidă ferestrele și să lase transperantele coborâte, ca să nu atragă cumva atenția chiriașilor, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pacea nostalgiei, nu simțea nici o spaimă, nici o tresărire, deși era conștient ce periculos ar putea fi colegul lui. Realitatea acelor locuri arse de soare, despuiate pe mari suprafețe de vegetație, stâncile goale, colțuroase, ariditatea pământului pe care doar scorpioni și păianjeni fugari îl traversau ca niște umbre, îi îmbucurau inima cu conștiința propriei simțiri, îl făceau să simtă. Nimic nu putea fi cu adevărat încadrat în muntele necruțător, imens, indiferent, oricine era liber în acele locuri ce aparent condamnau la moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
e și ea lașă. Scuză-ți lașitatea cu asta, nu? Însă, cuiva drag: Fii tu însuți. Încearcă să scoți ce e mai bun, nu ce e mai rău. Știu că poți. Însă te privește. · Și e plăcut atunci când vezi un păianjen, țipi și-i sari în brațe și el râde de tine, când îți face micul dejun și te tratează ca pe logodnica ce trebuie impresionată, sau când fugi de el, căci vrea să-ți facă mozol și când te prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
așa trebuie să procedezi, răspunse Ceaiul. -Dar cum? întrebă imediat curios Alcoolul. -Te aștept cu un contract, răspunse Ceaiul. CÂNTĂREȚUL ÎNTUNERICULUI ȘI VECINII Sub un hat în Bașiu trăiau în bună înțelegere trei vecini; o furnică un greier și un păianjen. Păianjenul torcea fir pe care-l aduna ghem. După aceea urca pe o plantă întindea firul pe șapte, țesea pânza apoi trecea la urmărirea insectelor din jur. Atunci când nu reușea să prindă nimic din mijlocul pânzei, se adăpostea la o
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
trebuie să procedezi, răspunse Ceaiul. -Dar cum? întrebă imediat curios Alcoolul. -Te aștept cu un contract, răspunse Ceaiul. CÂNTĂREȚUL ÎNTUNERICULUI ȘI VECINII Sub un hat în Bașiu trăiau în bună înțelegere trei vecini; o furnică un greier și un păianjen. Păianjenul torcea fir pe care-l aduna ghem. După aceea urca pe o plantă întindea firul pe șapte, țesea pânza apoi trecea la urmărirea insectelor din jur. Atunci când nu reușea să prindă nimic din mijlocul pânzei, se adăpostea la o margine
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
trecea la urmărirea insectelor din jur. Atunci când nu reușea să prindă nimic din mijlocul pânzei, se adăpostea la o margine astfel că până la urmă îi cădeau câteva musculițe în plasă. Le învelea în pânză până când ele, neavând aer, mureau și păianjenul avea hrană. Seara revenea la adăpostul lui de unde asculta până târziu în noapte spectacolul greierului. Furnica se trezea de dimineață, înainte de a se evapora roua și pleca la muncă. Aduna mâncare, aducea câte un boț de pământ galben pentru a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
de greier singuratic. Într-o primăvară, considerând că pământul a stat destul în repaus, Omul s-a gândit să-l are. A trecut o zi au trecut șapte și furnica se întreba cu îngrijorare de ce greierul nu mai cântă și păianjenul nu mai lucrează. -Ce-or face? se întreba furnica ..... A luat câte ceva de mâncare și s-a hotărât să bată la poarta adăpostului unde locuia cântărețul întunericului. -Boc! Boc! Rostoboc! ..... ..... -Măi, ce să fie? Ce să fie?...de vecinul meu nu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Dumnezeu e mare! Nu mai fi necăjit..... Uite, mă ai pe mine de vecină, o să te ajut cum pot, cu mâncare. -Mulțumesc, vecino! Ce mă făceam dacă nu veneai? Mi ai dat speranță de viață...Cât privește pe vecinul nostru, păianjenul, nu prea am bază, nici c-a venit să mă vadă..... -Știi că ai dreptate, nici eu nu l-am mai văzut de multă vreme? La revedere. Mă duc chiar acum și pe la el. -Mergi sănătoasă, Furnico! Te rog mai
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
doresc să nu le petrec singur. -Fii liniștit, cântărețule, n-o să te părăsesc, vom ieși împreună afară din adăpost și ai să vezi ce bine va fi.... Viața merge înainte. În timp ce mergea prin galerie furnica se gândea: -Nu cumva și păianjenul a pățit la fel ca greierul? Numai ce și-a terminat șirul gândurilor că a și ajuns la adăpostul păianjenului. -Boc! Boc! Rostoboc!. Ce s-a gândit furnica: -Mai bine să intru. -Bună ziua, Păianjenule! Acesta nu-i răspunde și
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ai să vezi ce bine va fi.... Viața merge înainte. În timp ce mergea prin galerie furnica se gândea: -Nu cumva și păianjenul a pățit la fel ca greierul? Numai ce și-a terminat șirul gândurilor că a și ajuns la adăpostul păianjenului. -Boc! Boc! Rostoboc!. Ce s-a gândit furnica: -Mai bine să intru. -Bună ziua, Păianjenule! Acesta nu-i răspunde și furnica se apropie, așezându-se chiar în fața lui. Când a văzut-o nu mai putea de bucurie și i-a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ce-i cu tine? De ce ții legătura aceea la picioare? Și...și te rog vorbește mai încet că mi spargi timpanul. -Iartă-mă, Furnico. Dar așa-i când nu mai ai cu ce auzi. -Cum așa? a întrebat surprinsă furnica. Atunci păianjenul, în loc să-i răspundă, a dat așternutul la o parte și în loc de picioare i-a arătat vecinei niște cârpe în care erau înfășurate ceea ce-i mai rămăsese din membre. -Vai de mine și de mine! Și tu ai rămas fără picioare
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
de mine și de mine! Și tu ai rămas fără picioare ca și vecinul nostru cântărețul întunericului, de aceea nu mai auziți amândoi? -Exact, vecino! Și ..... zici că vecinul nostru, greierul, a pățit la fel? întrebă curios și surprins totodată păianjenul. -Da, vecine. Da! Și el a pățit la fel ca și tine. -Atunci când omul și-a arat pământul, a pățit-o și el. -Așa este! zise furnica după care a căzut adânc pe gânduri. -Ei! Acum să te văd
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]