104,745 matches
-
după aceea, mintea lui arzătoare s-a întunecat. În mai 2003, când transcriu acest text vechi scris pe timpuri în plin totalitarism, un interviu luat Hazardului neiertător prefăcut într-un adolescent curios, martor al trecerii Geniului, mă întreb, dacă, pe pământ, și mai cu seamă în România de astăzi, plină de atâți inși rudimentari, primitivi, înzestrați cu fel de fel de puteri, de la Miki Șpagă și Văcăroiu, până la ultimul ușier, mai face să legi între ele cuvintele, dumnezeiește, și să le
Fără șase 100 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13573_a_14898]
-
scop de-a dovedi că sondajul CURS minte, că adevăratul candidat serios nu e cel indicat de public, ci Popeye-marinarul-cel-atotputernic. În disperarea lor, pesedeii au acceptat chiar ca o sumă de oameni de-ai lor să fie făcuți una cu pământul de impetuosul Primar General al Bucureștiului. Din acest punct de vedere, prefectul Capitalei a fost un desăvârșit sac de box pentru mult mai experimentatul lider P.D. Căzut din lună, demagog și oportunist, militarul-prefect a constituit o ideală mostră de „inteligență
Popeye-marinarul ia lecții de greacă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13586_a_14911]
-
studiul introductiv al ediției Aron Cotruș. Opere. Poezie I, semnat de Alexandru Ruja, realizatorul ediției în două volume, - rândurile citate privesc un moment anume din viața poetului. Anii lui de exil. Născut la 2 ianuarie 1891, în satul Hașag, pe pământ transilvan, undeva între dealurile și apele Târnavelor, Aron Cotruș s-a stins la 1 noiembrie 1961, într-un spital din Los Angeles (California). De atunci, a rămas în pământul cimitirului Crucea Sfântă din Cleveland (Ohio), unde a fost îngropat. O
Stăruința pe document by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13596_a_14921]
-
de exil. Născut la 2 ianuarie 1891, în satul Hașag, pe pământ transilvan, undeva între dealurile și apele Târnavelor, Aron Cotruș s-a stins la 1 noiembrie 1961, într-un spital din Los Angeles (California). De atunci, a rămas în pământul cimitirului Crucea Sfântă din Cleveland (Ohio), unde a fost îngropat. O piatră îi păstrează numele, simplu, sub accentul înalt proteguitor al cuvintelor românești, chemate să îmblânzească prestigiul morții: În veci pomenirea lui. Dacă intervin în textul citat, în mecanica sa
Stăruința pe document by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13596_a_14921]
-
alt gen de probleme, dar unde își va afla solul unei noi patrii: „Toamna israeliană seamănă cu o primăvară, bate un vânticel ușor, călduț și înmiresmat, până la căderea bruscă a tenebrelor lumina blândă se îngemănează cu umbra de pe trotuoare, gâzele pământului mișună grăbite, frunzele colcăie încă de seve ascunse, păsările cerului, cu apelurile lor intermitente, aripi pestrițe și nume necunoscute fug speriate la orice apropiere, fâlfâind din aripi.” Cum se vede, instrumentul expresiei este limba maternă, cea română, scriitoarea cunoaște prețul
Pe portativul a trei meridiane by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13613_a_14938]
-
țărănești, la care participase (Măturatul curților, Paparudele, Caloianul, Călușarii...). Copil visător, care transforma mătasea de porumb în păr de zâne, Rica a învățat carte de la cinci ani, de... frica morții. O mătușă îi spusese că, atunci când Cometa Halley va lovi Pământul, acesta, care este un disc, se va răsturna și toți cei care nu știu carte, vor cădea în Iad. Așa că, pune-te pe învățat... Clasele primare le-a început la Preajba și le-a continuat la Giurgiu, pe atunci un
Enigmatica doamnă R... by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13594_a_14919]
-
trei ore. Acolo, în America, mă cuprinde uneori panica, dacă nu cumva pierd sentimentul a ceea ce este teatru bun și ce este teatru prost. Pentru asta am inventat, cu viclenie, un simplu truc: vin și lucrez în Europa, să ating pămîntul pentru a lua energie, să verific dacă nu am uitat ceva, dacă nu profanez ceva. Lucrînd în vara acestui an la București mi-am verificat capacitățile. Am sentimentul că simt totul. Anul viitor voi monta la Sankt Petersburg într-un
Interviu cu regizorul rus Yuri Kordonski by Maria Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/13600_a_14925]
-
nu ne puteam sustrage proverbului care spune că peștele de la cap se-mpute. Când ești obișnuit cu trucarea până și a semințelor de bostan și cu domnia minciunii în biserică, primul lucru care dispare e încrederea în propriile forțe. Cum pământul ferm a fost înlocuit de-un covor păstos de escremente morale, e o adevărată prostie să te aventurezi altfel decât cu ochii închiși și cu mâinile la nas. Dar mafioții ajunși la putere au nevoie vitală de-un astfel de
A sufoca, sufocare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13610_a_14935]
-
bun, am lăsat totul la voia inspirată a autorului: „Întorc timpul spre mine./ Îmi văd scaii,/ șura cu fân/ ici-colo înverzit,/ cât să se scuture moartea/ care mă trage în toate părțile.// Deșertul e linia care-mi desparte/ cerul de pământ.” Din Palimpsest, doar trei din cele opt versuri sunt importante: „Acum nopțile sunt mai lungi decât zilele./ Îmi număr în liniște stelele./ Vâslesc pe apa dintre două gânduri.” Transcriu în continuare, cu foarte mici amendări, cu atente propuneri de îmbunătățire
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13629_a_14954]
-
întemeietorul Blajului, Inochentie Micu Klein și nepotul său, istoricul Samuil Micu, unul din cei trei corifei ai Școlii Ardelene. Din păcate, un destin tragic a făcut ca nici unul din reprezentanții Școlii Ardelene să nu-și doarmă somnul de veci în pământul Patriei și până în anul 1997 și Inochentie; în sfârșit, în 1997, i s-a împlinit dorința exprimată într-o scrisoare testamentară și este așezat într-o criptă în Catedrala Blajului, alături de Cardinalul Alexandru Todea: "Nu știu prin ce dulceață ne
SCRISORI CĂTRE EDITORIALIST () [Corola-journal/Journalistic/13651_a_14976]
-
și până în anul 1997 și Inochentie; în sfârșit, în 1997, i s-a împlinit dorința exprimată într-o scrisoare testamentară și este așezat într-o criptă în Catedrala Blajului, alături de Cardinalul Alexandru Todea: "Nu știu prin ce dulceață ne atrage pământul natal și nu ne îngăduie să-l uităm. Zilele mele sunt spre asfințit și aș vrea ca sufletul în timpul când se va despărți de corp să fie încredințat Creatorului... și oasele mele să aștepte obșteasca înviere în mănăstirea din Blaj
SCRISORI CĂTRE EDITORIALIST () [Corola-journal/Journalistic/13651_a_14976]
-
a schimbat PNL-ul cu PSD-ul. Giculescu n-are ideologie, el e membru de partid de profesie. Pentru el există o singură deosebire importantă între partide: sînt sau nu în Parlament. În rest, politica e o apă și-un pământ. Încît alegătorul care ia în serios plimbările astea de la un partid la altul ajunge să creadă că, de fapt, fostul partid unic e cel care s-a scindat în filialele locale ale partidelor și partidulețele care se bat pentru votul
Politica în provincie by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13631_a_14956]
-
dintr-o dată, pe coasta dealului, pe malul Dunării sau în inima Bărăganului, niște schelării apocaliptice de metal negricios - în care ficțiunea științifico-fantastică se amesteca insesizabil cu viziunile coșmarești medievale - ce au dizlocat dintr-o singură lovitură sute de hectare de pămînt arabil, a cărui scoatere din circuitul agricol trebuia compensată de productivitaea sporită a spațiilor verzi din fața blocurilor și a rondurilor pentru flori din fața caselor. A doua consecință a fost una demografică și etnofolclorică, ușor de observat chiar la fața locului
Mic dicționar de vacanță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13601_a_14926]
-
combustive. Nașterea, dacă nu cumva avortul, marilor combinate siderurgice a dezvoltat o artă specifică a metalului, despre care nu se putea vorbi, pînă în acel moment, în cîmpul artelor plastice românești. Așa cum industria oțelului a scos copiii de țărani fără pămînt din satele lor colectivizate și i-a calificat ca oțelari, forjori, strungari etc., tot așa oțelul a scos sculptorii din materialele lor tradiționale, lemnul, piatra, lutul, gipsul și bronzul și i-a apropiat de tehnici noi, de probleme ale spațiului
Mic dicționar de vacanță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13601_a_14926]
-
parte. Eu unul, citind cele mai bune cărți ale confraților mei (vorbesc strict în calitate de cititor), am avut și am sentimentul că actualmente literatura noastră este aidoma unui ban de aur de care oamenii nu se folosesc, fiindcă stă îngropat în pământ, undeva foarte aproape, la câțiva centimetri, toți calcă pe el și nu au răbdarea, nu au priceperea să-l descopere, deși, dacă l-ar descoperi, le-ar fi de mare trebuință. Dar cum se poate ieși din impasul acesta? Mi-
Unele răspunsuri la câteva întrebări pe care nu mi le pune nimeni by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/13635_a_14960]
-
Un cabinet larg, mai degrabă improvizat, cu mobilier amestecat, fotolii joase, o masă joasă, pătrată, în mijloc, telefoane mobile, cărțile poetului și gazetarului azvîrlite peste tot, la îndemînă, Sub semnul întrebării, Sînt un om liber, Totuși, iubirea, Manifest pentru sănătatea pămîntului, acea fabuloasă confiscare de către Poet a terminologiei etice, care-l transformă și pe Om în ce nu este, și tot așa, azvîrlite peste tot, cocoloașe de bancnote mici, cinci sute, o mie, zece mii, murdare la propriu, soioase, pe care o
Afacerea „Meditația transcendentală” by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/13582_a_14907]
-
a trebuit să dea totul ca să și le potolească, aceste dorințe, totul și chiar ceva în plus, tocmai pentru că n-avea nici o altă posibilitate moștenită, de a ajunge cît mai sus, cît mai în preajma puterii supreme, cea de aici, de pe pămînt? „Nu-mi place gloria împăturită?”. Din clipa aceea nu s-a mai înțeles nimic: răspundere, durere, neodihnă, „poetul răstignit în piscul datoriei sale”. Pînă cînd congestionat și neoprindu-se din strigăt, Adrian Păunescu, a apăsat pe un buton. Angelica lui
Afacerea „Meditația transcendentală” by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/13582_a_14907]
-
1989. Povestiri pentru copii: O Rapaz de Bronze ( Băiatul de bronz), 1956; A Menina do Mar ( Fetița Mării), 1958; O Cavaleiro da Dinamarca ( Cavalerul Danemarcii), 1964; Povestiri: Cantos exemplares ( Povestiri exemplare), 1962; Histórias da Terra e do Mar ( Povestiri ale pământului și mării), 1984. Șoseaua înainta printre câmpuri și uneori, în depărtare, se zăreau munții. Era început de septembrie, iar dimineața pogora pe pământ lărgită de lumină și deplinătate. Totul părea în flăcări. Și, în automobilul care-i ducea, femeia i-
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Cavalerul Danemarcii), 1964; Povestiri: Cantos exemplares ( Povestiri exemplare), 1962; Histórias da Terra e do Mar ( Povestiri ale pământului și mării), 1984. Șoseaua înainta printre câmpuri și uneori, în depărtare, se zăreau munții. Era început de septembrie, iar dimineața pogora pe pământ lărgită de lumină și deplinătate. Totul părea în flăcări. Și, în automobilul care-i ducea, femeia i-a spus bărbatului: E mijlocul vieții. Prin geamuri, totul fugea înapoi. Casele, pădurile, munții, satele, copacii și râurile fugeau și păreau devorați pe
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Intersecția trebuia să fi apărut până acum, a spus bărbatul. Și atunci, ce facem? a întrebat femeia. Mergem înainte. Dar ne rătăcim. Nu văd alt drum, a spus bărbatul. Și a oprit mașina. În stânga se vedea o întindere mare de pământ, goală; în dreapta, o colină acoperită de copaci. Să urcăm în vârful colinei, a spus bărbatul. De acolo trebuie să se poată vedea toate drumurile din jur. Au urcat în vârful colinei și nu au zărit șosele, dar au zărit un
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Acolo, după stâncile acelea, a spus omul arătând cu mâna, este un izvor. Duceți-vă să beți până termin eu șanțul. Au plecat în direcția indicată și în spatele stâncilor au găsit izvorul. Izvorul cădea de sus și se înfigea în pământ, drept, curat și sclipitor ca o spadă. Au băut, iar picurii de apă le-au stropit fața și părul; râdeau veseli, răcoriți, uitând de oboseală, de drumul rătăcit, de călătorie. Femeia s-a așezat pe o piatră acoperită de mușchi
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
că am ajuns în altă parte. Sau ne-a furat cineva mașina. Să ne întoarcem la izvor; sigur că omul s-a dus acolo. Au urcat și au coborât colina; au traversat grădina de zarzavat. Mirosea a mentă și a pământ reavăn. Dar dincolo de stânci n-au găsit izvorul. Nu era aici, a spus bărbatul. Aici era, a spus femeia. Aici era. Mi-e frică. Să ne întoarcem repede la șosea. Și au luat-o înainte pe șosea în căutarea mașinii
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
adunat o piramidă mare în basma. Pe urmă i-au legat colțurile două câte două. Să mergem, a spus bărbatul trecându-și degetul prin cele două noduri. Însă femeia a întors capul și a respirat adânc mirosul copacilor și al pământului. A ridicat mâna și pe vârful degetelor i s-a așezat un fluture. Ah a spus ea, chiar pierdută cum sunt, tot văd cât de parfumat și de minunat este totul. Chiar fără să știu dacă voi ajunge vreodată, îmi
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
copaci, s-au trezit în fața unei prăpăstii. Aplecându-se înainte, au încercat să vadă. Dar, la lumina stelelor nu zăreau nimic decât un hău de întuneric, iar o răceală de marmură le atingea obrajii. E o prăpastie, a spus bărbatul. Pământul se despică în fața noastră. Nu mai putem face nici un pas. Uite aici a răspuns femeia. Și a arătat o cărare îngustă care înainta pe marginea prăpastiei. În stânga se înălța o faleză de piatră, iar în dreapta era hăul. Să mergem, a
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
stelelor, cumpănind fiecare gest și fiecare pas. Dar deodată trupul bărbatului s-a clătinat, s-au rostogolit niște pietricele. El i-a strigat femeii: Ține-mă Însă umărul lui alunecase deja din mâinile ei. Femeia a țipat. Agață-te de pământ Dar nici o voce nu i-a răspuns, iar în tăcerea vastă, limpede și sonoră se auzea doar rostogolirea pietrelor. Era singură, învăluită în spaimă, agățată de pământ, în fața hăului. Răspunde a strigat, aplecată peste prăpastie. În depărtare, ecoul a repetat
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]