KorAP: Find »[drukola/base=pământean & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...73 >

1,801 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445

Parcă Mary, răspunse a doua femeiușcă. Sau Juanita. Sau Păscuțoiu Vasilica. — Și noi cum să-ți spunem? întrebă exasperat Dromiket 4. — Spuneți-mi Tilde. Sau Larionovna. Episodul 23 Mărturisirile lui FELIX S 23 Păhăruțele cu antigel îi mai încălziră pe pământeni. În special comandantul Felix S 23 părea acum mult mai uman, bine dispus și, dacă ar fi fost programat să râdă, cu siguranță ar fi făcut-o. Din păcate, râsul, zâmbetul în general fuseseră scoase de mult din cartelele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
Și fetele? făcu marțianul, arătând spre femeiuști. — Tot bitter, răspunse cu același glas gros una din ele. — Atunci - zise marțianul, chemând chelnerul și apăsând pe tabloul de comandă -, trei antigeluri și două bittere. Chelnerul plecă. Se lăsă o tăcere stânjenitoare. Pământenii se gândeau dacă făcuseră bine dând patru lăzi cu „Gerovital”, da’ mai ales nucu’... S-a lăsat o tăcere stânjenitoare, observă una din femeiuști. Hai, nu fiți scârțari! Am venit aici să ne distrăm! Care știe un banc? Pământenii se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
stânjenitoare. Pământenii se gândeau dacă făcuseră bine dând patru lăzi cu „Gerovital”, da’ mai ales nucu’... S-a lăsat o tăcere stânjenitoare, observă una din femeiuști. Hai, nu fiți scârțari! Am venit aici să ne distrăm! Care știe un banc? Pământenii se uitară unul la altul. — Cică - începu timid Dromiket 4 - la un ospiciu doi nebuni se plimbau. Și cum mergeau ei așa văd o pisică zburând... — Ce e aia o „pisică”? îl întrerupe a doua femeiușcă, pe care o chema

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
mai apropiați din galaxie și să construim în consecință. Am făcut de toate: apă, calorifere, fracții, femeiuști, nave, mărgele, roata, legi, focul, blugi, antigravitația, hreanul, laserul, penicilina și le vindem cui are nevoie. Și să știi că numai dumitale, ca pământean, îți par frumoasă. Un marțian m-ar da pe-un litru de apă. — Asta așa e, recunoscu marțianul. Episodul 27 Pământenii își iau rămas-bun de la omuleții verzi Mai ascultară câteva bancuri proaspete interceptate din eter de marțian (dintre care pământenilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
focul, blugi, antigravitația, hreanul, laserul, penicilina și le vindem cui are nevoie. Și să știi că numai dumitale, ca pământean, îți par frumoasă. Un marțian m-ar da pe-un litru de apă. — Asta așa e, recunoscu marțianul. Episodul 27 Pământenii își iau rămas-bun de la omuleții verzi Mai ascultară câteva bancuri proaspete interceptate din eter de marțian (dintre care pământenilor le plăcu cel mai mult bancul cu neptunianul sărac ce-și bate nevasta și vrea s-o arunce de pe planetă, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
pământean, îți par frumoasă. Un marțian m-ar da pe-un litru de apă. — Asta așa e, recunoscu marțianul. Episodul 27 Pământenii își iau rămas-bun de la omuleții verzi Mai ascultară câteva bancuri proaspete interceptate din eter de marțian (dintre care pământenilor le plăcu cel mai mult bancul cu neptunianul sărac ce-și bate nevasta și vrea s-o arunce de pe planetă, dar nu reușește s-o îndepărteze mai mult de doi-trei metri din cauza puternicei forțe gravitaționale), după care comandantul Felix S

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
rămas-bun. — Cred că sunt în asentimentul colegilor mei dacă voi spune că ne-a făcut o reală plăcere să stăm cu voi, zise Felix S 23 către cele două femeiuști verzi. — Plăcerea a fost reciprocă, răspunse una dintre ele. Voi, pământenii, sunteți și cei mai haioși din spațiu. — Am putea să vă luăm adresele ? îndrăzni Dromiket 4. — N-are sens, răspunse femeiușcă. Noi, cu stația noastră, ne deplasăm spre verde, iar voi urmați deplasarea spre roșu. Dar putem să vă dăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
ale științei și tehnicii nu sunt puse totuși în slujba noastră, a roboților. Același lucru l-am observat și la omuleții verzi. Aveau de toate, e drept, dar parcă le lipsea ceva uman, se pierdea ceva din căldura specifică nouă, pământenilor. Femeiuștile lor erau frumoase, dar nu cred că erau capabile de-o prietenie sinceră, de-o iubire adevărată, dezinteresată. Am băgat de seamă și eu, zise Dromiket 4. Iubirea la ei e derobotizată. — Ei nu știu ce e aia „mamă”, completă Stejeran

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
dădură din nou lacrimile. — Benga Williams, răspunse el suspinând. — Williams? Ăsta e un nume saxon! făcu uimit Felix S 23. Au ajuns saxonii până în Alpha? — N-au ajuns, răspunse micul Benga. Adică n-au ajuns toți. A ajuns numai tata. Pământenii se uitară unii ia alții. — Păi taică-tu e de pe Terra? zise Felix S 23. — Da, răspunse Benga. — Și când a ajuns el în Alpha? — În 1943. — Măi băiete - zise comandantul Felix S 23 -, eu nu știu cine te-a învățat, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
câștige timp. Tălâmbii, fericiți, începură să țopăie. În vremea asta, de pe plaiurile învecinate curgeau spre navă alții și alții, femei, copii, bătrâni. Ajunși lângă tovarășii lor, întrebau ce trebuie să facă și porneau și ei să salte care cum puteau. Pământenii îi priveau fascinați. — Ăștia ne linșează dacă în continuare nu le ordonăm nimic, zise cu voce scăzută Felix S 23. Mai bine să plecăm. Se întoarse spre mulțimea de tălâmbi care terminase de sărit și aștepta nemișcată. Ia ascultați aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
un minut, îi zăriră sursa. — Ei, drăcie! exclamă comandantul. De după un pâlc de salcâmi din capătul lanului cu orz se ivi, venind spre ei, un tractor. Episodul 5 Tractoristul Când tractorul ajunse cam la treizeci de metri, uimirea celor doi pământeni, în loc să scadă, spori: la volanul autovehiculului nu stătea nimic care să sugereze o ființă extraterestră, nimic din ceea ce văzuseră pe Marte, pe Venus sau pe video, ci pur și simplu un om ca ei, poate puțin mai mic. Se vede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
sau pe video, ci pur și simplu un om ca ei, poate puțin mai mic. Se vede treaba că uimirea eroilor noștri era pe deplin împărtășită și de conducătorul tractorului care, uitându-se la strălucitoarea navă „Romroyce” și la siluetele pământenilor, rămase pur și simplu cu gura căscată. Trecură astfel câteva clipe lungi. Nici unul dintre ei nu îndrăznea să facă sau să spună ceva. Comandantul Aciobăniței avu impulsul să se-ntoarcă și să se refugieze în goană în navă, dar își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
zise K.M. 273. Noi credeam că suntem singuri în Univers. — Care noi? — Noi, mediocrii, spuse tractoristul. — Dar toți sunteți mediocri pe planeta asta? întrebă Amărășteanu. — Bineînțeles, dacă trăim aici! spuse K.M. 273. Voi, dacă trăiți pe Pământ, nu sunteți toți pământeni? — Și cum v-ați dat seama că suntem de altundeva? — După navă, zise tractoristul. Noi n-avem așa ceva. Voi nu puteți zbura? zise Amărășteanu. — Avem vreo trei avioane, dar sunt mai mult în reparație. — Femei aveți? — Nu-i o problemă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
minunată, trăim foarte corect. Dacă o să vă faceți treaba bine, n-o să vă-ntrebe nimeni de ce nu sunteți mediocri. Episodul 7 La cantină În clipa aceea, peste întregul lan, plutind în forță, se auzi apelul: „Toată lumea la masă!”. Cei doi pământeni tresăriră, uitându-se în jur. — Ce-a fost asta? întrebă comandantul Aciobăniței. — E difuzorul nostru cu rază lungă de acțiune, spuse, neascunzându-și mândria, tractoristul. Patru ani am muncit la el, da’ te scoală și din morți. Veniți și dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
acțiune, spuse, neascunzându-și mândria, tractoristul. Patru ani am muncit la el, da’ te scoală și din morți. Veniți și dumneavoastră, e ora mesei, o să-i cunoașteți și pe alți tovarăși de-ai mei. Tractoristul o luă înainte. Cei doi pământeni, după un schimb îngrijorat de priviri, porniră după el. K.M. 273 urcă în cabină, așteptând până Aciobăniței și Amărășteanu se cățărară pe una din treptele laterale de acces, și porni tractorul, întorcându-l spre un dâmb din capătul lanului. Motorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-l spre un dâmb din capătul lanului. Motorul duduia îngrozitor, se gripa, hârâia, scotea fum. — Cam mediocru motorul! strigă Amărășteanu spre cabină. — Da, da, e bun, merge! răspunse tractoristul, săltând cu însuflețire în scaun. Ajunseră pe culmea dâmbului. De-acolo pământenii noștri zăriră de cealaltă parte, jos în vale, un soi de hangar lung, de lemn, spre care se îndreptau din toate părțile zeci de bărbați voinici, scunzi, stăpâni pe soartă, și mame și copii și fete mediocre drăguțe, cu basmale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
blondul. Te-ai învârtit de-o zi liberă. Ai putea astăzi să-mi dai mie prăjitura. Da’ ce, tu mi-ai dat-o atunci când i-ai găsit p’ăia trei în porumb? făcu tractoristul, apoi se-ntoarse spre cei doi pământeni care așteptau stânjeniți mai în spate: Poftiți încoace, vă rog! O luară printre cișmele spre un grup de cazane masive în jurul cărora roboteau câțiva mediocri îmbrăcați în halate albe. Cei veniți de la câmp îi priveau curioși și cu vie simpatie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
tocmai gusta cu precauție dintr-un linguroi. — Să trăiți, tovarășe responsabil! zise tare tractoristul. Mă iertați că vă deranjez, dar am prins în orz doi extramediocri. Responsabilul își ridică privirea din linguroi și se uită pe deasupra ochelarilor la cei doi pământeni, apoi la tractorist. — Din ce brigadă faci parte? îl întrebă el pe K.M. 273. — Din brigada a cincea, răspunse tractoristul. Și-atunci ce căutai la orz? zise responsabilul cu un licăr de triumf în pupile. Brigada a cincea trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
prima ocazie la insecticide. O umbră de spaimă trecu pe chipul tractoristului care salută și plecă. Responsabilul atârnă linguroiul alături pe un suport, își scoase ochelarii aburiți de ciorbă, și-i șterse, îi puse înapoi pe nas și privi spre pământeni. Și voi, măi băieți - spuse el, într-un târziu, cu oboseală în glas -, cum mama dracului ați nimerit tocmai aici? Ce să fac eu cu voi? De unde sunteți? — De pe Terra, răspunse comandantul Aciobăniței. — Măi băieți, nu știu unde vine asta, da’ aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
fi o treabă. Ducem mare lipsă de tinichigii. În clipa aceea de responsabil se apropie o fetișcană rumenă în obraji, cu un bust zdravăn, extramediocru. — Tovarășe responsabil - ciripi ea cu vioaie familiaritate, nu fără să se uite pe furiș la pământeni -, să mai pun ceva în ciorbă? — Da - zise comandantul fără să întoarcă privirea -, mai pune niște apă, mai avem doi la masă. Episodul 9 Poftă bună! După ce sfârși de supravegheat personal câteva mici operații de dregere și conturare pe deplin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
Episodul 9 Poftă bună! După ce sfârși de supravegheat personal câteva mici operații de dregere și conturare pe deplin a gustului ciorbei, aruncând cu mâna lui câțiva pumni de pătrunjel proaspăt în domolul clocot final, responsabilul le făcu semn celor doi pământeni să-l urmeze, îndreptându-se spre uriașul hangar unde așteptau, frumos așezate la mese și jucându-se nerăbdător cu lingurile de aluminiu, ființe mediocre. La apariția lui, clinchetul vesel încetă și se așternu o respectuoasă liniște. — Aveți aici doi extramediocri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
întrebă mulțimea. — Acolo unde se doarme: în dormitor. Se vor aduce încă două paturi. Altceva? — Altceva nimic, spuse mulțimea. — Atunci, poftă bună! ură responsabilul și, fără să mai scoată o vorbă, se-ntoarse pe călcâie și se îndepărtă. Cei doi pământeni rămaseră în picioare, pradă privirilor curioase a mai bine de o sută de perechi de ochi mediocri. Comandantul Aciobăniței simți că-l încearcă aceeași senzație de stinghereală ca atunci, demult, în tinerețe, când, la un curs de perfecționare, fusese scos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
zise Aciobăniței. Mediocrul în vârstă se aplecă spre vecinul lui din dreapta, îi șopti ceva la ureche, iar acesta, la rândul lui, făcu la fel cu vecinul său. Ca urmare a acestor șoapte și murmure neclare întinse în tot hangarul, în fața pământenilor începură să sosească, dați din mână în mână, zeci de ardei iuți. Înaintea acestei emoționante dovezi de simpatie, comandantului Aciobăniței aproape că-i dădură lacrimile. „Măcar dac-am fi avut niște pixuri sau niște brichete, să le dăm și noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
vârstă - ați renunțat toți la ardei pentru noi... sunteți foarte drăguți... — Nu vă faceți probleme. Noi toți suferim cu stomacul - șopti mediocrul -, nu putem mânca ardei iute. Episodul 10 Ciorba În timp ce ardeii iuți continuau să se îngrămădească în fața celor doi pământeni, fetișcana mediocră zdravănă, pistruiată, ce părea a fi bucătăreasă, se apropie de hangar și lăsă eroilor noștri două linguri și două furculițe. — Cuțite nu se dau? întrebă încet comandantul Aciobăniței pe mediocrul în vârstă, după ce fetișcana se depărtă. — Cui prodest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
învârti de vreo două-trei ori prin farfurie, căutând un semn caracteristic, vreun morcov, o legumă recognoscibilă, ceva. — Dar rețeta propriu-zisă - întrebă el - pe ce se bazează în principiu? La auzul acestor cuvinte, lingurile câtorva mediocri care erau așezați în apropierea pământenilor încremeniră în aer. Tânăra comeseană de vizavi, fără să ridice ochii din farfurie, spuse încet: — Rețetele nu țin de competența noastră. Noi avem datoria să mâncăm. Și v-aș sfătui și pe dumneavoastră să faceți la fel dacă nu vreți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]