1,786 matches
-
freca mîinile, punea ibricul de cafea pe reșou. Se simțea stăpîn peste acest cimitir În care dormeau legile bune și legile proaste laolaltă, mîncate de paraziții hîrtiei, dirija de acolo din subsoluri o putere pierdută. Își privi chipul În oglinda pătată de muște, atîrnată de un raft. Nu degeaba Îi spuneau ei la școală cavalerul tristei figuri - da, da, chiar așa, semăn, semăn bine cu nebunul ăla din La Mancha. Sorbea din cafea și citea ordonanța nr. 137, art. 15, paragraful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Îmi va deveni socru - am Încremenit: doi ochi verzi mă priveau fix din Întunericul unei Încăperi În care se Înghesuiau de-a valma boccele de rufe, vase cu smalțul sărit, pantofi scîlciați, scaune și mese vechi jupuite la colțuri, porțelanuri pătate de muște, pahare de baccara desperecheate cu irizări roșiatice și verzui În rotunjimile sticlei, relicvele unei existențe care se anunțase cîndva strălucitoare. Fotografiile Îngălbenite pe care le ținea Într-o cutie de pantofi, Înfățișau un bărbat frumos, În costum gri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu degetul litere pe pereții unui oraș În zori cînd stropitorile șterg rujul femeilor de pe porți ei toți, chipuri alungite triste chipuri de oi curgînd În bălți vîscoase de ciment Miron Daniel Virgil Marius Leonid și deodată masca aceea vulgară pătată de muște freza ei năclăită și mîna de ipsos agitînd biciul făcînd să pornească malaxoarele betonierei stîrnind trîmbe de praf și acolo În biserică preoții grași tunși scopiți asmuțind corul lîngă coarnele altarului făcînd să răsune osanale un spectacol pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fiica lui din Argintiș, unde locuiau, ca s-o fotografiem. Iar pe brad, numai luminițe sfârâitoare, nici un îngeraș agățat de crengi sau bomboane de anul trecut, doar o singură podoabă de sticlă în vârf și ace de brad de la Dumnezeu, pătate cu ceară. Nopțile cu băi călduțe în cada aceea bizară, cărțile nerușinate sau umile și casa cu cele șaizeci și nouă de uși deschise, așa cum era ea. Dar și bărcile bălăngănindu-se de-a lungul lacului, cu niște lampioane neverosimil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ori o întreba pe tanti Mae care credea ea că e. Când nu a mai găsit poza, a luat-o razna, așa că tanti Mae a trebuit să i-o dea înapoi. Curând, a ajuns ruptă și galbenă, iar crucile erau pătate și unsuroase, că mama punea tot timpul degetele pe ele. Când tanti Mae mergea noaptea să cânte, eu stăteam și o priveam pe mama uitându-se la poză. Nu-și dădea niciodată seama că sunt acolo, stătea doar și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
în casă și nici nu știam unde să merg după unul. M-am gândit că dacă o las pe mama să stea liniștită până dimineață, se va face bine. Sângele a încetat să-i mai curgă, ceea ce era bine, dar pătase tot patul și începuse să devină lipicios pe cearșaf. Am mers și am adus o cârpă udă și i-am șters fața și gâtul, și am dat jos tot sângele care nu era prea întărit. Cum o ștergeam în jurul gurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de cercei mici și albi, dintotdeauna, cu perlele lor mici și albe, atunci ea însăși unde era până la urmă? Pe tâmpla ei se vedea o vânătaie imensă, întunecată și adâncă, din care cursese puțin sânge. Hainele ei, odată impecabile, erau pătate cu iarbă verde, cu noroi maro, iar părul ei era îmbibat de rouă. Arăta ca propria ei stafie. 4tc "4" Nu era nevoie să mă uit peste meniu. Știam deja ce voiam. Aș dori o porție de ciuperci pane cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
să cobor garda. —Agenda ta era pe birou, în galerie. Am deschis la prima pagină. Nu era nevoie să îl întreb de unde a știut a cui este. Agenda mea e o zdreanță pe care o am de ani de zile, pătată de vopsea, pe care scrie mare SAM cu markerul. E greu să o ratezi. — Știu că mi-am asumat cam multă libertate, a continuat el, cu capul aplecat pe-o parte. Dar dacă îmi ceri să plec acum am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Părea ceva mai mică și avea muchiile mai ascuțite, dar fără nici o îndoială, ceea ce vedea în față era Stânca Adevărului. Se ridica dintr-o mare de nisip negru peste care se scurseseră din versant grohotișuri mărunte de calcar. Culoarea albicioasă, pătată cu tente roșiatice a acestora, contrasta puternic cu negrul de dedesubt. El însuși stătea pe un platou înclinat, acoperit și el de pietre mici cu muchii tăioase. Deși în jurul lui totul era încremenit, știa că toată grămada aceea de roci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cinstit militantă sau, pur și simplu, negociată acolo unde se cumpără trădările ordinare. În felul acesta, între spioni și supraveghetori, între casetofoane și camere video, totul părea sigur și foarte sigur, la adăpost de orice interferență malignă care ar fi pătat acuratețea actului electoral, și acum, odată terminat jocul, nu mai rămânea nimic altceva decât să stea cu brațele încrucișate și să aștepte sentința finală a urnelor. Cînd în adunarea electorală numărul paisprezece, pentru a cărei funcționare am avut satisfacția enormă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
la baie. Scoase din dulap trusa de prim ajutor, pachetul de vată, apa oxigenată, un dezinfectant lichid pe bază de iod, pansamente adezive din cele mari. Se gândi, Mai mult ca sigur, treaba asta necesită niște copci. Cămașa îi era pătată de sânge până la cureaua pantalonilor, Am sângerat mai mult decât credeam. Dezbrăcă haina, desfăcu cu greu nodul lipicios al cravatei și își scoase cămașa. Bluza de corp era și ea murdară de sânge, Ar trebui să mă spăl, asta ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
aici mai devreme, dar nu te-am găsit. — Am cinat târziu, i-am zis. Acum mă răzgândisem. Nu mai puteam zice că băutura îl adusese în halul acesta de evidentă disperare. Fața lui de obicei atât de trandafirie era acum pătată într-un mod nefiresc. Îi tremurau mâinile. — S-a întâmplat ceva? l-am întrebat. — M-a părăsit nevasta. Abia izbuti să scoată aceste vorbe. Apoi i se tăie respirația și lacrimile începură să-i picure pe obrajii, rotunzi. Nu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mai Încolo, la jumătatea urcușului, Încercând să Își desprindă Încălțările din apă și noroi. Cu o grimasă de dezgust, Își smulse de pe pulpă o lipitoare, azvârlind-o cât colo. În locul unde ventuza mușcase din carne, un pârâiaș de sânge Îi pătase pielea. Își spălă rana cu un strop de apă, apoi fixă nerăbdător mișcările neîndemânatice ale lui bargello, care se tot zbătea să ajungă până la el. - Ei bine, unde e? În fața lor, printr-o deschizătură din stufăriș, se zărea malul râului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
A luat-o pe acolo, Îi zise, arătând spre hățișul de străduțe din spatele Baptisteriului. Dar cum te simți? adăugă el apoi, cu ochii ațintiți asupra rănii. Dante Își atinse locul de la baza gâtului, de unde Îi venea durerea, retrăgându-și degetele pătate de sânge. Pipăindu-și tăietura, făcu un pas Îndărăt, pentru a se menține la distanță de celălalt, care părea dornic să Îl ajute. Arrigo pricepu și stătu locului. Un zâmbet Îi Încreți buzele. - Nu eu am căutat să te ucid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
îndată, ocupat cum era să privească pantofiorii de vară, din crep și piele tăbăcită de culoare neagră, ale căror vârfuri și tălpi erau acoperite cu puțin noroi. Iar acest noroi mai curând cenușiu decât brun lăsase o dâră pe jos, pătând cu alb pătratele negre și cu o culoare întunecată pe cele albe. Se știa că procurorul poartă, indiferent de vreme, o încălțăminte mai sclipitoare decât cascheta unui soldat din garda republicană. Putea să cadă o zăpadă de-un metru, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Edmond Gachentard avea niște picioare mari, o bască și un gust supărător pentru aperitivele complicate, ale căror mirosuri se înrudeau cu ale preparatelor farmaceutice. Privind cerul, dădea adesea din cap și devenea dintr-odată meditativ când nori mari și rotunzi pătau cu albul lor un cer de un albastru foarte pur. „Ticăloșii“, spunea în astfel de momente, dar n-am știut niciodată dacă se referea la nori sau la alte imagini, îndepărtate și încețoșate, care navigau pe cer numai pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe fundul lui, ca pentru a găsi acolo forța de a-și continua povestea. Colonelul puse să fie adus. Puștiul se smucea în toate direcțiile, repetând întruna același lucru „Eu am fost, da, eu am fost!“. Pielea îi era vineție, pătată din loc în loc de răni roșiatice, vârfurile degetelor de la mâini și de la picioare începuseră deja să i se înnegrească sub efectul înghețului. Despiaux îl înveli cu o pătură și îl ajută să meargă până înăuntru. Matziev i se alătură din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
energizante până târziu, În frigurosul amurg autumnal, cu Amory pe post de fundaș, Îmboldindu-și echipa cu disperare, efectuînd placaje imposibile, țipând semnalele cu o voce diminuată până la un șuier aspru, furios, găsind totuși timp să se delecteze cu bandajul pătat de sânge din jurul capului și cu eroismul Încordat, glorios, al plonjoanelor, al trupurilor ce se izbeau și al mădularelor dureroase. În minutele acelea curajul curgea ca vinul din asfințitul de noiembrie, iar el devenise eroul etern, identificându-se cu lupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de tăcere de după acest avertisment, Amory și-a dat seama că În cameră mai erau și alte lucruri, nu numai oameni... Peste forma ghemuită de pe pat și În jurul ei atârna un nimb, țesut din borangic, ca o rază de lună, pătat ca un vin vechi, stătut... ceva oribil totuși, planând difuz deasupra lor, a celor trei... Iar lângă fereastră, Între perdelele Învolburate, stătea altceva, nedeslușit, fără trăsături... ceva straniu și totuși familiar... Simultan, două cufere mari se materializară de fiecare parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cu ochelari de soare. Dar lumea de afară nu-i așa. Individul... omul ăla este ultima... mă rog, este foarte josnic. Și-a făcut nevoile în parc, în văzul lumii, în fața mea și a unei mame! Are o geantă oribilă, pătată de ciment, și Dumnezeu mai știe ce. Iar în tramvai s-a descălțat și s-a scărpinat între degetele de la picior. Nu mai pot! Nu mai pot, nu mai vreau, nu mai pot! În astfel de situații - deși niciodată lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
este o anexă perisabilă a omului și nicidecum cel mai important lucru, cu toate că poți cumpăra atâtea chestii pe care să le introduci în corp sau să le atârni pe el. Când Anna vede ceva alb, simte imediat nevoia să‑l păteze. Anna se gândește obsesiv numai la lucruri neplăcute care‑i trec prin creier într‑o singură direcție. Bariera se ridică întotdeauna numai pentru a lăsa să intre toate aceste lucruri neplăcute care nu mai ies niciodată afară, se înghesuie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nimic, pentru că el nu mănâncă pe la alții, după cum se exprimă el însuși. Tata se gândește adesea la scheletele întunecate ale oamenilor pe care i‑a ucis până când zăpada din Polonia n‑a mai fost albă și imaculată, ci maculată și pătată de sânge. Totuși zăpada revine mereu și între timp nu mai poartă nici o urmă a celor dispăruți. Mama, pe de altă parte, încearcă să‑și învețe copiii ce este omenia, lucru care intră în atribuțiile unei mame. În curând însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
autoritate. Persoana cu autoritate este el, un funcționar de bancă cu perspective de a avansa în postul de director de filială. Numai în caz de bună purtare, desigur, dar n‑o să‑i lase el pe puștii ăștia necopți să‑i păteze reputația. Dacă fac scandal, va nega totul cu indignare îndreptățită și va striga sus și tare că asta‑i obrăznicie. Să fie oare un băț ascuțit care își face drum printre picioarele Annei sau ceva mai neplăcut? E ceva dezgustător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Tatăl Sophiei e mai degrabă suplu și vânjos. Un tip sportiv și el. Lui Rainer nu i‑ar plăcea să‑l disprețuiască pe tatăl femeii pe care o iubește, bine că nu e nevoit s‑o facă. Imaginea ghiulurilor care pătează niște degete albe a luat‑o din expresionism, care e mort și îngropat. Îi disprețuiește pe toți, pe grăsanii excursioniști și pe cariatidele alea îmbrăcate în frac, nu pentru asta l‑a adus maică‑sa pe lume, după cum scrie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ce facem noi aici, de nota zece și‑o să fie tot mai bine, dacă te gândești cât am așteptat momentul ăsta; acuși o să țipi de plăcere și‑o să faci ca trenul. Distrat, Rainer se studiază, la rândul lui, în oglinda pătată de pe perete; ca de atâtea ori, exersează și astăzi o lipsă totală de mimică. Încearcă să atingă o imobilitate absolută a feței, pentru ca schimbările produse în starea lui de spirit să nu i se citească pe fațadă, iar ceilalți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]