866 matches
-
I, 168; Florin Faifer, Portrete în dialog, CRC, 1991, 12; Liviu Leonte, Un roman al înstrăinării, RL, 1996, 3; George Bădărău, Creanga de salcie, DL, 1996, 4; Mănucă, Perspective, 126-129; Rodica Draghincescu, Arta interviului, „Minerva”, 1997, 2; Adrian Dinu Rachieru, Pătimiri basarabene, L, 1997, 6; Z. Ornea, O evocare a Fălticenilor de Grigore Ilisei, RL, 1997, 51-52; Dicț. scriit. rom., II, 587-588; Ioan Holban, Voluptatea povestitorului, RL, 1999, 42; Faifer, Faldurile, 77-79; Mircea A. Diaconu, Farmecul călătoriei, CRC, 2000, 4. R.B.D.
ILISEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287527_a_288856]
-
proveneau din Capadocia). Istorisirea aceasta, ferită de intruziuni suprafirești, conținând în schimb știri însemnate despre viața în Dacia sub ocupația gotă relatate expresiv, a fost scrisă probabil în grecește (un titlu al său fiind Martyrion tou agiou Saba Gotthou, adică Pătimirea Sfântului Sava Gotul), într-o manieră utilizată în epocă. Redactarea s-a petrecut la Tomis (unde moaștele Sfântului fac un prim popas), dar cu înglobarea datelor primite din stânga Dunării de Jos. Literatura teologică a episcopilor misionari se cuvine a fi
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
Miscellanea) - trei volume masive cercetărilor și notațiilor de istorie literară: Studii ovidiene, Studii despre D. Cantemir și Articole românești din diverse publicații. O mică parte din contribuțiile sale, cu caracter compozit, a fost selectată după o viziune proprie în culegerile Pătimirea moldovenilor (1993), mult amplificată sub titlul Scolii paralele (1997), și Glose istorico-literare (1994). În fine, Dacia Sacra (1999), tipărită postum, cuprinde în afara studiilor de istorie referitoare la perioada veche și medievală a romanității dunărene, corespondența autorului cu Constantin Noica. Erudiția
LOZOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287857_a_289186]
-
Erudiția, stilul viu, nuanțat și mai ales patosul ce străbate toate intervențiile, ca și infiltrațiile filosofico-moraliste sau aluziile la cotidian dau operei lui L. o aură deosebită, apropiind-o, pe o bună parte a întinderii ei, de sfera literaturii. SCRIERI: Pătimirea moldovenilor, pref. Al. Duțu, Aalborg (Danemarca), 1993; ed. (Scolii paralele), Aalborg (Danemarca), 1997; Glose istorico-literare, Aalborg (Danemarca), 1994; Dacia Sacra, tr. Mihai Popescu, îngr. și postfață I. Oprișan, București, 1999. Repere bibliografice: Al. Duțu, „Glose istorico-literare”, RITL, 1995, 1; Alexandru
LOZOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287857_a_289186]
-
nevoia să se întoarcă spre trecut și să glorifice Biserica primilor martiri și a primilor asceți. Această asceză „civilă” se potrivește foarte bine cu motivul lealității față de societatea laică a vremii, motiv ce transformase Patimile martirilor din Acaunia într-o pătimire cu totul sui generis, așa cum am văzut mai sus. Bibliografie. Ediții: CSEL 31, 1894 (C. Wotke); De laude heremi, ed. S. Pricoco, Centro di Studi sull’Antico Cristianesimo, Catania, 1964; Ieșirea din lume, ed. alcătuită de S. Pricoco, BPat 16
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
împreună cu trupul, și nașterea trupului, ca propria sa naștere” (1, 1). Așadar spun blasfemii cei care resping apelativul de Theotokos pentru Fecioară, împărțindu-l în doi Fii pe unicul Isus Cristos. Ei vor astfel să nu mai atribuie Dumnezeului Cuvânt pătimirile trupului; bineînțeles, nu trebuie să spunem că El a suferit în raport cu propria sa natură, pentru că e considerat Dumnezeu, ci doar că, împreună cu trupul, trebuie legate de El și pătimirile cărnii. Într-adevăr, nu s-a unit cu un trup născut
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Isus Cristos. Ei vor astfel să nu mai atribuie Dumnezeului Cuvânt pătimirile trupului; bineînțeles, nu trebuie să spunem că El a suferit în raport cu propria sa natură, pentru că e considerat Dumnezeu, ci doar că, împreună cu trupul, trebuie legate de El și pătimirile cărnii. Într-adevăr, nu s-a unit cu un trup născut de o femeie și separat de El, ci, așa cum fiecare din noi are un corp propriu, tot așa Unicnăscutul avea un corp propriu și acesta nu era al altcuiva
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
este și unicul fragment rămas (în greacă și latină) din scrisoarea a 4-a, adresată lui Ioan de Antiohia, în care Proclus afirmă: „mărturisim că Unul din Sfânta Treime a fost crucificat după trup, și nu hulim considerând divinitatea supusă pătimirilor”. Acest enunț va provoca vii discuții în timpul controverselor teopaschite din secolul al VI-lea (cf. aici, p. ???); însă formularea lui dovedește că Proclus a adoptat o formulă preexistentă pe care a vrut s-o clarifice prin „după trup” și prin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
debut, asimilând influențe ale înaintașilor (G. Coșbuc, St. O. Iosif), dar mai ales înrâurirea lui Eminescu, G. e în substanță un romantic, ce nu va rămâne indiferent, mai târziu, nici față de valul contemporan simbolist. Incomparabil rapsod, el își sprijină „cântarea pătimirii noastre” pe structuri dintre cele mai originale și mai profunde. Lirica sa se cristalizează în jurul câtorva nuclee bipolare, legate printr-un foarte fin sistem de vase comunicante. O permanentă alternanță între umbră și lumină, dragoste și ură, dor și nemângâiere
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
a poetului, care a vorbit cel mai adesea în numele alor săi, la persoana întâi plural. Tribun al unei comunități etno-sociale, s-a confundat cu ea, a devenit exponentul ei. Jalea lui e a unei „lumi”, a unui „neam”, a unei „pătimiri”, a unei suferințe străvechi, ce nu se măsoară decât cu măsura istoriei: „Vreme lungă câtă jale / Scrisă-n sufletele noastre” (La groapa lui Laie). Sentimentul este atât de adânc, încât poetul simte nevoia unui parangon de natură specială, reluând nu
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
unei lumi, părinte, / Să plângă-n lacrimile mele” (Rugăciune). Termenul inițial își formează o adevărată constelație de echivalenți, uneori sinonimici, alteori foarte înrudiți ca sens. Jalea se traduce atunci cu „amarul” sau cu „necazul”, ea este provocată de durere, de pătimiri, de trudă, de povară, de chin și obidă; clăcașii, numiți adesea prin perifraze, „oștenii fără nume”, „cei osândiți să plângă și să tacă”, „mucenicii nerăsplătiți ai pâinii”, cu trupuri istovite și zâmbete neputincioase, sunt învăluiți în umbră, negură și întuneric
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
sunt la autorul Clăcașilor de obicei tremurătoare, cum sunt cuvintele gâtuite de emoție. Mișcarea aceasta sacadată, pâlpâitoare, caracteristică și naturii („În oftat se-ndoaie fagii / Tremură în crâng alunii”; „Primăvară, primăvară, / Tremură luna bălașe...”), recurge la o veritabilă tehnică impresionistă. Pătimirea seculară adâncește în suflete iubirea de glie, de trecut, de libertate, dar și ura contra opresorului. „Sunt rodul dragostei și-al urii” - spune poetul, întorcându-se la sursa reacțiilor care, fără să excludă sentimentul de jale, îl depășesc cel puțin
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
unor personagii, unde, mișcându-se sub orizontul purpuriu al realismului socialist, încerca să „pirandellizeze”, cu alertețe și cu o mină mai destinsă. Întâmplări mărunte din viața de cazarmă, cu ofițeri mărginiți și cruzi și soldați supuși unor greu de suportat pătimiri, scene de război, în care imagini apăsate tind să sugereze grozăvia carnagiului, dar și o secvență simbolică, muiată în sentimentalism (Mânzul), se înscriu în suita narațiunilor din Viscolul (1962), din care abia frânturi se salvează. Dacă politizarea abuzivă la adresa „iadului
SAHIGHIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289433_a_290762]
-
nevoia să se întoarcă spre trecut și să glorifice Biserica primilor martiri și a primilor asceți. Această asceză „civilă” se potrivește foarte bine cu motivul lealității față de societatea laică a vremii, motiv ce transformase Patimile martirilor din Acaunia într-o pătimire sui generis, așa cum am văzut mai sus (cf. vol. II, t. 1, p. 382). Bibliografie. Ediții: CSEL 31, 1894 (C. Wotke); De laude heremi, ed. S. Pricoco, Centro di Studi sull’Antico Cristianesimo, Catania, 1964; Il rifinto del mondo, ed.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trupul, și nașterea trupului, ca propria sa naștere” (1, 1). Prin urmare, cei care resping apelativul de Theotokos pentru Fecioară, împărțindu-l în doi Fii pe unicul Isus Cristos, sînt blasfemii. Ei vor astfel să nu-i mai atribuie Dumnezeului-Cuvînt pătimirile trupului; bineînțeles, nu trebuie să spunem că El a suferit în raport cu propria sa natură, pentru că e considerat Dumnezeu, ci doar că, împreună cu trupul, trebuie legate de El și pătimirile cărnii. într-adevăr, nu s-a unit cu un trup născut
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sînt blasfemii. Ei vor astfel să nu-i mai atribuie Dumnezeului-Cuvînt pătimirile trupului; bineînțeles, nu trebuie să spunem că El a suferit în raport cu propria sa natură, pentru că e considerat Dumnezeu, ci doar că, împreună cu trupul, trebuie legate de El și pătimirile cărnii. într-adevăr, nu s-a unit cu un trup născut de o femeie și separat de El, ci, așa cum fiecare din noi are un corp propriu, tot așa Unul-născutul avea un corp propriu, și acesta nu era al altcuiva
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
infra). Celebru este și singurul fragment rămas (în greacă și latină) din scrisoarea 4, adresată lui Ioan de Antiohia, în care Proclus afirmă: „Mărturisim că unul din Sfînta Treime a fost crucificat după trup și nu hulim considerînd divinitatea supusă pătimirilor”. Acest enunț va provoca vii discuții în timpul controverselor teopaschite din secolul al VI-lea (cf. p. 000), însă formularea lui dovedește că Proclus a adoptat o formulă preexistentă, pe care a vrut s-o clarifice prin „după trup” și prin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ridicării la cer a martorilor se declanșează un cutremur. Așadar, capitolul 11 din Apocalipsă, deși construit după modelul Patimilor și Învierii lui Cristos, se dovedește foarte original. Autorul a vrut să realizeze un crescendo dramatic, cu un final foarte optimist. Pătimirea martorilor, care precedă parusia, depășește prin intensitatea sa, chiar pătimirea Mântuitorului. „Fiara ieșită din pământ” este întruchiparea Răului absolut. Această figură mitologică apare aici cu scopul unic de a ucide cei doi martori. Ea nu constituie o noutate pentru destinatarii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
capitolul 11 din Apocalipsă, deși construit după modelul Patimilor și Învierii lui Cristos, se dovedește foarte original. Autorul a vrut să realizeze un crescendo dramatic, cu un final foarte optimist. Pătimirea martorilor, care precedă parusia, depășește prin intensitatea sa, chiar pătimirea Mântuitorului. „Fiara ieșită din pământ” este întruchiparea Răului absolut. Această figură mitologică apare aici cu scopul unic de a ucide cei doi martori. Ea nu constituie o noutate pentru destinatarii Apocalipsei lui Ioan, familiarizați deja cu Cartea lui Daniel. Capitolul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Dicționarul scriitorilor din Caraș-Severin (în colaborare cu Victoria I. Bitte și Tiberiu Chiș), Reșița, 1998; Neputința de-a închide cercul, Timișoara, 1999; Provinciile cerului, Reșița, 2000; La Paradisul mineral Gruescu, Reșița, 2001; De o sută de ori Banat (Patima și pătimirile unui publicist în pustie), Deva, 2003. Repere bibliografice: Ionel Bota, Între mitemul romantic și postmodernism, „Semenicul”, 1995, 1; Dan Silviu Boerescu, Poemul ca o decență inutilă, LCF, 1995, 37; Victor Cubleșan, „Cochetăria cu fulgerul”, ST, 1996, 3; Geo Galetaru, „Ascultând
SARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289493_a_290822]
-
în care e relatată vizita împăratului Iosif al II-lea la Mediaș, în mai 1773. Ilustrația fotografică, de foarte bună calitate, sporește atractivitatea cărții. Prima antologie de poeme întocmită de T., Ne cheamă Ardealul, publicată în 1944, cu subtitlul Cântarea pătimirii noastre, este, după cum remarca Dumitru Micu, „o replică la Dictatul de la Viena și implicit o prevestire a răsturnărilor menite să readucă sfâșiata regiune de nord a Transilvaniei în patrie”. Sunt alese texte ale unor poeți, nu numai ardeleni, diferiți ca
TOGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290208_a_291537]
-
cel mai adesea cu versuri rimate, uneori cu accente folclorice. Muzicalitatea, șlefuirea și rigoarea formală sunt trăsături caracteristice, la fel și enunțarea limpede, ferită de ambiguități. În general, poezia scrisă de V. exprimă trăirile și meditațiile unei conștiințe solicitate de pătimirile existenței, articulate cu reținere, fără dramatism, în imagini de o atrăgătoare expresivitate lirică. Autoarea recurge uneori la un arsenal livresc ori la sugestii din lirica populară, simțămintele dominante fiind însingurarea, tristețea trecerii timpului (un comentator vorbea de „obsesia târziului”), comunicate
VOICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290624_a_291953]
-
de sine și a cunoașterii universale. Lucrare de exegeză savantă, după modelul celor ale lui Frazer, Frobenius, Spengler, Eliade sau Detienne, și concepută în prelungirea studiului lui Nietzsche despre nașterea tragediei, Anatomia suferinței nu este doar un tratat neutru cu privire la pătimirile omului generic, ci include și experiența personală a autorului. Demersul analitic se împletește astfel în chip firesc, în același efort de tălmăcire a ființei, cu pasajele în care suferința umană este transpusă în poeme sau în pagini de memorialistică, unde
NASTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288354_a_289683]
-
regrete, resemnări), iar în vremuri de cumpănă - istoria care, profitând de vulnerabilitatea lor, le agresează. Cu o turnură naționalistă (pe alocuri propagandistică) și o pedală melo, schițele și nuvelele având ca fundal războiul emit sugestia unui realism sumbru. Vieți frânte, pătimiri, drame într-o Moldovă pustiită, prin care se târăsc spre casă, unde nu bucurii îi așteaptă, bieți ostași istoviți, zdrențăroși, betegi. Siluete indistincte într-un peisaj întunecat. Mai mult contur au portretele cu tușă de grotesc (Antohi bogasierul). Umorul, mai
PETRESCU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288789_a_290118]
-
Varlaam, înălțat în slava cerului, purtat apoi în infern, unde i se oferă priveliștea groaznicelor cazne la care sunt supuși păcătoșii, asistă în cele din urmă la judecata pe care o face un personaj simbolic, Dreptatea, demnitarilor trădători, vinovați de pătimirile Moldovei, începând chiar cu domnitorul (Mihai Suțu) și mitropolitul (Veniamin Costache). Pedeapsa, pentru fiecare, e sângeroasă și umilitoare: puși în falangă, sunt crunt bătuți la tălpi. Sunt scene și imagini zugrăvite cu o ciudată voluptate, autorul zăbovind pe îndelete asupra
POGOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288872_a_290201]