1,142 matches
-
ales ceea ce crede ea și cum ar vrea ea să fiu. Nehotărârea aceasta mă face să ezit înainte de orice gest, să mă contrazic, să mă scuz, să fiu, în general, ridicol. Maitreyi, dimpotrivă, arăta liniștită, resemnată, hotărâtă, deși cearcănele și paloarea feței trădau o noapte de rugăciune și de meditație. Mi se păruse mie sau îi auzisem spre dimineață glasul, îngînînd în balcon o rugăciune monoton cântată, întreruptă și reluată de mai multe ori și apoi stinsă brusc, ca într-un
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pieptarul, cu tot ce mai rămăsese spaimă și voluptate în priviri. Mi i-a dat înnebunită, înfricoșată, așteptând parcă un trăsnet care să ne năruie pe amândoi. Niciodată n-am văzut sâni mai frumoși, la nici o statuie din lume, căci paloarea aceea întunecată a trupului Maitreyiei se îmbujorase acum sub cea dintâi dezvelire, și frumusețea perfectă, de sculptură, a bustului se iluminase așteptîndu-mă. Trupul tot era o așteptare, fața încremenise, ochii mă priveau ca pe o minune. Nu mai era senzualitate
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Apoi, îl invită la masa lui. - De când vă aștept! exclamă patetic, aproape teatral. E a cincea oară când vin special aici, ca să vă întîlnesc. Era un bărbat fără vârstă, pistruiat, pe jumătate chel, cu favoriții de culoarea cuprului, contrastând cu paloarea blondă a părului. - Dacă v-aș spune că vă cunosc, că știu foarte bine cine sunteți, n-o să mă credeți. Așa că nu spun nimic... Dar cum și eu sunt probabil condamnat să ajung centenar, vreau să vă întreb doar atît
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu vă convine ce fac ca să-mi primesc și eu clipa mea de fericire, atunci nu-mi mai sunteți prieteni. Din clipa aceasta ne despărțim..., a adăugat ea tot mai puțin convinsă de dreptatea spuselor ei. Pe măsură ce vorbea, tremurul mâinilor, paloarea buzelor erau tot mai vizibile. Copii au sprijinito să nu cadă. S-au dus toți acasă la Melinda. Mama acesteia îi îmbie pe copii cu o tavă de plăcinte cu cireșe. Spre seară au condus-o cu toții acasă pe Lidia
PRIETENII. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Sârbu Viviana, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2014]
-
școala pentru totdeauna. Hattie, deși subțire și palidă, era voinică și sănătoasă, pricepută la sport și la gimnastică. O fată cu obrajii palizi, nici înaltă nici scundă, cu păr lung, drept, de un blond albicios și ochi albaștri de o paloare derutantă, de parcă albastrul ar fi fost amestecat cu picături mari de alb lăptos. Tatăl ei, Whit Meynell, avusese o mamă islandeză. Hattie nu-i cunoscuse niciodată pe părinții tatălui ei. Își pierduse mama în fragedă copilărie. După aceea, îl însoțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Părul aproape argintiu al lui Hattie era împletit într-o coadă lungă, groasă, care-i atârna pe spate și avea un aspect aproape vegetal, ca ceva ce ar fi putut să crească într-un arbore exotic. Ochii ei de o paloare marmoree își plimbau privirile cu îngrijorare, ca și cum s-ar fi așteptat să descopere în spatiul înconjurător cine știe ce fisură sau vid neașteptat. Își ținea o mână la buze, iar cu cealaltă își atingea fruntea, de parcă și-ar fi ajustat o aură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se plictisea. Mi le citea mereu cu aceeași intonație. Vocea ei căpăta o vibrație aparte când ajungea la episodul cu luna. Crai Nou. Apoi Luna Plină, care pălea la înălțarea pe cer a Soarelui. Și Soarele se arăta îngrijorat de paloarea ei. Dar Luna îl liniștea spunându-i că totul e bine, atât doar că nu dormise toată noaptea. Era obosită și poate de aici, paloarea. Povestea nu mi-o mai amintesc. Doar că răsărea Soarele și Luna pălea... Soarele o
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Plină, care pălea la înălțarea pe cer a Soarelui. Și Soarele se arăta îngrijorat de paloarea ei. Dar Luna îl liniștea spunându-i că totul e bine, atât doar că nu dormise toată noaptea. Era obosită și poate de aici, paloarea. Povestea nu mi-o mai amintesc. Doar că răsărea Soarele și Luna pălea... Soarele o întreba: de ce ești așa de palidă, Lună? Oare nu te simți bine? Întoarce-te de unde ai plecat Avea o regulă infailibilă mama. Dacă, ajuns într-
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
atâta trăire simplă, dar profundă, a îndrăgostitului, cel de mereu, care-și imploră iubita, cea de mereu, să-i ofere / îngăduie un semn, un biet cuvânt sau orice: (Alo /nu închide telefonul / te aud cum respiri sacadat cum te inundă paloarea / pentru Dumnezeu răspunde-mi măcar un cuvânt o / silabă / o literă / mituiește-mă cu promisiuni...), fiindcă - ecourile eminesciene sunt evidente - el vrea măcar splendoarea unui minut cu tine. Cu luciditate dureroasă, experiența îi arată că Orice iubire care începe / își
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
din mâini. Cred că n-a trecut nici o oră de la plecarea Alexei, că secretarul îmi anunță o doamnă. ― Poftește-o imediat. Eram sigur că-i Mihaela. Într-adevăr, ea era. Intră șovăind, clătinîndu-se, amețită. Slăbise mult, avea pe față o paloare de convalescentă. Din primele clipe îmi făcu impresia că nu mai e sigură pe ea, că se miră de propriile-i mișcări, de faptul că trăiește. Într-adevăr, părăsind mândria, nu mai semăna cu ea. Am poftit-o să șadă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
dintâi, Acrivițele cu damf de pucioasă la cel din urmă. De-o parte Cătălina între Hyperion, Cătălin și Demiurg, de cealaltă Zoe între Trahanache, Tipătescu și Cațavencu. Marmoree nele brațe, „tu ești sântă prin iubire“, „plutești ca visul de ușor“, palorile Cezarei, Răsai asupra mea, luntrea din Sarmis, insula lui Euthanasius, față cu istericoasele Mița Baston și Didina Mazu, năbădăioasele Zița și Veta, cu furia răzbunătoare a Ancăi și sarcasmul final al Efimiței, bașca Mânjoloaia și toate Tarsițele, Procopoaiele, Piscu peștile
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
și moșia lucie cu făina mea! 165 - Era totuși un patrimoniu de familie scos într-o vânzare publică. Lucru dureros pentru un om ca mine. - Credeam că mama dumitale tot la licitație a luat Plăiesele! Maxențiu se roși violent. Peste paloarea lui culorile combinară un fel de violet, tot livid. Mama, la care făcea aluzie fără cruțare Ada, era o binecunoscută cântăreață franceză de variete, vestita Zaza, ce avea domeniul ca dar de la un prinț bătrân si decavat, dar destul de autentic
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
murit în urma unei crize de astm, Julius ține o găleată cu apă în bibliotecă, pentru a se spăla pe mâini după ce pune în ordine cărțile îmbîcsite de praf. Pentru dezlegarea misterului acestui praf ciudat, care dă aproape tuturor lucrurilor o paloare bolnăvicioasă, s-au format nenumărate expediții. Cei mai buni specialiști în mineralogie, în meteorologie, în știința solurilor, s-au dus, vară de vară, cât au putut de departe, spre miazăzi, în speranța că vor găsi deșertul de unde se presupune că
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
spunând: “Ar fi bine, draga mea, să aducem copiii acasă.” Lucrurile păreau a fi reintrat în normal în viața și n familia lor. Păreau, numai. Pentru că oamenii băgau de seamă că, pe zi ce trecea, Săndica avea tot mai multă paloare și suferință adunate pe chip. Și, parcă i se topea carnea trupului. Ajunsese mai firavă ca o umbră, toată lumea se întreba ce se întâmplă cu biata fată; devenise tot mai tăcută, tot mai mohorâtă, se înstrăinase de toți și de
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
a groazei și bucuriei, a dorinței și speranței, a fericirii necunoscute și a Împlinirii, stradă a veseliei, a căldurii și viciului, stradă a marilor hoteluri, a restaurantelor și barurilor luxoase, a luminii blînde și aurii, a luminii Împuținate și a palorii Întipărite pe mii de chipuri albe, tăcute, Însetate, din sălile aglomerate de teatru, stradă scăldată În valuri de fețe iluminate de mii de lumini, neobosite și nesătule, prinse În goana lacomă după plăceri, stradă a Îndrăgostiților cu pas lent, privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și umor, că se ridică în picioare. Cum Rima cea ghemuită părea că nu-l poate observa, el o urmă pe cea care mergea. Se luară de mînă și parcurseră o mare distanță în tăcere. Nimic nu era vizibil în afară de paloarea ceții, nimic audibil, în afară de oftatul mării. Aerul rece le înțepa fața; umerii, coatele și degetele începură să li se încleșteze și să îi ardă, în special la mijlocul pantei, cînd unul se lupta să-l tragă pe celălalt, care o lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
a mașinii-pasăre. Lacul, deși întunecat, avea propria lui culoare. Un halou negru înconjura luna reflectată și un inel de apă albastră adîncă și presărată cu stele îl împrejmuia. La dreapta și stînga era o plajă cu nisip pur, de o paloare perlată, asemenea norilor, iar lacul cel rotund și plajele lui erau închise de două maluri curbe în formă de ochi. Iar Lanark își dădu seama că era un ochi și sentimentul ce se născu în el în acel moment era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se aflau doi bărbați. 15. Îmi e nespus de greu s-o situez pe Zenobia în cadrul ei real, nu pentru că n-aș vrea, ci pentru că de prea multe ori cuvintele întunecă ceea ce vor să spună; un amărât de fard peste paloarea feței n-ar fi în stare să redea vederii nimic din frăgezimea ei lăuntrică; în plus, ea bombăne mai toată ziua (încă de mică bombănea jucându-se cu păpușile ei de cârpă), vorbește singură și e de o încetineală uimitoare
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu tot, abia îmi ajungea la limita bărbiei. În dreapta desenului, un con de umbră subțire și ascuțit, cu vârful în sus, marca vidul. Senzația de straniu și de diafan se degaja mai ales din ansamblu, zămislit parcă din transparențe și palori... Al doilea desen, intitulat „Starea Lumii“, n am să-l descriu. Am să vă spun doar că începea, jos, cu mulțimea infirmilor care viermuiau în marea cutie a maladiei conștientului și se termina în vârful piramidei, sub stea, acolo unde
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
spre puntea de comandă. Mai toți ceilalți se aflau deja acolo. După vreun minut sosi și Morton, împreună cu căpitanul Leeth. Ședința începu. Vizibil enervat, Morton se plimba de colo până colo prin fața oamenilor. Părul lui, de obicei lins, era ciufulit. Paloarea feței îi accentuă și mai mult bărbia agresivă, proeminentă. Oprindu-se din mers, spuse, cu o voce gravă, aproape stridentă: - Pentru a ne încredința că planul nostru a fost bine pus la punct, îi rog pe toți specialiștii să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
de metal. - Uitați-vă în oglindă, îi spuse cu glas mult mai blând fata. Nimic nu poate fi mai liniștitor decât propria-ți imagine. De fapt, trupul dumneavoastră rezistă destul de bine la șocul mintal. Se holbă la propria-i imagine. Paloarea feței prelungi parcă se reflecta asupra lui. Dar trupul nu i se zguduia propriu-zis, așa cum tindea să-i sugereze vârtejul din minte. Deveni din nou conștient de prezența fetei, care ținea degetul pe unul dintre întrerupătoarele de pe perete. Deodată se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
-l mai auzea. Privirile lui înnebunite se opriră asupra fetei, care stătea, tăcută și intimidată, lângă ușa din față. Păși către ea. Fie privirile lui aspre, fie prezența lui impunătoare o speriară, căci se trase înapoi, cu chipul cuprins de paloare. - Uitați! strigă el. M-am băgat până peste cap în povestea asta. Și care e riscul?! Trebuie să simt că am o oarecare șansă. Spuneți-mi care-i șmecheria? Intre timp, fața se făcuse cenușie la față, având aproape aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
pentru clanul șahului Pahlavi? Mulțumește-te că și-a dat duhul pe pernă, la voi acasă, și nu la carceră! Câini de farhavaroți! înjură printre dinți. — Tatăl meu și bunicul sunt șiiți ai Islamului, nesilit convertiți acum zece ani. O paloare de mort îi trecu comandantului peste față: — Și de ce nu spui, idiotule? Ori vrei să ghicesc? Ai o zi și o noapte, nu îmi pasă cum te descurci. Ai să vii înainte să fii plecat, priceput? Nu era dispus să
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mașina și găsi un alt individ decât orientalul care le repara limuzinele. Arăta într-un fel ca un suferind sau ca un bărbat după doliu. O renunțare sau o tristețe stătută își plimba umbrele peste tot chipul lui, schimbându-și palorile între ele. Părea un învins cu care dormise de câteva ori în același pat, însă tipul chiar îi plăcuse, deși, în privința lui, avea de răspuns mai multor enigme. Barba de o zi, pe care o purta când dregea motoarele sau
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
din grădină și-i clădi un pat, în care-o așeză ca-ntr-un cuib. Soarele eșind din răsărit privea la ei cu drag. Hainele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci și rotunde, fața ei de-o paloare umedă ca ceara cea albă, mînile mici și unite pe piept, părul despletit și răsfirat pe fân, ochii mari, închiși și adânciți în frunte, astfel ea era frumoasă, dar părea moartă. Pe acea frunte netedă și albă, Făt-Frumos presură 320
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]