628 matches
-
fundul gâtului, iar acolo, dincolo de omușor, culoarea devenea roșiatică (poate și din reflectarea amurgului), ca și când beregata și înghițitoarea ar fi fost de carne, de parcă în cumplita coajă de bronz ar fi fost închise trupuri omenești încă vii, cu organele moi palpitând și sângele zvâcnind prin furtunurile venelor și mintea lor simțind în toți neuronii acea agonie fără sfârșit. Statuile de bronz încremeniseră în gesturi de apărare și respingere, cu degetele rășchirate, cu coastele la vedere, cu pântecul supt, într-o încercare
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
se contopiseră într-o trompă care-i cobora până-n piept. Mâinile și picioarele se resorbiseră în pântec și torace, care se umflară în forme respingătoare. Hainele plezniseră, barba și părul zăceau împrejur ca puful unei păpădii scuturate, și larva albicioasă, palpitând ușor, zăcea acum, pasivă dar vie, în elitrele sicriului. Maria apucă și ea coaja tare de chitină translucidă, cu ochii dilatați și pielea de găină pe brațe. În centrul sălii, atât de departe de peretele circular încît statuile și coloanele
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
sorții. 20 Cântecul îndepărtat al unui cocoș îl află pe Aulus Sebastianus deja treaz și gata pentru ziua cea nouă și încărcată care îl aștepta. în lumina palidă a unei lumânări de seu, care, de pe masă, părea să facă să palpite cărămizile vechi ale micii săli a garnizoanei, Vitalius îi lega deja armura din piele, ușoară și potrivită pentru călătorie. Dincolo de ușa veche, întredeschisă, veneau vocile scăzute și pașii grei, grăbiți, ai soldaților din garda sa; din curte răsună vocea puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe capul blond. începea așadar bătălia. Pentru el, nu era, cu siguranță prima, dar, după toate probabilitățile, avea să fie cea din urmă. Cu toate acestea, nu simțea nimic altceva decât voința de a se înfrunta cu ceilalți ce-i palpita în suflet. De când ajunsese în Sapaudia, în fiecare zi îl încercase frustrarea, umilința de a nu putea fi de ajutor burgunzilor în lupta pe viață și pe moarte pe care, credincioși alianței cu Roma, o duceau împotriva dușmanului lor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
așteptare, am putea să mâncăm ceva. Se aranjară la umbra unui pâlc de carpeni, lăsând caii să pască. în așteptarea întoarcerii lui Divicone, ronțăiră niște galete, ciupind și câteva îmbucături de carne uscată. în jurul lor liniștea era totală, dar câmpul palpita de viață. Prezența lor acolo făcuse să tacă păsările din copaci, însă tăunii zumzăiau îndârjiți în jurul cailor, corbii se roteau croncănind deasupra unui lan de grâu din apropiere, iar cohorte de furnici mari și înfometate apăruseră de nicăieri printre pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
așezate în mijlocul unui câmp înverzit, presărat cu campanule și margarete - situat exact în centrul marelui parc de la villa Patriniani. în picioare, în fața altarului de sacrificiu, cu un văl pe cap, Hippolita fixa gânditoare mielul spintecat, în ale cărui măruntaie încă palpitând, haruspice-le cerceta cu o înțelepciune străveche. Observând mișcările picioarelor lui și zvâcnirile bruște ale capului, induse de gesturile bătrânului, aproape că ajunsese să se întrebe dacă mai era sau nu viață în micul animal, din ai cărui ochi, de acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
i se alăturară toți oaspeții, în afară de Lucius Placidius, care, răpus de vin, sforăia pe canapeaua sa. Servitorii casei și muzicanții, cu instrumentele în mână, se apropiară și ei, cu pas șovăielnic. Nu se vedea nimic altceva decât acea strălucire ce palpita roșiatic, însă prin aerul serii venea în valuri ecoul unui vacarm confuz, îndepărtat. Dinspre poarta principală răsunară strigăte și imediat clopotul de alarmă porni să bată cu putere. — Satul! spuse Emerentianus întorcându-se spre Cilonus. Pare a fi un incendiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de aici de pe ziduri, reușea să identifice santinelele, vigilente și nemișcate, ba chiar să intuiască, în siluetele ce se mișcau într-o parte și în alta, cu pasul mic și grăbit, concubinele căpeteniei hune. Liniștea din zona aceea, în jurul căreia palpita și se vânzolea monstruoasa armată, putea fi asemănată cu liniștea dintr-un ochi de ciclon. Făcând un semn din cap către spectacolul grandios și neliniștitor pe care-l aveau în față, Sangiban spuse sumbru: — Câțiva oameni de-ai mei au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mesă-Gospel și mai târziu am pus la pick-upul nostru abia cumpărat Stille Nacht, interpretat de Mahalia Jackson, până ce a amuțit și ea, iar televizorul care încă mai rezista prezenta emisiunea de divertisment pentru Crăciun, o lumină albastră, care făcea să palpite camera noastră de zi. Acum imaginea se afla încă la început și cuvintele veneau pe urmă ca o haită de câini. Astea justificau totul și celebrau. Făceau noi promisiuni, dintr-acelea vag atrăgătoare și lejere; aveau culori luminoase, prevesteau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mai bună masă de la Horcher’s. — Cineva important vrea să te vadă, căscă el. Cineva foarte important. — M-au ales pe mine În echipa olimpică de aruncare a rahatului, nu? Fața lui Rienacker se schimbă la culoare și nările Îi palpitară puternic și repede, ca două sticle cu apă fiartă care se golescc. Începea să-și piardă răbdarea. — Bine, bine, i-am spus. Bănuiesc că, vreau - nu vreau, tot o să merg. O să mă Îmbrac. Să nu tragi cu ochiul, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
provocarea pe care tocmai o stârnise. Îl mânca în fund, deh, poate că tocmai pentru așa ceva îl făcuseră părinții lui într-o clipă de rătăcire pasională, când și pe ei i-a mâncat în fund și au simțit în viscere palpitându-le ceva ca un chef de harță. Se risipise răcoarea dimineții, iar arșița făcea deja să fiarbă sângele-n vene și să se zbată-n tâmple. Doar în chiloți, Rafael avea alt aer decât îmbrăcat în trențele alea cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
unei cutii de vioară, legată cu sfoară groasă. La toate putea renunța, mai puțin la draga și scumpa lui vioară. Pentru el însemna viața. Nu cânta pur și simplu, oficia un ritual. Atunci, ochii încercănați de oboseală, înfundați în orbite, palpitau de emoție. Cu obrazul stâng culcat pe trupul viorii o mângâia ușor, mai mult cu umbra mâinilor sale. Apoi, timid, cu grijă, punea arcușul peste strune și sufletul lemnului dăruia improvizații suave, adevărate declarații de dragoste simple, nevinovate, ca ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de gol "surprizele", dar, în același timp, au nevoie de întuneric pentru a fi invizibili. Din nevăzut, un fascicul luminos explodează în noapte, inundând platoul și liziera pădurii într-o lumină albă, orbitoare. Un reflector! Toți încremenesc, preschimbați în umbre palpitând de emoție, unduind printre umbrele indiferente și reci ale copacilor. Cea mai mică mișcare îi poate da de gol pe toți și atunci adio atac surpriză. Din poziția în care se află, nemții au asupra lor un câmp de tragere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
muște care încep să bâzâie deasupra trupurilor muribunde. Pe cerul de cleștar, vulturi se rotesc în cercuri largi, atrași de mirosul morții. Mai grăbite, ciori grase, mari, se plimbă printre cei căzuți înfigându-și hulpav ciocurile dure în carnea încă palpitând, căutând orbitele ochilor. De undeva răzbește o împușcătură și ciorile își iau zborul protestând gălăgios. Fug către cuiburile lor de pe stâncile din jur, croncănind sumbru. Curând vor reveni, încăpățânate, dornice să se înfrupte din rămășițele celor căzuți. Un geamăt prelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu brațele albe, cu talia rotundă. Imaginea ei completă ținea piept în conștiință imaginii funebre a nopții. Când am ajuns, geamul Adelei era negru. Deasupra casei ei, în infinit, ardea o stea roșie, se înflăcăra și se stingea de durere, palpita ca într-un răsuflet pasionat. - A! te-ai întors? Te-ai amuzat bine? Și apoi, fără să-mi dea timp să răspund: Închipuiește-ți că mi-ai lipsit, cu tonul care vrea să spună: "Închipuiește-ți ce curiozitate: ți-am simțit lipsa
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o bură de ploaie. Iluzia era dezmințită de petele de lumină care, ca niște frunze diafane de aur, jucau pe bănci, pe masă, pe broboada, pe rochia și pe mâinile Adelei. Aici, în intimitatea singurătății, cu bustul ei, în care palpita viața, sprijinit pe masă, cu tulpanul legat pe frunte, era atât de femeie! Proiectată pe zidul întunecat al bradului, cu rochia trandafirie, cu fața înviorată de mers și de plăcere sub broboada albastră, cu zâmbetul ei roș și luminând din
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mediu provoacă o deviere a sufletului. (Lampa de pe masă, mutată pe un scaun din colțul camerei, modifică tot peisajul încăperii - alte umbre, alte proporții - determină altă tonalitate a sensibilității, altă direcție a gândirii și alte reacții...) Un plop de alături palpita încet. Mai departe, se contura imprecis prima casă din Valea-Seacă. Dar toate erau într-un deficit de realitate. Spiritul nu le putea conferi întreaga existență... "Uite, lacul vine la noi. E și o barcă pe el", și-mi strânse mâna
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vei îndrepta spre geam. Ți se va părea că dacă nu-l deschizi, te sufoci, vei da perdeaua la o parte și vei respira aerul nopții, iar lumina lunii va năvăli în cameră, îmbrăcând în argint corpul gol care a palpitat alături de tine în pat până adineaori, când l-a furat somnul. Vei simți că trebuie să ieși afară, să te urci în mașină și să gonești în necunoscut. Să parcurgi sute de kilometri și să te oprești doar undeva sus
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
defilat un fel de nălucă de abur care a rămas suspendată în fața ochilor mei până am clipit. Era ca o țesătură foarte delicată de abur, rotund, cu niște imprefecțiuni, găuri, adâncituri și excrescențe, unele mai luminoase, altele mai întunecate, care palpita în jurul unei lumini. Pentru o secundă, mi-a fost dat să-mi văd forma sufletului. În același moment năluca s-a tradus instantaneu în limbaj senzorial, arătându-mi-se pe dinăuntru și pe dinafară în același timp. M-a traversat
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
spre hotel, în grup, gândindu-mă la aceste lucruri, mai dezorientată ca oricând, când Ivan mă prinse deodată de braț : — Hai să stăm de vorbă. Rusul avea aspectul unui mic șobolan, din cauza staturii mici și a ochilor curioși și scormonitori, palpitând de un foc rece, albastru. Semăna mai degrabă cu un spiriduș sau cu un elf, poate și din cauza urechilor clăpăuge. mă așteptam din clipă în clipă să scoată o butelcuță de vodcă din care să se alimenteze, în stilul său
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
aplecat și am expirat În nasul ei. ― E bine, a spus ea hotărâtă. OK. Acum putem să mergem la petrecere. Până atunci nu mai fusesem la petreceri. Mi-era milă de părinți. Pe când ne strecuram prin mulțime În casa care palpita, mă Îngrozeam de distrugerile aflate În plină desfășurare. Scrum de țigară căzut pe tapiseria Pierre Deux. Cutii de bere se vărsau pe covoarele de familie. În bibliotecă am văzut doi băieți care, râzând, urinau Într-un trofeu de tenis. Majoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de Ștefan (sau de Mihai Viteazul?) care au dat piept cu nemții la Oituz și Posada. Cu o ură neîmpăcată mi-am șoptit atunci în barbă „pe aici nu se trece!“. Și tot atunci, un impuls năvalnic, o inimă ce palpită, un braț de fier și o mână oțelită m-au făcut să-l îmbrâncesc. Și, ca prin vis, într-o explozie de mândrie și triumf a poporului meu cel atât de asuprit până odinioară, i-am văzut zâmbetul trufaș ștergându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
auziră pași pe coridor. Eva se uită înnebunită în jur, se hotărî că nu-i cazul să iasă în curte și urcă treptele de piatră până la primul etaj al casei. Acolo se opri și rămase în picioare. Ascultă. Inima îi palpita. Era goală și singură într-o casă străină, cu un preot, iar Henry nu era la Tehnic, unde ar fi trebuit să fie, și fata de la centrală avusese o voce extrem de ciudată, aproape ca și cum n-ar fi fost normal să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
trezești pe doamna. Fața ei de femeie bătrână, mică și galbenă ca frunza toamnei, era îngrijorată și supărată. - Dar cu tine ce-i, băbătie, umbli în pâslari în plină vară? o întrebai eu, fără să ridic capul și simțind cum palpită o durere surdă între ceafă și pernă. - Tare mă dor picioarele, Vadicika, îmi răspunse ea cu glas rugător, apoi adăugă plină de interes, de asta m-ai chemat? Dând din cap mustrător și acoperindu-și gura cu palma, dădaca mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și trupul. Fiind ca tulpina pe care creșteau relațiile mele cu Sonia, sărutările noastre mă obligau la postura unui băiat visător și, de ce nu, naiv. Cred că Sonia stăpânea știința de a chema la viață sentimente care demult nu mai palpitau în inima mea, sentimente care, tocmai de aceea, erau mai pure decât mine. Tinerețea, puritatea și naivitatea acestor sentimente nu se acordau deloc cu experiența mea murdară de viață. Așa eram eu cu Sonia. Peste câteva zile, am avut certitudinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]