970 matches
-
nepărând a dezorganiza personalitatea pacientului (DSM-II: 35-38). Maladia reapare în 1980 (DSM-III) și 1987 (DSM-III-R) sub o nouă titulatură, de "tulburare delirantă" (delusional disorder), schimbarea denumirii fiind motivată și prin faptul că, în terminologia psihiatrică de limbă engleză, termenul de "paranoia", care desemnează un sindrom psihiatric specific, este uneori confundat cu "paranoid", care se poate referi fie la un grup de boli psihotice, la o dereglare a personalității, fie pentru a descrie în limbajul obișnuit o atitudine de furie, de suspiciune
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de boli psihotice, la o dereglare a personalității, fie pentru a descrie în limbajul obișnuit o atitudine de furie, de suspiciune (Munro 2004: 45-46); ea rămâne, deocamdată, singura reprezentantă a vechiului grup de afecțiuni paranoide, în condițiile în care vechea paranoia fusese oarecum lăsată în suspensie ca diagnostic larg folosit, multe cazuri de gelozie paranoică fiind privite drept schizofrenie. Abia în anii '80 ai secolului XX, cercetările privind paranoia cunosc un oarecare reviriment, dar ele nu au schimbat deocamdată, în mod
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
reprezentantă a vechiului grup de afecțiuni paranoide, în condițiile în care vechea paranoia fusese oarecum lăsată în suspensie ca diagnostic larg folosit, multe cazuri de gelozie paranoică fiind privite drept schizofrenie. Abia în anii '80 ai secolului XX, cercetările privind paranoia cunosc un oarecare reviriment, dar ele nu au schimbat deocamdată, în mod decisiv, viziunea asupra bolii materializată în scrierile lui Kraepelin ori Kretschmer. Cu toate acestea, se pot observa unele evoluții interesante. Semiologie și diagnostic Paranoia (tulburarea delirantă) este o
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
secolului XX, cercetările privind paranoia cunosc un oarecare reviriment, dar ele nu au schimbat deocamdată, în mod decisiv, viziunea asupra bolii materializată în scrierile lui Kraepelin ori Kretschmer. Cu toate acestea, se pot observa unele evoluții interesante. Semiologie și diagnostic Paranoia (tulburarea delirantă) este o afecțiune mintală cronică din grupul psihozelor - un întreg ansamblu de psihopatologii caracterizate prin existența episoadelor psihotice cu durată variabilă: idei delirante, halucinații, convingeri anormale, care alterează simțul realității și devin surse de noi și false sensuri
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
psihozelor - un întreg ansamblu de psihopatologii caracterizate prin existența episoadelor psihotice cu durată variabilă: idei delirante, halucinații, convingeri anormale, care alterează simțul realității și devin surse de noi și false sensuri. Caracteristică bolii este anosognoza, căci lipsește conștiința stării patologice. Paranoia este un termen generic căruia cu greutate i se atașează o definiție precisă, fără a avea în vedere ansamblul accepțiunilor curente și al clasificărilor care le corespund. Tema psihozei este reluată de mulți autori, în înțelesuri uneori total diferite, alteori
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
le corespund. Tema psihozei este reluată de mulți autori, în înțelesuri uneori total diferite, alteori parțial împărtășite. În 1992, Organizația Mondială a Sănătății distingea sub apelativul de "tulburare delirantă persistentă" (persistent delusional disorder) un grup de afecțiuni psihice ce include paranoia, psihoza paranoidă, parafrenia (tardivă) și delirul senzitiv de relație (sensitiver Beziehungswahn) - un întreg sumar caracterizat prin dezvoltarea fie a unei monomanii, fie a unui ansamblu de deliruri îndelungate, cu un conținut variabil, dar frecvent persecutoriu, hipocondric, grandoman ori gelozic, neînsoțit
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
face eforturi să reziste convingerii, spre deosebire de pacienții cu idei obsesive. Nici una dintre caracteristicile de dinainte nu este însă absolută și, de aceea, fiecare trebuie să fie privită cu o anumită doză de scepticism, ea cerându-se analizată cu spirit critic. Paranoia este o tulburare a gândirii caracterizată prin permanența ideilor delirante (cu alte cuvinte, prin constanța unor idei ce se manifestă în dezacord cu realitatea și convingerile împărtășite cu cei din jur), de al căror adevăr subiectul este însă ferm convins
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
prezintă nici o idee delirantă legată de alte aspecte ale vieții sale) sau, dimpotrivă, contaminează alte zone ale credințelor subiectului (bunăoară teoria complotului generalizat), convingerile delirante restructurează și alterează viziunea lui asupra lumii și asupra sieși. Nosografie Identificarea principalelor subtipuri de paranoia ("tulburare delirantă", delusional disorder) ar trebui să ia în calcul măsura în care pacientul își restructurează și influențează cunoștințele sale despre lume și despre sine însuși, tipul de cunoștințe implicate (convingeri, informații și interpretări), modul în care viziunea pacientului diferă
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
prin acțiuni violente. Fenomenul, deși greu de identificat, ar putea fi cauza numeroaselor cazuri de hărțuire sexuală ori de comportament agresiv. Delirul de gelozie (jealous type). Adeseori pornind din gelozie, în special la subiecți alcoolici ori toxicomani (Kraepelin 1889), această paranoie are drept arhetip pe bine-cunoscutul personaj shakespearean Othello, de aceea ea fiind uneori denumită "sindromul Othello". Tema sa centrală este convingerea - stabilită pe baza unei intuiții inițiale incorecte sau a unor deducții eronate, bazate pe interpretarea unor evenimente lipsite altminteri
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
manifestă înțelegere, chiar toleranță, pentru unele manifestări ale bolii, mai ales dacă autorii sunt bărbați (de exemplu, crima pasională). Gelozia patologică pare mai evidentă la bărbați, există însă dovezi că maladia se manifestă la fel de puternic și la femei. Gelozia asociată paranoiei poate apărea subit sau treptat, și are de obicei o dezvoltare lentă; cursul ei normal depinde de circumstanțe, dar boala are tendința de a se rezolva pe măsură ce circumstanțele care au provocat-o dispar, ori pacientul înțelege că a pierdut lupta
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
lui. Foaia îl descria în termeni foarte negativi și copii ale ei fuseseră distribuite, credea el, în toată Londra. Acum se gândea încontinuu că va fi "recunoscut" și auzea adeseori oamenii spunându-și "El este". În mod evident, această dăunătoare paranoia îi provoca o suferință intensă. Odată ce gândul i se cristaliză, Saphiq deveni un om bântuit. Dacă se urca într-un autobuz, risca să audă pe cineva rostind fraza de care se temea cel mai mult: "Este el!"; la fel și
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
se credea că ar fi o dezvoltare a narcisismului (Freud), rămân obscure; ea are caracter cronic, poate apărea treptat sau brusc, afectând ambele sexe, indiferent de vârstă, și nu poate fi vindecată. Delirul de persecuție (persecutory type). Forma prototipică de paranoia (Kraepelin 1920: 226-229) se sprijină pe convingerea delirantă, însoțită adesea de exaltare și agresivitate, a celui afectat de un prejudiciu oarecare și nutrind sentimentul că este mințit, spionat, urmărit, hărțuit sau drogat de alții, ori că este împiedicat să-și
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
și enervant, și poate recurge chiar la violență împotriva celor care l-au lezat în "amorul propriu". Comportamentul paranoicului poate avea importante repercusiuni legale. Nu de puține ori, delirul se concentrează asupra unei "injustiții" ce trebuie neapărat "îndreptată" pe cale legală (paranoia querulans); persoana în cauză poate încerca să obțină satisfacție multiplicând recursurile la justiție, intentând proces după proces împotriva prezumptivilor vinovați. Mânat fiind de compulsiunea de a atrage atenția celorlalți asupra unei nedreptăți ce pretinde că i s-a făcut, paranoicul
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
valorile sale morale. Delirul se limitează, de regulă, la cercul apropiat pacientului (familia, prietenii, colegii, vecinii etc.); el este resimțit dureros și de manieră solitară, dar se poate complica prin episoade depresive, uneori severe. Se deosebește de alte tipuri de paranoia, pacientul nu reacționează agresiv fată de anturaj și, deci, nu prezintă pericol pentru alții. Riscul suicidal există, mai ales în timpul episoadelor depresive. Evoluția spre cronicizare este mult mai frecventă decât în alte tipuri de paranoia. ■ Delirul somatic (somatic type). Trăsătura
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
deosebește de alte tipuri de paranoia, pacientul nu reacționează agresiv fată de anturaj și, deci, nu prezintă pericol pentru alții. Riscul suicidal există, mai ales în timpul episoadelor depresive. Evoluția spre cronicizare este mult mai frecventă decât în alte tipuri de paranoia. ■ Delirul somatic (somatic type). Trăsătura principală constă în preocuparea patologică - ce se instalează subit sau, dimpotrivă, treptat, evoluând pe o lungă perioadă de timp, nu datorită vreunei boli fizice, nici unei alte dereglări psihiatrice - pentru propriul corp și pentru propria sănătate
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
centrale ale amintirii". Deși clară și convingătoare, clasificarea tulburărilor delirante propusă de ICD-10 și DSM-IV-TR suferă de unele inconsecvențe. Delirul, așa cum este prezentat aici, este atât o boală cât și o categorie, într-o versiune adusă la zi, a venerabilei paranoia. Multe rapoarte se bazează doar pe descrieri clinice, nu pe date colectate sistematic, și sunt, de aceea, greu de reprodus și verificat. Lipsa acestora din urmă se poate și explica prin faptul că pacienții ascund de regulă simptomele și refuză
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
prin faptul că pacienții ascund de regulă simptomele și refuză tratamentul, scăpând astfel detecției clinice sau studiului sistematic. Terminologia folosită este adesea inconsistentă, ceea ce face ca diferențierile să fie dificile. În secolul XIX-lea și la începutul secolului XX, când paranoia era un concept larg acceptat, aceasta era văzută ca membră a unui grup de boli ce mai includea parafrenia și schizofrenia paranoidă: prima, o boală ignorată azi, cea de a doua, plasată alături de schizofrenie. În plus, există maladii precum parafrenia
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
În plus, există maladii precum parafrenia târzie (late paraphrenia), a cărei incidență este tot mai recunoscută, dar și sindroame delirante, a căror proveniență este puțin cunoscută (Munro 2004: 145-146). Pe de altă parte, reperele nosografice ale unor tipuri marginale de paranoia - persecuția, gelozia, mistica etc. - cu semnificații încă discutabile și nu fără importante consecințe medico-legale, relansează dezbaterea despre structura psihică, caracter, temperament și personalitate. Să nu trecem totuși mai departe fără a vedea criteriile de diagnostic pe care DSM-5 (301.0
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
psihotice ori al altei tulburări psihotice și nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei condiții medicale generale. Se va adăuga "premorbid", dacă criteriile sunt satisfăcute anterior debutului schizofreniei, de exemplu: "tulburare de personalitate paranoidă (premorbidă)". Diagnostic diferențial Diagnosticul de paranoia/tulburare delirantă (delusional disorder) se aplică doar dacă delirul nu este produs de efectele fiziologice directe ale vreunei substanțe sau, pur și simplu, de deteriorarea stării generale de sănătate; delirul (delirium), demența (dementia) și delirul psihic (psychotic delirium) provocat de
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
dacă delirul nu este produs de efectele fiziologice directe ale vreunei substanțe sau, pur și simplu, de deteriorarea stării generale de sănătate; delirul (delirium), demența (dementia) și delirul psihic (psychotic delirium) provocat de starea medicală generală prezintă simptome care sugerează paranoia. Delirul simplu de persecuție (de exemplu, teama că cineva intră în cameră și îmi fură hainele), în fazele timpurii ale demenței de tip Alzheimer, poate fi diagnosticat drept "demență de tip Alzheimer, însoțită de delir". Un delir psihotic, provocat de
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
în fazele timpurii ale demenței de tip Alzheimer, poate fi diagnosticat drept "demență de tip Alzheimer, însoțită de delir". Un delir psihotic, provocat de substanțe cum ar fi stimulanții, amfetaminele și cocaina, poate prezenta o simptomatologie identică cu cea a paranoiei, de care poate fi deosebit prin relația cronologică dintre substanța folosită și remisiunea convingerilor delirante. Elemente paranoice sunt adesea identificate în cursul encefalopatiilor alcoolice, precum "sindromul Korsakoff"; de asemenea, anumite tumori cerebrale, în special ale lobilor frontali, pot sugera un
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
deosebit prin relația cronologică dintre substanța folosită și remisiunea convingerilor delirante. Elemente paranoice sunt adesea identificate în cursul encefalopatiilor alcoolice, precum "sindromul Korsakoff"; de asemenea, anumite tumori cerebrale, în special ale lobilor frontali, pot sugera un tablou ce amintește de paranoia. Paranoia (delusional disorder) poate fi deosebită de schizofrenie (schizophrenia) și de delirul schizofrenic (schizophrenic delirium) prin absența altor simptome caracteristice fazei active a schizofreniei (de exemplu, halucinații auditive ori vizuale proeminente, deliruri bizare, vorbire și comportament dezorganizat, în mod grav
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
prin relația cronologică dintre substanța folosită și remisiunea convingerilor delirante. Elemente paranoice sunt adesea identificate în cursul encefalopatiilor alcoolice, precum "sindromul Korsakoff"; de asemenea, anumite tumori cerebrale, în special ale lobilor frontali, pot sugera un tablou ce amintește de paranoia. Paranoia (delusional disorder) poate fi deosebită de schizofrenie (schizophrenia) și de delirul schizofrenic (schizophrenic delirium) prin absența altor simptome caracteristice fazei active a schizofreniei (de exemplu, halucinații auditive ori vizuale proeminente, deliruri bizare, vorbire și comportament dezorganizat, în mod grav ori
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
fi deosebită de schizofrenie (schizophrenia) și de delirul schizofrenic (schizophrenic delirium) prin absența altor simptome caracteristice fazei active a schizofreniei (de exemplu, halucinații auditive ori vizuale proeminente, deliruri bizare, vorbire și comportament dezorganizat, în mod grav ori catatonic). Spre deosebire de schizofrenie, paranoia aduce o dereglare mai puțin semnificativă a funcționării ocupaționale ori sociale. Granița dintre delirul afectiv cu trăsături psihotice și paranoia este uneori dificil de stabilit, pentru că trăsăturile psihotice asociate cu delirurile afective presupun, de multe ori, deliruri non-bizare, fără halucinații
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de exemplu, halucinații auditive ori vizuale proeminente, deliruri bizare, vorbire și comportament dezorganizat, în mod grav ori catatonic). Spre deosebire de schizofrenie, paranoia aduce o dereglare mai puțin semnificativă a funcționării ocupaționale ori sociale. Granița dintre delirul afectiv cu trăsături psihotice și paranoia este uneori dificil de stabilit, pentru că trăsăturile psihotice asociate cu delirurile afective presupun, de multe ori, deliruri non-bizare, fără halucinații proeminente, în timp ce paranoia este adesea asociată cu simptome afective. Distincția (DSM-IV-TR) depinde de relația temporală dintre tulburarea afectivă și deliruri
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]