1,340 matches
-
alte orașe, sala cu vad norocos reușește, înainte de toate, să nu plictisească, sarabanda încă anonimilor sau deja consacraților e într-un neîntrerupt ritm atractiv pentru ieșenii care trec în sus și-n jos. Ambitus stilistic. Rezolvări ingenioase în linia (și parodică) deja pomenitului lirism local, sesizabile în chiar schemele compoziționale ale debutanților, soluții menite, programatic, să șocheze în felul insurgenților moderni de început de secol XX, alternanța imprevizibilă a materialelor și dimensiunilor, replici ritoase (nu ferite de stridențe) la molcomele solfegii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Institutul de Construcții. Mai face doi ani cursuri de regie de teatru la Universitatea Populară. Angajat la Radiodifuziunea Română, este, între 1974 și 1985, secretar al studioului de umor. În 1987 emigrează în Israel. Colaborează la „Steaua” (cu un „dicționar parodic”), la „Tribuna”, „Tomis”, „Urzica”, „Orizont” ș.a., unde publică versuri, proză scurtă și traduceri. Scrie, de asemenea, scenarii radiofonice și texte pentru melodii de muzică ușoară. Prima lui carte, Am vrut să scriu, apare în 1960. După mai bine de două
ARISTIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285454_a_286783]
-
proza polițistă a lui A. are toate ingredientele „meseriei”, inclusiv doza de autopersiflare prin care faptele cele mai dure devin un plăcut decor compensator pentru bovarismele lectorului român. Pitoresc, jocul ironiei cu autoironia dublează eficient natura ludică (și uneori chiar parodică) a intrigii polițiste. Contextele occidentale în care se plasează de regulă acțiunea, alura asumată de narator - un James Bond omnidotat - și desele trimiteri subtextuale la vârfurile de ieri și de azi ale genului, de la Agatha Christie la SAS-uri, sunt
ARION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285452_a_286781]
-
înfruntarea reală are loc, în fond, în plan ideatic, din nou între marșul forțat al istoriei și sensul etern al tradiției. Trimiterile de ordin parabolic abundă și aici (cei doisprezece „studenți” compun un fel de „Cină de taină”), dar tendința parodică duce mai evident lucrurile spre universul închis al comunismului („viitor de aur țara noastră are și prevăz prin SECU a lui Înălțare”), ceea ce face astăzi din autorul ei un adevărat spirit premonitor. Tenta satirică, prezentă și în antiutopiile din dramaturgia
ARCADE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285420_a_286749]
-
adevărat spirit premonitor. Tenta satirică, prezentă și în antiutopiile din dramaturgia lui A., acel râsul/plânsul de care amintea I. D. Sârbu, semnifică, în realitate, înclinarea povestitorului de a afla în hazul de necaz echilibrul nu numai narativ, dar și ideatic. Parodicul se impune în Scrisorile lui Condurică, „basm dramatic în IX tablouri”, de fapt o reluare a Revoluției culturale. Spiritul parodic se manifestă și în prima dintre piesele de teatru ale lui A., Ultima cauză a marelui Just (titlul versiunii românești
ARCADE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285420_a_286749]
-
Sârbu, semnifică, în realitate, înclinarea povestitorului de a afla în hazul de necaz echilibrul nu numai narativ, dar și ideatic. Parodicul se impune în Scrisorile lui Condurică, „basm dramatic în IX tablouri”, de fapt o reluare a Revoluției culturale. Spiritul parodic se manifestă și în prima dintre piesele de teatru ale lui A., Ultima cauză a marelui Just (titlul versiunii românești realizată după textul redactat în franceză, La Crypte et la chèvre). Deriziunea are, și acum, trimiteri evidente la totalitarism și
ARCADE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285420_a_286749]
-
Pe de altă parte, actorii ritului nu sunt oamenii În puterea vârstei, ci fetițele (nici măcar fetele mari, ca În riturile asemănătoare ale Antichității grecești analizate de M. Detienne, 1997b). Ca În jocurile cu măști, ele par a performa o Înmormântare parodică (de tip carnavalesc), În care rolurile rituale sunt preluate de persoane total neeligibile pentru aceste poziții ceremoniale În situații normale (fetița-preot, fetița-dascăl). Obiectul ritului nu este un om mort, ci o păpușă, ceea ce pare a arunca manifestarea În zona jocurilor
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
erau luate În râs: clericii de rang mic deveneau stăpânii abațiilor și alegeau un Rege al Nebunilor (respectiv un Rege al Măgarilor). O procesiune mascată parcurgea orașul până la catedrală, unde se ținea o parodie a slujbei religioase, marcată de momente parodice: liturghia bețivilor, liturghia cartoforilor, liturghia măgarului. În biserică, tineri clerici mascați În animale și femei dansau liber și apoi beau și mâncau pe Îndestulate În altar. Iată o evocare a acestei sărbători ireverențioase: În ziua nebunilor, copiii din corul (bisericii
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
clericii de rang mic onorează un reprezentant de-al lor, ales cu urale, pe care Îl numesc episcop al nebunilor sau papă al nebunilor; acesta este confirmat În funcția sa prin bufonerii care pun În scenă farsa: un ceremonial burlesc, parodic și uneori satiric. Cel ales poartă haine sacerdotale cu ornamente bogate, Își pune mitra pe cap, ține crucea episcopală În mână și dă tuturor binecuvântarea sa solemnă. ș...ț Toți se supun episcopului sau papei nebunilor, care, Împreună cu acoliții săi
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
evită traseele principale și defilează prin cartierele negrilor, definind mulțimea care se află pe traseul lor ca participanți, nu ca simpli spectatori. Comentând o procesiune carnavalescă ad-hoc dintr-o localitate din Belgia, când, În 1924, sindicatele au organizat o Înmormântare parodică a șefului asociației patronatelor, M. Hasting (1986, p. 142) arată că toate formele de etichetă, expresie a relațiilor de putere, a ceea ce este permis și a ceea ce nu este permis au fost date peste cap, anulând, odată cu ele, formele normale
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Gilmore (1998), M. Riggio (2004), carnavalul este o expresie a luptei de clasă și a conflictelor sociale, un exercițiu de rezistență Împotriva Puterii. Manifestările carnavalești din timpul răscoalelor sau revoluțiilor ar constitui un limbaj social al contestării și schimbării: „Episoadele parodice trimit mai puțin la o inovație a maselor revoltate, cât la formele ritualice de carnaval: ele sunt, În realitate, un mod de rupere de vechea lume și de afirmare, Într-un limbaj provocator sau amenințător, a legilor lumii noi” (M.
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pe catâr (element Împrumutat din charivari), ca simbol al cetății Înfrânte. Jocurile de pe Schutzenwerkstatt (iar În al doilea caz punerea În scenă a bătăliei reale de către cavalerii locului) conferă sărbătorii o dimensiune agonistică În timp ce ospățul, dansurile, bătaia pentru bani, imitarea parodică a Înfruntării cavalerilor apar ca elemente tipice ale carnavalului: Coloana era Încheiată de o femeie pe un catâr, care reprezenta cetatea proaspăt cucerită. În această ordine s-au deplasat până În piață, aranjați după bresle și companii. Aici, la semnul dat
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Tangoul memoriei (1988), C. dă măsura adevărată a talentului său. Cartea este, formal, o parodie și jonglează dezinvolt cu registrele tonale, de la grotesc și burlesc la comicul verbal sau de situații. Dar, înainte de orice, este o parodie a însuși modelului parodic, subminând pe dedesubt acest gen, întors până la sațietate pe față și pe dos de postmodernitate. În romanul lui C., mitul, literatura și viața se oglindesc, își împrumută tipare, personaje, clișee verbale, sfârșind prin a se compromite reciproc. Scrierea proliferează după
CUSNARENCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
dragoste, TR, 1988, 22; Valentin F. Mihăescu, Inventar complet, LCF, 1988, 53; Crohmălniceanu, Al doilea suflu, 181-187; Simion, Scriitori, IV, 645-653; Țeposu, Istoria, 126-127; Lovinescu, Unde scurte, IV, 96-100; Alex. Ștefănescu, Isus la București, RL, 1995, 36; Eugen Simion, Romanul parodic, romanul de mistere, L, 1995, 36; Simion, Fragmente, II, 130-133, 147-152; Cărtărescu, Postmodernismul, 423-427; Al. Ioanide, Restul e... istorie, RL, 2000, 12; S. Damian, Numele altui trandafir, „22”, 2001, 568; Bârna, Comentarii, 65-75; Popa, Ist. lit., II, 921; Roxana Racaru
CUSNARENCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
apocaliptică a sfârșitului lumii moderne, paralizată de dezvoltarea vertiginoasă și sufocantă a tehnicii (Adio, Julieta, adio). Interesate de alterarea valorilor prin stereotipii și formalizare, piesele, cu accente onirice, pline de umor, dar și de anxietate, pun în discuție prin experimentare parodică diferite formule dramatice moderne, de la teatrul absurdului la cel parabolic, de la teatrul de idei la cel cu substrat mitic. Romanul Carnaval la Constanța (1978), ce împrumută cadrul și tehnica literaturii polițiste, are o miză estetică solidă: crima perfectă, plănuită în
COJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286323_a_287652]
-
plănuită în cele mai mici detalii, cu o migală învecinată cu obsesia, iar apoi pusă în practică de romancierul Vasile Neacșu, ilustrează raporturile complexe dintre realitate și ficțiune, dintre ceea ce imaginează personajul și ceea ce imaginează autorul intrat în scenă. Totodată parodic și absurd, psihologic și parabolic, romanul valorifică ambiguitatea subiectului epic, permanenta confuzie a planurilor și a datelor, substituirea între personaje și măști într-o lume carnavalescă, în care totul este relativ. C. reia tema vieții ca spectacol, exploatată atât de
COJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286323_a_287652]
-
table”, VR, 1972, 4; Iorgulescu, Scriitori, 271-272; Marian Popa, „Carnaval la Constanța”, SPM, 1979, 424; Laurențiu Ulici, Romancierii, RL, 1979, 10; Nicolae Manolescu, Deriziunea romanescului, RL, 1979, 15; Tia Șerbănescu, Tineri prozatori, RMB, 1979, 10 750; Gheorghe Perian, Un roman parodic, VTRA, 1979, 4; Virgil Ardeleanu, „Carnaval la Constanța”, ST, 1979, 6; Artur Silvestri, „Carnaval” fără carnavalesc, LCF, 1979, 31; Iulian Popescu, Literatura speculativă sau Convenția modernității, CL, 1980, 9; Diaconescu, Dramaturgi, 303-306; Cubleșan, Civic-etic, 231-233; Al. Graur, O gramatică rațională
COJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286323_a_287652]
-
politic pe care îl admiră. Articolele sale politice, reportajele parlamentare, reflectând toate aceste sinuozități și inconsecvențe, impun prin luciditate, prin energia iradiantă a argumentației și, în orice caz, prin calitatea literară. Plasticitatea unor portrete conturate cu peniță ascuțită, aplombul fanteziilor parodice, coloritul discursului, agrementat cu dialoguri sau scenete, cu ingenioase jocuri de cuvinte, recursul dibaci la alegorie propulsează această publicistică impetuoasă, efervescentă în zona literaturii. Cu ochi rău, C. țintește, la fel ca în comediile lui, parvenitismul, cosmopolitismul, farsa alegerilor, „binefacerile
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Abu-Hasan (după Le Dormeur éveillé, din culegerea lui A. Galland, Mille et une nuits), unde, cu un nestins chef de chiolhanuri, reapare inevitabilul Mitică. Detașat și voalat ironic față de canoanele genului, de lentoarea și exagerările îndătinate, naratorul cultivă și echivocul parodic (Poveste. Imitație). Printre snoavele pe care le urzește (Norocul și mintea, Fără noroc, Minciună), una, intitulată Mamă, este prelucrată după Anton Pann. În proză, traduce basmul Făt-Frumos cu moț în frunte, după Charles Perrault, și - folosindu-se de o versiune
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
care-l pândește dinăuntru” pe Caragiale și pe care îl exorcizează prin intermediul unei „duble parodii”,parodia unei lumi-parodie. „Mitologia moftului” cuprinde varii subspecii, toate invenții ale presei, și efecte ale existenței-kitsch: „mitul revoluției”, „mitul progresului modern”, modelul cetățeanului responsabil, răsturnate parodic în imaginea rabelaisiană a unei „edenice” mahalale de absurd și perpetuu carnaval. Deși ia de multe ori forma unui joc speculativ, Planeta Moft este, în substanța ei, o temeinică cercetare a relațiilor dintre scriitorul (de literatură) și publicistul Caragiale, dintre
CONDEESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286357_a_287686]
-
Amintind de pseudofabula Cronicari sau de Fuchsiada lui Urmuz, voitele inadecvări frizează nonsensul și absurdul: circul este asociat metafizicii, fizica cuantică - filologiei. Parafraza, sintagmele celebre modificate, reperele culturale invocate aluziv sau direct, toate la un loc imprimă un difuz aer parodic, mergând de la benign la agresiv: „fac piața, deci exist”. În spatele acrobației ludice, care se vrea o perpetuă frondă, jubilația lasă locul amărăciunii, lirismului cenzurat. Ironiei i se adaugă o sobrietate mimată. Prospețimea acestei poezii vine din amestecul dintre „realul cel
CONSTANTINESCU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286380_a_287709]
-
polițist, metafizic și realist-socialist”, este structurat ca dialog între texte aparținând unor „autori distincți” - Prometeu, Sisif, Don Quijote, Ilie Săbiuță, Pandele Carabăț - și se așază la granița între roman și eseu, având ca dominantă drama cunoașterii, prezentă subiacent în povestiri. Scenariul parodic este evident: Carabăț, profesor de filosofie, ține o importantă conferință sub cupola circului - asociat, din nou, cu metafizica -, și un „Abracadabra” rostit aici pare a maimuțări cuvântul întemeietor, zeflemea cosmică ce prelungește nota urmuziană și în universul romanesc. SCRIERI: La
CONSTANTINESCU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286380_a_287709]
-
sporirea verosimilității, documente de epocă, citate din presa vremii, glose folcloristice din Bărăgan. C. asociază „amurgul levantinilor” (al unei mentalități fanariote, mai degrabă) cu organizarea statului român după modele europene, relatarea autorului, ironică și îngroșată cu picanterii, evocări bufe și parodice, amintind de Mateiu I. Caragiale (Mircea Scarlat), pentru a sugera ciclicitatea istoriei într-o viziune influențată de realismul magic și mitic sud-american. Virtuțile fanteziei epice (ca în scena dialogului Leontinei Vaideeni cu soțul îngropat sub camera unei locuințe administrate de
CONSTANTINESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286374_a_287703]
-
un modernism moderat, în care sunt îngemănate elemente constructiviste, dadaiste, expresioniste, simboliste, futuriste. În proză, tendințele novatoare sunt mai marcate, iar formulele tradiționale aproape absente. Ion Vinea se distinge prin scrierea fantastică Paradisul suspinelor și prin alte schițe cu caracter parodic, unele inspirate de precursorul avangardismului, Urmuz, care se bucură de o atenție deosebită prin prezentările semnate de G. Ciprian. Scrieri în proză semnează Ion Călugăru, Claudia Millian, Romulus Dianu și, sporadic, Mircea Eliade. Aceeași orientare novatoare, uneori cu elemente umoristico-parodice
CONTIMPORANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286393_a_287722]
-
Copii legalizate (1982; Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor). Îi urmează Compunere cu paralele inegale (1988) și Frumoasa fără corp (1993). Primul roman elimină din spațiul său virtual orice distanță sau fisură unde s-ar fi putut manifesta reflexia (auto)parodică. Dintre toți optzeciștii, C. își revelează cel mai limpede înrudirea cu scrisul lui Radu Petrescu, la fel de transparent, de solemn și de calm. În rest, obsesia și tema principală nu diferă de fixațiile care dau timbrul comun prozelor lui Ioan Groșan
CRACIUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286463_a_287792]