674 matches
-
urmă. Astfel de reacții tulbură și clatină. O spovedanie a unui recuperat din moarte clinică, a lăsat André Malraux; al său Lazare trimite simbolic la personajul novotestamentar înviat de Isus. La Marin Sorescu stins la șaizeci de ani tragicul atinge paroxismul: Am ajuns în rugăciunile mele, / Să nu-i mai cer lui Dumnezeu / Câțiva ani, sau un an, / Ci să-i cer doar câte-o zi, / Câte-o noapte: // Doamne, ajută-mă să trec cu bine / Și noaptea asta". Dacă n-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în mod regulat celebrat de presa arabă, printre care postul de televiziune Al-Jazeera, lucru care a fost posibil numai fiindcă ideologia actuală din lumea arabă promovează acest refuz al universalului și se refugiază într-o cultură a morții care atinge paroxismul prin djihadism. Dacă djihadismul este expresia extremă, cultura morții și cultul victimei, asociate cu ura față de evrei, Israel și Occident ca metafore pentru tot ce merge rău, circulă și sub o formă difuză și dăunătoare în aceste state cu regimuri
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
anunță că ancheta este încă departe de a se fi încheiat. Presa preia subiectul. Este brutal readusă la ordinea zilei, în acest elan, o problemă a antisemitismului care părea să cunoască în acea perioadă o veritabilă descreștere. Agitația ajunge la paroxism în comunitatea evreiască. În realitate, este foarte probabil ca Ilan Halimi, un modest funcționar totuși, să fi fost răpit pentru că era evreu, deci presupus a fi bogat. Nu este exclus nici ca răpitorii lui să fi crezut că, fiind evreu
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
nu este un fenomen legat doar de locul central pe care amintirea exterminării l-a dobândit treptat în viața evreiască. În fapt, focalizarea pe Holocaust nu a făcut decât să accentueze o tendință deja existentă și s-o ducă la paroxism. Terenul era pregătit s-o integreze, mentalitățile evreiești fiind puternic impregnate de retorica suferinței în secolele anterioare. Ecourile prelungite ale acestei retorici au traversat oceanele și se fac auzite până astăzi. Astfel, literatura evreiască de limbă engleză din Statele Unite, care
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
moartă ca pe-o "sfîntă regină,/ Cu păr lung de aur, cu ochi de lumină,/ În haină albastră stropită cu aur,/ Pe fruntea ta pală, cunună de laur". Nu ne oprim la ideea cu totul pesimistă, exprimată de poet în paroxismul durerii, cum că viața e "o baltă de vise rebele" și deci nu mai trebuie trăită; că "a fi e nebunie și tristă și goală; totul e nebunie". Reliefăm altceva: Moarta aceasta n-are rochie albă, de mireasă; ea a
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
înainte, cînd ea trăia și cînd, la despărțire spune poetul "ca un stîlp eu stam în lună! Ultima strofă arată situația din 1872. Vocativele din ea amintesc, cu tristețe, acele mo mente fericite, pierdute pentru totdeauna. Triste țea lui atinge paroxismul, la presimțirea foarte lucidă că se apropie, cu pași mari, două nenorociri inevitabile: vînzarea Ipoteștiului și înstrăinarea cimitirului, cu tot cu mormîntul Casandrei. Aici se simte nevoia unei paranteze. La 5 ianuarie 1871, Gh. Eminovici a făcut cu ginerele său, Ion Drogli
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
caracterizează prin promovarea clipei trăite, printr-o cultură centrată pe ludismul cărnii, pe efervescențele festive, pe căutarea senzațiilor și a extazelor de tot felul. Laboriosul Prometeu este epuizat: timpurile care vin îl propulsează pe Dionysos, mânat de dorul său de paroxism, de beție și de deliruri. La antipodul acestui model, o altă școală de gândire descoperă în cultura contemporană prelungirea și accentuarea vechilor valori puritane ostile desfătării simțurilor. Hedonismul moravurilor este un șiretlic, lumea care ne impune regulile proprii ar fi
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
de solicitări, avid de „călătorii” și de insolit, de transgresiuni și de muzici îmbătătoare, omul dionisiac n-are altă aspirație mai fierbinte decât de a sparge limitele Eului, eliberându-se de orice centru coordonator și de orice subiectivitate într-un paroxism de senzații și de pulsiuni ale dorinței. Marele deziderat al lui Dionysos este să evadeze din sine, să-și repudieze Egoul, plonjând în infern și în haos, scufundându-se în oceanul nesfârșit al senzațiilor. A se elibera din închisoarea Eului
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
atât la adresa propriei persoane, cât și la adresa celorlalți. A bea cu moderație, a mânca bio, a recurge mai frecvent la alimentele bogate în fibre, a reduce cantitatea de dulciuri și de grăsimi, a echilibra mesele: ce-a mai rămas din paroxismele dionisiace? În faza III se vorbește tot mai mult de informare, de supravegherea calității alimentelor, de autosupraveghere în ce privește conținutul farfuriilor. Să devii conștient de riscuri, să-ți corectezi obișnuințele alimentare - iată-l pe consumator învestit cu responsabilitatea subiectului. În locul indigestiilor
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
cărora se consumau mari cantități de alimente; ceea ce predomină la neo-sărbători sunt sandvișurile și băuturile răcoritoare consumate din mers, pe stradă, recursul la alcool nemaifiind decât de resortul câtorva grupuri de tineri. Ce mai rămâne în megalopolisurile hipermoderne, din vechile paroxisme? Suntem obligați să recunoaștem: mai nimic. Un nou tip de sărbătoare este pe cale să se impună: serbarea cuminte și edulcorată, fără excesele bacanalei. Aproape nimic din ceea ce ar putea semăna cu dezlănțuirile de ultragii și insulte, de grosolănii blasfematorii, cuvinte
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
a eredicat câtuși de puțin admirația pe care oamenii o manifestă față de imperativul „mereu mai bine” și al depășirii de sine. Dimpotrivă. Ce anume din spectacolul sportiv aduce în asemenea stare de euforie masele hipermoderne? De ce anume ține un asemenea paroxism emoțional? După Paul Yonnet, motorul sportului-spectacol se alimentează din dublul „carburant” al incertitudinii și al identificării. Ceea ce face ca sportul-spectacol să fie în asemenea măsură mobilizator de afect este, pe de o parte, capacitatea sa de a crea suspans între
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
Securității, toate instituțiile implicate În angrenajul represiunii au concurat În a asigura caracteristica generală a sistemului și regimului penitenciar, aceea de distrugere fizică și psihică a opozanților și de timorare a celorlalți. Perioadei 1949-1953 Îi este unanim recunoscută nota de paroxism a terorii, cu cele mai multe victime și cu cele mai inumane mijloace. Au urmat anii așa-zisei relaxări, 1954-1956. Anul Genevei, 1955, a Însemnat momentul maxim al refluxului represiunii, din toamna anului 1956 trecându-se gradual la cea de-a doua
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
de pe această veritabilă hartă a morții. Sub Ceaușescu, în pofida promisiunilor privind întărirea „legalității socialiste”, a continuat demonizarea proprietății private, persecutarea credințelor și practicilor religioase, criminalizarea oricărei forme de opoziție. Nu mai puțin semnificativ, Ceaușescu și regimul său au dus la paroxism politica de persecutare a femeilor și copiilor: în urma interzicerii avorturilor și a metodelor contraceptive, orfelinatele s-au umplut de copii ale căror destine erau, pentru cea mai mare parte dintre ei, compromise din momentul nașterii. Disidența a fost strivită nemilos
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
până la Internet, se constituie în urmările ontologic-cognitive ale „mașinii viziunii”, adăugând noi ambiguizări în relația public-privat, vizibil-invizibil, interior-exterior. Evenimentul transmis „în direct”, televizat, prezentat de la distanță în timp real, este aspru criticat. Logica imaginii în cazul infografiei este incriminată de paroxism întrucât teleprezența înseamnă prezență și absență, virtualitate instituită ca realitate, adică ceea ce Paul Virilio prezintă ca fuziune/confuziune actual-virtual. Aceasta este, în ultimă instanță, logica imaginilor de sinteză propunând o viziune sintetică mijlocită de automatizarea percepției: mai degrabă decât simpla
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
luncă / Nu ști luna când se culcă/ Și noaptea câtu-i de lungă, / Cine n-are dor în lume / N-are inimă, nici nume. / Eu am două doruri grele: / Dorul meu și-al mândrei mele / Și trăiesc numai cu ele!"108 Paroxismul trăirilor sufletești ipostaziază multiplele fețe ale sentimentului uman, fie că este de înstrăinare, de suferință sau de dor, ca participare cosmică la viața de zi cu zi. Paralelismul explicativ, îmbinat cu paralelismul sinonimic ("mă plec / se-nchină"), transfigurează umanul, transformându
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Și-i dă drumul să se ducă, / Pe bădița să-l ajungă. Să te-ajungă dorul meu, / Und` ț-a fi drumu mai greu; Să te-ajungă jalea mea, / Und` ț-a fi calea mai grea."174 Inserțiile dialogice ilustrează paroxismul trăirilor, transformând planurile antitetice în completitudine semantică: " Eu am plâns sara pe lună / Până s-o făcut fântână, / Vin`, puică, la apă bună.../ Apă bună nu pot bea, / Tulbure-i inima mea. Că n-am pânze de albit / Și nici
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și-l înjunghie. În momentul următor, cu o veselie isterică, toți vrăjmașii lui Richard îl inconjurau și-i aruncau leșul de la unul la altul, într-o isterică profanare a celui ce a fost "tiranul". Isteria crește, ritmul profanator ajunge la paroxism, când, deodată, Richard rămâne în picioare, drept, nemișcat, în mijlocul cercului. Încheieturile armurii se înțepeniseră. În minutul care urmează, profanatorii dispar ca șobolanii care părăsesc vasul ce se scufundă. Pe platou doar Richard rămâne. Singur, nemișcat, drept preț de câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Secvențele se succedă dens și coerent, într-un montaj dinamic, aproape sincopat, iar jocul actorilor este intens până la combustie. Prim-planurile abundă în redarea filmică a discuțiilor de la masa cea simbolică, iar caracterele se dezvăluie complex, dar nu complet, până la paroxism. Personajele lui Caragiale nu se menajează deloc, se lasă târăte cu putere de torentul necontrolat al ființei lor, de duritatea și dezordinea lumii din care fac parte. [...] Eroii se zbat într-o încrâncenare epuizantă în luptă cu gândurile și instinctele
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
-l scoate din habitudinile sale. [...] Montarea se constituie (în deplină consubstanțialitate cu textul) într-un fel de exegeză asupra mecanismului de agresare a unui individ, cu toate consecințele, implicate. Regizorul simte enorm și vede monstruos în acest spectacol tensionat până la paroxism, un spectacol sever și dur, incitant până la a putea fi contestat (nu e cazul opiniei mele), de o mare bogăție a mijloacelor de expresie, dar, îndeosebi, de excepțională organicitate. Parcă niciodată ca până acum regizorul nu a reușit o montare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
care nu tulbură decât prin tăcere (și, oarecum, prin vestimentație) ordinea obișnuită a lucrurilor. Îndelungi acumulări de fapte și gesturi unele, sugerate spectatorului, altele doar bănuite de către acesta duc filmul către acele "noduri" explozive ce ridică tensiunea dintre personaje la paroxism: stare în a cărei analiză Alexa Visarion se cufundă cu predilecție... Două ar fi, de amintit, secvențele remarcabile în această ordine: cea a tragerii la țintă și cea de la iarmaroc când, în urma intervenției jandarmului, admirația mulțimii față de circar se întoarce
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ritmuri este de două ori artistic, fiindcă e dubla oglindă a două suflete dușmane. Felul cum interpreta, Dorina Lazăr, face, prin glas, să sune această calmă tensiune este de o mare măiestrie. Vorbele ei curg încet înfrumusețând trăsăturile feței. Acest paroxism reținut, această tensiune care are în spatele ei ani de egală încordare... Autorul filmului, regizorul și scenaristul Alexa Visarion, a înțeles tot atât de bine pe cel de al treilea personaj, pe Ion, nebunul fugit de la ocnă (interpret: Florin Zamfirescu). Acesta e tot atât de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
teatru, poezie și ființă, ca un refuz al certitudinii narcisiste, ca o smerenie și frică a omului în fața definitivului. Alexa Visarion opune certitudinii din actul interpretării autenticitatea de simțire subiectivă, paradoxul. Controlează mimesis-ul prin eliberarea expresiei, prin ducerea stării la paroxism sau înghețarea ei. Lupta lui ca regizor sau scenarist cu capcana mimesis-ului ne trimite frecvent la estetica muzicală din care mimesis-ul este alungat mai mult decât în orice artă. [...] Alexa Visarion ne sugerează un model al regizorului ca profesor de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Le matin d'un miracle". În mai 1993 despre acest din urmă roman s-a spus: "Dincolo de parabolă, Bujor Nedelcovici descrie cu finețe drumul inițiatic al unei femei, urmărind toate etapele către vindecare și căutând să înțeleagă cuvintele lui Kierkegaard: "paroxismul unei mari pasiuni este acela de a dori propria sa pierdere"". Amalgam eterogen, prin însăși această însumare de articole politice, interviuri, confesiuni, polemici cordiale sau mai puțin cordiale, pagini de jurnal, scrisori deschise, recenzii de carte etc., se articulează în
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
spectator actorilor comediei zgomotoase "de afară" măsoară, de cele mai multe ori, sensibilitatea accentuată a celui dintîi. O iritabilitate care schimbă proporțiile, deformînd înțelesul. În pragul "fandacsiei", Efimița și consortul ei construiesc disproporționat semnificația petrecerii de Lăsata secului. O așteptare nervoasă, atingînd paroxismul percepției, întreține tot delirul gradat al lui Leiba Zibal, din nuvela O făclie de Paște, tematizat în text: "Zgomote nehotărîte vin din depărtare... Parcă sunt tropote de cai, bubuituri de mai înfundate, convorbiri misterioase și agitate. O încordare înaltă a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
civil și periclitează însăși existența suverană a statului, grupul de inițiativă al Asociației Solidaritatea Universitară din Iași face un apel la factorii cointeresați pentru a căuta o soluție pașnică a conflictului interetnic. Un asemenea conflict, ajuns în ultimele zile la paroxism, riscă să compromită nu numai procesul de reforme, vital pentru întreaga societate, dar și situația geopolitică a Republicii. Urmărind cu profundă neliniște evoluția diferendului creat în sânul ei, am ajuns la concluzia că nu e posibilă o soluție pozitivă și
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]