1,218 matches
-
prevestită și postmodernitatea mai curând primitivă decât ca restituire a complexităților primare va găsi unelte conceptuale pentru înțelegerea experienței noastre societale mai curând ca dezordine caricaturală a ordinii morale pe care acest gânditor original o întrezărește sub formele baroce, adeseori paroxistice ale efemerului și sociabilității inițiatice sau ale tribalismelor comunitare în procesele și fenomenele contrastante ale revrăjirii lumii în era sa postmodernă. Tranziția interminabilă pe care o parcurgem amplifică până la exacerbare un fond mai general de confuzie în care se află
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
M. Weber, caracteriza comunitatea, ceea ce este în joc este ordinea emoționalului. Emoționalitatea scapă constrângerii morale. Se sprijină pe un "soclu ante-predicativ, pre-categorial"11. Teatralitățile corporale care se trăiesc zi de zi în ritualurile vestimentare sau se exprimă într-un mod paroxistic în numeroasele "parade" urbane subliniază o ordo amoris (M. Scheler) în care predomină un sentiment puternic de apartenență. Idealul comunitar are nevoie de simboluri exterioare, de imagini împărtășite pentru a traduce forța care îl structurează în interior. Dar vitalitatea acestor
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Tocmai această capacitate este cea pe care o regăsim, ca pe un fir roșu, în figurile mitice despre care vorbeam. Tot pe ea o regăsim și în extazele postmoderne. Iată marca esențială a formelor excesului tribal. Comuniunile fuzionale sunt formele paroxistice ale sentimentului tragic al existenței cotidiene. Ele se structurează în jurul figurilor de groază (filme, spectacole de tot felul) sau în fascinația pentru monstruozitate. Și anumiți psihanaliști contemporani, de exemplu S. Tisseron sau J.-L. Maxence, arată că ceea ce se operează
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Învățare a ceea ce este. Adeziune și învățare ca moduri inconștiente de a spune totuși "da" vieții, recunoscând că este "capabilă" de moarte. Pe scurt, deschidere către alteritate, către alteritatea cotidiană a ciudatului, a numinosului ca mod de îmblânzire a alterității paroxistice: aceea a morții. Putem ilustra aceasta printr-un termen fa-miliar și din ce în ce mai utilizat în "sabir"-ul contemporan: cool. Termen polisemantic, poate, descriind o stare de spirit non-ofensivă, o sensibilitate plurală. Celălalt este cool, o situație poate fi cool, precum și o
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
ce este existența ei, va spune: "Eu, Bernard... face asta și asta". Astfel, se exprimă o entitate magică, o participare mistică. Bernard și mama lui nu fac decât unul. Unul și celălalt nu există decât în relație fuzională. Această fuziune, paroxistică în cazul indicat, dar care se poate trăi mai moderat în alte situații grupale, este la baza unei multitudini de comportamente. Fuziune, efuziune, confuzie, difuzare. În termeni epidemiologici trebuie să interpretăm modele, imitațiile de limbaj, vestimentare, intelectuale. Când în același
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
bacantele celebrează o legătură societală al cărei fir roșu este constituit din pasiune, emoție și alte afecte pe care nu le putem numi. Astfel de sărbători dionisiace postmoderne nu sunt apanajul unei anumite clase decadente. Desigur, putem repera manifestările lor paroxistice în producția cinematografică sau romanescă. De asemenea, este instructiv să revelăm exagerările coregrafice ale Istoriei lacrimilor, arta vizionară a lui Jan Fabre. Dar aceste forme dezlănțuite nu mai sunt excepții anomice. Ele tind să devină chiar regularitatea canonică a manifestărilor
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
la fel cu clanurile intelectuale, cu bisericuțele profesionale, politice sau sindicale, care, deși își dau legitimări raționale, apără interese complet particulare. Diversele comisii universitare și alte instanțe paritare care au proliferat în sistemul funcției publice sunt în această privință caricaturi paroxistice, unde în numele unei morale obiective vor fi justificate cele mai rele practici tribale. Și cei care nu au "nasul fin" ies în pagubă! Putem să ne amintim aici de formula pe care K. Marx, poate ca un bun hegelian, o
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
lucizi, de altfel. Teroristul, cel care pune bombe, atentatorul sinucigaș, protagonistul unei sinucideri sacre și devastatoare nu sunt unanim condamnați. Și pentru unii ei amintesc sacrificiul martirilor gata să moară și să ucidă pentru o idee. Desigur, ei sunt martorii paroxistici ai sfârșitului moralei raționale și civilizate. Dar, în același timp, amintesc această voce subterană a instinctelor barbare care fondează și sprijină comunitățile, triburile, sudate de și prin violența sentimentelor. Inchiziția nu este foarte departe, și nici războaiele religioase care au
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
și moartea, eșecuri matrimoniale, hrăpărețul, pușcăria și pușcăriașii, viața infantilă, vânătoarea, hoția la români, Fata Morgana, răzbunarea, alunecările de teren, moartea năprasnică a: unui localnic, alegerea mireselor,îmbogățiții, al doilea război mondial, taxe, violența în școală, ura feminină în focare paroxistice (Nagâțele), Ion Antonescu, Vraiștea - un sat cât o țară, banul care îi guvernează pe toți, excesul de muncă ( Fericirea a plecat în cer), lăcomia umană, ’’omul străzii’’, destine frânte, drame familiale anonime. Pentru Constantin Slavic scrisul a devenit un drog
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
Sigur, sigur, exact așa a fost! Dar nu știi ce anume a fost ca înainte și nici nu ești în stare să gândești lucid, căci te cu prinde deodată un fel de fericire în care se ames tecă o teroare paroxistică și o sfâșietoare nostalgie: „Da, da, așa a fost atunci!“, îți spui mereu și mereu și abia când acest extaz te părăsește, de parc-ai fi fost un dop de plută pe apă, ridicat o clipă pe creasta valului și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
e ca rolul acela clasic de comedie: băiatul vagabond care se crede director. Întrupat: să ne gândim la autoscopie și la experiența decorporalizării. Cercetătorii în neuroștiințe din Geneva au ajuns la concluzia că aceste evenimente sunt rezultatul unor disfuncții cerebrale paroxistice de la nivelul conexiunii temporoparietale. Puțin curent electric aplicat în locul potrivit, pe cortexul parietal drept, și oricine poate pluti până-n tavan de unde-și poate privi corpul părăsit. Continuu: acest fir stătea să plesnească la cea mai mică presiune. Derealizarea și depersonalizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mai rusesc și mai fascinant decât ducesa Marina Seminova, cea care își adăpostește restul de Rusie în viteza trenului blindat și așteaptă moartea administrată de trădători ca pe o mântuire. Este cuprins în acest portret atât de pasionat o nebunie paroxistică la care doar Corto are acces, de vreme ce el însuși nu este decât piratul trimis să caute comori. După cum un iluminat, nu mai puțin bântuit de demoni, este baronul Ungern-Sternberg. Documentabil istoric, ca atâtea dintre figurile ce trec în prozele lui
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
himerică ce alimentează, de secole, reveria occidentală. Erotismul este, la Pratt, înscris în țesătura intelectuală gnostică. Africa în care se avântă Koinski este și hârtia de turnesol ce expune dilemele identitare - în decorul deșertului, tul burările de conștiință capătă vitalitatea paroxistică a coș marului ce bântuie spiritele opiomanilor. Perspectiva prăbușirii arhitecturii imperiale italiene din Africa conferă siluetelor de ofițeri schițate de Pratt un simț particular al patologicului. Oscilând între eroism și dezertare, pregătiți să-și asume un viitor din care fascismul
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
și de transformare. Omul din Noua Anglie este oglinda unei cosmogonii,cosmogonie care se întrevede prin gaura de cheie a unei vieți de aventurier. America lui Battaglia, ca și cea a lui Pratt, se zidește din sânge, confruntare și gustul paroxistic al jocului cu moartea. Europenii ajunși de cealaltă parte a Atlanticului nu mai pot fi niciodată la fel. Evocarea lui Cooper și a lui Pratt este motivată de cadrul istoric în care romanul de formare a lui Nightly este plasat
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
intelectuală a acestuia). La vârsta adolescenței, perioadă de stres și furtună frustrările resimțite sunt mult mai acute decât în alte etape de evoluție ontogenetică. Acum pot apărea conflicte interne majore, reactivări ale complexelor din copilărie, iar agresivitatea poate atinge cote paroxistice. Moralitatea, aflată în prim proces de maturare, va fi foarte sensibilă la factorii din jur, iar nerespectarea unor condiții indispensabile: afectivitate, înțelegere, un cadru securizant, nu va permite dezvoltarea unei rezistențe le frustrare, o toleranță față de unele interdicții în vederea laturii
Psihocriminologie by Lăcrămioara Mocanu () [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
din ce în ce mai ironic, în fiecare zi era Ziua Morților. Și realmente, focurile sărbătorești ale ciumei ardeau în crematoriu cu o veselie tot mai mare. Cei drept, de la o zi la alta flagelul se instalase cât mai comod parcă în forma lui paroxistică și vădea în omorurile lui zilnice precizia și regularitatea unui bun funcționar. În principiu, și după părerea personalităților competente, acesta era un semn bun. Graficul progreselor ciumei, cu creșterea lui neîncetată, urmată apoi de o lungă linie staționară i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
să se zguduie neomenești, aidoma acelor pe care bateria lui Volta le produce pe chipul cadavrelor. O spumă albăstruie Îi Împurpurează buzele, din care iese o voce șuierătoare și gâtuită, ca aceea a unui hidrofob, deoarece când ajunge În faza paroxistică, așa cum bine zice Charcot, această Înspăimântătoare maladie care este satyriasis-ul, pedeapsa desfrâului, imprimă aceleași stigmate ca și turbarea canină. E sfârșitul. Rodin izbucnește Într-un râs lipsit de noimă. Apoi se prăvălește la pământ fără suflare, imagine vie a rigidității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
conștiință a întemeierii. În definitiv, atît nevoia urgentă a „arderii etapelor” față de Occident, cît și reacți(une)a orientalizantă, antioccidentală și antimodernă („tentația Orientului”) sînt forme prin care se manifestă nevoia de identitate universală a „culturilor mici”, periferice, locale, exprimată paroxistic, peste un deceniu (1936), în Schimbarea la față a României de către tînărul Emil Cioran: „Problema hegemoniei în sud-estul Europei este identică cu aceea a noului Constantinopol. Într-o astfel de problemă nu se poate vorbi decît deschis: fi-va România
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cît și viața „obscurului grefier”: „E limpede pentru noi că Urmuz preferă accidentul lingvistic, nefiind în stare să ducă pînă la capăt banalitatea. În acest sens, „panica propriului loc comun ori numai oroarea față de al celorlalți (...) atestă scriitorul cu un paroxistic simț critic” (p. 318). În opinia lui Eugen Negrici, textele urmuziene ilustrează o „inadecvare a sintacticului la semantic”, o „ciocnire” între pedanteria clasică a sintaxei și anarhica libertate semantică. Este reafirmată natura subversivă, duplicitar-hibridă a identității scriitorului: „Un contur formal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1979, p. XLV), „are șansa de a se prelungi la nesfîrșit, atîta vreme cît sîntem conștienți de dificultățile ce le incumbă orice încercare critică de a aplana dichotomia dintre statutul lor de simplu document, simptomatic pentru o stare de criză, paroxistică, a conștiinței estetice, pe de o parte, și valoarea, semnificația lor literară intrinsecă, privită ca act de creație epică în sine, pe de altă parte”. Un contestatar moderat și lucid al minioperei urmuziene este, cum am văzut deja, Marin Nițescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Acea Tipo, atât de cunoscută, În care urcase de mii de ori, pe care o ciocnise de un tramvai, Într-o zi ploioasă, cu care ani de zile o dusese pe Valentina la antrenamente - În care avusese chiar cele mai paroxistice orgasme, când ea și Antonio aveau chef s-o facă urlând, fără a trebui să se controleze din cauza copiilor. Figura ei visătoare și aeriană se Înăspri. Aruncă țigara În gol. Și chiar dacă Antonio se grăbise să traverseze parcarea și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o infinitate!) de adevăruri, echivalente ontologic și epistemologic. Cum spunea Paul Feyerabend acum mai bine de un sfert de secol În controversata sa Against Method, avem mereu de-a face cu paradigme incomensurabile. Cu alte cuvinte, trăim Într-o lume paroxistic eterogenă: nu numai că nu putem aduna mere cu pere, dar nici merele Între ele nu sunt destul de asemănătoare pentru a fi organizate Într-o categorie aparte. Chiar narațiunea istorică și biografia sunt construcții În ultimă instanță arbitrară. Autorul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
că sunt un om de nimic, că sunt un șarpe care pândește veninos din adâncul tomberonului. Spuneți-le că sunt o canalie, o bestie, un mârșav! Spuneți-le totul! ARTUR (Tragic, după o clipă de stupefacție.) Nu spun nimic! GARDIANUL (Paroxistic.): Ba da! Spuneți-le că nu dau doi bani pe viața dumneavoastră! Spuneți-le că vă disprețuiesc profund, că vă consider un gândac, o coropișniță, că simpla dumneavoastră prezență mă face să râd, mă duce la isterie... ARTUR ( Afectat.): Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
celor doi eroi neasemuiți și, totodată, o Mărturie despre Căpitan, text ce va vedea lumina tiparului În anii ’90. La un an și jumătate după aceea, În timpul prea sângeroasei dictaturi regale, În cursul căreia hăituirea și uciderea legionarilor ating cote paroxistice, ca În vremea Împăraților Caligula și Nero, la exterminarea creștinilor, temerarul adolescent Petre Hossu devine șeful Frățiilor de Cruce din Liceul de Băieți George Barițiu, organizație de educație creștină și naționalistă, interzisă de păgânii guvernanți carliști. În mai 1938, când
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
mai mult de realitățile lui lăuntrice și descoperă moartea în subiectivitatea lui proprie. Un proces de interiorizare înaintează până în centrul substanțial al subiectivității, depășind toate formele sociale care o îmbracă pe aceasta. Odată depășit și acel centru, interiorizarea progresivă și paroxistică descoperă o regiune unde viața se îmbină cu moartea, unde omul nu s-a desprins prin individualizare de sursele primare ale existenței și unde ritmul nebun și demonic al lumii activează în deplina lui iraționalitate. Pentru un depresiv, senzația imanenței
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]