KorAP: Find »[drukola/base=participiu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...38 >

939 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

diateză pasivă) prezintă rezultatul acțiunii descrise de aceste verbe ca fiind o calitate (spre deosebire de participiul provenind de la verbe tranzitive, care prezintă rezultatul ca pe o acțiune); astfel, în fr. je suis arrivé 'am sosit' (spre deosebire de j'ai travaillé 'am muncit'), participiul este mai independent, aproape asimilat unui adjectiv; Iordan (1973: 405) consideră ca fiind sinonime perfecte construcțiile românești de tipul m-am născut și sunt născut, am sosit și sunt sosit, însă atribuie participiului valori diferite: participiu trecut verbal vs participiu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sosit' (spre deosebire de j'ai travaillé 'am muncit'), participiul este mai independent, aproape asimilat unui adjectiv; Iordan (1973: 405) consideră ca fiind sinonime perfecte construcțiile românești de tipul m-am născut și sunt născut, am sosit și sunt sosit, însă atribuie participiului valori diferite: participiu trecut verbal vs participiu trecut cu valoare adjectivală. Structuri românești de acest tip au fost analizate și de Coteanu (1982 : 169), care le consideră ca fiind structuri pasive cu sens activ: Grigore a fost plecat la țară

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ai travaillé 'am muncit'), participiul este mai independent, aproape asimilat unui adjectiv; Iordan (1973: 405) consideră ca fiind sinonime perfecte construcțiile românești de tipul m-am născut și sunt născut, am sosit și sunt sosit, însă atribuie participiului valori diferite: participiu trecut verbal vs participiu trecut cu valoare adjectivală. Structuri românești de acest tip au fost analizate și de Coteanu (1982 : 169), care le consideră ca fiind structuri pasive cu sens activ: Grigore a fost plecat la țară Mama este dusă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
participiul este mai independent, aproape asimilat unui adjectiv; Iordan (1973: 405) consideră ca fiind sinonime perfecte construcțiile românești de tipul m-am născut și sunt născut, am sosit și sunt sosit, însă atribuie participiului valori diferite: participiu trecut verbal vs participiu trecut cu valoare adjectivală. Structuri românești de acest tip au fost analizate și de Coteanu (1982 : 169), care le consideră ca fiind structuri pasive cu sens activ: Grigore a fost plecat la țară Mama este dusă după cumpărături Sunt toți

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ieri/de ieri în oraș Ion e sosit de ieri în oraș *Ion e sosit ieri în oraș. Între cele două variante există și diferențe de comportament morfosintactic: forma cu a avea nu permite intercalarea altor elemente între auxiliar și participiu, pe când forma cu a fi este mai permisivă: Sunt toți sosiți *Au toți sosit. Un fenomen legat de selecția auxiliarului este acordul participiului perfect. Mackenzie (2006: 162) arată că acesta este un fenomen foarte răspândit în limbile romanice, dar foarte

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și diferențe de comportament morfosintactic: forma cu a avea nu permite intercalarea altor elemente între auxiliar și participiu, pe când forma cu a fi este mai permisivă: Sunt toți sosiți *Au toți sosit. Un fenomen legat de selecția auxiliarului este acordul participiului perfect. Mackenzie (2006: 162) arată că acesta este un fenomen foarte răspândit în limbile romanice, dar foarte sărăcit sau absent în limbile care au pierdut auxiliarul 'a fi' (excepție de la această regulă este catalana, care a pierdut auxiliarul a fi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în limbile romanice, dar foarte sărăcit sau absent în limbile care au pierdut auxiliarul 'a fi' (excepție de la această regulă este catalana, care a pierdut auxiliarul a fi, dar a păstrat acordul la persoana 3). Belletti (2001)18 analizează acordul participiului perfect ca fiind obținut printr-o relație specificator−cap, într-o proiecție joasă a acordului participial; acordul între subiect și participiul verbelor care selectează auxiliarul 'a avea' este imposibil pentru că proiecția de Acord al participiului este mai jos decât poziția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
catalana, care a pierdut auxiliarul a fi, dar a păstrat acordul la persoana 3). Belletti (2001)18 analizează acordul participiului perfect ca fiind obținut printr-o relație specificator−cap, într-o proiecție joasă a acordului participial; acordul între subiect și participiul verbelor care selectează auxiliarul 'a avea' este imposibil pentru că proiecția de Acord al participiului este mai jos decât poziția de subiect al verbului care selectează 'a avea'. Mackenzie (2006: 168) este de părere că acordul participiului nu motivează analiza ergativă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Belletti (2001)18 analizează acordul participiului perfect ca fiind obținut printr-o relație specificator−cap, într-o proiecție joasă a acordului participial; acordul între subiect și participiul verbelor care selectează auxiliarul 'a avea' este imposibil pentru că proiecția de Acord al participiului este mai jos decât poziția de subiect al verbului care selectează 'a avea'. Mackenzie (2006: 168) este de părere că acordul participiului nu motivează analiza ergativă, iar acordul prin deplasare este incorect. Kayne (2000: 113) observă că acordul participiului din

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acordul între subiect și participiul verbelor care selectează auxiliarul 'a avea' este imposibil pentru că proiecția de Acord al participiului este mai jos decât poziția de subiect al verbului care selectează 'a avea'. Mackenzie (2006: 168) este de părere că acordul participiului nu motivează analiza ergativă, iar acordul prin deplasare este incorect. Kayne (2000: 113) observă că acordul participiului din limbile romanice corespunde proiecției AgrO de la Chomsky (1993). Autorul arată că, în spaniolă, propozițiile inacuzative cu participiu trecut nu au acord participial

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
al participiului este mai jos decât poziția de subiect al verbului care selectează 'a avea'. Mackenzie (2006: 168) este de părere că acordul participiului nu motivează analiza ergativă, iar acordul prin deplasare este incorect. Kayne (2000: 113) observă că acordul participiului din limbile romanice corespunde proiecției AgrO de la Chomsky (1993). Autorul arată că, în spaniolă, propozițiile inacuzative cu participiu trecut nu au acord participial; în anumite dialecte din sudul Franței se face acordul participiului în structuri cu 'a avea'. Tot Kayne

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este de părere că acordul participiului nu motivează analiza ergativă, iar acordul prin deplasare este incorect. Kayne (2000: 113) observă că acordul participiului din limbile romanice corespunde proiecției AgrO de la Chomsky (1993). Autorul arată că, în spaniolă, propozițiile inacuzative cu participiu trecut nu au acord participial; în anumite dialecte din sudul Franței se face acordul participiului în structuri cu 'a avea'. Tot Kayne (2000: 115) menționează că, în italiană, acordul participiului perfect este imposibil. În ceea ce privește situația din limba română, acordul se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
incorect. Kayne (2000: 113) observă că acordul participiului din limbile romanice corespunde proiecției AgrO de la Chomsky (1993). Autorul arată că, în spaniolă, propozițiile inacuzative cu participiu trecut nu au acord participial; în anumite dialecte din sudul Franței se face acordul participiului în structuri cu 'a avea'. Tot Kayne (2000: 115) menționează că, în italiană, acordul participiului perfect este imposibil. În ceea ce privește situația din limba română, acordul se face numai în cazul celor câteva verbe care pot selecta auxiliarul a fi și este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Chomsky (1993). Autorul arată că, în spaniolă, propozițiile inacuzative cu participiu trecut nu au acord participial; în anumite dialecte din sudul Franței se face acordul participiului în structuri cu 'a avea'. Tot Kayne (2000: 115) menționează că, în italiană, acordul participiului perfect este imposibil. În ceea ce privește situația din limba română, acordul se face numai în cazul celor câteva verbe care pot selecta auxiliarul a fi și este imposibil în prezența auxiliarului a avea. 4. TESTUL OBIECTULUI INTERN 4.1. Folosirea testului obiectului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
supra, 1. −, spaniola − vezi supra, 6.2.). O analiză mai atentă a funcționării acestor teste conduce însă către o altă concluzie: specificul tipologic și evoluția limbii române fac ca testele propuse pentru alte limbi (în afară de neacceptarea pasivizării și de adjectivizarea participiului) să nu funcționeze (sau să funcționeze numai parțial) în limba română: ● româna a pierdut, pentru cele mai multe verbe, cu excepția celor de mișcare direcționată, posibilitatea de selecție a auxiliarului, așa cum s-a întâmplat și în spaniolă și cum este pe cale să se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
vremea să..., a voi etc."; (37) P-aci p-aci era să moară baba (Ispirescu) − era mai (mai)/aproape să/cât p-aci/cât pe ce "puțin lipsea să"; (38) Apele nu era de băut (Mineiul) − (în legătură cu de, urmat de participiu trecut) "a putea, a trebui"; (39) Nu-i cine să mă scoale (Dosoftei) − (în legătură cu cine, urmat de infinitivul fără prepoziție sau cu nimeni, urmat de să) "a (nu) avea, a (nu) se găsi". 2.4.2. Analiza sintactico-semantică a verbului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
3.1.1.). Din punct de vedere sintactic, verbul a fi, ca orice inacuzativ, nu acceptă pasivizarea: *Ion este fost frumos (de cineva) *Ion este fost la munte (de cineva). Singurul test la care limba română este sensibilă este adjectivizarea participiului (vezi Capitolul 4, 2.). Verbul a fi trece acest test (cu adjectivul obligatoriu antepus), însă numai pentru câteva contexte de tip copulativ (a), nu și pentru celelalte valori (b): (a) guvernanți foști comuniști, state foste sovietice fosta lui prietenă, foste

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
conțin o singură proiecție Agr, în timp ce structurile cu a avea conțin două argumente - subiectul propoziției reduse și subiectul extern, aflat în poziția SpecVP - și două proiecții Agr. Concret, această situație se manifestă în limba italiană (a) prin acordul constant al participiului trecut cu subiectul în structurile conținându-l pe a fi, pentru că toate proiecțiile Agr au fost activate, formând un lanț, și (b) prin cliticizare, în structurile cu a avea, pentru că există o proiecție Agr în plus. 3.4. Datele din

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fi (a): * O furcă de aur este avută de tine *Patru picioare sunt avute de masă * Oile sunt avute la munte *Mâinile sunt avute reci *Zilele nu sunt avute. În multe dintre contextele înregistrate aici, a avea acceptă testul adjectivării participiului, singurul test sintactic concludent pentru delimitarea clasei verbelor ergative/inacuzative din limba română: banii avuți, pielea de urs avută de la taică-tău, paralele avute în buzunar, zilele avute, cearta avută cu soră-sa etc. 4. CONCLUZII COMPARATIVE Paralelismul dintre a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subiectul Agent putând apărea doar în contexte speciale. Din punct de vedere sintactic, am remarcat, pentru ambele verbe, imposibilitatea pasivizării (care se poate explica prin absența proiecției v sau prin absența unui tip anume de proiecție v) și acceptarea adjectivizării participiului, însă nu pentru toate aparițiile celor două verbe. Deși tradiția lingvistică separă clar cele două ipostaze ale lui a fi - Frege, Benveniste, Hjelmslev, Meillet -, unele studii filosofice mai vechi (Goblot 1952), precum și studii lingvistice recente (Rouveret 1998, De Cuyper 2007

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ne), ci cu pacientul (aflat în caz direct). La imperfectiv, verbul tranzitiv se acordă cu subiectul, ca și verbul intranzitiv. Un pacient marcat, obiect specific sau uman, cere postpoziția ko, marcă sincretică de dativ și acuzativ. Există două tipuri de participii: un participiu ergativ, static și rezultativ, care are afinitate cu clasa nominală, și un participiu pasiv, care nu acceptă introducerea unui adverb temporal printr-un relator nominal, nu acceptă marca agentivă (posesivă) și conservă marca agentului din structura pasivă. În

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cu pacientul (aflat în caz direct). La imperfectiv, verbul tranzitiv se acordă cu subiectul, ca și verbul intranzitiv. Un pacient marcat, obiect specific sau uman, cere postpoziția ko, marcă sincretică de dativ și acuzativ. Există două tipuri de participii: un participiu ergativ, static și rezultativ, care are afinitate cu clasa nominală, și un participiu pasiv, care nu acceptă introducerea unui adverb temporal printr-un relator nominal, nu acceptă marca agentivă (posesivă) și conservă marca agentului din structura pasivă. În enunțurile finite

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subiectul, ca și verbul intranzitiv. Un pacient marcat, obiect specific sau uman, cere postpoziția ko, marcă sincretică de dativ și acuzativ. Există două tipuri de participii: un participiu ergativ, static și rezultativ, care are afinitate cu clasa nominală, și un participiu pasiv, care nu acceptă introducerea unui adverb temporal printr-un relator nominal, nu acceptă marca agentivă (posesivă) și conservă marca agentului din structura pasivă. În enunțurile finite, argumentul pacient controlează acordul verbului atât în construcția ergativă, cât și în cea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acidulează în butoi tranz:: Ion acidulează lichidul part. acidulat, -ă nom. acidularea A SE ACRI Varza pusă la murat se acrește tranz.: Ion acrește ciorba part. acrit, -ă nom. acrirea, acritul A SE ADJECTIVA/A SE ADJECTIVIZA În română, multe participii se adjectivează tranz.: Sufixul -os adjectivează substantivul part. adjectivat/adjectivizat, -ă nom. adjectivarea/adjectivizarea A SE AFUMA Hainele se afumă de la grătarul cu mici tranz.: Gospodina afumă cârnații part. afumat, -ă nom. afumarea, afumatul A SE AGLOMERA Societățile umane se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
À propos de être et avoir en géorgien", în: A. Rouveret (éd.), p. 171-135. Neamțu, G. G., 1986, Predicatul în limba română. O reconsiderare a predicatului nominal, București, Editura Științifică și Enciclopedică. Nicolae, Alexandru, Adina Dragomirescu, 2009, " Omonimia sintactică a participiilor românești", în: B. Croitor, A.-M. Mihail, R. Zafiu (eds.), Studii de gramatică. Omagiu Doamnei Profesoare Valeria Guțu Romalo, București, Editura Universității din București, p. 193−207. Niculescu, Dana, 2008, Mijloace lingvistice de exprimare a posesiei în limba română, București

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]