429 matches
-
Educație Fizică și Sport din București. Lucrează ca desenator tehnic, asistent de imagine la Televiziunea Română, antrenor de înot. Debutează editorial în 1990, cu romanul Yesterday. Colaborează la revistele „Contemporanul - Ideea europeană”, „România literară”, „Caiete critice”, „Literatorul” ș.a. Yesterday este o pastișă stângace după romanele de consum occidentale, în speță după acelea de spionaj. Firul epic, schematic și previzibil, construit pe seama unor personaje de carton, este plasat într-un decor à l’américaine. Protagonistul urmărește recrutarea de către o agenție guvernamentală secretă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288195_a_289524]
-
întrucâtva avangardismul, abandonează îndrăznelile prea căutate, adoptând treptat o perspectivă melancolică, cu toate că dă expresie în continuare exasperării existențiale și nu renunță la starea de căutare febrilă. Caracterizat de o mobilitate uimitoare, el are capacitatea de a recurge ocazional la gestul pastișei nobile, scriind poezii izbutite în maniera câte unui mare poet. Bunăoară, textul intitulat Cu Nichita despre Nichita e într-adevăr un poem „ca de Nichita” despre Nichita. Se poate spune că scrierile autorului se articulează ca un lung poem, prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287963_a_289292]
-
Asemănătoare cu Dicționar onomastic e Bibliografia generală, alt repertoriu fantezist și parodic, de asemenea cu obiect fictiv, ale cărui „articole” - care, de data aceasta, nu sunt dispuse alfabetic - s-ar defini ca niște recenzii sau rezumate ale unor cărți imaginare. Pastișe în rezumat, „romane în pilulă”, textele relevă imaginația epică a autorului, desăvârșita lui măiestrie stilistică, perspicacitatea în materie de „scheme” literare, rafinamentul cultural. Un Cuvânt înainte ironic legitimează cartea ca pe o lucrare de bibliologie, dar sugerează și justificarea scrisului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
Convenției, cît și alienarea fostului președinte. Povestea mitului social și politic (formulare preluată de la Sorel; vezi p. 482) care a fost Convenția Democratică nu se poate Încheia decît optimist. Cu un clin d’œil pentru Dan Pavel, Încheiem cu o pastișă după același Sorel, În care n-am făcut decît Înlocuirile de rigoare, numindu-i, printr-o generalizare, „democrați” pe toți cei care au crezut În Convenția Democratică: „Acum, cînd mitul reformei morale, politice și economice domină orice mișcare cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
în privința locului pe care îl ocupă fiecare aspect major, a subdiviziunilor derivate din acestea sau a vecinătăților cu care poate interfera. De exemplu, în cadrul modului satiric se precizează poziția și disocierea față de comicul sarcastic, modul parodic presupune delimitarea parodiei de pastișă și antrenează convergențe cu burlescul și cu eroi-comicul, modul ironic implică zeflemeaua și autoironia ca subspecii, grotescul se bazează pe comicul caricaturii și marchează incidențe atât cu umorul negru cât și cu cel absurd 48. Se constată, așadar, că în ciuda
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vorbă cu mine însumi de I. Minulescu și aceeași repulsie față de poezia modernă și simbolistă "a căreia supremă originalitate rezidă în răscăcărarea tipografică a strofei pe o pagină întreagă"47, repulsie care s-a manifestat la Caragiale în ciclul de pastișe parodice după Macedonski (Erato, scapă-mă, Cameleon femeie etc.). De asemenea, schița caragialiană Intelectualii pare hipotextul tabletei Despre scriitori, în care Arghezi a renunțat la învelișul derutant al ironiei, dând frâu liber indignării : Trebuie înjugați la viață demnii scriitori [...] Până ce
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
K.F. Flögel (Geschichte des Burlesken, 1794) din care se poate deduce raportul de incluziune al parodiei în burlesc, cercetarea lui Daniel Bilous (Intertexte/ Pastiche: L'Intermimotexte,1983) care propune termenii edificatori de interstil și de intertext pentru a deosebi tranșant pastișa de parodie, sau delimitările propuse de Linda Hutcheon în studiul Ironie, satiră, parodie din care rezultă că parodia implică o superpoziționare în relație cu ironia. În orice caz, o specificitate a parodiei, în comparație cu celelalte moduri ale comicului, este complicitatea obligatorie
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau denigratoare a textului parodic. În cazuri concrete, așa cum va reieși din analizele parodiilor lui Caragiale și a piesei de debut a lui Eugen Ionescu, putem identifica interferențe nu doar între parodie și satiră, ci între aproape toate modurile comicului. Pastișa, de exemplu, denaturând în parodie, bazată pe procedeul retoric al ironiei, poate fi subordonată satirei, la rândul ei o formă a burlescului sau a comicului absurdului. 3.5. Parodia la Caragiale Ilustrative pentru modul parodic în literatura română sunt poeziile
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
limbajului (stilurile funcționale ale limbii) ajungând chiar la depășirea manifestărilor verbale, atunci când vizează un dat cultural, de exemplu, proiectele de statui 86. Vom reconstitui și mai exact inventarul său parodic pe baza răspunsurilor la întrebarea " Pe cine parodiază Caragiale?". Cele mai multe pastișe parodice vizează formalismul poeziilor macedonskiene: Cameleon femeie (sonet colorist), Erato, scapă-mă (Terține acrobatiste-simboliste), Amiază maură (Simbolistă-orientală), Glic, Finis (Sonet simbolist decadent), Din carnetul unui poet simbolist (Fragmente selecte), Declarație simbolistă, Sonet brutal (Simbolist-instrumentalist), Baladă simbolistă macabră, Ab irato (Sonet
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
formalismul poeziilor macedonskiene: Cameleon femeie (sonet colorist), Erato, scapă-mă (Terține acrobatiste-simboliste), Amiază maură (Simbolistă-orientală), Glic, Finis (Sonet simbolist decadent), Din carnetul unui poet simbolist (Fragmente selecte), Declarație simbolistă, Sonet brutal (Simbolist-instrumentalist), Baladă simbolistă macabră, Ab irato (Sonet parnasian). Alte pastișe (Criticilor mei, Da ... Nebun!), iau în derâdere ridicolul de care pare că nu e conștient Macedonski prin afișarea ostentativă a unei orgolioase poze de artist damnat. Lui Șerban Cioculescu multe dintre poeziile îndreptate împotriva școlii macedonskiene i se pare că
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poeziile îndreptate împotriva școlii macedonskiene i se pare că ar ilustra "mai puțin caducitatea acesteia, decât opacitatea parodistului față de fenomenul liric"87. Din punctul nostru de vedere, întrucât sunt apărute în 1893, anul de vârf al conștiinței artistice caragialiene, aceste pastișe parodice ar trebui înțelese mai degrabă ca manifestări ale unei înțelepciuni estetice care ar presupune rezistența la lectură nu din conservatorism anacronic, ci dintr-un cult al armoniei asociat cu simțul măsurii. Ceea ce sancționează prin subtitlurile și precizările ironice care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ridicolului chiar și la ființa iubită. Astfel că, deși s-a numărat printre prietenii lui Caragiale, Delavrancea n-a fost scutit de înțepăturile parodice ale acestuia. Nuvela acestuia, Sultănica, este hipotextul "basmului" caragialian Smărandița, iar Dădămult, ... mai dădămult e o pastișă după Stăpânia odată a aceluiași autor. Ele dau măsura capacității de invenție mimetică a stilului lui Caragiale și a talentului său de a caracteriza în maniera idilico-sentimentală specifică sămănătorismului: Fata mamii Ilinchii era bălană, plăviță, cu părul galben-auriu ca spicul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
oferind un evident exemplu de antistil din perspectiva lui Caragiale care, s-a constatat, n-a scris un cuvânt de prisos în comediile și "momentele" sale, încadrabile perfect dimensiunilor procustiene. Prolixitatea și platitudinea imaginii sunt puse în lumină și în pastișele după Bolintineanu: Grația domniței sau Pașa din Silista, ultima celebră prin amănuntul că a fost întocmită ad-hoc într-o întrunire amicală de scriitori pentru a demonstra ușurința cu care Bolintineanu putea compune șiruri nesfârșite de versuri pe teme istorice. În
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau spații compensator-vindicative ale artistului nedreptățit în planul existenței concrete. 3.5.1. Înspre "labirintul de lentile" Ca model de poznașă desacralizare sau de temperare a pornirii disprețuitoare prin sublimare parodică, I. L. Caragiale deschide galeria scriitorilor pentru care parodia și pastișa sunt forme ale "satirei literare"94: George Topârceanu (Parodii originale, 1916), Marin Sorescu (Singur printre poeți,1964), Mircea Horia Simionescu (ciclul Ingeniosul bine temperat, 1968-1983, în special Dicționarul onomastic și Bibliografia generală), Al. George (Clepsidra cu venin, 1971), Mircea Cărtărescu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
proza scurtă și pentru realitatea cotidiană, sunt de găsit în scrierile caragialiene o bună capacitate de autoreflecție, joc al spiritului și al scenariilor textuale, procedeul înregistrării stenografice, triumful stilului conversativ, fragmentarism și indeterminare, inserții metatextuale, referențialitate și autoreferențialitate, ironie, ambiguitate, pastișă, parodie, etc. Încât nu-i exagerat a zice, într-un limbaj de dată mai recentă, Caragiale pune în mișcare, intuitiv și deliberat, o complexă mașinărie textuală și astfel avem de-a face, întrucâtva, cu un textualism avant la lettre."6
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și cuplarea acestor căței duce la cultură și satisfacții rare, nu e bucurie intensă fără chelălăituri"21. Este, de fapt, o practică autoreferențială comună scriitorilor din "Școala de la Târgoviște", ale căror romane încearcă să atingă, prin meta și intertextualitate (parodie, pastișă și reflecție asupra scriiturii), literaturizarea totală. Texte precum Smărăndița. Roman modern, Dă-dămult... mai dă-dămult, pastișele și parodiile în versuri, dar mai cu seamă ambiguizata Inspecțiune, finalul bifurcat din nuvela Două loturi, digresiunile metatextuale din Poetul Vlahuță și din neterminata Poveste
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
chelălăituri"21. Este, de fapt, o practică autoreferențială comună scriitorilor din "Școala de la Târgoviște", ale căror romane încearcă să atingă, prin meta și intertextualitate (parodie, pastișă și reflecție asupra scriiturii), literaturizarea totală. Texte precum Smărăndița. Roman modern, Dă-dămult... mai dă-dămult, pastișele și parodiile în versuri, dar mai cu seamă ambiguizata Inspecțiune, finalul bifurcat din nuvela Două loturi, digresiunile metatextuale din Poetul Vlahuță și din neterminata Poveste dezvăluie și în acest sens modernitatea scrisului caragialian. Stabilirea raportului de complicitate cu cititorul și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
42, până la parodierea și pastișarea exemplară, demonstrativă pentru asimilarea conștientă și transmutarea creativă a lecției înaintașului. În general asociată cu ideea de epigonism, de parazitare a unui model ilustru prin rescriere elogioasă sau, dimpotrivă, prin discreditare, parodia și chiar și pastișa pot deveni forme de hibridizare artistică, în sensul pozitiv, de fortificare și revigorare a seminței textuale primare. Într-o carte de referință cu titlul semnificativ Melancolia descendenței, Monica Spiridon sublinia raportul dintre parodie și preocuparea pentru ascendență, pentru recuperarea modelelor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Războiul”, „Amicul familiei”, „Recreațiuni literare”, „Curierul Olteniei”, „Independentul”, adunându-le apoi în volumele Flori singuratice (1887) și Flori veștejite (1908). Sentimentale și romanțioase sau fals meditative, în spiritul liricii minore de la sfârșitul secolului al XIX-lea, poeziile mimează, uneori până la pastișă, atitudini lirice pașoptiste (Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu) sau eminesciene. Legendele lui Bolintineanu sunt și modelul poemelor dramatice închinate lui Mihai Viteazul (Bătălia de la Călugăreni, 1892, și Moartea lui Mihai Vodă Viteazul, 1908). Poemele, convenționale, notabile totuși pentru fluiditatea monoloagelor versificate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286849_a_288178]
-
din Marea Răscoală), Dan Deșliu (Versuri alese), Nina Cassian (Tinerețe), Marcel Breslașu (Cântec de leagăn al Doncăi) și Maria Banuș (Versuri alese). Interesant este faptul că aproape toate volumele de debut sunt comentate, criticii literari accentuând asupra originalității, noutății sau pastișei care intră, odată cu noile cărți, în peisajul poeziei. Despre volumul de debut al lui Aurel Rău, de pildă, se scrie în Almanahul literar 65 de la Cluj, în Contemporanul și în Viața românească. Reproducem fragmentar cronicile literare din ultimele două reviste
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
măsurilor de vers, ori în selectarea silită a rimelor. (...) Timbrul liric al lui Al. Andrițoiu de multe ori poate însă să ne înșele. Atunci când vrea să fie incendiar sau glorificator invocând partidul, când îmbracă o compoziție nesemnificativă, când merge la pastișa timbrului propriu al unor poeți formați. Așa de pildă, în unele poeme (Trei întâlniri de neuitat, Patriei) autorul lor aduce aminte numai onomastic de prezența partidului, iar cuvântul și îndemnul permanent al acestuia este golit de sensul adânc revoluționar. Partidul
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Traduceri: Mirta Agirre, Trestia dulce, Chișinău, 1981; Ivan Draci, Versuri, Chișinău, 1989; Federico Mayor, Poem în aquaforte, Chișinău, 1998. Repere bibliografice: Liviu Damian, Despre poezia tânără, LA, 1978, 5 ianuarie; Ion Vatamanu, Viața cuvântului, Chișinău, 1980, 176-178; Ion Ciocanu, Refuzul pastișei, „Nistru”, 1982, 4; Andrei Țurcanu, Martor ocular, Chișinău, 1983, 196-204; Mihail Dolgan, Poezia: adevăr artistic și angajare socială, Chișinău, 1988, 288-293; Ioan Holban, „Ambasadorul Atlantidei”, CL, 1997, 1; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 232; Mircea A. Diaconu, Ion Hadârcă. Poezia mesianică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287395_a_288724]
-
modelului” instituit de comparația lui Dinicu Golescu între realitățile din țară și cele din afara ei. Aplicată și erudită, cartea este ea însăși o călătorie antrenantă, spectaculoasă și pitorească. Scriitura artistă, evidentă încă din studiile anterioare, se răsfață aici în voie. Pastișa și parodia - uneori abia simțite în discursul eseistic și combinate cu stilul dezinvolt al specialistului - sunt expresive instrumente analitice, cu o tentă a gratuității estetice, ca într-un Levant al istoriei noastre literare. Cu volumul Cordonul de argint (1997), autorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
muzică și vestimentație (ca și În construcții), tentația de a recicla stiluri mai vechi, amestecate stângaci, ținea loc de inovație. Scrutându-și cu anxietate neajunsurile, anii ’70 nu priveau Înainte, ci Înapoi. Erei Vărsătorului* i-a urmat un anotimp al pastișei. XVtc "XV" Politica Într-o cheie nouătc "Politica Într‑o cheie nouă" „Je déclare avoir avorté.” („Declar că am făcut un avort.”) Simone de Beauvoir (și alte 342 de femei) (5 aprilie 1971) În cel mult o generație, partidele comuniste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atunci când pictorul își găsește propriul său drum, răzbat în pictura sa aluzii livrești, prezența cărților, în speță Les Fleurs du Mal a lui Baudelaire, figurând un simbolism latent, metabolizat în noua formulă plastică; pictura lui Kimon Loghi se apropie până la pastișă de cea lui Arnold Böcklin, când nu împrumută erotismului morbid de liră decadentă al lui Franz von Stück, al cărui elev a fost, iar Cecilia Cuțescu-Storck când nu gauguinizează lasă să întrevadă o sensibilitate prerafaelită, poate cel mai bine marcată
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]