57,719 matches
-
s-a banalizat, dacă nu chiar epuizat, oricum acest tip de conflict a devenit previzibil. Masochismul clișeizat al Erikăi, care nu mai poate contraria astăzi decît printr-o scenă de doar cîteva rînduri și aia aluzivă și timorată (legarea de pat ca practică ,tare" e rizibilă), epicul sărac, lipsit de imaginație, în fine, discursul indirect, altfel bine scris, și scriitura cam monotonă fac din Pianista o ,bunicuță" a genului, un roman pe care îl citești mai degrabă plictisit și cu compasiune
Să vorbim despre sex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11508_a_12833]
-
a lui Picasso, cu prilejul unui interviu acordat unei persoane al cărei nume nu ne este adus la cunoștință. "Era dormitorul nostru - precizează Picasso. - Vedeți umbra mea? Tocmai plecasem de la fereastră; vedeți acum umbra mea și lumina soarelui căzând pe pat și pe podea? Vedeți trăsurica de jucărie așezată pe comodă și micul vas de pe șemineu? Sunt din Sicilia și se mai află și acum în casă". Ai spune că asiști la un moment de evocare biografică, în timp ce Picasso proiectează imaginea
Umbre și lumini. Patru secole de pictură franceză by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/11505_a_12830]
-
erotică își recapătă ,concretețea": chiloții sînt ,drapel", curul ,strugure", sperma e ,rouă", ,ulei" și ,alifie". Intimitatea este acum a camerei și mai puțin a grădinii, fereastra larg deschisă stîrnind pofte exhibiționiste, în timp ce miraculosul se retrage din dulapuri și cămări în pat. Femeia se insinuează și impregnează cu parfumul trupului ei casa și mintea bărbatului evadată imperceptibil în lubrice fantezii. Seducția și voluptatea nu mai cenzurează eroticul, ingenuitatea este acum doar masca frivolității, amorul recapătîndu-și, chiar și în fantezie, carnalitatea. Retorica e
Preludiu pentru iubita ideală by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11534_a_12859]
-
PMR, ședințele organizațiilor de partid din diverse instituții etc. A intrat în istoria literaturii române, ca un moment nefast al ei, Congresul Scriitorilor din 18-23 iunie 1956, când creația literară, care dăduse semne de insubordonare, a fost așezată brutal în patul lui Procust al exigențelor propagandei de partid și ajustată din nou de autoritățile comuniste, cu o furie abia reținută. Nervozitatea ideologilor se explică prin faptul că la Consfătuirea tinerilor scriitori din 20-22 martie 1956 unii vorbitori pledaseră pentru reprezentarea de către
Literatură scrisă la comandă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11523_a_12848]
-
a fi o grădină a raiului și chiar cînd răul se insinuează, el trece repede, ca un vis urît. Pe măsură ce personajul întinerește, femeile de pe stradă îi întîrzie pe retină, îi fură ochii cu rotunjimile lor. Tod zăbovește din ce în ce mai mult în paturile asistentelor, ca doctorul Tomas din Insuportabila ușurătate a ființei - indiferent, grăbit, curios ca un colecționar -, dar o iubește, nu se știe de ce, doar pe Irene. Mai tîrziu (de fapt, mult mai devreme) o iubește pe Herta cu care se și
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
din breasla mea, cu toate că sunt suspicioasă apropo de astfel de opoziții binare: e un film al cărui punct forte e stilul, nu substanța. Filmările e drept sunt în alb/negru, dar mai apar pete de culoare: o femeie și un pat (color), un personaj negativ, o rochie roșie, sângele (rar cromatica lui firească, de obicei alb sau chiar galben). Acest detaliu e esențial, pentru că pelicula, după cum spuneam, e muiată în sânge, ultracrudă, dar cromatica antirealistă îți facilitează într-o oarecare măsură
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
e prins întâmplător în poveste, luat de ocazie în mașina cu care Dora se întoarce acasă împreună cu părinții și sora ei, Anișoara. Parașutistul e convins să joace rolul viitorului soț față de săteni, dar mai ales față de bunica Aglaia, aflată pe patul de moarte. Însă evenimentele se precipită. Bunica moare împăcată, cunoscând pe "iubitul" Dorei. Tatăl fetei e implicat într-un comerț ilicit cu porcii de la fermă și va fi închis. Veterinarul insistă din nou parșiv pe lângă Dora, ca și regizorul impostor
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
va experimenta printre cei dintâi ce înseamnă să trăiești din scris, ca un profesionist, hărțuit de cămătari, cerșind o păsuire, sforțându-se să apere în anii de burlăcie un crâmpei de libertate (porția de tabac, de cafea, sticla de vin, patul mizer). Când era bolnav (fusese adesea asaltat de friguri, de malarie, suferise de aprindere la plămâni) își prescria singur doctorii, voise să practice și slujba de medicus, dar rețetele sale erau fanteziste, încăpățânarea de a nu urma terapiile știute era
Anul Schiller ,Să sfidăm letargia!" by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11594_a_12919]
-
pe latura sa extrem de vulnerabilă de personaj al necurmatelor adaptări la "linia" oficială, al anxietății de contextualizare: "De la 23 august 1944, Marin Preda se plimbă de la Capșa la Mogoșoaia, de la Pelișor la Paris. A dormit, timp de două decenii, în patul prințesei Martha Bibescu, al reginei Carmen Sylva și al Duduii Elena Lupescu. Talentul său a amorțit. Creierul și inima au pus său de oaie țurcană. N-a mai trecut pe la Vlașca decît în automobil și în documentare, ca un turist
Extraordinarul Petre Pandrea (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11628_a_12953]
-
pe cînd eu n-am habar... Privește-n volumul cărții. Dacă ea are 3-4 sute de pagini și pe fiecare e murdăria neagră de cerneală, înseamnă că am supraviețuit încă niște ani în lumea asta, că n-am căzut la pat, că nu m-am călugărit, că nu am plecat în Noua Zeelandă abandonînd orice idee de literatură, pînă și de jurnal. Înseamnă că sînt șanse ca eu să fiu în viață pe undeva, un autor care nu mai e tînăr, pe
Dincolo de succes by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11623_a_12948]
-
mătură zbârlită mici grămezi de resturi și praf. Birjarul ajută apoi la transportul ciudatului personaj - "c'est un grand počte", zise, și avea dreptate - pe scările hotelului și în camera sa. Acolo, mort de oboseală, căzu iarăși cu pantofii pe pat și aproape instantaneu într-un somn adânc. ș...ț Și astfel merserăm mai departe. La Nîmes îl sună pe prietenul său Baroncelli, dar Baroncelli era absent. Așadar Les Baux și apoi totuși Camargue, fără primire la vestitul crescător de animale
Carl J. Burckhardt: Contele Hermann Keyserling by Mihnea Moroianu () [Corola-journal/Journalistic/11615_a_12940]
-
versuri surprind și momentul în care este posibilă privirea în ambele părți ale vârstei și nu e deloc surprinzător că poemul emblematic pentru această stare a "trecerii" - cel mai scurt și unul dintre cele mai delicate ale cărții - se intitulează Patul: "Patul meu gândește prea mult/ de când nu mai sunt fetița care face baloane de hârtie./ Mi-e un junghi în propria carne." Una peste alta, este decisiv modul în care te raportezi la acest volum. Fie refuzi versurile amestecate, insuficiente
Vindecarea nu aparține cuvintelor... by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11668_a_12993]
-
surprind și momentul în care este posibilă privirea în ambele părți ale vârstei și nu e deloc surprinzător că poemul emblematic pentru această stare a "trecerii" - cel mai scurt și unul dintre cele mai delicate ale cărții - se intitulează Patul: "Patul meu gândește prea mult/ de când nu mai sunt fetița care face baloane de hârtie./ Mi-e un junghi în propria carne." Una peste alta, este decisiv modul în care te raportezi la acest volum. Fie refuzi versurile amestecate, insuficiente, ezitante
Vindecarea nu aparține cuvintelor... by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11668_a_12993]
-
Marina Constantinescu Mă uitam pe fereastră. Beznă. Din cînd în cînd, frînturi de lumină. }ăcănitul brutal al roților de tren îmi măcina timpanele. Stăteam întinsă pe patul meschin, îngust, de chilie-celulă, dintr-un vagon de dormit al unui tren din secolul 21. Sau cel puțin așa trebuia să fie. Capul îmi era înghețat, corpul transpira sub două pături de plastic, așezate ordonat de mine, una peste alta
După Auschwitz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11657_a_12982]
-
cîntă în final. Și pantofii. Și fuga mea spre tren. Același care m-a purtat la venire. Care m-a dus prin noapte, prin întuneric și prin frig, care m-a pregătit, cumva, pentru întîlnirea aceasta. Mă așez pe același pat din compartimentul chilie-celulă. Acum e cald înăuntru. Mă apropii de geam. Ce lumină. Stranie. Luna este aproape plină. Și își revarsă lumina peste capul meu. Luna are mască. Închid ochii. Îi deschid. Luna rîde. Închid ochii. Îi deschid. Luna plînge
După Auschwitz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11657_a_12982]
-
înțelegea de ce "riscul de a avea un biograf n-a făcut pe nimeni să-și schimbe hotărârea de a avea o viață". Pentru a întrevedea adevărul, afirma el, e mai bine să nu practici nici o meserie: să se întindă pe pat, să geamă, să nu realizeze nimic, vor fi singurii stâlpi ai înțelepciunii sale, adevăratele articole ale crezului său precar. Aici, în Căderea în timp - el sugerează să fie exterminați toți cei, profeți sau oameni politici, care nu pot respira decât
Bernard-Henri Lévy - A doua moarte a lui Cioran by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11661_a_12986]
-
romancier În primele decenii ale secolului al XIX-lea - notează Vasile Alecsandri -, "bonjuriștii" români se duelau "pentru motivuri de nimic".29 Cam la fel se întîmplă lucrurile peste un secol, în 1926, cînd își plasează Camil Petrescu duelul din romanul Patul lui Procust. Evident, cauzele înfruntării țin de codul cavalerismului în societatea mondenă bucureșteană. Fiind "la băi", la Tekirghiol, Fred Vasilescu o jignește în public pe doamna T., iar George Demetru Ladima îi cere satisfacție. Și de data aceasta duelul se
DUELUL LA ROMÂNI (urmare din nr. trecut) by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11656_a_12981]
-
-și provoace complicații", martorii au aranjat ca armele să aibă "încărcătură insuficientă". Pînă la urmă, duelul s-a încheiat fără victime, dar nu pentru că s-au tras doar trei focuri, ci pentru că toate au fost trase "în sus".30 Romanul Patul lui Procust a apărut în 1933, iar Thomas Mann a publicat Muntele vrăjit în 1924. În duelul dintre Settembrini și Naphta, cel dintîi trage și el în aer, ridicînd pistolul "foarte sus". Cu toate asemănările, mizele celor două înfruntări sînt
DUELUL LA ROMÂNI (urmare din nr. trecut) by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11656_a_12981]
-
morale și poltice, Fundația pt. literatură și artă, 1937, vol. I, p.LIV. 27. B.P. Hasdeu, op. cit., pp.7-57 28. Idem, p.364 29. V. Alecsandri, Opere, vol. IV, Ediție Georgeta Rădulescu-Dulgheru, Ed. Minerva, 1974, p.341 30. Camil Petrescu, Patul lui Procust, Ediție Al. Rosetti și Liviu Călin, Ed. Minerva, 1983, p. 106 31. Thomas Mann, Muntele vrăjit, Ed. pt literatură universală, București, 1967, p. 752 32. Alexandru Paleologu, Spiritul și litera, Ed. Eminescu, 1977, p.130. 33. Camil Petrescu
DUELUL LA ROMÂNI (urmare din nr. trecut) by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11656_a_12981]
-
iertat nici mort. (ŤAi văzut, dragă? Avea capul cît nuca.ť)". Dr. Theodor Burghele, chirurg celebru, manifesta, în stil șugubăț, o mare demnitate: Cînd într-o dimineață a venit cu întreaga suită la Ťvizităť, un pacient s-a ridicat din pat și l-a întîmpinat în capul salonului: - îmi permiteți să mă recomand: sînt colonelul de Securitate X. Y. - nu mai țin minte cum îl chema - și doresc... N-a apucat să termine, chirurgul mimînd supunerea, ușor aplecat înainte: - îmi pare
În fața și-n spatele camerei (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11673_a_12998]
-
colonelul de Securitate X. Y. - nu mai țin minte cum îl chema - și doresc... N-a apucat să termine, chirurgul mimînd supunerea, ușor aplecat înainte: - îmi pare bine de cunoștință; sînt burghezul Burghele, fiu de chiabur. Treci, te rog, la patul dumitale". Spre frapantă deosebire de un alt medic de reputație: Cînd cu mulți ani în urmă l-am văzut pe ilustrul neurochirurg Constantin Arseni cu căciula în mînă în fața lui Ceaușescu, ca ultimul țăran în fața boierului, nu-mi venea să
În fața și-n spatele camerei (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11673_a_12998]
-
lui Vasia că venise clipa să demonstreze că unirea sa cu Natalia era cu totul altceva decât o mascaradă. Încăperea în care cuplul era izolat pentru prima lui întâlnire amoroasă era spațioasă, fără ferestre și cu un tavan jos. Un pat mare, pe jumătate vârât în alcov, se afla în fața unei uriașe sobe de tuci pe care servitorii o umpleau cu lemne printr-o deschizătură făcută de cealaltă parte a peretelui despărțitor. Când și când, unul dintre ei se arăta pe
Henri Troyat - Etajul bufonilor by Sanda Mihăescu-Cîrsteanu () [Corola-journal/Journalistic/11660_a_12985]
-
scotea caftanul, cămașa și se pregătea să-i scoată și chiloții. Se întreba dacă, în naivitatea sa, nu se căsătorise cu o fermecătoare vrăjitoare, formată la școala lui Buhren, și, poate, a altor câtorva. Punându-l să șadă pe marginea patului, îi trase cizmele, ceea ce-i revenea prin tradiție, în prima zi, unei tinere căsătorite. în poziția pe care o luase pentru a-l descălța, el zări prin răscroiala corsajului, dulcea despărțitură a sânilor ei. în timp ce o bruscă exaltare punea stăpânire
Henri Troyat - Etajul bufonilor by Sanda Mihăescu-Cîrsteanu () [Corola-journal/Journalistic/11660_a_12985]
-
dovedea interesul față de el era la fel de bun ca oricare altul. Esențialul nu era oare că ea îl accepta, pe când el se temuse de o mișcare de repulsie sau, cel puțin, de un dispreț frigid? Văzând-o că se lungește pe pat și-i desface brațele, Vasia își spuse că era mai dispusă decât crezuse el să-i primească mângâierile. De teamă să n-o rănească cu bruschețea sa, a vrut să verifice dorința care-l stăpânea. Dar, când a simțit contactul
Henri Troyat - Etajul bufonilor by Sanda Mihăescu-Cîrsteanu () [Corola-journal/Journalistic/11660_a_12985]
-
atenție șireată. Nu mai avea nici o îndoială că ea cunoștea toate rețetele amoruflui fizic înainte de a i se da lui. Și această idee îl amețea, revoltându-l totodată. ș...ț Potrivit unui vechi obicei, țarina pusese să fie împrăștiate de jur împrejurul patului conjugal snopi de grâu și vase pline cu grâne ca să le aducă soților toate fericirile făgăduite de Biserică perechilor virtuoase. Fără să vrea, Vasia nu reușea să disocieze marile idei imperiale de necuviincioasele sale satisfacții personale. O regăsea pe maiestatea
Henri Troyat - Etajul bufonilor by Sanda Mihăescu-Cîrsteanu () [Corola-journal/Journalistic/11660_a_12985]