733 matches
-
scrieri le-a publicat în 1945, debutând editorial în 1952, cu placheta Bună dimineața!. Încă de la debut, precum și în cărțile de versuri din deceniul următor, R. se dovedește mai degrabă un dibaci „compunător” de ode și reportaje lirice (suprasaturate de patetism, euforie și declarativism) despre „realitățile” satului postbelic. Și în poemele din Vremea cireșelor (1972) și Struguri de foc (1976) el plătește tribut realismului socialist. Când se nutrește din creația populară, din umorul și satira folclorică, scrisul lui are un timbru
ROSCA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289372_a_290701]
-
lui R. Ceea ce supără este digresivitatea extremă, care face din aceste scrieri veritabile narațiuni în stilul secolului al XVIII-lea. În ciuda inegalităților, textul rezistă prin ingeniozitate și prin arta cu care sunt manevrate detaliile, prin îmbinarea dramatismului autentic cu falsul patetism, prin trecerea rapidă de la o atitudine jovială la considerații filosofice. R. schimbă „frecvent registrele, prozatorul fiind, după caz, patetic, bonom, pitoresc sau grotesc” (Marian Popa). Ca și în povestiri, narațiunea se desfășoară lent, alternează adesea planurile, examinează în amănunțime viața
RUDEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289396_a_290725]
-
caracter social, căruia îi conferă valoare de simbol. Desprinse din mediul rural (Ploaia din iunie), militar (Moartea tânărului cu termen redus) ori muncitoresc (Uzina vie, Revoltă în port), aceste momente de viață (oropsită) transmit un fior umanist autentic, al cărui patetism este însă mult diminuat de tezismul ostentativ. SCRIERI: Ploaia din iunie, în Nuvele inedite, București, 1935; URSS azi, Craiova, 1935; Nuvele, București, 1948; Revoltă în port, București, 1948; Șomaj fără rasă, București, 1948; Uzina vie. Ploaia din iunie, pref. I.
SAHIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289431_a_290760]
-
scrise în perioada 1916-1917, când suferința e văzută ca o forță capabilă să solidarizeze și să regenereze conștiințele. Mai târziu R. abandonează această vână lirică și consacră trăirilor erotice un întreg volum - Paharul blestemat (1924). Metafora din titlu, de un patetism naiv, trimite la caracterul inexorabil al pasiunii, „otravă” de care omul este dependent, în pofida rațiunii, moralei etc. De aici, starea de zbucium și chin, sentimentele contradictorii, oscilând între bucurie și durere, între adorație și acuzare, între năzuința împlinirii și incertitudine
ROTICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289390_a_290719]
-
Aug. Doinaș, Eta Boeriu, Ioanichie Olteanu, Dominic Stanca ori mai puțin cunoscutul Al. T. Țion. Cât despre S., a fost în exclusivitate baladist. Tot Ion Vartic susține că el „a ilustrat cu strălucire lamentația baladescă”. În aceeași linie intră romantismul, patetismul, atitudinea trubadurescă, vocația tragicului, care nu cad în desuetudine, ci izbutesc să păstreze aparențele modernității. Poate că reușita vine din faptul că toate producțiile sale poetice au o anume conotație scenică, tragicul fiind mai degrabă „jucat” decât resimțit ca destin
STANCA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289860_a_291189]
-
semnat George Poenaru, Michel Steriade-Boissenot. Critica a fost tentată să eticheteze poezia lui S. ca tradiționalistă, versul fiind, așa cum se scria pe la 1900, sub zodia epigonismului eminescian. Într-adevăr, în lirica de început sunt invocate predilect plaiurile natale, cu un patetism demn de pana lui Al. Vlahuță, cultivându-se „claritatea” și forma impecabilă tehnic. Dar autorul face parte din generația de după Arghezi și Blaga. De aceea, poezia sa de factură clasică este traversată de întrebări asupra existenței, a morții și a
STERIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289923_a_291252]
-
poem, cel despre penitență, a fost descoperit de cardinalul Pitra și este intitulat Dezvinovățirea în fața lui Dumnezeu prin penitență (De satisfactione poenitentiae), fiind o adevărată cîntare de penitență în 212 hexametri. Poemul e însuflețit de o anume emoție și de patetism; examinat din punctul de vedere al metricii clasice, așa cum se putea face parțial în cazul lui Draconțiu, un scriitor anterior cu șaizeci de ani, se dovedește plin de defecte. Celălalt cînt amintit de Isidor s-a pierdut; nu pare să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
McCloskey este o interpretă fină a unor fenomene complicate, și totodată o autoare îndrăzneață, chiar agresivă uneori, pregătită oricînd să avanseze ipoteze îndrăznețe, să meargă împotriva curentului. Ca autobiograf, Mc Closkey alunecă deseori nu atît în melodramă, cît într-un patetism destul de discret, ce-i drept, dar nu mai puțin agasant. Ceea ce strică tonul acestei povestiri este faptul ca ea e narată de vocea feminină, de Deirdre, chiar și în capitolele concepute ca intenție din perspectiva lui Donald. O voce feminină
O cronică identitară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17132_a_18457]
-
Cosma, Un bloc de marmură, VTRA, 1976, 5; Titel, Pasiunea, 118-129; Tudor-Anton, Ipostaze, 71-75; Ion Vlad, „Șansa”, TR, 1978, 2; Valentin Tașcu, Romanul șansei sau Șansele romanului, ST, 1978, 3; Dimisianu, Opinii, 127-130; Georgescu, Volume, 92-96; Sorin Titel, Austeritate și patetism, RL, 1979, 17; Cristea, Faptul, 245-249; Zaharia Sângeorzan, „Despărțirea”, RL, 1981, 1; Ioan Holban, „Despărțirea”, CRC, 1981, 51; Pompiliu Marcea, Un roman al contemporaneității, CNT, 1982, 6; Marian Odangiu, „Despărțirea”, O, 1982, 13; Adriana Iliescu, În stil indirect liber, RL
SIMION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289684_a_291013]
-
fără a eșua în vreun fastidios „enciclopedism” liric. Poezia nu este un joc futil, ci o rostire trăită cu intensitate, el fiind cu adevărat un vates, un poet cu dominantă vizionar-oraculară. Viguros, blazat, parcă vindicativ față de omenirea întreagă, de un patetism nesolemn, ușor batjocoritor, adesea sarcastic, pamfletar, eul liric afișează o detașare aparentă față de truculentul „bâlci al deșertăciunilor”, pe care îl inspectează cu minuție și îl etalează cu un fel de paradoxală jubilație a constatării degringoladei și purulenței, detașare ce, în
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
mizeriei, ai plictisului, ai cotidianului anodin, ai monotoniei provinciale, ai degradării biologice, așa cum sunt Paul Verlaine, Charles Cros, Tristan Corbière, Jules Laforgue, Maurice Rollinat. Și unii și alții creează în opoziție atât cu impasibilitatea și impersonalitatea parnasiană, cât și cu patetismul romantic, cu efuziunile sentimentale, cu discursivitatea, cu declamația. În alte literaturi decât cea franceză, printre declanșatorii și reprezentanții de frunte ai s. se numără belgienii Émile Verhaeren, Georges Rodenbach, Maurice Maeterlinck, englezii și irlandezii Algernon Charles Swinburne, Oscar Wilde, Arthur
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
ilustrată” și scoate revista „Viitorul țărei” (1902). Publică volumele Rime pierdute (1881), Poezii complecte (1883), De-ale inimei și Rouă și brumă (1900). Cunoscut ca poet galant, S. e autor de omagii lirice, madrigale, versuri de album, elegii erotice, romanțe. Patetismul forțat, sensibilitatea superficială, comună nu erau departe de gustul unui anumit public și, susținute de muzică, romanțele sale au avut succes. Dor de răzbunare, considerată „capodopera” genului, provoacă însă, prin gesticulație grandilocventă, un comic involuntar. Cursivitatea dobândită la școala lui
SCROB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289583_a_290912]
-
și Marea aurărie (1975). S. și-a conturat târziu o identitate lirică, după experiența scrisului ocazional, adunat în două volume de „poeme de război”, Cneaz peste furtuni (1942) și Marele salt (1943), în care versurile rămân discursive, declarative, de un patetism zgomotos și grandilocvent, vădind o experiență insuficient interiorizată. „Baladele de război”, deseori simple versificări, stau sub înrâurirea poeziei pe aceeași temă a lui Radu Gyr. Câteva sonete îl anunță pe artizanul de mai târziu al acestei forme fixe de poezie
SECREŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289601_a_290930]
-
jocul sorții, „surâsul” (Surâs interzis). Alteori, din fragmente aparent disparate, ce nu par a avea vreo legătură unele cu altele, se reface traiectoria vieții unor tinere, fiecare cu împlinirile și neîmplinirile ei, dar totul relatat pe un ton firesc, fără patetism (Nouă luni - sau zece). În schimb, idilismul pătrunde în romanul Mersul pe ape, impregnat de nostalgia edenului pierdut al copilăriei și al adolescenței petrecute într-un sat patriarhal. E prezentă și reacția de respingere în fața orașului tentacular, cu toate neplăcerile
SIPOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289703_a_291032]
-
începutul celui următor. Aparținător „epocii epigonilor eminescieni” (Romulus Dianu), contemporan și afin cu Panait Cerna sau cu D. Nanu, comparabil sub anumite raporturi cu mai vârstnicul Al. Vlahuță, T. a scris versuri de factură mai degrabă neoclasică, însuflețite de un patetism suscitat de elanuri generoase, de solidarizarea cu șansele de emancipare (nu numai socială) a omului și ritmate de accente vitaliste și mesianice. E o poezie cu o retorică riguroasă - fără mari excese de grandilocvență -, o poezie conservatoare, deja desuetă prin
TOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290217_a_291546]
-
de ce, nu tipul său existențial m-a atras, după cum nu m-a atras niciodată tipul existențial al unui Blaga, Arghezi sau Barbu. Modelul meu intim și fremătător l-a constituit întotdeauna destinul lui Vasile Pârvan, în care strălucirea, integritatea și patetismul omului, indiferent cât de bănuite ar fi de tragediile lui personale, mi-au apărut a fi de natură sublimă. Nici însuși Bălcescu nu mi-a apărut vreodată având acea natură sacerdotală de poeta vates a lui Vasile Pârvan. Am scris
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
realul, fiind în stare să exprime situații și întâmplări extrase din sfera concretului. Astfel de formule s-au găsit, iar una pare să fie cea acreditată și de T. în romanele sale. Promovând-o și conferindu-i solemnitate, seriozitate și patetism (dar nu convențional, filistin-desuet), el se înfățișează, în oarecare măsură, și ca un posibil precursor al unei etape viitoare a evoluției prozei, etapa anticipată ca post-postmodernă, a unui „nou” umanism. Atenția acordată intimului și privatului, „cultivarea banalului” ori „magnificarea clișeului
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
care le fac în domeniul istoriei umaniștii români din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea și pe care se grăbesc să le treacă semenilor lor și străinilor se află la originea patrimoniului vibrant, tensionat, ce animă operele istoriografice (patetismul fiind altă trăsătură a demersului cărturarilor timpului). Capătă acum un contur bine precizat, având toate caracteristicile unei atitudini (și toate consecințele în planul propulsării valorilor), preocuparea pentru tezaurul propriei culturi, pentru izbânzile culturale ale epocilor trecute. În prelungirea unor selecții
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
cercetarea cazului și pedepsirea calomniatorului. Îndrăgostit de fiica Venețianei și acuzat de omor în scopuri ,,necuviincioase”, se dezvinovățește cu tărie: pledoaria sa aduce argumente de logică și de bun-simț, dar cuprinde și izbucniri pătimașe la adresa adversarului, precum și accente de un patetism sincer, expresii ale unui suflet chinuit. Rezultatul procesului nu se cunoaște; în anul următor, 1799, V. e ridicat de oamenii domnitorului Alexandru Moruzi, exilat și închis la Tulcea. Sfârșitul îi este învăluit în mister. Potrivit tradiției păstrate în familie, ar
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
În plină zi/ Ca noaptea întuneric vei găsi”), dar ele vorbesc mai ales despre un suflet sensibil, grav lovit de soartă, înclinat să dramatizeze. Strigătul ,,și mă îngrozesc de dânsa [de viață] mai mult decât de numele iadului”, de un patetism intens, este singular în epocă. Semnele unui nou gust literar se întrevăd în prețuirea singurătății, în nuanța sentimentală din „glasul meu cel întristat”. Manierismul clasicizant este depășit și în încercarea poetului de a construi o perifrază lucrată, ,,artificiu” prețios și
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
Poeme cu titulatură reprezentativă coagulează tradiția locului - Maramureșul istoric, care e „Sicilia” poetului, cu gorunul mitic al copilăriei, cioplitorii de porți, curtea cu gard de nuiele, dar și cu istoricele figuri Pintea, Horea, Iancu - și, într-o manieră lipsită de patetism strident, dezrădăcinarea: Baladă veche, Tăietorii de lemne, Gorunul lui Horea, Cimpoiul, Doina. Parafrazând titlul unui volum, se poate spune că punctul fix după care se orientează mișcările sufletești ale poetului este Steaua Nordului: „Pe-aici pe undeva se cuvenea/ și
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
S-a implicat în dirijarea ziarului politic conservator „Țara” (1893-1897) și a lucrat în redacția săptămânalului bucureștean „Teatru, muzică, modă” (1897-1898), tipărind aici schițe și povestioare morale (De măritat, Jertfa supremă, Ispita, Două surori, Poveste tristă ș.a.), texte de un patetism echilibrat, tocmai cât să atingă sensibilitatea cititoarelor, unele semnate L.V., „p. conf.”, Libertas și Vântură Lume. Este de crezut că și pseudonimele Rosalia, Eleonora, Bunicuța sau Marioara, aflate sub câteva „sfaturi de bune maniere” sau „regule de bună creștere”, îi
VAMPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290421_a_291750]
-
mai puțin la sintaxa acțiunilor sau la asamblarea discursului, după cum nu exclude nici „infidelitatea”. Căci, în realitate, interpreta regizează ea însăși comportamentul bărbatului la care „mărturisirea propriilor trăiri” se combină cu „reprezentarea lor” (prin prelungirea în ficțiune a ipotezelor, dedublare, patetism, montaj ș.a.), personaj care urmărește astfel „nu numai să fie cât mai autentic, ci și să arate că este”, devenind „un actor în accepțiunea cea mai strictă a termenului”. Cât de profund a fost contactul cu proza lui Anton Holban
VARTIC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290438_a_291767]
-
la istorie, în special la „teroarea” pe care aceasta o exercită asupra românilor din stânga Prutului aruncați în infernul sovietic, în general la categoriile eterne (viață, moarte, destin, bine, rău, timp, veșnicie, Dumnezeu). Adevărurile, până nu demult interzise, sunt rostite cu patetism, cu luciditate. Aceleași însușiri se regăsesc în eseurile-portret consacrate unor scriitori clasici sau contemporani, unor artiști plastici și compozitori. SCRIERI: Flăcări albastre, portocalii..., pref. Anatol Gavrilov, Chișinău, 1976; Poemele sufletului, Chișinău, 1978; Țărmul din suflet, Chișinău, 1981; Orașul de la capătul
ZBARCIOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290720_a_292049]
-
e târziu, / [...] sfinții și-au lepădat pe nori nestinse pipele și s-au culcat cu nevestele, / căci turme biblice și plictisite urcă, urcă, urcă, urcă pe / cărare și pocnesc printre bice, hăis-cea și vorbe murdare”. Accentele lirice se deplasează către patetismul exasperării și trăirile halucinatorii, trăsături distinctive ale poeticilor expresioniste: „Să ne oprim aci lângă fântâna secată / că salcia serii cade apăsător, / chiar piscurile se gârbovesc copleșite, / iar moara de vânt, văduvă și neagră, / înnebunește pe deal, înnebunește” (Septembrie). Etapa constructivistă
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]