1,560 matches
-
o structură paralelă. Cele două cadre implică, totuși, o zonă de contact importantă, vitală în economia narativă a romanului locul în care obsesiile lui Ștefan Gheorghidiu revin, dar în registrul diferit al lucidității și al indiferenței ironice, adică antitetic față de patosul și drama începutului: Ce n-aș fi dat altă dată pentru ca să am certitudinea că mă înșală. Cum așteptam la pândă, cu fruntea arsă și pumnii crispați! Acum, când vine, îi arăt scrisoarea zâmbind. Un moment devine palidă, mă examinează alarmată
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
care se desfășoară creația lui . „Natura” înfățișată este însă mereu o scenă încărcată de întâmplări din viața animalelor pădurii, a păsărilor de câmpie sau de munte, descrise cu competența unui specialist care le-a studiat metodic; poate tocmai de aici, patosul pledoariei, sinceritatea, tandrețea cu care propune spre protecție micile vietăți, pădurea etc. Miniaturale, picturile sale cu farmecul întoarcerilor către excursii școlare pline de peripeții, cu aplicații pe îndelete, când se descoperă tainele vieții de toate zilele. Frumusețea lor vine tocmai
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
sau românești de la începutul veacului. În pofida acestei evidențe, I. Gh. Grigorescu dezvolta cu originalitate calități paralele. Portretele compoziționale: Toamna, Tocilaru sau Fotoliul galben, demonstrau complexitatea problematicii fenomenului, căci imaginea se alcătuia direct dintr-o investigație în actualitate, în modernitate, în patosul deschis și sincer cu care artistul își implica opera în viața de toate zilele.”( Vasile Savonea - Arta naivă în România, Ed. Meridiane, București, 1980, pag. 98) H Hamat Ecaterina 1966 Pictor „Pictura este un dar ce trebuie prețuit și dăruit
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
Astfel de sensuri ce țin, structural, de temperamentul artistului se traduc neintenționat în zbuciumul formelor, în expresionismul desfășurării volumelor, iar strădania de limpezire către care se îndreaptă sculptorul - așa cum indică lucrările recente: Cap de țăran, Cobzarul, Țărăncile etc. - nu diminuează patosul propriu, ci-l restituie doar unui plan mai interiorizat mai puțin afișat.’’ ( Vasile Savonea - Arta naivă în România, Ed. Meridiane, București, 1980, pag. 114) Smultea Sorin 1981 Pictor Născut la 10 septembrie 1981 în Reșița. Debut artistic - 1998 Bibliografie și
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
agricolă”, gazetarul se întreabă, sarcastic, de ce nu am avea, măcar la departamentul agriculturii, miniștri ierbivori și propune premierului să pună în fruntea acelui departament un „bou adevărat” și viței la cele două secretariate. În publicistica postbelică, direcționată de ideologia comunistă, patosul polemic, vehemența fără nuanțe îi vizează, de astă dată, pe adversarii regimului, exponenții capitalismului internațional și pe toți cei care, în opinia oficială, serveau scopuri ostile regimului. Prin reminiscențele din copilărie incluse în text, prin referirile la existența amară a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
permanent conștiința unei retorici superioare care le comandă și dirijează vasta operă. Dacă Sadoveanu are o concepție unitară și organizată asupra universului, cum am încercat altădată să arăt, Iorga în schimb are o necontenită forță eruptivă, o siguranță instantanee, un patos dramatic, niște intuiții fulgerătoare și abrupte care-l apropie de Shakespeare. Din prostească lene și nerăbdare, din nu mai puțin prosteasca marotă de a fi la curent cu toate noutățile, în loc să profităm de neprețuitul privilegiu de a-l putea citi
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
apoi și în volume, iar în cele din urmă, în colecția „Pléiade”. E adevărat că jurnalul rămâne de departe opera lui principală și îi asigură gloria pe drept cuvânt. Nu i se poate nega mărturia de conștiință și adevăr, nici patosul culturii, deci valoarea omenească și implicit artistică, dar mai are și multă „artă” pe deasupra, și un soi de cabotinism moral foarte dubios. Toată nemulțumirea și chiar sila lui de sine, toate procesele pe care și le face au ceva excesiv
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de o forță implacabilă izvorâtă din amara solitudine a ostracizatului, e pur și simplu una dintre rarele capodopere ale literaturii noastre în genul memorialistic. E o carte vindicativă, dar mai ales justițiară; e plină de pasiune, dar mai ales de patos, de un patos grav, apelând la posteritate. Ea e, desigur, o fracțiune de autobiografie, dar e dincolo de asta un memoriu asupra unei fracțiuni de istorie contemporană. Termenul de „memorii” nu e, cum obișnuit se crede, pluralul lui „memorie” = facultatea de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
implacabilă izvorâtă din amara solitudine a ostracizatului, e pur și simplu una dintre rarele capodopere ale literaturii noastre în genul memorialistic. E o carte vindicativă, dar mai ales justițiară; e plină de pasiune, dar mai ales de patos, de un patos grav, apelând la posteritate. Ea e, desigur, o fracțiune de autobiografie, dar e dincolo de asta un memoriu asupra unei fracțiuni de istorie contemporană. Termenul de „memorii” nu e, cum obișnuit se crede, pluralul lui „memorie” = facultatea de a-și aminti
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
filozofării și a citi odată cu operele de creație și opere de critică, adică a citi literatura din unghiul specific al exegezei și discuției. Vocația critică presupune la adolescent o preferință pentru inteligență, o exercitare consecventă și deliberată a inteligenței, un patos al culturii și o voluptate de glosator, care pot merge până la sacrificarea altor apetituri. De unde inevitabil și o lipsă de modestie, cel puțin aparentă: simplul fapt de a-și aroga inteligența ca presupusă și imanentă profesional, și de a lua
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
mult mai aproape de mentalitatea egalitară și de libertatea de spirit al lui Alain decât de casta ofițerească reacționară pe care acesta o denunță în Mars ou la guerre jugée. (Mai ales, desigur, când se numea Descartes.) Mai mult chiar decât „patosul distanței” de care vorbește Nietzsche, ceea ce caracterizează spiritele cu adevărat superioare este un anumit „patos al egalității” pe care-l găsim foarte răspicat la Alain. Pofta de inegalitate, care presupune adulație față de cei puternici ca tribut al aroganței față de cei
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
casta ofițerească reacționară pe care acesta o denunță în Mars ou la guerre jugée. (Mai ales, desigur, când se numea Descartes.) Mai mult chiar decât „patosul distanței” de care vorbește Nietzsche, ceea ce caracterizează spiritele cu adevărat superioare este un anumit „patos al egalității” pe care-l găsim foarte răspicat la Alain. Pofta de inegalitate, care presupune adulație față de cei puternici ca tribut al aroganței față de cei mici, e dovadă sigură de vulgaritate: „Il n’y a rien de plus ridicule que
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și modalitatea ei de a judeca și de a expune faptele, experiența îi este fragmentată și divizată, este chiar în luptă cu propria persoană, și chiar dacă obține ceva într-un domeniu, pierde în altul. Situația ei nu este lipsită de patos, deoarece pentru o senzuală și o materialistă, este condamnată la o viață cu experiențe trecătoare, care nu ajung la dimensiunea reală și care sunt astfel interpretabile numai în cadrul restrâns, impus de trecerea timpului și a materiei.381 Târgoveța se lamentează
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
delicată în basmul pe care îl rostește.”468 Bernard F. Huppé apreciază că, în Prologul târgoveței, Chaucer a creat un monolog subtil și dramatic, care ne înfățișează o femeie credibilă, ce a depășit barierele timpului. Comicul acestui autoportret are un patos al său, deoarece cititorul percepe, ceea ce personajul nu reușește, și anume că puterea argumentației ei acoperă și conține mirajul unei vieți care este de fapt o minciună.469 Stareța, un alt personaj feminin semnificativ din rama Povestirilor din Canterbury, devine
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
băiatul rămâne în viață și continuă să cânte, până când o sămânță misterioasă, pe care i-a pus o pe limbă, este îndepărtată de starețul din zonă. Între timp evreii sunt demascați și executați. În mare parte, povestirea accentuează pietatea copilului, patosul cu care mama îndurerată îl caută și miracolul surprinzător al Stăpânei celeste.494 Episodul în care mama își caută îndurerată fiul poate fi corelat cu un episod biblic: Fecioara Maria în căutarea propriului Fiu. Femeia devine o emblemă a mamei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
alegoric: Constanța, în periplul ei, ar reprezenta de fapt sufletul în călătoria sa prin lume, barca nu poate fi decât Biserica care oferă sprijin și protecție. 763 Tânăra este un spirit profund religios (cf. rugăciunile rostite cu intensitate și evlavie). Patosul plângerilor eroinei în legătură cu destinul propriului copil este amplificat de comparația biblică cu Fecioara Maria care își deplânge Fiul crucificat. Femeia nu luptă propriu-zis pentru sine, nici chiar atunci când este amenințată cu violul, lasă totul pe seama proniei divine, căreia i se
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
3, p. 419. (trad. n.) 259 ironică a autorului la adresa dragostei curtenești. Firul epic, relativ simplu, păstrează în mare parte narațiunea lui Boccaccio, detaliile sunt însă semnificative, iar caracterizările subtile și complexe. „Este un roman psihologic elaborat, îmbinând instincul, umorul, patosul, pasiunea și natura umană.”962 Troilus, fiul lui Priam, al doilea ca importanță după fratele său Hector, desconsideră dragostea și pe cei îndrăgostiți. Plimbându-se, într-o sărbătoare, prin templul Atenei, liber și mândru de acest lucru, o vede pe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Polyeucte, din Friederich von Halm - Fiul pădurilor, iar împreună cu Grigore Ventura - piesa Sappho de Franz Grillparzer. În comediile sale, Șarpele casei, În timpul alegerilor, În flagrant delict ș.a., L. vizează năravurile politice, manevrele electorale, complicațiile dubioase din viața conjugală. Urmărit de patosul și grandilocvența personajelor, îndeosebi tragice, pe care le întruchipa pe scenă (Nero, Lear, Othello, Karl Moor), el are ambiția de a compune drame și tragedii. Mai puțin preocupat de adevărul istoric și chiar de verosimilitatea celor înfățișate, mizează pe efecte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287779_a_289108]
-
această fuziune, de a o dilata în forme fantastice și de a o urmări în spaimele interioare ce provoacă. Scriitorul nu e un plastic în sensul obișnuit al pitorescului: realitatea se transformă în substanță sufletească, morbidă. Stilul e, totuși, fără patos, ci de o mare preciziune și luciditate; halucinația izbutește, astfel, să se exprime în geometrie stilistică...65. Nu la fel de pozitiv se arată Eugen Ionescu însă cu romanul Inimi cicatrizate, căruia îi reproșează faptul ,,că având la baza un material excelent
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
altă epocă de tranziție forțată, B. sesizează „noile forme fără fond” ce se voiau introduse în societatea românească a anilor ‘50, dar, cu o estetică mult simplificată și, din păcate, dogmatică, ilustrează decăderea comediei la rangul de farsă cu „un patos simplu și uman”, împărțirea tranșantă a personajelor în „eroi pozitivi” și „eroi negativi”, care se înfruntă până la biruința programatică a celor dintâi (muncitor, țăran, activist, secretar de partid); se adaugă la toate acestea câteva complicații sentimentale, uneori chiar între membrii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
să indice un profesionist în toată puterea cuvântului, unitate există, iar ea rezidă în psihologie. Nu atât mediul interesează (acesta este de cele mai multe ori un pretext de tensionare a personajului, de declanșare a resorturilor sale interioare), cât trăirea propriu-zisă. Un patos vitalist, de „tânăr furios” pentru care femeia este un soi de bon sauvage, un Vineri pe lângă Robinsonul liber într-o (nelimitată) captivitate. O foame de existență, de afirmare a voinței, minată de conveniențele socioprofesionale sau conjugale. O duritate energică, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288534_a_289863]
-
agora (1972), Gustul sâmburelui (1974), Raza de cobalt (1979), Insomnia dragonului (1989), Ieslea Minotaurului (1993). De regulă libere și nerimate, versurile comunică vibrații ale unei conștiințe active, angajată în construcția unei așa-zise „lumi noi”, nota lirică individualizantă fiind un patos al afirmării edifiante, al situării declarative în conformitate cu exigențele rațiunii, îmbinate însă cu cerințe conjuncturale. Aceasta ar implica scrutarea lucidă a realității, disocierea autenticului de fals, intoleranța față de impostură, fie ea și „socialistă”, orizontul rămânând același: societatea pe care activistul o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288928_a_290257]
-
și, surmontând maniera pe alocuri sentențioasă, să facă funcțională, mai temeinic, lecția de anatomie a însuși mecanismului polemic pe care eseul îl deconstruiește. Bunăoară, ne-ar fi plăcut să asistăm la un duel mai lung, mai consistent, purtat chiar cu patos, cu nimeni altul decât G. Călinescu, căruia i se reproșează, între altele, "dezinteresul structural" față de proza polemică argheziană. La o privire mai atentă la nuanțe și context, lucrurile par să stea și altfel. Călinescu știa prea puține atunci despre polemică
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
personaj impalpabil ("năpârcă ți-e numele colectiv") sau abstractizat prin antonomaza polemică și amenințător, cu care se înfruntă direct, într-o luptă imaginară, pe viață și pe moarte. Discursul fictiv, alcătuit eminamente din enunțuri performative, aduce în prim-plan figurile patosului agresiv care mizează pe incitarea la violență extremă. În schema actanțială, cititorului i se rezervă un alt statut: nici de arbitru, ca în schimbul polemic oficial, nici de partener ca în pamfletul polemic sau satiric, ci de privitor anonim, a cărui
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dublu anulată prin calificativul demasculinizat "pârțotină boșoroagă") nu mai contează, aceasta devenind simplu pretext pentru evadarea într-un imaginar al violenței corporalizate. Prin comparație, agresivitatea eminesciană se găsește la polul opus. La Eminescu, revolta e de natură principială, ea traduce patosul cu care scriitorul-gazetar se opune degringoladei valorice a lumii concrete, și nicidecum o atitudine lirică. La Arghezi, în pamfletul polemic strategia de fictivizare (parțială sau integrală) a obiectului vizează, în esență, latura emoțională a lectorului, stârnindu-i imaginația, lăsându-l
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]