1,318 matches
-
la subsuoară, se năpusti asupra bestiei și-i îndesă în gâtlej un smoc de vată cu cloroform; peste blocul întunecat se pogorî o liniște grea. În timp ce Proprietarul înfigea cheia în ușa metalică, pașii uleioși al luminii începuseră să bocănească pe pavajul din fața parterului. Era 6 iulie și garsoniera plutea în clar-obscur până departe. Intrusul se lăsă să cadă pe primul fotoliu și-și răsuci o țigaretă. Scoase apoi din buzunar bibeloul favorit, cățelul Chilot, și-l depuse pe raftul de păpuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Mi se părea neverosimil. Mergeam aplecați prin ninsoarea care ne repezea ace de gheață peste obraji și până după gât. Străzile încîlcite, luminate stins, portocaliu, din loc în loc, erau măturate de vifor până se dezgoleau pe alocuri pietrele negre din pavaj, iar în alte părți, prin locurile mai ferite, zăpada făcea valuri cu umbre albastre. Ea își scosese rnănușa și își ținea mâna în buzunarul meu căptușit cu blană, îi strângeam degetele mici și inerte, care doar din când în când
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a ținut cu adevărat la mine. Dar în primele zile din vacanță nu ne-am văzut. Iarna se potolise și țurțurii de gheață se topeau sub un cer luminos, albastru scânteietor. Zăpada se duse și ea în câteva zile și pavajul șoselei Ștefan cel Mare începu să apară de sub stratul de murdărie tulbure. Stăteam după-amieze întregi la fereastră, lângă calorifer, priveam Bucureștiul și mă gândeam la ea. La telefon îmi spusese că e bolnavă, că are gripă, apoi, zilele următoare, răspunsese
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
noi. Iadeșul trăgea spre poartă, așa că am ieșit în strada pustie. Am cotit-o la stânga, spre câmp. Abia ne țineam după Balena, care făcea niște pași caraghios de mari, zdruncinîndu-și halcile la fiecare călcătură pe caldarâmul neregulat; în jurul pietrelor din pavaj creșteau fire de iarbă. Am depășit ultima casă și în față ni s-a deschis câmpul, care se întindea până la orizont. Departe, în mijlocul lui, vedeam foișorul melancolic, cu un gemuleț lucind în turn, iar alături, ca o broască râioasă, baraca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sau o uliță dosnică dintr-un oraș sud-american, sau un drum prăfuit, singuratic, din Kansas. Zmeele, fluturând policolore, cu cozile lor de hârtie creponată, încîlcite în sârmele de telegraf, măreau și mai mult singurătatea disperată a străzii. Printre pietrele din pavaj creșteau buruieni și chiar floricele roșii, minuscule. Departe, unde se îngusta spre oraș, strada avea deasupra un soare deja veștejit. O umbră albastră curgea dintr-o mașină a depanării parcată la vreo sută de metri de noi. Acolo, în mijlocul străzii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
își trage ușor mâna de sub brațul lui, tace multă vreme uitîndu-se într-o parte, iar apoi spune, cu o expresie indescifrabilă: "Faci cum vrei." Merge lângă el până în stația de autobuz și rămân tăcuți, privind fulgii care coboară ușor pe pavajul alb. Când mașina roșie sosește, Vali spune un "la revedere" scurt și peste câteva secunde Nana îl vede așezîndu-se pe un scaun: o umbră verzuie străbătând prin geamul înghețat al autobuzului. Vali, de-acum, devine cu totul neinteresant. De altfel
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
poartă cu pași mărunței. Curtea pustie, ăla la Matracucă, Ivona dracu s-o ia pe unde i, parc-ar avea un ardei în cur, așa nu poate să stea locului, la casa ei... Curtea pustie, nici urme de pași pe pavaj... Parcă-ți vine să crezi că s-a mutat toți, așa pustie arată casa de când a plecat băiatu. De când s-a ramolit baba. S-a ținut ea cât s-a ținut, că trecuse de obzeci și-i dădea șaișcinci pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
bucurie cum n-a mai știut ea de mult ! Ani și ani să fie de când n-a mai fost ea așa bucuroasă și liniștită ! Atâta numa c-o trece. S-ar duce după colțu casei, da peste tot e numa pavaj și rămâne pată... Și mai poate să și dea peste ea cine știe cine... Da nu-i nici țipenie de om în curte. Și-o liniște - numa sus, la fereastra mansardei, fâlfâie niște guguștiuci vineții. Acolo a stat baba, și cu fii-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
face câțiva pași, se apleacă, încearcă să îndrepte un boboc lovit aseară de ploaie, cu degetele înmănușate. Iar ea exersează la pian, aruncând prin fereastră mereu aceeași privire iute, nerăbdătoare : până unde a ajuns linia umbrei care taie în două pavajul curții ? A greșit, din nou da capo, un flașnetar trece chiar acum pe sub ferestre, un flașnetar bătrân, rătăcit cine știe cum la Șosea, o clipă, cutia de muzică acoperă pianul, „Și care-odinioarăăă“. Da capo, din nou da capo. „Pe când eram în lume
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lungă duminică ploioasă, pocnetul streșinilor, țăcănitul ceasului cu păstorul și păstorița încremeniți pe emailul albastru, și privirile curioase, admirative ale tuturor, da, în ziua aceea, ea, nu Muti, era cea mai importantă persoană a casei ! Auzea ploaia lovind ferestrele, lovind pavajul, în timp ce urca treptele spre camera ei. A pus mâna pe mânerul complicat al clanței, a intrat, a tras un taburet și s-a așezat la oglindă. S-a așezat la oglindă sperând c-o să întâlnească pe altcineva. De fiecare dată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
trăsurii, neferit însă nici de praf, nici de zăpușeală, se vede că el începuse să moțăie. Poate chiar ațipise ? Pentru că acum urechea auzea cu totul altfel liniștea cunoscută a străzii care dormita, pustie, țăcănitul potcoavelor de cal, hurducăturile trăsurii pe pavajul desfundat, zăngănitul obloanelor unei dughene care se grăbea să deschidă. Ba chiar și zvâcnetul apei din stropitoarea cu care, sub prelata dungată, jupânul răcorea trotuarul încins din fața prăvăliei ; ba chiar și plesnetul dudelor negre care își striveau de asfalt trupul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tribunalul, iar prohibiția băuturilor spirtoase îi strică tabietul cu aperitivul la bodega Mircea. La 11 și jumătate a sunat la ușă. Soneria nu s-a auzit, pentru că de ore întregi treceau coloane de artilerie. Geamurile zăngăneau de tropotul cailor pe pavajul abia terminat și de huruitul chesoanelor. Victor însă nu a riscat a nu fi observat, cadența cizmelor soldățești scosese la geamuri tot personalul feminin al casei. El a fost cu ideea să le împărțim soldaților apă, idee inspirată, pe care
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
poată trânti ușile, să poată plânge în hohote, împinsă de furia ce tot crește în ea, odată cu această căldură nemotivată. Neașteptată. Cald, îngrozitor de cald ! Numai picioarele, reci ca gheața. Niki a plecat, i se aud pașii, atât de cunoscuți, pe pavajul din curte, și ei îi vine să deschidă geamul, să-l strige. Să vină pe loc înapoi, să discute cu adevărat, pe față. Nu face însă nimic, se plimbă prin sufragerie și se scarpină, cu unghiile ei, ascuțite și tari
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nu te gândi, uită, tic-tacul egal al pendulei în hall, în mijlocul ghemului, o răsuflare disperată sub gheara neagră, un gâfâit disperat și bocănitul sângelui, mereu și mereu, geamul ce dă afară în curte lucește de noapte și niciun bocănit pe pavaj, pe trepte, doar cineva care stă nevăzut alături, care te urmărește, și nici telefonul nu sună măcar. Trosnește doar boazeria casei, doar scara, e târziu, e tot noapte, tot liniște, tot n-a venit și, desigur, nici nu va mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai ieși vreodată de aici, păziți de șirul strâns și solemn al scaunelor, pătrunse de simțul ordinii și al datoriei, greu de crezut că vom mai păși vreodată în hall, că picioarele noastre se vor mai auzi vreodată sunând pe pavajul crăpat al curții, pe cele trei trepte de la intrare, fiecare mergând pe rând, la biserica Boteanu, vom pleca spre Boteanu, desigur, dar nu amândoi, nu deodată, de mult, ah, suport țăcănitul acesta supărător de vase din bucătărie, supărătorul gâlgâit al
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și cutii de carton, În spate se vedea clădirea Universității sau hotelul Intercontinental. Dar era și un set de poze la care abia dacă am putut să mă uit. Decoruri cu mașini și camioane incendiate, bărbați aruncînd cu pietre din pavaj sau cocktailuri Molotov, figuri Încrîncenate sau În plină suferință, un șir de scutieri ai miliției Înghesuind un grup, oameni ale căror chipuri abia se ghicesc, pentru că sînt făcute terci, apoi poze cu mineri care umblă printre civili Înspăimîntați ținîndu-se de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
în costumul ei de baie cu fustiță verde (detesta bikini) și fără bonetă (la Institut nu se foloseau bonete de baie). Aerul rece îi învălui trupul cald și-i tăie, o clipă, respirația. Păși cu grijă, în vârful picioarelor, pe pavajul înghețat, sticlos, și plonjă grațios în norul de abur care vătuia bazinul. Înota frumos în plăcuta apă caldă, pe sub protectorul nor alb. Diane înotase mai devreme și acum, îmbrăcată într-un elegant pulovăr de lână, o elegantă șăpcuță de lână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spre plajă. — Aș vrea să-mi cer, într-un fel, scuze, îi spuse Tom lui Hattie. Rămăseseră o clipă singuri în grădina sălbatică, unde boschetele gardurilor vii se prefăcuseră în adevărați monștri, înalți de patru metri. Frânturi de piatră de pavaj, de statui, de urne și de balustrade, zăceau pe jumătate îngropate în iarbă și în mușchi, iar arcade uriașe de trandafiri agățători, plini de ghimpi, se curbau brambura, în toate direcțiile. Din depărtare se auzea un cuc. Ciocârlii invizibile cântau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
firavă spre a se împotrivi voinței zâmbitoare a mamei. Intrau într-o curticică umbrită, alungită între două ziduri vechi, în josul cărora coborau de la streșini burlane de tinichea turtită. Un pluș de mușchi verde și umed creștea la piciorul zidului, pe pavajul de piatră rotundă pe care, călcându-l, piciorul se simțea nesigur și se clătina în toate direcțiile. O ușă dublă: una se deschidea în afară, iar cealaltă înăuntru. Mama trecea pragul și se oprea pentru o clipă, aplecându-se spre
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
scrie în Dilema Andrei Pippidi, fiind înlocuite de jalnice cimenturi cu trei și patru etaje, ori de huidume de sticlă, aluminiu, beton, gazon la metru și iederă artificială. Centrul istoric e-o sumă de pubele plină de cafenele improvizate, cu pavaj nesigur. Oazele conservatoare, din Armenească-n Cotroceni, stau ca oscioarele de pasăre-ntre colți de crocodil. Perimetrele de veac 19 sunt livrate în sadică tăcere PUZ-urilor demolatoare, presa, scriitorimea, societatea civilă (de)plâng nostalgic sau urlă la lună. Asta
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
mă găsească boem răsucita resemnare a evocărilor înșirate ca mătăniile memoriei pe ața sufletului de Augustin Frățilă în serialul din Ziarul de duminică, solicitat cândva de Stelian Țurlea și încorporat acum la Editura Muzeului Literaturii în volumul În curtea cu pavajul gri. O tristețe sobră, laconică și bărbătească, excitată de elanuri, dar subminată de anxietate, precum aburul dimprejurul paharului de vodcă împărțit cândva de Nichita și Mazilescu, de Pucă, Pâcă, Velea, Eugen Suciu, Fati & Co, punctată de apariții pitorești, precum Irina
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
fel de maniaci: unul, ca să poată scrie, se-mbrăca în haine de femeie, altul nu putea nici să moaie pana în călimară dacă nu simțea miros de mere putrede. Altul arunca de la etaj creioane și le auzea zgomotul făcut pe pavaj: asta îl inspira pe el... Unul bea câte douăzeci de cafele pe zi, altul se certa cu el însuși timp de o oră, își smulgea părul din cap și abia apoi se apuca de scris... Mulți trebuiau să aibă câte
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
cele mai importante știri. Dar nu, Herr Doktor, noi nu știm cum îl cheamă pe cel care a inventat căruciorul ergonomic, în care copilul, fructul iubirii dintre cei doi oameni implicați în povestea asta, nu mai simte fiecare piatră din pavaj în rinichii lui minusculi, în schimb privim cu o nedisimulată și oarecum vinovată admirație la femeia africană care-și poartă copilul înfășurat într-o cârpă. Îți amintești, Herr Doktor, ai scris o teză de doctorat despre alăptarea artificială, chiar așa
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
pînă ce pata se acoperi. În cele din urmă nu mai rămase nimic altceva decît camionul zdrobit și căruciorul negustorului, doi polițiști care vorbeau Încet ținîndu-și În mînă carnețelele de Însemnări, cîțiva oameni care priveau, fascinați, pata de sînge de pe pavaj și cîteva grupuri mici de oameni care stăteau pe la colțuri și-și vorbeau cu glas scăzut și plin de emoție, zicînd: — Sigur că da! Am văzut, am văzut! Asta vă și spuneam! Chiar eu am stat de vorbă cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a rămas viu În amintire - după ce-am uitat aproape complet grozăvia sîngelui și a creierului și mutilarea oribilă a trupului unui om - a fost imaginea cutiilor și farfuriilor Însîngerate și ciobite, În care negustorul Își gătise spaghetele, Împrăștiate pe pavaj, și a polițistului care le aduna de pe jos și le arunca În grămada de sfărîmături. Mai tîrziu, am avut impresia că aceste obiecte jalnice și neînsuflețite au ajuns să-mi redea, cu un patos fără egal, toată povestea vieții acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]