665 matches
-
turcii. Pentru perioada mai veche istoricii limbii vorbesc de contacte cu diverse neamuri turcice, care s-ar fi petrecut în secolele X-XIII. Pușcariu îi menționează în acest sens mai întâi pe pecenegi, care însă nu sunt turcici. Toponime ca Peceneaga, Pecenegul, Beșineu, Beșinou, Beșinova, răspândite pe teritoriul dacoromân, provin de la rădăcina autohtonă vesǐ, echivalentul lui vicus, la fel ca uzii, iazigii menționați de autor în continuare ca neamuri turcice (Ib.). Nici cumanii de la noi nu sunt turcici întrucât acest nume este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
aceste zone, trebuie atribuite numai unor triburi rămase și asimilate ori anemice infiltrări de supraviețuitori fugari. E foarte probabil că același destin i-ar fi așteptat și pe unguri, dacă ar fi rămas aici. Scăpând, însă, din Atelkuz de presiunile pecenegilor dinspre Răsărit și de loviturile bulgarilor țarului Simion din anii 885-898, din sud, și plecând spre nord, pentru a trece prin poarta munților Beschizi în Panonia, destinul a hotărât ca evenimentele din istoria românilor să se împletească, începând de la sfârșitul
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
din anii 885-898, din sud, și plecând spre nord, pentru a trece prin poarta munților Beschizi în Panonia, destinul a hotărât ca evenimentele din istoria românilor să se împletească, începând de la sfârșitul secolului al IX-lea, cu cele ale ungurilor, pecenegilor și a cumanilor, veniți după ei, până la 1241, și din acest an și cu cele ale tătarilor. * Ungurii și-au avut leagănul primitiv în Ungaria Mare sau Baskiria, situată între munții Urali și Volga, vecină cu regatul Morduanilor, având limita
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
nord străjuită de râurile Cama și Bielaia, iar cea de sud de Samaria. Arabii le cunoșteau țara sub denumirea de Maggarije, bizantinii îi ziceau Lebedia, după numele voievodului predecesor lui Arpad, iar ungurii Dentia. Strâmtorați de lipsuri și presați de pecenegi, o mare parte din locuitorii acestei țări își părăsește patria și se așează, cam pe la anii 888, în regiunea dintre Nipru și râul Bug, cunoscută în istorie sub denumirea de Atelkuz. „Ei sunt păgâni - îi descrie Ricardus -, neavând nici o cunoștință
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
părăsi complet regiunea Atelkuz și se îndreptă pe la Kiev, spre Poarta Rusiei, numită și Vereszke, din munții Beschizi, și plecă spre Panonia, pe care o și ocupă. Curățind regiunea Atelkuz de ei, Simeon reveni din stânga Dunării și lăsă calea liberă pecenegilor, care se întind între anii 896-915, după încheierea păcii cu principele Kievului, Igor, peste întregul întins al Țărilor Române până în vecinătatea Panoniei. Un cronicar bizantin ni-i arată că locuiesc în această vreme „dincolo de Istru, în locurile de șes de la
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
pe Dunăre, unde găsim, alături de români, pe bulgari și cumani, chemați în ajutor de către voievodul Glad. Evenimentele se petrec în timpul domniei lui Arpad (896-907), înainte de cucerirea cetăților Gomor, Nograd și Nitra, cam prin anii 903-905. Din cele 13 triburi ale pecenegilor, tribul Gyula s-a stabilit în Transilvania, cale de patru zile de Ungaria, ceea ce corespunde cu regiunea de sud, cu centru la Alba Iulia, iar șesul din stânga Dunării, din Țara Românească, Oltenia și Banat, a fost ocupat de tribul Giaxihopon
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
cucerire numai datorită intervenției din afară a lui Sviatoslav (rechemat în grabă de curierii trimiși de mama sa, Olga), de la gurile Dunării, din Pereiaslaveț (nu departe de Isaccea), unde se afla în drum spre Bulgaria. În anul 972, însă, șeful peceneg Kurca distruge întreaga oaste rusească, la gurile Niprului, în frunte cu Sviatoslav, când acesta se întorcea, sleit de puteri, în urma cumplitei înfrângeri suferite de la bizantini, la Silistra. În Transilvania, după răpunerea lui Glad, la pârâul Căpuș, ungurii, în înaintarea lor
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
frunte cu Sviatoslav, când acesta se întorcea, sleit de puteri, în urma cumplitei înfrângeri suferite de la bizantini, la Silistra. În Transilvania, după răpunerea lui Glad, la pârâul Căpuș, ungurii, în înaintarea lor spre răsărit, au întâmpinat rezistența opusă de români și pecenegi. Izvoarele maghiare menționează că tribul Gylas, opunându-se cu înverșunare timp de trei ani (1001-1003) lui Ștefan cel Sfânt, a fost până în cele din urmă învins, așezările sale din vecinătatea orașului Alba Iulia distruse, iar căpetenia lui, care purta numele
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Bătut în apropiere de balta Borcea, Kegenes trecu cu 20.000 de luptători la Durostorum și intră în serviciul împăratului bizantin, Constantin Monomahul, care îi dă trei cetăți pe malul drept al Dunării, pentru a apăra granița imperiului în contra celorlalți pecenegi. Tyrah îl urmărește în 1050 împreună cu 800.000 de oameni, dar înfrânt în bătălia de la Diakène, cade prizonier și e silit să primească creștinismul, la Constantinopol. Cu aceasta începe declinul puterii pecenegilor la Dunăre, mai ales că supraviețuitorilor care se
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Dunării, pentru a apăra granița imperiului în contra celorlalți pecenegi. Tyrah îl urmărește în 1050 împreună cu 800.000 de oameni, dar înfrânt în bătălia de la Diakène, cade prizonier și e silit să primească creștinismul, la Constantinopol. Cu aceasta începe declinul puterii pecenegilor la Dunăre, mai ales că supraviețuitorilor care se retrăgeau le-au ieșit în cale uzii, împingându-i complet în mlaștinile create de bălțile marelui fluviu. Apariția uzilor și, după aceea, a cumanilor pe teritoriul Daciei nu a însemnat și lichidarea
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
cetatea Dobâca de pe Someș, de către regele Solomon și verii săi Geza și Ladislau ei constituie încă o forță, fiind chemați în anul următor, 1070, de către principele Volâniei, împreună cu moldovenii și cu rutenii, împotriva regelui Boleslav al Cracoviei. În același an, pecenegii din Dobrogea cu principii Tatul la Silistra, Saccea la viitoarea Isaccea și Sestlav la Vicina, supuși sub suzeranitatea lui Isac Comnenul (dintre 1057-1059) sunt lăsați să apere granița de nord a imperiului (cu excepția principelui Selte, căzut cu toată hoarda sa
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
scobiți și a burdufurilor umflate” prin Bărăgan, după ce la început au distrus unitățile militare bizantine și bulgare, au fost în cele din urmă complet nimiciți de oștile imperiale ale lui Constantin Duca, cărora le veniseră în ajutor cetele înaintate ale pecenegilor, românilor și bulgarilor din Balcani. Supraviețuitorii au fost exterminați de o cumplită ciumă izbucnită îndată după bătălie. Astfel că, în Câmpia Română stăpâni rămăseseră tot pecenegii. La aceștia s-au adăugat, în anul 1078, cumanii înrudiți cu ei, cu care
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
oștile imperiale ale lui Constantin Duca, cărora le veniseră în ajutor cetele înaintate ale pecenegilor, românilor și bulgarilor din Balcani. Supraviețuitorii au fost exterminați de o cumplită ciumă izbucnită îndată după bătălie. Astfel că, în Câmpia Română stăpâni rămăseseră tot pecenegii. La aceștia s-au adăugat, în anul 1078, cumanii înrudiți cu ei, cu care au continuat să atace sudul Dunării și să ardă așezările până sub zidurile Adrianopolului, unde se încheie pacea sub Nichifor al III-lea Botaniates (1078-1081), prin
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
ardă așezările până sub zidurile Adrianopolului, unde se încheie pacea sub Nichifor al III-lea Botaniates (1078-1081), prin intervenția celor trei principi pecegeni din Dobrogea. Noii veniți au pătruns repede și în Transilvania, unde-i găsește, în 1158, conlocuind cu pecenegii, episcopul Otto de Freising „Inter aquilonem et item Orientem Pecenatorum et Facorum (Comanorum), maximam venationem captam hahente, sed vomere ac rastro pene experte campania”. Organizați în opt triburi mari, ale căror denumiri erau împrumutate de la culoarea cailor: alb, sur, cenușiu
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
satele rusești, iau robi pe toți locuitorii lor într-un număr de 50 de mari incursiuni, făcute între anii 1067 și 1210, „fără a pune la socoteală nenumăratele razii mici în intervale”, în timp ce ungurii izbutiseră să înfrângă pe români și pecenegi și să ocupe Transilvania. În 1210, comitele Ioachim din Sibiu avea deja o armată alcătuită din români, secui, sași și pecenegi, cu care pătrunde prin pasul de la Turnu-Roșu în Oltenia, unde învinge trei hănișori cumani. Pe doi îi ucide în
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
1210, „fără a pune la socoteală nenumăratele razii mici în intervale”, în timp ce ungurii izbutiseră să înfrângă pe români și pecenegi și să ocupe Transilvania. În 1210, comitele Ioachim din Sibiu avea deja o armată alcătuită din români, secui, sași și pecenegi, cu care pătrunde prin pasul de la Turnu-Roșu în Oltenia, unde învinge trei hănișori cumani. Pe doi îi ucide în lupte, iar pe al treilea, cu numele Karas, îl prinde și-l trimite regelui, care era în drum spre Vidin. Un
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
să nu-i lase pe „Valatii” schismatici să-și continue viața în ritul ortodox, sub jurisdicția episcopului latin din eparhia Cumaniei. În aceeași vreme, un act din 1235, emis de Coroana ungară, ne arată că oștile ungare, cu români, sași, pecenegi și secui aveau drumul deschis prin Oltenia, ca și la 1210 spre Vidin, în război cu bulgarii, unde avea să moară căpetenia secuilor Bogomir. După războiul de răzbunare a morții lui Bogomir, dus tot la Vidin, în anul 1237, călugării
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
din Moldova, numiți vlahi la 1164 și 1166 în izvoarele bizantine, blaci sau valati în textele latine din anii 1210 și 1222, referitoare la Episcopia cumană din Țara Românească, ori caraulaghi (călăreții negri) în cele orientale. Doar mai luptaseră alături de pecenegi în 1070 și de brodnici și de cumani, în 1199, ori sub numele de berladnici (în număr de 6.000) în ajutorul lui Ivanco Rostoslavici împreună cu aceiași cumani, în 1159, în contra Haliciului. Într-un act din 1250, se arată că
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Boleslaum Cracoviensem et Laczkonem juvenem Lansaciae (Lautsaciae) ducem”. A treia era oastea Ungariei compusă din nenumărați cumani, unguri, diverși slavi și secui „et innumeram multitudinem inhumanorum cumanorum ungarorum, diversorum sclavorum, sicularam”. A patra armată era înjghebată de români cu schismatici, pecenegi și ismaeliți „quoque et valachorum, bezzeninbrum et izmahelitamm schismaticorum”. În sfârșit a cincea oaste era formată din grecii eretici cu bulgarii, sârbii și bosniecii „etiam utpote grecorum, bulgaroram, rassiensium et bosniensium hereticoram auctere Deo gessimus (bellum)”. Trecerea valahilor în rândurile
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
grecii eretici cu bulgarii, sârbii și bosniecii „etiam utpote grecorum, bulgaroram, rassiensium et bosniensium hereticoram auctere Deo gessimus (bellum)”. Trecerea valahilor în rândurile dușmanilor lui Ottokar cu specificarea că sunt schismatici și, mai ales, ca oaste independentă, împreună cu ismaeliții și pecenegii, și alături de ruteni, de sub dominația acelorași, demonstrează că acești români erau dintre Carpați și Dunăre și nu din Transilvania. Prezența separată a acestei armate de valahi schismatici pe câmpul de bătălie, deosebită de aceea a lui Bela al IV-lea
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
l-a făcut, de altfel, pe istoricul ungur Pauler Giula să se îndoiască de faptul că aceștia ar fi fost din Banat sau Transilvania. Obiceiul, ca popoarele orientale să ridice trupe înarmate de la populațiile stăpânite, l-am văzut practicat de pecenegi și de cumani și mai înainte, față de români, și el nu era străin nici tătarilor veniți din aceleași părți. În general, diplomele ungare latine și bulele papale din secolele XIII și XIV vor folosi expresia de schismatici aproape întotdeauna numai
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
-lea, în 1247, menționează, cum am văzut deja, existența de voievodate și cnezate în Oltenia și Muntenia. În curând, aceste oștiri vor continua să fie semnalate și în Moldova, ca o perpetuare a acelora formate și înarmate în timpul simbiozei cu pecenegii și cumanii. Deocamdată, însă, izvoarele străine vorbesc de supărătoarea prezență a tătarilor la gurile Dunării, care cauzează neplăceri până și Imperiului Bizantin. Autoritatea lui Nogai era un fapt la sfârșitul anului 1260 și peste Vicina, deci și în Dobrogea. În
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
bulgarii. Mai stabili decât populațiile de neam germanic, de pildă, s-au dovedit a fi slavii: la începutul secolului al VI-lea, au fost asimilați și au lăsat urme în toponimia hușeană (Dobrina, Drăslăvăț, Ograda ș.a.). Populațiile turanice (cumanii și pecenegii) vor stăpâni aproape două veacuri, începând chiar să se creștineze, dar stabilitatea lor aici a fost întreruptă de năvălirea tătarilor, în 1241. Planurile Papei, ce prevedeau convertirea românilor prin catolicizarea cumanilor, au fost spulberate de tătari, a căror relativă stăpânire
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
la începutul secolului al IV-lea, incursiuni la sudul Dunării, de unde adunau prizonieri creștini. Timp de un mileniu (secolul al III-a - al XIII-lea) teritoriul românesc a fost supus invaziilor populațiilor migratoare barbare: goții, hunii, avarii, slavii, bulgarii, ungurii, pecenegii, cumanii și, ultimii, mongolo-tătarii. S-a demonstrat științific că stăpânirile străine au cunoscut perioade de reflux de discontinuitate, timp în care societatea protoromânească și românească s-a consolidat economic, politic și cultural spiritual, desăvârșindu-se procesul de formare a poporului
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
al II-lea teritoriul de la est de Carpați, dintre Carpați și Nistru, pe care s-a format în secolul al XIV-lea statul medieval țara Românească Moldova, a continuat să fie supus năvălirilor pustiitoare ale ultimilor migratori asiatici de origine turco-mongolă: pecenegii, cumanii, uzii și, ultimii, mongolo-tătarii. în aceste condiții, comunitățile românești, menționate și în documentele scrise, bizantine, maghiare, papale, slave (Rusia Kieveană)organizate în obști sătești și teritoriale, având conducători proprii, militari și administratori, juzi, cnezi și voievozi, au găsit un
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]