5,851 matches
-
exclusivitate în cadrul festivalului. Programul principal de filme în premieră a fost dedicat anul acesta legendarei actrițe Fay Wray și producătorului german de filme documentare Peter Nestler, bucurându-se de un extraordinar succes la public și printre specialiști. În mod neașteptat, peliculele favorite din acest an au făcut parte din filmele produse recent în cele mai diverse colțuri ale lumii, din Sri Lanka și până în Paraguay. Programele speciale, extrem de variate, s-au bucurat și ele de o apreciere deosebită, și trebuie amintite aici
Zilele vieneze ale filmului by Irina Horea () [Corola-journal/Journalistic/15736_a_17061]
-
lansare a unui film inexistent. Aflat pe punctul de a fi concediat pe nedrept, personajul este însărcinat ultimativ cu organizarea unei conferințe de presă menită să reabiliteze un faimos cuplu marital ce tocmai s-a destrămat punînd în pericol viitorul peliculei în curs de lansare. După secvențele de pregeneric în care sînt trecute în revistă crîmpeie din poveștile de celuloid care au încîntat o țară și le-au făcut renumele, de Răsfățații Americii, apar ,,în scenă" protagoniștii, așa cum sînt ei în
Lumea filmului în oglindă by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15754_a_17079]
-
ce realizează cu finețe reflectarea incisivă a muncii de creație cinematografică. Bineînțeles că acest lucru se face după chipul și asemănarea uzinei hollywoodiene pe care autorii și-au propus să o satirizeze cu tandrețe! Recent, am mai văzut și două pelicule franțuzești din aceeași familie a filmelor autoreflexive. La Sărbătoarea filmului francez, găzduită în această toamnă de Institutul Francez, Cea mai bună speranță feminină de și cu Gérard Jugnot, despre care Frédéric Strauss a scris: ,,Paradoxal, dacă filmul a găsit tonul
Lumea filmului în oglindă by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15754_a_17079]
-
se reduce la filmul hollywoodian - "Ceea ce ne interesează este modul în care realul hrănește și este scânteia ce declanșează ficțiunea și cum ficțiunea devine o privire asupra realului" - afirmă frații Dardenne. Aceeași intenție au avut-o și realizatorii unei alte pelicule ce a șocat anumite obișnuințe: Condiția câinilor (State of Dogs, 1998), un film de debut datorat belgianului Peter Brosens (39 de ani, licențiat în geografie și antropologie socială și culturală, regizor și producător de filme documentare) și mongolul Dorjkhandyn Turmunkh
Made in Europa by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16149_a_17474]
-
frecvența neslăbită a junilor maturizați (mediu cvadragenari) întrețin imaginea unei curse contra-cronometru care rămîne pasionantă, în ciuda variațiilor de tonus, cu subtilitățile reînnoite, recent, în Joc de culise al septuagenarului sau Marele Lebowsky al celor doi frați - ca să ne limităm la peliculele difuzate și la noi. În producțiile de ultimă oră, se mențin atît similitudinile unei școli (propensiunea epicului, aplombul ludic), cît și diferențele de accent sau coloratură, prin optica modificată a generațiilor: Altman gravitînd, nu fără ironie acidă, spre mediile intelectuale
Insurmontabila barieră by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16179_a_17504]
-
febra pronosticurilor, și frisonul deschiderii plicurilor, ne putem permite cîteva reflecții la OSCAR 2001. Sînt referiri la filmele vizitate împreună cu cinefilii români și trebuie salutată din nou politica importatorilor autohtoni cărora le datorăm faptul de a cunoaște aproximativ 75% din peliculele nominalizate, începînd cu vedeta acestei ediții. Pentru Ridley Scott totul a început cu un tablou de secol XIX care i-a amintit de antichitate, de posibilitatea de a revitaliza un gen semi-compromis: peplum. Eu am făcut cunoștință cu Gladiatorul abia
Et in Colosseum ego! by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16261_a_17586]
-
împătimiți au avut parte la Cinemateca Română de un film oarecum înrudit, în măsura în care este vorba tot de o plonjare în subconștient, dar ceva mai complicată. Pentru că Being John Malkovich (SUA, 1999) doar în aparență este o farsă SF, în fapt pelicula focalizînd o sumă de motive, teme, suprateme și subteme, într-o parodică prezentare. La debut, dar cu o bogată carte de vizită ca autor de videoclipuri publicitare ori muzicale, americanul Spike Jonze (pe adevăratul său nume Adam Spiegel, de 34
Plonjări în subconștientul colectiv by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16285_a_17610]
-
realcătuiește sub semnul realului brutal: În noaptea dinaintea căderii meteoriților/ Arbuștii ornamentali au simțit cum se macină/ Venele lor subțiri de o necunoscută sămînță./ Era ca și cum o omidă s-ar fi tîrît/ Peste organele lor cristaline, acoperindu-le/ Cu o peliculă de argint, împiedicîndu-le/ Să mai respire.// Aveam ani puțini pe atunci, eram ca un magazin/ Abia inaugurat, strălucind de curățenie și belșug,/ Și nu puteam auzi cum celulele/ Vibrează întocmai arbuștilor ornamentali./ Aveam ani puțini, șoselele circulare/ Ale ochilor mei
O dublă valență poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16271_a_17596]
-
dat numele lui Victor Hugo, cu o butadă a clasicului: "o revoltă întărește guvernul pe care nu-l răstoarnă". Nu butada e importantă - ea nu e citată ca teză, e un simplu ornament în conversație - ci blazonul scriitoricesc pe care pelicula lui Leconte îl afișează discret și-l poartă cu o anume demnitate. Un blazon simptomatic pentru modul cum cinematograful european (să nu uităm: doar cu cîte o premieră pe ecranele autohtone, la douăzeci-treizeci de peste Ocean) poate brava sfidările celui american
Nihil sine litteratura... by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16321_a_17646]
-
-se demult uitat de cinemaul contemporan. Excepție fac cineaștii din Extremul Orient sau Orientul Mijlociu, care au redescoperit acest tip de discurs aparent atemporal. Ei îl exploatează cu succes, începînd cu filmele unei Jane Campion (Pianul, printre ele) și continuînd cu peliculele mult mai frecvent premiate decît cele din Europa ori SUA, la festivalurile internaționale din ultimele decenii. Critica franceză în derivă, spre a ne limita la ea, strivește însă uneori aceste evoluții virtualmente salvatoare, crezînd a combate "academismul" desuet și naiv
Nihil sine litteratura... by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16321_a_17646]
-
circulație, raportul de la începutul acestui an, de 33:1, dintre producțiile de peste Ocean și cele din Restul Lumii, a devenit între timp, dacă am numărat eu bine, în cinematografele noastre obișnuite, de 18,5:1,5 (convenționalele jumătăți se datorează peliculei lui Jim Jarmush din 1999, Ghost Dog. Calea Samuraiului - S.U.A.-Franța; în proiecție bineînțeles numai la cinematograful privat Lira; cf. ghidul săptămînal Șapte seri, III, nr. 139, 23 feb.-1 martie 2001). Agentul "mondializării" în cinema este într-adevăr filmul
Fețele globalizării by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16360_a_17685]
-
al americanului Philip Kaufman - mediocru și persuasiv în durități sumbre, lineare, îndulcite doar de prezența în distribuție a interpretei din recentul Titanic, Kate Winslet. Filmul aterizează în consecință la București înaintea Parisului, cum s-a mai întîmplat și cu alte pelicule - de unde scorurile record înregistrate mai sus, pulverizînd Restul Lumii, într-o globalizare cu o singură față. Billy Elliot, Marea Britanie, 2000, de Stephen Daldry, cu Jamie Bell, Julie Walters, Gary Lewis. Quills. Marchizul de Sade, S.U.A., 2000, de Philip Kaufman, cu
Fețele globalizării by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16360_a_17685]
-
succes al lui Cezar Petrescu "Miss România" ori ambițiosul plan de a-l talona muzical pe Caragiale - "Cum s-a găsit scrisoarea pierdută". Inexistența acestor incitante filme neturnate, cît și dispariția altora, rătăcite nu se știe unde, conferă pregnanță sporită peliculelor aflate în colecția ANF. Nu întîmplător am ales pentru deschiderea retrospectivei un film-antologie realizat de maestru în 1963: Lanterna cu amintiri. Intitulat astfel în conformitate cu propria-i memorie afectivă: în copilărie, tatăl i-a dăruit un aparat de proiecție cu sfatul
Centenar Jean Georgescu by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16378_a_17703]
-
metafizică. În economia cinematografiei mondiale, personajul acesta istoric a ținut afișul întotdeauna, chiar dacă a fost mistificat ori nici măcar numit ca în cazul capodoperei lui Murnau Nosferatu. În 1930 actorul de origine maghiară Bela Lugosi contribuie la propulsarea unei serii de pelicule de succes, eroul urmînd a fi resuscitat în 1958 de Christopher Lee. Printre interpreții notabili s-au mai numărat Louis Jourodan, Klaus Kinski și, nu în ultimul rînd, Ștefan Sileanu, protagonist în producția românească realizată în 1978 de Doru Năstase
DRACULA revine! by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16438_a_17763]
-
1998, apud ghidul săptămînal Șapte seri, III, nr. 134; 19-25 ian. 2001) - cu excepția unui singur produs european (francez, din 1998): Place Vendôme de Nicole Garcia, cu Catherine Deneuve (nu includ în statistică programele retrospective ale Cinematecii Române sau cele cîteva pelicule vechi din fosta URSS, în proiecție specială la Cinema Europa, nici filmul de cinemateca de la Centrul Cultural Ungar - Legato de Gaál István). Unicatul din rețea de pe Vechiul Continent și din Restul Lumii a putut fi văzut la unul dintre foarte
Reabilitarea tematismului by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16456_a_17781]
-
privat Hollywood Multiplex) la o duzină și ceva (de trei ori mai puține decît înaintea primului război mondial). Zadarnic exemplul distanțat la ani lumină al distribuitorilor francezi, să zicem. Ei prezintă în premieră în această lună, pe lîngă setul de pelicule autohtone sau cu participare franceză (19), mai putine filme SUA (11), decît europene din afara Hexagonului sau de pe alte continente (12). După Marea Britanie (cu două producții), Italia și Spania, nu le scăpa "marile cinematografii mici ale Europei" (Suedia), care ar trebui
Reabilitarea tematismului by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16456_a_17781]
-
greu să vedem legătura dintre sutele de mii de victime ale dezastrului din Asia și nurii unei vedete autohtone specializate în exploatarea suferinței. Showbiz-ul, în variantă dâmbovițeană, își întinde jalnicele antenuțe în toate direcțiile, amenințând să acopere, cu o peliculă de scârboasă prostituție "comercială", aproape tot ce mai înseamnă gazetărie profesionistă, artă veritabilă, cultură în înțelesul major al cuvântului. Nu mă număr printre spiritele alarmiste și nici printre acei sceptici incurabili ai lumii de azi, nostalgici după aurita epocă socialistă
Memento ALIA by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11852_a_13177]
-
1988) al lui Luc Besson să fie difuzat la ProTV, campionul filmelor comerciale. E drept, vineri, la ora 00.30. Paranteză: cu toate că pare o ipoteză trasă de păr, s-ar putea alege ceva bun din această paradă în masă a peliculelor de categorie ușoară. Prezența lor pe micul ecran e atât de sufocantă încât, cu timpul, câțiva vor deveni forțat cinefili avizați doar pentru că tânjesc după un dram de diferență, cel puțin din punct de vedere narativ. Închei paranteza și revin
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
mă înșeală memoria, părinții lui erau scafandri, el practica acest sport și dorea să devină biolog marin - și o tratează profesional, dar fără a ascunde duioșia pe care i-o inspiră. Nu știu dacă lui Jung i-ar fi plăcut pelicula, dar cu siguranță l-ar fi uns la inimă. Toate conotațiile pe care i le asociază el mării, ca aceea de pântec matern și de mormânt, sunt prezente în acest film. Personajul principal, Jacques Mayol (Jean-Marc Barr, l-ați mai
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
din punctul de vedere al vitezei. Ceea ce bănuiesc că i-a cam buimăcit pe spectatorii de atunci, care abia se obișnuiseră cu tăietura bruscă, nervoasă, a celorlalte două filme ale lui Besson. Iar când vine vorba de momentul suprarealist al peliculei, cinematografia lui Carlo Varini și montajul joacă un rol crucial. Halucinația lui Jacques, care are senzația că marea îl invadează prin tavan (sesizați abundența de conotații), e climaxul emoțional al filmului. Vorbesc de o secvență sensibilă, pentru că mulți regizori au
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
un mod artistic inovator o idee de care literații au obosit să tot audă: relația erotizată dintre om și natură. În acest sens, filmul poate fi considerat romantic. Nu vorbesc de sensul trivializat al cuvântului, ci de asocierea ideatică dintre peliculă și curentul literar. Oricum, faptul că accentul cade pe imagine în detrimentul scenariului nu e surprinzător, dacă ne amintim de acea perioadă. În anii '80, s-au impus trei cineaști francezi: Jean-Jacques Beineix, Leos Carax și Luc Besson. Au avut priză
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
În căutarea lui Forrester. Regizorul este Gus Van Sant, scenaristul, Mike Rich. Forrester (Sean Connery) interpretează o celebritate literară uitată: a scris o carte bună cu mult timp în urmă, iar în prezent trăiește ca un hermit. Jamal (debutantul pe peliculă Rob Brown) este un negru tânăr din Bronx, dopat cu ficțiune și poezie, calitate pe care o ascunde pentru că nu are cu cine o împărtăși. Evident, până dă de acest scriitor, cu care începe o prietenie cerebrală... Filmul are și
Poezia ca materie de consum pentru filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11867_a_13192]
-
Alexandra Olivotto Ciclul de lungmetraje Alien merita demult o cronică, așa că mă voi folosi de pretextul apariției, ca "noutate la închirieri", a filmului Alien vs. Predator, de altfel cea mai slabă peliculă din toată seria. Care este, integral, la dispoziția - am rezerve să spun "cinefilului", așa că mă mulțumesc cu - consumatorului de filme autohton. Dar întâi trebuie să fac o structurare cronologică a ciclului. La început a fost Alien pur și simplu, o
Cafteala extratereștrilor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11913_a_13238]
-
fost Alien pur și simplu, o combinație de SF, horror și thriller. Regizorul era Ridley Scott. Apoi, în 1986, extratereștrii s-au multiplicat, apărând Aliens, în regia lui James Cameron, viitorul părinte al Titanicului. Ciclul s-a rafinat odată cu următoarele pelicule, cea din 1992 fiind realizată de David Fincher (Fight Club, Seven), în timp ce cea din 1997, intitulată Alien: renașterea era semnată de Jean-Pierre Jeunet. Înainte de Alien vs. Predator a fost omonimul joc pe calculator, din acesta "involuând" filmul regizat de Paul
Cafteala extratereștrilor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11913_a_13238]
-
al religiozității deținuților. Povestea nu e tocmai coerentă, existând numeroase găuri negre narative, iar personajele sunt arhi-simplificate. Un argument în favoarea filmului e calitatea cinematografiei și ritmul accelerat al montajului, elemente nesurprinzătoare, având în vedere experiența lui Fincher în domeniul videoclipurilor. Pelicula nu anunță creativitatea din Fight Club, dar, pe de altă parte, Fincher a făcut și Panic Room, o caricatură de thriller. Poate că acest ciclu reprezintă versiunea postmodernă a existențialismului. Un existențialism feminin, pentru că, până și în ultimul film, cea
Cafteala extratereștrilor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11913_a_13238]