1,200 matches
-
printr-o diagonală galbenă ce poartă însemnele economiei locale: agricultura și industria chimică. În partea superioară dreaptă, pe fond albastru, este reprezentată o construcție religioasă simbolizând mănăstirea "Sfinții Voievozi", iar pe câmpul din stânga jos, pe fond roșu, este plasat un pergament desfășurat, purtând un sigiliu. Scutul este timbrat în partea superioară de o coroană murală de argint, alcătuită din șapte turnuri crenelate, însemn specific al centrelor urbane - municipiu reședință de județ. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
Ioan Matei. Ea are o deosebită valoare istorică și artistică. În tabloul votiv de pe peretele de sud al naosului sunt pictați noii ctitori: Vasile Lupu, Ștefăniță Lupu și Doamna Ecaterina, îmbrăcați în costumele de ceremonie. Domnitorul ține în mână un pergament și o biserică în miniatură, Ștefăniță are în mâna dreaptă o fâșie de pergament cu o inscripție în limba greacă, iar în stânga o pungă, semn al ctitorului, ca și Doamna Ecaterina. Din pictura interioară se remarcă în mod deosebit figura
Mănăstirea Hlincea () [Corola-website/Science/307813_a_309142]
-
peretele de sud al naosului sunt pictați noii ctitori: Vasile Lupu, Ștefăniță Lupu și Doamna Ecaterina, îmbrăcați în costumele de ceremonie. Domnitorul ține în mână un pergament și o biserică în miniatură, Ștefăniță are în mâna dreaptă o fâșie de pergament cu o inscripție în limba greacă, iar în stânga o pungă, semn al ctitorului, ca și Doamna Ecaterina. Din pictura interioară se remarcă în mod deosebit figura arhanghelului Gavriil, precum și seria de sfinți militari: Mercurie, Nichita, Gheorghe, Dimitrie și Teodor, care
Mănăstirea Hlincea () [Corola-website/Science/307813_a_309142]
-
au emis ei înșiși diplome de înnobilare, în locul regilor Ungariei, pentru servicii deosebite sau distingere în luptele armate. Diplomele de înnobilare purtau semnătura domnitorului, fiind contrasemnate de cancelar și de un secretar, validate cu marele sigiliu. Ele sunt scrise pe pergament (in limbaj popular pe “piele de câine”, în realitate pe piele de miel, vițel sau capră) și au dimensiuni variabile. De obicei, reprezentarea blazonului se făcea în colțul stâng sus al documentului, imediat sub numele emitentului, într-un pătrat sau
Diplomă de înnobilare () [Corola-website/Science/313176_a_314505]
-
sau dreptunghi. Blazonul reprezenta o scenă unică, irepetabilă, concepută numai pentru cel înnobilat, simbolizând faptele pentru care a fost înnobilat. Diplomele erau validate cu sigiliul mare, atârnat, în ceară naturală sau introdus într-o cutie din lemn și legat de pergament printr-un șnur. Pentru scris s-au folosit cernelurile pe bază de substanțe vegetale extrase din frunze, fructe, scoarță de arbori și unele substanțe chimice (funingine amestecată cu ulei vegetal si cu țuică). Se întrebuințau următoarele culori de cerneală: brună
Diplomă de înnobilare () [Corola-website/Science/313176_a_314505]
-
frunze, fructe, scoarță de arbori și unele substanțe chimice (funingine amestecată cu ulei vegetal si cu țuică). Se întrebuințau următoarele culori de cerneală: brună, neagră, verde, galbenă și roșie. Cel înnobilat plătea scribilor cancelariei princiare transcrierea textului în latină pe pergament, apoi comanda la desenatorii cancelariei desenarea blazonului, respectiv a ornamentelor de înfrumusețare pe margini. Lipsa blazonului sau a ornamentelor indica faptul că noul înnobilat nu dispunea de bani suficienți să achite notele de plată ale desenatorilor. Mihai Apafi I (1632-1690
Diplomă de înnobilare () [Corola-website/Science/313176_a_314505]
-
1453, la Viena, de regele Ungariei, Ladislau al V-lea de Habsburg. Ioan, fiul lui Petru de Șmig (Johane filio Petri de Somogyon) este amintit într-un document emis, în 9 decembrie 1467, de Conventul din Cluj-Mănăștur. Actul, redactat pe pergament, cuprinde un raport adresat regelui Ungariei, Matia Corvin, despre punerea în proprietatea lui Ioan de Iernut a unor moșii și despre împotrivirea dominicanilor din Sighișoara față de dania proprietății Albești . Nicolae de Șmig (Nicolaus de Somogyom) este menționat la 26 aprilie
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
construită în 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată, fapt dovedit și de zidurile Curții Domnești. Emis din Suceava în 6 octombrie 1408 (6916), respectivul document menționa: Copia slavonă după pergamentul original, fost în Arhiva orașului Liov, a fost realizată de I. Bogdan și se păstrează la Biblioteca Academiei Române (nr. 5231). Documentul era întărit cu pecetea domnească, „+ Pecetea lui Io Alexandru voievod <domn> al Țării Moldovei“ . Domnitorii Moldovei, prevăzători în fața atacurilor
Iași () [Corola-website/Science/296948_a_298277]
-
a lui Anton Crihan, Alexandru Sturdza, Nicolai Moghileanski. Arta miniaturală a ex-librisului conferă colecției multiseculare a Bibliotecii o prestație aparte. Cele mai vechi ex-librisuri datează din secolul XVII. Un loc aparte îl ocupă cărțile vechi cu coperte deosebite (de metal, pergament, mătase etc.), cărți cu o prezentare grafică originală, cărți-mamut și ediții liliput, cărți cu tiraje reduse etc. Audiovideoteca posedă o colecție unică, cea mai bogată din Moldova, de înregistrări sonore (26 de mii), documente de muzică tipărită (66 de mii
Biblioteca Națională a Republicii Moldova () [Corola-website/Science/314528_a_315857]
-
de zi cu zi, de exemplu în splendidele "netsuke" sculptate (mici piroane cu care se prindeau diverse obiecte de cercevele). În pictură, japonezii au preferat culorile plate dar izbitoare și contururile ferme, pline de vitalitate. Acestea puteau fi observate pe pergamente și paravane, niște piese de mobilier, printre puținele obiecte admise în interiorul auster al căminelor japoneze. Împodobite cu frunze aurite, efectul era și mai frapant. Pentru occidentali, cele mai comune dar și cele mai admirate exemplare ale artei japoneze sunt gravurile
Artă orientală () [Corola-website/Science/308977_a_310306]
-
este un manuscris pe pergament sub forma de codex. Acesta a fost inițial o copie a unei alte lucrări necunoscute ale lui Arhimede din Siracuza și a altor autori, fiind rescrisă cu un text religios. Arhimede a trăit în secolul al 3-lea î.Hr
Manuscrisul lui Arhimede () [Corola-website/Science/322546_a_323875]
-
î.Hr, dar copia este o lucrare făcută în secolul al 10-lea d.Hr. de un scrib anonim. În secolul al 12-lea codexul original al lui Arhimede a fost dezlegat, răzuit și spălat, împreună cu alte șase manuscrise pe pergament, incluzând și una din lucrările lui Hypereides. Apoi aceste pergamente au fost îndote pe jumătate și refolosite pentru un text liturgic creștin de 177 de pagini, astfel încât o foaie veche a fost împărțită în două foi noi de carte liturgică
Manuscrisul lui Arhimede () [Corola-website/Science/322546_a_323875]
-
al 10-lea d.Hr. de un scrib anonim. În secolul al 12-lea codexul original al lui Arhimede a fost dezlegat, răzuit și spălat, împreună cu alte șase manuscrise pe pergament, incluzând și una din lucrările lui Hypereides. Apoi aceste pergamente au fost îndote pe jumătate și refolosite pentru un text liturgic creștin de 177 de pagini, astfel încât o foaie veche a fost împărțită în două foi noi de carte liturgică. Răzuirea nu a fost completă, iar manuscrisul lui Arhimede poate
Manuscrisul lui Arhimede () [Corola-website/Science/322546_a_323875]
-
fost revelat, conform tradiției islamice, profetului Muhammad de către îngerul Gabriel (Gavriil; ar.: "Ğibrīl") în numeroase ocazii între anii 610 și moartea lui Muhammad în 632. Pe lângă faptul că îi memorau revelațiile, unii dintre însoțitorii săi le-au notat, sporadic, pe pergamente, pietre, omoplați de cămilă. Schematic, versiunea tradiției a faptelor, spune că după moartea profetului Muhammad (632), Abu-Bekr, primul calif, i-a poruncit lui "Zayd bin Thabit" să strângă și să înregistreze toate versetele autentice ale Coranului, după cum erau păstrate în
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]
-
împăratul bizantin Alexie I Comnenul (1081-1118), cât și multe alte fragmente din moaștele altor 70 de sfinți. Ca și în celelalte mănăstiri athonite, și aici se păstrează o bibliotecă impresionantă conținând, printre altele, 662 de manuscrise (din care 100 pe pergament).
Mănăstirea Cutlumuș () [Corola-website/Science/303570_a_304899]
-
în 1626), o cruce din lemn de tisă cu o ferecătură în filigram de argint aurit (în 1624), un pocrovăț înfățișând Împărtășirea Apostolilor cu vin (nedatat, dar purtând numele lui Anastasie Crimca) și cărți bisericești (un Tetraevangheliar cu miniaturi pe pergament (1609), un Liturghier (1610) și o Psaltire (1616)). Multe dintre acestea s-au pierdut în timp ca urmare a vremurilor vitrege prin care a trecut mănăstirea. Ca urmare a vremurilor tulburi din primele decenii ale secolului al XVII-lea, în
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
câțiva zeci de metri de centrul comunei. În apropiere se află și pârâul Pesceana, cu care se unește, la ieșirea din comuna, spre orașul Drăgășani. Prima mențiune a comunei o reprezintă Hrisovul lui Neagoe Basarab Voievod, din 3 august 1514. Pergamentul este deteriorat și are lacune. Pentru claritate, se utilizează o traducere aflată la Arhivele Naționale ale României din București (Condica Mănăstirii Strehaia, ms.326, f.27). Prin acest act, voievodul întărește moșii la mulți moșneni, între care și lui Diicu
Comuna Sutești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302044_a_303373]
-
Vișina este o comună în județul Olt, Oltenia, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Privind atestarea istorică a comunei Vișina, Arhivele Naționale păstrează un document în limba slavă, scris pe pergament și cu pecete, datat 1 iunie 1545. Documentul, întocmit de un anume Mircea Ciobanul, atestă donarea satelor Vișina și Siliștoara mănăstirii Bistrița. Într-un alt document, datat 13 mai 1573, satul Vișina era menționat alături de Potelu, Vădastra, Izbiceni, Gârcov, ca
Comuna Vișina, Olt () [Corola-website/Science/302031_a_303360]
-
arme,armuri sau accesorii) ș.a.m.d; Echipamentele pot fi imbunatatie începând de la +0 până la +9, pot fi imbunatatie prin intermediul fierarului din sat, fierarului de breaslă sau a fierarului din turnul demonilor extra, pot fi imbunatatie prin diverse formule sau pergamente cu șanse imbunatatie sau pentru a evita distrugerea. Șansă de îmbunătățire a unui obiect este la +1 100%, iar minim la+9 40-30%. Pentru îmbunătățire sunt necesare variate obiecte de îmbunătățire și o anume cantitate de yang. O altă categorie
Metin2 () [Corola-website/Science/314673_a_316002]
-
ei, cu cele mai rare și scumpe cărți, gravuri și documente. La G. Cardaș, în absență, venise, prin 1942, un tînăr, oferind spre vînzare soției profesorului un exemplar de trei ori rar, ediția princeps a Poesiilor lui Eminescu, legată în pergament, cu inițialele fostului suveran și cu semnătura autografă a lui Mihai Eminescu. Cerea un preț exorbitant: una sută mii lei. Pus să vorbească la telefon cu G. Cardaș, acasă la el, acesta s-a oferit să vină la anticariat, dar
texte inedite by Șerban Cioculescu () [Corola-journal/Memoirs/10967_a_12292]
-
sat a fost construită în anul 1786. Satul își trage numele de la boierii Sărăcin - care cu timpul și-au luat numele de Sărăcinești - primii stăpâni ai acestor locuri. Această familie a ridicat un schit care s-a numit Sărăcinești. Un pergament cu litere slave redactat la București la 22 august, 1580 menționează o întărire domneasca asupra satului, iar la 16 ianuarie, 1615 un hrisov menționează "Slobozire de sat la Sărăcinești". Despre satul Sărăcinești C. Alexandrescu menționează următoarele: "Sărăcinești - comună rurală - plaiul
Comuna Păușești-Măglași, Vâlcea () [Corola-website/Science/301203_a_302532]
-
Ioan Matei. Ea are o deosebită valoare istorică și artistică. În tabloul votiv de pe peretele de sud al naosului sunt pictați noii ctitori: Vasile Lupu, Ștefăniță Lupu și Doamna Ecaterina, îmbrăcați în costumele de ceremonie. Domnul ține în mână un pergament și o biserică în miniatură, Ștefăniță are în mâna dreaptă o fâșie de pergament cu o inscripție în limba greacă, iar în stânga o pungă, semn al ctitorului, ca și Doamna Ecaterina.
Ecaterina Cercheza () [Corola-website/Science/335480_a_336809]
-
peretele de sud al naosului sunt pictați noii ctitori: Vasile Lupu, Ștefăniță Lupu și Doamna Ecaterina, îmbrăcați în costumele de ceremonie. Domnul ține în mână un pergament și o biserică în miniatură, Ștefăniță are în mâna dreaptă o fâșie de pergament cu o inscripție în limba greacă, iar în stânga o pungă, semn al ctitorului, ca și Doamna Ecaterina.
Ecaterina Cercheza () [Corola-website/Science/335480_a_336809]
-
Islanda, avea o colecție extinsă. Aceasta din urmă dar și datele istorice strânse în călătoriile sale în Norvegia și Suedia i-au servit drept surse, dar saga-urile care formează "Istoria" sunt compuse de el. Cea mai timpurie copie pe pergament a lucrării s-a numit "Kringla". A călătorit din Islanda la Bergen, Norvegia (probabil cu Sturla Tordson in 1263) și a fost mutată la Copenhaga, la Biblioteca Universității. Între timp își pierduse prima pagină, dar cea de-a doua (începutul
Heimskringla () [Corola-website/Science/308879_a_310208]
-
balustrade, scări, mobilier. Piatra de temelie a clădirii a fost pusă de regele Carol I al României personal, pe 7 octombrie 1890. Martorii evenimentului relatează că ceremonia s-a desfășurat după tipicul vremii: Regele a semnat actul de fundație pe pergament, l-a pecetluit cu pecetea regală, după care regele, care purta un șorț alb, cu ciucuri de aur, a depus pergamentul în fundație și a pus prima cărămidă. Clădirea a fost ridicată pe locul unde, pe vremea Regulamentului Organic, funcționa
Palatul de Justiție din București () [Corola-website/Science/307283_a_308612]