712 matches
-
Sunt atâția hormoni masculini în aer că dacă mai stau mult pe-aici o să-mi cadă biluțele. Am vreo șansă să primesc o cafea cu gheață? — Doamne, nu știu, i-a răspuns Luke, frecându-și barba nerasă într-un gest perplex care mie mi s-a părut așa de sexy încât nu mi-am mai dorit decât ca Brigit să plece o vreme și să ne lase pe mine și pe Luke să facem niște surfing la orizontală. Noi nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Nu e tâmpită, dar nici vreun geniu nu e. Hahahaha, a adăugat el cu jumătate de gură. — Și-atunci care sunt punctele ei bune? i-a presat Josephine. Mama și tata s-au întors unul către celălalt, s-au privit perplecși, au ridicat din umeri și au rămas tăcuți. Simțeam cum ceilalți pacienți se foiau și se făceau mici în scaune. De ce nenorociții mei de părinți nu inventau ceva ca să mă scutească de umilința asta? Avea succes la băieți? — Nu, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mai bate capul să te-ntorci. Haide, fă-ți bagajele și pleacă. Pentru mine o să fie o ușurare dacă n-o să te mai văd niciodată. Mă chinui așa... Tremuram din cauza șocului. întotdeauna am urât certurile, iar furia mamei mă lăsase perplexă. Disprețul pe care mi-l arătase era terifiant. Bănuisem de mult că pentru ea eram o mare dezamăgire, dar m-a durut îngrozitor de tare să-mi văd bănuielile confirmate. Ca să nu mai pun la socoteală și ceea ce-mi spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
asta-i o nebunie! — O nebunie? E o blestemăție diabolică! exclamă inspectorul. Tipul stă acolo ca un afurisit de manechin și ni se prezintă în mare formă, fiindcă știe că ne-a pus să umblăm după potcoave de cai morți. Perplex, sergentul Yates se așeză pe un scaun. — Dar de ce? în primul rând, de ce să ne atragă atenția asupra unei crime? De ce să nu mintă pur și simplu și să acționeze normal? — Cum, și să anunțe că doamna Wilt a dispărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
soția și de a scăpa de cadavrul ei într-o manieră neobișnuit de revoltătoare și de brutală. Nu voi accepta ca vreunul dintre lucrurile pe care le spuneți să influențeze rezultatele fundamentale și obiective ale analizei mele. Wilt îl privi perplex. — Trebuie să vă spun că nu vă lăsați prea mult spațiu de manevră, zie el. De vreme ce suntem înzestrați cu intrumente mecanice cum sunt testele, m-aș fi gândit că ceea ce vreau eu să vă spun va fi singurul lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
imponderabil pe un nor de indiferență, un spirit pur, detașat de trup. Acum știu că savura succesul misiunii, mulțumind în tăcere atotputernicului pentru că o ajutase să împlinească un miracol. În după-amiaza aceea însă, cu ea în mașină, am rămas doar perplex. — Mai ești cu noi, Lucy? am întrebat-o. Mi-a aruncat o privire prelungă și impasibilă, apoi a înclinat din cap. — Să nu fii supărată, am continuat, o să punem mașina pe roate în doi timpi și trei mișcări. Inutil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pe lângă brutărie și salonul de cosmetică, pe lângă chioșcul de ziare sau cafenea, era asaltată de o pletoră de limbi diferite. Auzea spaniolă și coreeană, rusă și chineză, arabă și greacă, japoneză, franceză și germană, dar, în loc să se arate intimidată sau perplexă, ea exulta la auzul varietății de sunete omenești. — Vreau să vorbesc și eu așa, mi-a spus într-o dimineață, în timp ce treceam prin fața ușii deschise a unui magazin, după ce a văzut o femeie rotofeie țipând la un bătrân. Mira! Mira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cerc prin Amsterdam. Prietena mea era furioasă și... Telefonul meu din camera de hotel sună dintr-odată și cum e, în mod convenabil, un al doilea telefon în baie, mă întind și răspund de aici. Hei, eu sunt. —Adam! Sunt perplexă. Cum naiba a făcut rost de numărul de la camera mea? —Mi-ai spus numele hotelului, îți aduci aminte? râde el. Operatoarea mi l-a găsit. Mă încrunt. Chiar i-am dat lui Adam numele hotelului? A, da, așa am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
E... nemaipoment. Rămâne o clipă pe gânduri. Emma, poți să ții un secret ? — Da, spun ușor panicată. Despre ce e vorba ? Jack se apleacă spre mine și-mi șoptește: — Și eu mai trăgeam chiulul câteodată. — Poftim ? Mă holbez la el, perplexă. — La primul meu job, continuă pe un ton normal, aveam un prieten cu care petreceam foarte mult timp. Și noi aveam un cod al nostru. În ochii lui văd un licăr ciudat. Unul dintre noi venea la celălalt și Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Ai lăsat fereastra deschisă ? spune Lissy. Fiindcă am citit de curând un articol, despre cum hoții trimit maimuțe În casele oamenilor, să fure diverse. — Maimuțe? spune Jemima holbându-se la ea. — Așa se pare. Antrenate de hoți. Jemima se uită perplexă de la Lissy la mine, și fac mari eforturi să-mi păstrez seriozitatea. — Oricum, zic iute, pentru a schimba subiectul. Dacă vrei să știi, te-ai Înșelat foarte tare În privința lui Jack. Ies și În seara asta cu el. Iar prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
spune tata foarte țeapăn. Mai vrei ceva de băut ? Cum e vinul ăsta, Îți convine? Fiindcă, dacă e, dăm repede o fugă la magazinul de vinuri și luăm ceva cu vechime adecvată. — E foarte bun, mulțumesc, spune Jack, un pic perplex. — Jack, ce să-ți mai dau să mănânci ? spune mama, fâstâcită. Am pe undeva niște somon afumat gourmet. Emma, dă-i lui Jack farfuria ta ! se răstește la mine. Doar n-o să mănânce de pe o hârtie. — Ia spune... Jack, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ai făcut un mare serviciu. Kerry a rămas mască. — E adevărat, Kerry ? spune mama tăios. N-ai vrut s-o ajuți pe Emma când te-a rugat ? — Emma, nu ne-ai spus niciodată despre asta. Tata pare de-a dreptul perplex. Mi-a fost jenă, OK ? zic cu un nod În gât. — Destul de impertinent din partea Emmei să o roage asta, spune Nev, luând o gură mare din plăcinta de porc. Să se folosească de relațiile de familie. Parcă așa mi-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
și gata, eu am să șterg totul cu buretele ? OK, bine, un buchet de flori uriaș și scump. Dar n-are nici cea mai mică importanță. — Nu le vreau, mulțumesc, zic, Înălțându-mi bărbia. — Nu le vreți ? Curierul mă privește perplex. Nu. Spuneți-i persoanei care mi le-a trimis că-i mulțumesc, dar nu Îmi trebuie. — Ce se Întâmplă aici ? aud un glas În spatele meu și ridic ochii. Lissy, cu respirația Întretăiată, se zgâiește la buchet. O, Doamne. Sunt de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
dându-și ochii peste cap. Bine ! Te promovez. Mai vrei ceva ? — Nu, mă trezesc spunând, cu inima bubuindu-mi din ce În ce mai tare. Dar vreau să-ți spun ceva, Paul. Eu ți-am spart cana cu Campionatul mondial de fotbal. — Poftim ? Rămâne perplex. Îmi pare foarte rău. Am să-ți cumpăr alta. Mă uit Împrejur, la colegii mei, care au căscat ochii mari. Și eu sunt cea care a Înțepenit copiatorul atunci, demult. Adevărul e că... eu l-am stricat, de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
oameni sunt morți după jazz. — Mi-a zis că Îi place la nebunie faptul că știu fiecare replică din Woody Allen. Se freacă pe chipul Îmbujorat. Oare mințea ? — Nu. Sunt sigură că nu... Aici mă opresc, neajutorată. — Emma... Mă fixează perplex. Toate femeile au secrete ? O, nu. Ce-am făcut, i-am distrus Încrederea În femei pe viață ? — Nu ! exclam. Sunt sigură că nu ! Sincer, Connor, cred că numai eu am. Cuvintele Îmi Îngheață pe buze În clipa În care zăresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
stric atmosfera plină de spiritualitate). Apoi, după ce termin, pentru că tot nu‑mi place cum arată marginea unghiei, îmi scot lacul Maybelline cu uscare rapidă și o retușez cât ai clipi. Tot acest timp, călugărița m‑a privit cu o expresie perplexă, iar, în clipa în care termin, zice: — Draga mea, ești catolică? — Nu, adevărul e că nu sunt, spun. Voiai să vorbim despre ceva anume? — Îhm... nu neapărat. Mângâi cu duioșie strana pe care stau și îi zâmbesc prietenos. E foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
John Gavin, încrucișându‑și brațele. — Îmm... da. Mă uit la Suze pentru confirmare. Da, am terminat. Se lasă liniștea, în timp ce John Gavin bate darabana în masă cu stiloul ceramic. Apoi ridică privirea și zice: — Nu. — Nu? Mă uit la el perplexă. Nu... pur și simplu nu? — Pur și simplu nu. Își împinge scaunul înapoi. Așa că, vă rog să mă scuzați... — Cum adică nu? spune Suze. Nu puteți să spuneți pur și simplu nu! Trebuie să cântăriți avantajele și dezavantajele. — Am cântărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nu e chiar o... — Și s‑a gândit că tu ai fi persoana ideală care să participe la o discuție în platou și/sau la telefon, despre acest subiect. Ia o gură de milkshake. Ce zici? Mă uit la ea perplexă. — Vreți să‑mi dai rubrica înapoi, că nu înțeleg? — A, nu! Cum te‑am mai putea lăsa să dai sfaturi financiare? Râde scurt. Nu, vorbim despre o singură emisiune, pe tema asta: „Cum mi‑au distrus viața cumpărăturile“. Ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pe toți cu lătratul ei. era cu adevărat comică, ba chiar cuceritoare. După ce ascultă atent zgomotele neobișnuite care veneau din salonul cel mic, Ledoulx făcu un semn valetului Julien. Acesta aruncă doar o privire, tresări, apoi reveni cu o expresie perplex fericită și, fiind cu totul incapabil să formuleze clar ceea ce văzuse, dar, în mod cert, îl încântase, ridică din umeri. Intrigat, se porni atunci spre acel salon însuși contele. Fără grabă, desigur, și cu toată demnitatea înaltei sale funcții. Deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fără discernământ, de valul propriilor resentimente și orbiri. Doar pleavă! Se ridică și îl privi drept în ochi. ― Excelență!... I se adresa pentru prima oară cu o formulă oficială și schimbarea ei vizibilă de ton și de atitudine îl lăsă perplex pe Ledoulx. Era ca și cum s-ar fi trezit în fața unui superior. Aș dori să existe între noi o înțelegere foarte clară. Situația financiară a Franței este departe de a fi înfloritoare. Cred că știți deja. Sau nu știți și, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
căscat. —Măi să fie, ce de progrese facem noi azi! Uneori, să gândești puțin în afara tiparului e o idee mult mai deșteaptă decât răzbunarea. Facem o îmbrățișare în grup? Fiona și Susan știau că femeia glumea, dar Alison a rămas perplexă până când Julia nu i-a făcut cu ochiul. — Stai liniștită, iubito, e doar o glumiță de-a mea, a râs ea. Deci, trei s-au dus, a mai rămas una. Tu ce-ai mai făcut cu spinul tău din coastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
destul de dificilă. Sofia s-a uitat la Alison impasibilă, după care a ridicat în sus, încet, degetul mijlociu. Stați-ar în gât! Ambele femei au rămas nemișcate câteva clipe, holbându-se una la cealaltă - Sofia cu o privire sfidătoare, ea perplexă. Alison a așteptat să vadă dacă mai urmează și vreun alt răspuns, dar, după câteva secunde jenante, a realizat că era limpede că nu avea să mai fie nimic. A, am înțeles, a rostit ea rece. Ei, îți mulțumesc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
așadar, asta În clasă! — Da, am spus-o, eu, tânărul american imberb, eu, micul institutor de la școala Misiunii Presbiteriene, am flagelat coroană și turbane, iar elevii mi-au dat dreptate, ca și părinții lor. Numai reverendul era revoltat! Văzându-mă perplex, adăugă: — Le-am vorbit băieților și despre Khayyam, le-am spus că milioane de americani și de europeni Își făcuseră din Rubaiatele sale o carte de căpătâi, i-am pus să Învețe pe dinafară versurile lui FitzGerald. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
muncesc pentru a-mi câștiga existența. Nu m-am ocupat niciodată decât de chestiuni esențiale, adică frivole: să călătoresc și să citesc, să iubesc și să cred, să mă Îndoiesc, să lupt. Să scriu, uneori. Râsete stânjenite, schimb de priviri perplexe. Am continuat: — Când vă veți găsi omul, aș putea să-i stau În preajmă, să-i dau sfaturi și să-i fac unele servicii, dar el este cel de la care va trebui să se ceară competență și trudă. Eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
are precedent, dacă nimic asemănător nu e prevăzut În regulament, se Întreba moartea, mai ales pentru că la patruzeci și nouă de ani trebuia el să fi murit și nu la cinzeci câți are deja. Se vedea că biata moarte era perplexă, deconcertată, că puțin Îi lipsea să nu Înceapă să se dea cu capul de pereți de pură supărare. În atâtea mii de veacuri de continuă activitate niciodată nu existase nici o eroare operațională, și acum, tocmai când introdusese ceva nou În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]