418 matches
-
ca să realizeze o armonie a echilibrelor Între lumea divină și lumea umană, cât să acționeze asupra omului Însuși și să Îl transforme suficient de mult Încât să treacă peste distanța ireductibilă care Îi separa pe oameni de zei. c) Orfici, pitagoreici și... Tendința de a urma calea mistică pentru a depăși condiția umană, În opoziție mai mult sau mai puțin declarată cu regimul polisului, Își găsește expresia cea mai concretă În orfici, la care pot fi recunoscute caracteristici mistice pronunțate, și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Tendința de a urma calea mistică pentru a depăși condiția umană, În opoziție mai mult sau mai puțin declarată cu regimul polisului, Își găsește expresia cea mai concretă În orfici, la care pot fi recunoscute caracteristici mistice pronunțate, și În pitagoreici, la care predomină mai degrabă o orientare spre asceza filozofico-religioasă. Analogiile profunde care Îi Înrudesc au dat loc unei frecvente folosiri improprii a expresiei „orfico-pitagoreic” pentru indicarea doctrinelor și practicilor care se aseamănă cu acestea. Nu există Îndoială că orfismul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ce practicau purificări și inițieri. De contururi mai precise dă dovadă, În schimb, pitagoreismul, care a fost organizat Într-o școală, fie ea și de tip ezoteric. Pythagòreioi erau discipolii lui Pitagora, Pythagorìstai erau partizanii lui, pythagorìzein desemna condiția discipolului pitagoreic, iar pythagorismòs reprezenta corpusul doctrinar. La fel de bine cunoscut și consemnat cu precizie de izvoare este „stilul de viață pitagoreic”, bios pythagòreios, sistematizat de norme precise și cu care, de altfel, orphikòs bios avea afinități. Platon (Republica, X, 600 A) Îl
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o școală, fie ea și de tip ezoteric. Pythagòreioi erau discipolii lui Pitagora, Pythagorìstai erau partizanii lui, pythagorìzein desemna condiția discipolului pitagoreic, iar pythagorismòs reprezenta corpusul doctrinar. La fel de bine cunoscut și consemnat cu precizie de izvoare este „stilul de viață pitagoreic”, bios pythagòreios, sistematizat de norme precise și cu care, de altfel, orphikòs bios avea afinități. Platon (Republica, X, 600 A) Îl pusese explicit ca alternativă la „un mod de viață homeric” care dominase viața privată a grecilor până În epoca lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se opunea regimului polisului, al cărui sacrificiu sângeros Îl refuza, pitagorismul năzuia totuși să „reeduce” cetatea, participând câteodată activ chiar la guvernare. Dimpotrivă, orficii rămâneau marginali și pribegi, rupți de viața politică, de la care se sustrăseseră deliberat. Dacă orficii și pitagoreicii au În comun noțiunea de nemurire a sufletului, refuzul modelelor tradiționale și un stil de viață de tendință ezoterică, aflat În antagonism cu caracterul public al cetății, ei se disting oricum unii de alții printr-o perspectivă cosmologică diversă. Rod
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a sufletului, refuzul modelelor tradiționale și un stil de viață de tendință ezoterică, aflat În antagonism cu caracterul public al cetății, ei se disting oricum unii de alții printr-o perspectivă cosmologică diversă. Rod al unei speculații abstracte, lumea fizică pitagoreică se năștea din număr, cu soț și fără soț, produs la rândul lui, de monadă. Tetraktșs, patru, era numărul desăvârșit care cuprindea În sine secretul lumii, Îi dădea formă și Îl genera pe „zece”, principiu constitutiv al universului. Cosmologia orfică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pare să fie etruscul Farqanxe "Farèan", ipostază a capacității generative a străbunului nobiliar și a lui pater familias. Cu toate acestea, și În acest caz elenizarea a jucat un rol de primă importanță, În special sub presiunea doctrinelor orfice și pitagoreice, răspândite În Etruria deja din secolul al V-lea Î.Hr., cu rezultatul că Hadesul etrusc, cunoscut nouă din atâtea documente iconografice, a sfârșit a-și asuma un aspect exterior puternic grecizant. Dar Învelișul grec nu trebuie să ne Înșele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prin exigențele morale și spiritualizarea ei radicală, această doctrină prezintă trăsăturile unei tipice „religii de intelectuali”. Problemele pe care pitagoreismul le prezintă În plan istorico-religios privesc relația dintre „confraternitatea religioasă” și „școala științei”, distincția precisă Între doctrina sufletului și escatologia pitagoreică, pe de o parte, și, pe de altă parte, ideile orfice, Înțelegerea metempsihozei, a catarcticii (doctrina purificării) și a eticii. Nu ne este cu putință aici să ne oprim mai mult asupra acestei doctrine (Burkert, 1962), dar putem reține că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este o primă atestare a meseriei de „filolog”. Trupul său neînsuflețit a fost ars la Roma pe Janìculum, iar statuia lui a fost ațezată În mormântul Scipionilor, pe via Appia. Cenușa i-a fost Însă dusă În patrie. Pitagora și pitagoreicii sunt atașați de Roma prin legături istorice și chiar de rudenie 2: gens Aemilia considera că se trage, prin Mamercus Aemilius, dintr-un fiu al lui Pitagora. Deci până și anumite rituri romane pot fi interpretate În sens pitagoreic, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și pitagoreicii sunt atașați de Roma prin legături istorice și chiar de rudenie 2: gens Aemilia considera că se trage, prin Mamercus Aemilius, dintr-un fiu al lui Pitagora. Deci până și anumite rituri romane pot fi interpretate În sens pitagoreic, ca, de exemplu, acoperirea capului În timpul sacrificiului 3. Regelui Numa Îi este atribuită o literatură religioasă cu rezonanțe pitagoreice 4. 2. Cultele și zeii greci, miturile și actualizarea lor dramatică, orfismul și misteriile lui Bachus, teologia și critica religiei fac
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trage, prin Mamercus Aemilius, dintr-un fiu al lui Pitagora. Deci până și anumite rituri romane pot fi interpretate În sens pitagoreic, ca, de exemplu, acoperirea capului În timpul sacrificiului 3. Regelui Numa Îi este atribuită o literatură religioasă cu rezonanțe pitagoreice 4. 2. Cultele și zeii greci, miturile și actualizarea lor dramatică, orfismul și misteriile lui Bachus, teologia și critica religiei fac parte integrantă din religia romană, atât privată, cât și publică, și al istoriei ei Încă din epoca arhaică. Apusul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
p. 195; Kerényi, 1955, pp. 157 sqq.). A murit În anul În care fiul Divinului Iuliusxe "Iulius" și-a luat titlul de Augustus (27 Î.Hr.) și, cu toate că a fost un academician, ca și Cicero, a fost Îngropat „În stilul pitagoreic”, În frunze de mirt, măslin și plop (Pliniu, Naturalis historia, 35, 160). 2. Antiquitates rerum divinarum Opera teologică fundamentală a lui Varro, Antichități religioase, În șaisprezece cărți, a apărut la jumătatea secolului I Î.Hr.; era dedicată lui C. Iuliusxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai utile documente: epicurei și cinici, al căror purtător de cuvânt se face Însuși biograful, Îi contestă creația oraculară (Alexandru, 25, 43-44 și 47), convinși fiind de imposibilitatea unei intervenții divine În evenimentele cosmice și umane, În timp ce platonicienii, stoicii și pitagoreicii, având premisa providenței universale, recunoscându-le practicilor divinatorii veridicitatea și utilitatea, Îi proclamă sub diferite titluri eficacitatea (Alexandru, 25). În această polemică se inserează acel tip nou de oameni religioși, creștinii, care, Înfățișați de Lucian drept dușmani ai lui Alexandru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
stabil și cu personal specializat, alături de dimensiunea „naturală” a inspirației profetice directe; tipologia „omului divin”, ce are această calitate prin ascendența genealogică și totodată prin Încărcătura taumaturgică și carismatică, fără să fie lipsit de interese speculative și etice, după modelul pitagoreic; finalități practice și, În același timp, teologice ale fenomenului divinatoriu; implicarea În disputele filozofice despre validitatea sau invaliditatea divinației În raport cu marile teme ale fatalismului și libertății; În sfârșit, dar nu cea din urmă În ordinea importanței, componenta cultuală misterică, În interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religioase ale Începuturilor veacului al III-lea, nici continuitatea față de o tradiție mai veche, pentru care Înțeleptul din Tyana este unul dintre cei mai cunoscuți și mai Însemnați exponenți, nu poate fi tăgăduită. Ea Își găsește centrul inspirator În modelul pitagoreic al Înțeleptului care Își canalizează toate energiile spre purificarea interioară, la care ajunge prin intermediul exercițiului intelectual și prin practicile de abstinență, În primul rând prin refuzul „tuturor lucrurilor În care a fost viață”, și, ca urmare, spre atingerea comuniunii cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de altfel, Într-un amestec sincretic de aporturi disparate, ci Într-o sinteză fecundă, dominată de opțiunea specifică pentru metafizică; aceasta din urmă și-a Întipărit pecetea pe Întregul orizont ideologic. În conformitate cu postulatele platoniciene, Întărite mai apoi de aportul sevei pitagoreice, În autorii cu o astfel orientare de gândire apare destul de puternic, dacă nu prevalent, interesul pentru dimensiunea etică și religioasă. Filozoful, mai mult decât un pur speculativ, este un „Înțelept” ce tinde spre dobândirea adevărului Într-o tensiune etică, intelectuală
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al miturilor homerice și, În general, al scenariilor mitico-rituale ale diferitelor contexte grecești și orientale cu rol cosmozofic (speculație asupra structurii Întregului) și antropozofic (evenimentul coborârii și urcării sufletului divin) În tratatul Despre peștera nimfelor. Atent la valorile acelei bios pitagoreice (Viața lui Pitagora), este foarte interesat de practicile teurgice și de revelațiile oraculare. În Filozofia dedusă din oracole el propune pentru acestea o exegeză În sens teozofic (Eusebiu, Praeparatio evangelica, IV, 6, 3), căreia, din păcate, nu Îi putem Înțelege
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bază teoretică inspirată din ontologia plotiniană. În acest scop, propune o multiplicare a ipostazelor metafizice pusă În paralel cu multiplicitatea ființelor supraomenești din politeismele tradiționale, toate avându-și originea din rădăcina unică a Ființei, Unul absolut transcendent. Dacă În Viața pitagoreică, prima dintr-o serie de zece cărți ce alcătuiesc o operă despre pitagoreism, intenționează să propună Învățătura teoretică și, În același timp, etico-religioasă a „divinului Pitagora” ca parametru privilegiat de referință pentru restaurarea păgână spre care tind eforturile sale, În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]