464 matches
-
încercînd să-și îndrepte trupul între pernele canapelei. Pari agitat. ― Trebuie să plecăm! ― E prea devreme. Abia 4. ― N-are importanță. Dascălu își smulgea fire din sprâncene pe care le privea în dreptul luminii fix, până i se încrucișau ochii. Interveni placid, fără să întrerupă operația: ― Ce-ți veni? Stăm destul de bine. Căruntul își umezi buzele. ― De ce vrei să plecăm? ― Nu știu! Dar trebuie! Știu că trebuie! ― Nervii... Ionescu își aținti privirea pe fața desfigurată a căruntului: ― Crezi că ți-ar veni
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cafeniu instalat de noi. Nu vor trece 60 de secunde și vor adormi toți buștean. ― Să dea Dumnezeu, șopti pilotul. Cristescu închise ușa în urma lui. ― Peste zece minute plecăm. La 8, 30 vom fi la Stâlpi. ― Dacă vrea Dumnezeu! constată placid Azimioară. Se priviră în ochi și își zâmbiră. * Dascălu se lăsă pe o aripă. ― Asta roșie e a ta? ― Îhî. ― Suspensia e proastă. ― N-am de gând să ți-o vând. Hai! Dați-i drumul mai repede, A început să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
n-am acum chef să discutăm. * Cristescu se întoarse după zece minute și începu să se plimbe agitat de la un capăt la celălalt al biroului. Azimioară fără nici o intenție de umor își trase scaunul lângă perete făcîndu-i loc. Îl privea placid, cu un soi de curiozitate de parcă plimbarea maiorului ar fi constituit obiectul unui studiu interesant. ― Am o idee, anunță Cristescu în maniera sa nouă, bruscă, emițând ceva fără nici o legătură cu discuția anterioară. Ochii locotenentului luciră scurt: "Aha!" ― Ai ghicit
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
îndeletnicirilor, riscați o nouă percheziție. Când ceilalți au descoperit pânzele, ați hotărât să-i înlăturați. Trei dintre ei erau în tratamentul dumneavoastră. Vâlcu ridică iute ochii. Examină întunecat chipul maiorului apoi își coborî din nou privirea. " Oamenii-s nebuni, conchise placid Azimioară. Ce-i trebuia individului toată aiureala asta?" ― Doamna Doina Popovici, vrând să-mi demonstreze cât sînteți de amabil, îmi relata că vă serviți uneori vecinii gratuit. Era vorba despre Panaitescu, Grigore Popa și Valerica Scurtu. O mică gafa. Când
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
într-un anumit moment al conversației, ni s-a părut c-o observăm în cuvintele sale, logic ar fi să credem că dialogul, se presupune că de cealaltă parte se afla o persoană din familie, n-a fost atât de placid și instructiv pe cât merita interesul său pe deplin justificat de cetățean și președinte și că, fără seninătatea necesară a se lansa în improvizații abia însăilate, încerca să se sustragă acum acestei situații dificile, invitându-și subordonații să se exprime, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
toamna. Piramidele de mere, roșiile cărnoase și gutuile acoperite de un puf roșcat ca pubisul școlărițelor, prazul cu alura lui cazonă, prins În fascii, verdele lui provocator Îmi amintește de patrule, de camuflaj, de bande teroriste; dar iată verzele Înfoiate, placide ca niște cloști ce-și apără puii, și eleganța palidă, argintie a andivelor care te duc cu gîndul la arhipelaguri neexplorate, insulele andive, spui, zîmbești și vezi indigenele cu ghirlande de flori În jurul gîtului, tremurîndu-și șoldurile Într-un dans promițător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tot pasul de ochi critici, comozi, suficienți, prudenți, deforanți. Mărturisesc că pînă și mie contactul cu această fată Îmi irită nervii periferici ca o alergie. Îmi provoacă reacții contradictorii, mă conectează la vechea mea identitate pe care În viața mea placidă, de zi cu zi, aproape am uitat-o. La ce folosește să bați mereu la porțile infernului, cînd atîtea gîngănii mărunte se bucură de căldura soarelui. SÎntem În viață, mai putem aștepta. și de ce cuvîntul căzut pe hîrtie se desparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-n lumi imaginare plăsmuind o realitate paralelă mai suportabilă cît am cîștigat și cît am pierdut am cîștigat Înțelepciunea lenei a răbdării a supunerii am pierdut violența reacției la durere scoatem În răstimpuri zbierete metafizice sîntem niște asini blînzi și placizi așteptăm) — Ce putem face doamna Oprișan, se schimbă vremurile, se schimbă lumea... Zici că ai fost pe jos pînă la Ciurel și cum e? — Deh, ce să zic, frumos. DÎmbovița Îi Înc-o dată pe cît ierea de lată și toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
singure, Îmbrăcate În rochii din țesături ieftine, colorate strident, stau și fumează În fața ceștilor de cafea. Unele sînt foarte tinere - se vede după acea impertinență a fardului care pe un obraz de copil are agresivitatea unui transplant. Pe fețele lor placide așteptarea se confundă cu renunțarea. Titi Ciontea stă la o masă retrasă Într-un colț. Plictisit, ca și cum și-ar aminti de o obligație, Își duce la gură paharul cu vodcă. Pare unul dintre privilegiații asupra cărora timpul nu-și exercită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
massa aceea plată, destinsă, Începe să se Înfoaie ca o saltea pneumatică În care se pompează aer, face valuri, se umflă, crește. Camionul o cotește pe lîngă restaurant spre betonieră fără să oprească. Un fîsÎit general și salteaua recade moale, placidă, În zbîrciturile ei. Dar azi e o zi norocoasă. Au băgat carne de vită! RÎndul a ajuns pînă la capătul blocului nostru. Un rînd zgomotos, optimist, plin de vitalitate. — Oare o să se ajungă pînă la noi? — Păi, cum altfel? A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cum se mișcă diavolul, cum ți se umflă glandele și tremură, cum ai aștepta să-ți muște cineva creierul, să-ți umple gura cu o limbă străină, aprigă... așa venea altădată poezia, așa venea dragostea și fața ta rămîne aceeași, placidă, nemișcată, un oblon, În spatele căruia se săvîrșește o crimă. Și tot libidoul acesta, un reflex vechi și fără obiect, acum crescînd pînă la un punct și retragîndu-se ca o foame amăgită În stomacul gol. Așa trăiesc ei toți oamenii zăriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
strînge tentaculele - și deodată acel obiect, contras În el de o gravitație secretă, iese din spațiu, În urmă rămîn brațe ridicate, glasuri vesele, gîtuite... „Să vă Întoarceți sănătoși!“ Un domn cu baston Își consultă ceasul de buzunar, două fete pistruiate placide mestecă ciuingam, un cap Înfășurat În turban se apleacă peste un ghid turistic - PIZZERIA DA GINO, BRATROHRE, SEXVIDEO FILME, THE SPANISH RIDING SCHOOL IN SUMMER PALAIS PALFFI - valize de diferite dimensiuni, unele modeste, uzate, alături de altele provocatoare purtînd etichete cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
așezată aproape de locul unde Scout ședea pe rucsac, uitându-se în continuare în caiet, scriind la lumina lanternei. Am îngenuncheat în fața cuștii lui Ian și m-am uitat printre bare. În întunericul aproape profund am întrezărit doar ochii aceia mari, placizi. Ian, desigur, mă putea vedea perfect. — Așa-i, am spus. O să-ți dau drumul acum, ca să-ți poți face treaba. Să nu fugi nicăieri. Avem câteva conserve de ton delicios pentru tine, nu-i așa, Scout? — Delicios. — Așa că ți-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
individul să fi venit și pentru cozonacul acela, ajuns din greșeală În mîinile dumitale; nu e exclus să fi conținut ceva de preț... — Și otrava, susții că mi s-a părut numai? — Ar fi explicația cea mai simplă. Enervat de placida incredulitate a domnului Rennit, Rowe izbucni: — N-ai dat, În lunga dumitale carieră de detectiv, peste nici o crimă și peste nici un criminal? — Sincer vorbind, nu, răspunse domnul Rennit fornăind pe nas. Viața, vezi dumneata, nu seamănă cu un roman polițist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
născut, În urmă cu aproximativ treizeci de ani, medicii au crezut că venise pe lume mort. Nu doar că lipsea acel urlet cu care nou-veniții Își Însoțesc intrarea În scenă, dar și după obișnuitele manevre de batere pe spate rămăsese placid ca un ciorap găurit. Până la urmă, urletul a fost dăruit Universului, Însă de către asistenta care, la vreo două ore după ce constatase lipsa pulsului, a observat cum bebelușul fâlfâie din pleoape scurt, ca un liliac. Gustav avea câteva Însușiri interesante, care
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
și smocuri de păr lunecate peste urechi, doi belferi păreau niște popice de lemn. Potrivindu-și ochelarii, se așezară, tușiră și-și ridicară nasurile către tribună. Era goală. Cu pleata căzută din ceafă, un poet anima un cerc de personaje placide. S-auzea rumoarea sălii. Enorm și sclipitor, nasul altui profesor urmărea, pe sub ochelari, elevele timide care înaintau printre scaune ținîndu-se de mînă. Cu capul nemișcat în piept, în rîndul din față ședea un actor; se afla pe raza nasurilor fixate
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
că i-ar fi fost indiferent, chiar de-ar fi Început să bănuiască ceva. Nu știam care era de fapt presupunerea favorabilă mie. Clandestinitatea și drama probabilă provocată de eventuala noastră descoperire mă excitau mai mult decât postura de soț placid a lui Cătă. Aveam deja reverii, care va să zică. Mă Închipuiam confruntat cu un soț gelos, eventual violent, aveam chef de drame, de destrămat căsnicii. Mă Întărâta chestia asta. Avusesem chiar și un vis, mă gândisem mult la el, În care Cristina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pajiștea umedă a parcului și nu mai putea fi mișcat. Coborâse rușinat capul. Demnitatea nu-i permitea să reintre în oraș însoțit de oricine ! Strămoșii aduceau mântuitori, regi sau apostoli. — Interogația este creatoare, n-aș găsi martor mai convingător ca placida perplexitate a Eminenței Tale ! Îl părăsi departe în urmă, să-și pască locul de rugă și har. În scuarul din fața hotelului frunzele se trezeau, umede, în jurul lujerilor delicați, în care noaptea își scurgea letargia. Rămase câtva timp în loc, buimăcit, ostenit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
urletul de junglă al zilei care-și trezea fiarele. Am coborât bagajele. Le-am lăsat la recepție. Credeam că îți bei deja cafeaua, continuă domnul din fotoliul de-alături. Reuși să-l vadă. Bust lat, gât scurt, ceafa masivă, mâinile placide, îngrijite. Negrul iute al privirii și zâmbetul timid, neterminat. Vestminte apretate, bărbia căptușită de abia vizibile pungi de castor. Degete îngrijite, da... își aminti șervețelul, zâmbi. Colegul Lucian tocmai își căuta, iată, șervețelul ! Scotocea prin buzunarul pantalonilor, voia să-și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aparțineau, stăpân deloc filantropic, fără menajamente în fața primejdiei de-a pierde ceea ce avea sau câștigase ! Dar nu apucase a-i spune nimic atunci. Lucian mai adăugase ceva înainte de-a se despărți, nu-și amintea ce anume. Obosise, amurgul duminicii placide, căldura puturoasă și grea decoloraseră fiecare clipă. În ce lume trăim, cine a inventat-o, cine, și totuși, iată, zâmbea, cu ochii închiși, sub pleoape pulsa chipul vreunei madone florentine. Lumină, armonie, intensitatea. — Marele gol care se cască în noi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Apoi...apoi liniile tale nu valorează nici măcar cât un cuvânt. Nu poți fi profet. Ești doar un desenator abstract, un suprematist gălăgios care doar visează la sensuri profunde. Cine ți-a dat ție „sensurile” pe mână, mă rog? Iar mergea placid mormăind rapid vorbele mele. Zici că voia să le învețe pe dinafară. Mi-am dat seama brusc că mă „înghițea” încetul cu încetul. Era rândul lui acum. Deja dansam pe alocuri în cinstea accidentului. L VII Dimineața soarele bucureștean poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
un amalgam de proiecte! Observă cu stupoare primele case după ce mașina parcurse două văi adânci și se gândea cât de aproape ar fi fost izbăvirea ei dar nicio mașină nu se aventurase într-un sens sau în altul. Ploaia cădea placidă și frigul înmuiat nu mai avea efect asupra ei, o moleșise căldura din autovehicul. Uimită observă cum mașina opri aproape lângă casa ei! Își deschise portmoneul burdușit din care extrase o bancnotă să o lase șoferului; fără să o privească
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
pe tablă, iar când termina cu ei se cocoța pe catedră, era pitic, se întindea să ajungă mai mare decât ei care stăteau în bănci, se relaxa și pe fața lui se lăbărța un zâmbet insidios; ochii îi deveneau blânzi, placizi și începea să scoată fetele la tablă; îl studia cu uimire cum le privea admirativ pe unele și indiferent pe altele... era profesorul lui! Nu începuse școala de prea mult timp și mergea grăbit la cinematograful Republica să vadă un
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
se-ntoarse spre ea și se răsti: — Ditamai muntele scârbos de carne ce mai ești și tu! Ea continuă să râdă și să se cutremure. — O, Doamne, spuse cu o voce plăcută, o, Dumnezeule! Celelalte două curve, alea grase, tăceau placide, de parcă nu s-ar fi simțit, da’și ele erau mari, aproape la fel de masive ca cea mai mare. Treceau și ele de o sută douășcinci. Celelalte două păstrau o atitudine demnă. Dintre bărbați, În afară de bucătar și de cel care vorbise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
metalul țevilor. Acum trecea prin oraș, surprins să-l găsească părăsit, și ieși În șoseaua de sub malul râului. Când ieșeai din oraș dădeai de un spațiu deschis, unde drumul Începea să coboare, și de acolo putu să vadă râul curgând placid și cotitura leneșă pe care o făcea malul celălalt și nămolul Înălbit de soare, acolo unde săpaseră austriecii. De când Îl văzuse ultima oară, locul devenise foarte verde și luxuriant, și faptul că devenise un spațiu istoric nu-i adusese nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]