579 matches
-
încinsă de la clădirea morii de vizavi și cu nori în dezvoltare încremenită, orbitor de albi în adâncimea cerului. Deasupra aragazului, în aerisirea cu grilaj, neagră de ulei ars, era cuibul, și el înnegrit, al viespilor, pe care insectele în puternice platoșe galbene roiau, amestecîndu-și picioarele și antenele. Dar zumzetul lor abia dacă se distingea de huruitul monoton al sitelor electrice din clădirea prăfuită a morii. Când ieșeam pe balcon - balustrada lui, plină de lădițe de flori, îmi venea atunci până la umeri
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
fiecare înveșmîntat ca în tabloul ce-l reprezenta, de parcă ar fi avut doar un singur rând de straie, fiecare cu însemnul după care putea fi ușor recunoscut. Tîrgo-veții îl ghiciră imediat, după cucă și bardă, pe Mihai Bravul, iar sub platoșa lui cu piepții atât de reliefați că ziceai că are țâțe de muiere (gurile rele spuneau, de altfel, că sculptorul francez ce făcuse statuia voievodului de la Universitate ar fi așezat capul lui Mihai pe-o veche statuie ecvestră a Ioanei
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
să-i fie mai tari. Înțelegea abia acum, cu mintea și trupul cele noi, că n-aveau să mai fie nici lemn, nici fălci, nici tuneluri. Când își încheie meditația, era deja o rădașcă puternică, acoperită peste tot de o platoșă neagră, avea - de neimaginat înainte - picioare, iar vechile fălci erau acum gigantice coarne ca de cerb. Avea acum organe de simț pentru cereasca lumină, deși încă locuia-n miezul întunecimii. Dar ochii ei chemau ei înșiși lumina, căci n-ar
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
borcanul ei de pe masă, închis cu un celofan în care Mircea făcuse câteva găuri pentru aerisire, rădașcă privea și ea, ridicată pe jumătate pe peretele de sticlă, lumea. O oboseală vecină cu moartea i se-ntindea în carnea fibroasă de sub platoșă. Beția zborului și a azurului, rotirile nebunești în jurul marelui stejar, își avuseseră rodul lor: mesajul fusese transmis. Nu desfăcuse degeaba aripile șifonate de sub elitre. În sicriul de sticlă avea să rămână curând doar o carcasă goală, căci Duhul fusese deja
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Ia să te văd din profil! Per Baco, amice, ai fi un Nero al naibii de șic!" Cocota masculină îl ciupi ușor de gușă în semn de rămas bun și ieși ea prima, sucind din șolduri, cu șerpii Gorgonei sâsâind surescitați pe platoșa de pe piept. Înainte de-a se-nvîrti totul cu el și de-a aluneca într-o întunecime acidă, din care n-avea să se trezească decât a doua zi, Maarten apucă să vadă, în amurgul roșu ca sângele și orbitor ca
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
la marginea podișului. Dincolo de sat și de apărătorii lui se întindea o priveliște cum războinicii Omenori, ai lui Xtyn, nu văzuseră niciodată. Intr-un amestec terifiant, lentilele și filamentele cântătoare atacau dezlănțuit. Câmpul era brăzdat de sclipirile puternice pe care platoșele lentilelor le ridicau în aer, acolo unde încercau să-și pună în aplicare arma lor cea mai redutabilă. Un grup compact de asemenea animale își folosea lumina reflectată pe carapacele ca niște oglinzi concave dar și forța mentală pentru a
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
ruuk începură să facă ravagii printre animale. Florile erau creaturi extrem de sensibile. Cuțitele abia dacă-și încetineau zborul când străbăteau corpul lor violaceu și fusiform. Lentilele erau însă la fel de bine blindate ca și policornii. Trupul lor mătăhălos era apărat de platoșa strălucitoare, iar burta era foarte aproape de pământ. Pradă unei furii suverane, Xtyn își aruncă pumnalele către ceilalți doi, care reușiră abia cu greu să le stăpânească, iar el începu să prăvălească deasupra dușmanilor bucăți imense de pământ uscat, desprinse din
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Când și când, însă, îi privea cu neîncredere pe Khaba și Odolgan, aflați alături de el, și mai ales pe Balamber; acesta cerceta locurile, spionând printre tufișuri, la câțiva pași de ei. Toți trei își lepădaseră veșmintele elegante și își puseseră platoșele. Băiatul dispăruse fără urmă - pesemne fusese lăsat de pază la cai. își blestemă încă o dată ghinionul. Din prima zi, de când sosise Gualfard cu ceata sa, hunii începuseră să-l trateze cu și mai multă duritate și nu-l pierdeau nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o suflare rece de vânt înfiora pe neașteptate iarba, stârnind frunzișul. Cerul era străbătut de huruituri înfundate. Merseră astfel cam o sută de pași, urmând cărarea din ce în ce mai strâmtă și mai accidentată, fără să găsească nimic. Balamber, care își dăduse jos platoșa, se uita în jur tot mai încruntat. în sfârșit, se convinse că nu avea nici un rost să meargă mai departe. Ne întoarcem, porunci el. — Vrei să renunți? întrebă Rutger. — Nu, am alt gând. E limpede că au preferat să țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
armuri sclipitoare și veșminte de un rafinament aproape oriental, călărind cai de rasă, pe care puseseră mâna în Europa. în fața acestei desfășurări, pe un murg spaniol nervos cu coamă lungă, mergea în pas săltat un războinic îmbrăcat cu o splendidă platoșă, toată din solzi de fier, iar pe cap având un coif ascuțit, dotat cu obrăzare mari; mijlocul îi era încins cu o panglică lungă, sau mai degrabă un brâu, de un verde strălucitor. Bărbatul, care, se vedea limpede, era comandantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mișcau extrem de greoi. Sulițele hunilor se sfărâmaseră ori se dovedeau inutile în învălmășeala luptei, astfel că puseseră mâna pe săbii și pe buzduganele țintuite cu cuie de fier sau cu dinți de urs, în vreme ce burgunzii, mulți dintre ei apărați de platoșe groase, izbeau cu înfricoșătoarele lor securi cu două tăișuri. Constrânși să lupte pedestru, hunii țineau cu greu piept atacului dușmanilor, însă numărul lor mare le compensa în parte inferioritatea. Stând pe un loc ceva mai înalt decât punctul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mișca necontenit, ferindu-se de sulițele ce se întindeau în zadar să-l atingă, se apăra cu un scut rotund și mânuia cu vitejie sabia. Alți doi huni păreau să-i țină spatele oriunde s-ar fi întors: unul, fără platoșă și cu un fizic impunător, zdrobea cai, scuturi și armuri cu un buzdugan bătut cu cuie, celălalt părea chiar că râde cu neobrăzare, ca într-un soi de delir, însă manevra sabia cu o abilitate ucigătoare. Datorită celor trei războinici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
or să-i vadă venind, ne anunță. Ambianus, care nu se desprindea deloc de lângă abate, îl întrebă îngrijorat pe Wisichart dacă locul acela putea fi apărat. Burgundul chemă pe unul din soldații săi să-l ajute să se elibereze de platoșă și de cămașa de zale de dedesubt; după ce le lăsă pe toate să cadă pe jos într-un ropot metalic, își puse mâinile în șolduri și trecu o privire peste zidurile părăginite ale incintei, clădirile cu acoperișuri joase și ieșite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
concentra, în vreme ce continuau să înainteze, carele cu provizii, slujitorii și femeile, vitele prădate și prizonierii; cu atât mai rău pentru cine ar fi dormit sub cerul deschis. Odată încheiată lupta, își dăduse jos aproape toate piesele din armură, păstrând doar platoșa și lăsând tot restul în carul lui Kayuk. Mandzuk, scutierul fidel, de acum trecut de șaizeci de ani, care îl însoțea totdeauna în luptă, aștepta mai departe, lângă o veche spălătorie. îndesat și puternic, sever și imperturbabil, ținea stindardul clanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să se oprească din mestecat, își păstră ochii ațintiți asupra lui Shudian-gun. Cu vârfurile degetelor, războinicul apucă o margine sfâșiată a tunicii sale dalmatica și trase de ea cu un gest sec, lărgind ruptura. — Tu... romanule! Tu, arătare urâtă. Unde platoșa ta? Unde manta de purpură? Unde coif cu pene? încet, Sebastianus se întoarse spre el și îi întâlni ochii plini de ură și batjocură. îi susținu privirea fără să se tulbure, până ce Balamber, în dialectul lor, îl chemă la ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se strânse în jurul său, iar una din ele ajunse la țintă, atingându-l într-o coastă. Frediana interveni, însă, pe un ton aspru: Nu! Prindeți-l viu! O clipă mai târziu, un războinic îl apucă pe hun din spate, de platoșă, și îl trase jos din șa. Trei-patru burgunzi săriră pe el și îl imobilizară, nu însă fără o luptă dură, căci era foarte viguros și, deși rănit, se apăra cu o îndârjire de fier. între timp, Sebastianus venise lângă Frediana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
află prins în luptă, apărându-se cu vigoare de doi războinici hiung-nu, care îl prinseseră ca într-un clește, se năpusti, la rândul său, într-acolo. îi tăie drumul un bărbat blond și corpolent, ce avea ca unică armură o platoșă de fier. Balamber pară lovitura securii sale cu două tăișuri, care îi trecu șuierând pe deasupra capului, și își cabră calul, ca să se protejeze de alte lovituri. în momentul acela, comandantul dușman îi zvâcni pe dinainte, căutând să-și facă loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întrebe dacă nu cumva uitase de el, cu atât mai mult cu cât plinuțul Fereolus se pregătise de mai multe ori să părăsească balustrada, în mod evident nerăbdător să plece de-acolo - se considerase obligat, pentru vizita aceea, să îmbrace platoșa, iar acum transpira de căldură, trăind, în plus, o senzație neplăcută datorată faptului că generalul îl primise în haine civile. în realitate, Etius acum aproape că nu-i mai dădea atenție, întrucât era cu gândul în altă parte. Totuși, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bine rași; nasul acvilin sugera un caracter puternic, impresie în parte contrazisă de bărbia puțin vizibilă și îngroșată de grăsimea gâtului. Buzele păreau să se lase trist către bărbia flască, ceea ce îi dădea un aer îndurerat. Pe piept lucea, peste platoșa alcătuită din solzi metalici lucitori, un colier gros din monede de aur legate între ele. Părul îl avea, după obiceiul poporului său, vopsit blond, dar la rădăcină, acolo unde creștea, se vedea că avea o cu totul altă culoare; îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că o să ne biruie așa ușor, atunci se înșeală! Ajunși la o sută de pași de baricadă, hunii își încetiniră caii, iar apoi se opriră. Din rândurile lor, Sebastianus văzu înaintând, pe un frumos cal european, un războinic cu o platoșă magnifică din solzi. Ținându-și animalul la pas, hunul înaintă spre care, urmat la mică distanță de ai săi. Chipul său sever, împodobit de mustăți lungi și subțiri, privirea atentă, ațintită asupra baricadei și chiar și ținuta sa nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și deformat din cauza distanței, un vuiet nedeslușit. Fremătând de-a dreptul, Vitalius arătă cu degetul înspre armata romană. — Uite, Prefectule! Catafracții! într-adevăr, în compania ce se găsea în apropierea drumului puteau fi recunoscute acum însemnele puternicei cavalerii imperiale cu platoșe. Și încet-încet cavaleria acoperea câmpia întreagă. — Unde a găsit Magister atâta cavalerie? întrebă Maliban. — Vizigoții! îi răspunse emoționat Sebastianus. Se vede că cele două armate s-au reunit. Ovații se ridică din mulțime la o sută de pași în stânga lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se prelungi prea mult. Se zăriră curând grupuri de călăreți ce fugeau trimițând săgeți către urmăritorii lor și traversând într-o goană nebună tabăra răvășită, fără nici o grijă față de infanteriștii care mai rămăseseră pe-acolo; în spatele lor, alți cavaleri cu platoșe sclipitoare năvăleau în galop printre corturile răsturnate, amestecându-se cu fugarii și trecându-i fără milă prin tăișul săbiei. în vreme ce cavaleria romană, victorioasă acum în fața adversarului, inunda tabăra dușmană și își încheia devastările, Sebastianus își întoarse privirea spre sud-est, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de luptă și să pornească, mai întâi la pas și aproape imediat la trap, în urma comandantului său și al stindardului ce flutura în vânt ținut de Mandzuk. Balamber, care, pentru a câștiga timp, își luase peste cămașa de in doar platoșa cu plăci metalice, umerarele și coiful ascuțit, se afla în fața lui Mandzuk la două lungimi de cal și scruta atent înaintea sa, în căutarea dușmanului. Refăcând drumul pe care-l străbătuseră până atunci, mingan-ul urcă, apoi coborî de mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lăsă jos pumnalul; își desfăcu apoi panglica roșie ce îi încingea toracele, ca semn distinctiv al comandantului suprem și, după ce o împături, o puse pe masă. Apoi chemă, printr-un semn, servitorul pentru a-l ajuta să se elibereze de platoșă. în timp ce acela era ocupat să-i desfacă legăturile platoșei, Magister întoarse, în sfârșit privirea spre cei doi ofițeri, pentru a o opri în final asupra lui Sebastianus. Nu fără emoție, acesta înțelese că foarte curând avea să afle care urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi încingea toracele, ca semn distinctiv al comandantului suprem și, după ce o împături, o puse pe masă. Apoi chemă, printr-un semn, servitorul pentru a-l ajuta să se elibereze de platoșă. în timp ce acela era ocupat să-i desfacă legăturile platoșei, Magister întoarse, în sfârșit privirea spre cei doi ofițeri, pentru a o opri în final asupra lui Sebastianus. Nu fără emoție, acesta înțelese că foarte curând avea să afle care urma să fie misiunea sa pentru a doua zi. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]