995 matches
-
de exemplu, la originea concepției milenariste, atât de evidentă în cazul lui Iustin sau al lui Irineu, foarte discretă la Hipolit. La polul opus, „tradiția alexandrină”, elitistă și spiritualistă, este rezultatul întâlnirii dintre creștinism și filozofia greacă, în varianta sa platoniciană. Pentru a nu cita decât un exemplu, opoziția ontologică ϑ <≅0ϑς/ϑ ∀∅Φ20ϑς este reluată de Origen și transpusă în opoziția de ordin hermeneutic, sens alegoric - sens literal. Orice fragment din Scriptură posedă un sens alegoric, dar nu întotdeauna și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
diavolul, părintele său (ϑ≅¬ Β∀ϑΔ∈Η ∀⇔ϑ≅¬ ∗4∀∃8≅Λ Φ0:γ ℘∀ 6∀ℜ ϑΞΔ∀ϑ∀ 6∀ℜ ∗Λ<ς:γ4Η Ργβ∗≅ΛΗ)” (6, 45). Origen se străduiește să vorbească în stilul lui Celsus, adică cel al unui medio‑platonician rafinat și tradiționalist. Din acest motiv, el îl asimilează pe „anticrist” unui vrăjitor ((≅0ϑΖΗ), săvârșitor de minuni mincinoase, personaj detestat într‑un astfel de mediu „luminat” și raționalist. Cu toate acestea, caracterul eshatologic al lui Anticrist este afirmat cu claritate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cuceritoare prin originalitatea sa, iar, pe de altă parte, este foarte persuasivă: frequenter ualde persuasorii sunt sermones haereticorum et commouere potentes etiam eos, qui sapienter audiunt (Com. Mt. ser. 47). Este greu să nu întrezărim aici un ecou al criticilor platoniciene la adresa discursurilor lipsite de substanță, dar persuasive ale sofiștilor, critici care traversează Gorgias, de exemplu, de la un capăt la altul. Origen deplasează, pentru prima dată, anticristologia din cadrul său strict scripturistic într‑un cadru inedit, cel al culturii păgâne. El vede
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ne vom întoarce la condiția paradisiacă (7, 2). Acest cerc temporal este limitat, așadar, de două „vârste atemporale”, simbolizate prin cifrele 0 și 7. Lactanțiu este, și el, unul dintre adepții teoriei „săptămânii milenare”, teorie care desființează erorile caldeene și platoniciene. Cele șase milenii se află sub semnul răului, în cel de‑al șaptelea mileniu se va reinstaura binele. Familiarizat cu scrierile ezoterice grupate sub numele lui Hermes Trismegistul, apologetul propune o serie de analogii între prima antropogeneză, care se desfășoară
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
într-un activism conformist, ancilar. La acest ultim punct Ț. se desparte și de Julien Benda, și de Hermann Keyserling (izolarea „nu e o armă de luptă pentru apărarea spiritului”, ea face din intelectuali niște „birocrați ai spiritului”), de modelul platonician al guvernului de filosofi, ca și de statul „noocratic” al lui Camil Petrescu: știința și filosofia, „fruct al libertății și al atitudinii dezinteresate”, nu pot deveni forme de „dictatură asupra societății”, „misiunea intelectualilor este de a feri viața, de a
ŢINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290186_a_291515]
-
care se visează Dumnezeu și se prăbușește. S. nu se pedepsește pentru cutezanța lui, și în altă elegie, a opta, una din cele mai frumoase, creează o țară nouă, Hiperboreea, locuită de ideile pure și uriașe, un fel de peșteră platoniciană unde sunt primiți și poeții: „Hiperboreea, zonă mortală / a mai-marilor minții / șoc al nașterilor de copii de piatră / din care sculptați sînt doar sfinții”. Elegia oului, a noua, aceea ce nu figurează în prima ediție, aduce imaginea barbiană a oului
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
sensul de „cultură generală” și „cultură comună, de masă” - s-a scris contradictoriu. Relatările cele mai pertinente provin de la Plutarh, care, în Quaestiones convivales (IX, 736D), se referă la învățământul științelor în Diogeneion. El se referă la strategul Ammonius, un platonician care stabilise un examen de admitere pentru „mellefebi” - tinerii care intrau în efebii. H.-I. Marrou - în Histoire de l’éducation dans l’Antiquité, Seuil, Paris, 1981 (trad. rom.: Istoria educației în Antichitate, Meridiane, București, 1997), vol. I, p. 445
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
al sofiștilor - zugrăvit ca un mare maestru al șireteniei oscilând între loialitate și perfidie; există un Ulise al cinicilor - model de ființă care poate îndura totul ducând o viață ascetică, dar liberă; există un Ulise al stoicilor, preluat și de platonicieni - biruitorul monștrilor, adică înțeleptul victorios în lupta cu pasiunile; există și un Ulise al neoplatonicilor - figură de inspirat mistic care o anticipează pe cea hristică. Și mai există și alți Ulise, zugrăviți în Porphyrii, Numenii și Cronii, cu alte scopuri
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în epicureismul disperării existențialiste), idiomurile formării (în funcționarea eficientă a exercițiului paidetic), idiomurile cerești (subiect din sfera angelologiei), depășesc regimul unei așteptate, însă mult prea limitate, dezbateri lingvistico-filosofice, prezentă, de altfel, în Introducere (Limba păsărilor. Însemnări pe marginea unui dialog platonician), lărgindu-și cadrul către „orizontul de universalitate spre care tinde orice idiom particular”. Popularitatea eseistului, mai ales pentru generația tânără, a fost câștigată și prin intervențiile sale orale; spontaneitatea, strălucirea replicii, adresa directă a argumentului polemic, jocul dezinvolt cu paradoxul
PLESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
scriitorului, ar trebui să fie „ordinea definitivă” a lumii. Conștient că, în fața crizelor politice și sociale europene care au dat naștere fascismului, pe de o parte, și comunismului, pe de alta, „neutralitatea este o iluzie”, P. afirmă, în continuarea gândirii platoniciene din Republica, „primatul spiritului” - „dreptul inteligenții de a i se încredința toate problemele sociale, toate dificultățile de ordin metodologic și toate problemele epistemologice pe care le pune fenomenologia științei și artei politice”, în virtutea corespondenței necesare dintre ordinea eternă („noocratică”) a
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
limbaj liric, ideile pot fi „văzute”. Pornind de aici, apare evidentă (și greu de explicat) eroarea lui Vladimir Streinu de a fi despărțit „ideea” - concept care, structurând întreaga operă a lui P., este departe de a fi un simplu ecou platonician, „abstract și generic” - de căutarea obsesivă a „tensiunii vieții celei vii”, premisă a cărei falsitate l-a condus pe critic către identificarea abuzivă a autenticității camilpetresciene cu „trăirismul” scriitorilor generației lui Mircea Eliade. Defectul unui astfel de raționament provine din
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
noi însă avem scurte rezumate sub stern / o bibliotecă unduitoare / și nu putem pătrunde cu tot trupul în spărtura zilei”, își găsește un ecou târziu în „uitarea de texte”, care înseamnă de fapt o rememorare de texte în sensul anamnezei platoniciene. Textele de critică și istorie literară, atât cele din presă, cât și numeroasele articole din Dicționarul scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu, dovedesc o privire percutantă și instrumente moderne pentru realizarea exegezei literare. SCRIERI: Viața
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
din creația literară. Interpretarea include lecturi care se desfășoară de la Rabelais și Montaigne până la Shakespeare, Dostoievski și Stendhal, dar și la Charles Péguy, trecând prin Racine (nu lipsesc trimiterile la Sofocle și Euripide), Pascal, Renan ș.a. Capitolul Dialoguri este pur platonician, sofismele și speculațiile lui Socrate fiind încredințate unor gânditori de la noi, învestiți cu titlul de personaje: Alexandru, George, Mihai. Capitolul Viață și prețuire poate fi considerat o continuare a Erosului. Revin temele morții, ale iubirii, ale „prețuirii” acestora. SCRIERI: Eseuri
PAPAHAGI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288674_a_290003]
-
ca reacție împotriva idealismului sofiștilor prin descoperirea a ceea ce e general și permanent în sufletul omenesc), pentru a pune apoi în lumină locul ocupat de morală sau de politică în sistemul lui filosofic și a releva valențele artistice ale scrisului platonician. Monografia e întregită de traducerea celor mai importante dialoguri ale gânditorului elin, grupate în trei volume din seria Opere (1930-1935), tălmăciri fidele față de textul grec și totodată lucrări de creație, transpuneri într-o limbă română colorată și vie, capabilă să
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
viața, după o atroce suferință finală. Opera lui Allan Bloom, naturală prelungire a activității sale de spiritus rector și de mentor, include în principal, pe lângă The Closing the American Mind: a) traducerea adnotată, însoțită de o interpretare provocatoare, a dialogului platonician Republica, pe urmele lui Leo Strauss, care a teoretizat demersul în cartea lui din 1952, Persecution and the Art of Writing, Bloom se apropie de Platon „păgânul”, cel transmis de Al-Farabi și Maimonides printr-o manevră apropiată de ketman, pentru
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
întîmplător de bordul vasului, încît îi acoperă falca, într-un fel de îmbrățișare puternică. N-ați spune oare că întreg acest cap exprimă o uriașă dîrzenie în fața morții? Cred că această „balenă normală“ a fost un stoic, iar cașalotul, un platonician care în ultimii ani ai vieții îl va fi citit pe Spinoza. Capitolul LXXV BERBECUL înainte de a abandona, vremelnic, capul cașalotului, aș dori să aruncați o privire - cea a unui fizionomist inteligent - asupra frunții sale neobișnuit de masive și calme
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
siajul căruia se înscrie și o bună parte a artei moderne, „rătăcită” în divagație onirică, fantastică și baroc. B. este înclinat să vadă în poezia lui Mallarmé, în muzica lui Franck și în pictura lui Cézanne o restituție a universului platonician din Timaios, dar acelorași „clasici ai unui extrem clasicism” le reproșează sterilitatea, lipsa de fior și disprețul pentru idee. Părăsindu-și maeștrii, tânărul critic recunoaște, în bună tradiție romantică, forța magică a logosului. Trepte ale abstracțiunii, cuvintele incarnează realități virtuale
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
motivele întemeierii colecției: stimularea societății prin lectura „adevăraților bărbați” care au dat omenirii marile opere nemuritoare. Autorul aduce în discuție, întâi de toate, numele anticilor greci Socrate, Xenofon, Pericle și al romanilor Octavianus, Antonius, Lucullus, Fabius, Marcellus; subliniază importanța operei platoniciene; stabilește paralelele între gândirea antică și aceea a Renașterii, arătând rostul fiecăreia în elaborarea reflecțiilor. Exemplele inserate în cuprinsul acestui preambul - și aici este limpede că formația iluministă a cărturarului Teleki a avut o însemnată pondere - vorbesc despre principiile lumii
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
matricei, peștera este o reprezentare ideală a refugiului. Primele locuințe umane, peșterile și grotele simbolizează adăpostul primitiv și natural. Ele exprimă, în vis, căutarea protecției materiale și afective, dorința de a se întoarce în siguranță în pântecele matern. Conform mitului platonician, dat fiind că este cufundată în întuneric, peștera este în egală măsură și simbolul ignoranței. Ieșirea din peșteră ilustrează, prin urmare, accesul la cunoaștere, la binecuvântata lumină a adevărului. Interpretarea este astfel strâns legată de scenariul oniric. Dacă cel ce
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
de soldații sau de elevii săi, așa cum s-a Întâmplat cu Isus, Origen invocă, drept contraargument principal, trădarea lui Platon de către Aristotel. Iuda n-a petrecut decât trei ani În preajma Învățătorului său, În vreme ce Aristotel a frecventat douăzeci de ani Academia platoniciană. Chestiunile care-l frământă pe Origen sunt următoarele: Iuda a fost rău din primul moment al vieții sale? Avea el posibilitatea să se mântuiască alături de confrații săi? Cum se explică faptul că Isus l-a ales printre cei doisprezece apostoli
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
de apostoli, numai Iuda Îi ține piept lui Isus, iar acesta Îl numește „al treisprezecelea daimon”. Textul are aici chiar termenul grecesc daimon. Traducătorii ediției National Geografic redau, iarăși tendențios, termenul prin „spirit”, trimițând, În nota de subsol, la sensul platonician. „Daimon” ar fi, În ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de intermediar Între diferitele eoane sau sfere ale universului. Or, trebuie spus că noțiunea de daimon, În literatura creștină, fie canonică, fie gnostică, nu are niciodată
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
din vremea Constituțiilor apostolice și a lui Iacob și până la Ioan Hrisostom. Faptul că autorul corpusului sugerează existența unei bogate vieți liturgice În comunitățile creștine constituie o nouă mărturie În favoarea vechimii lor”. În continuare, Stăniloae descrie sistemul dionisian În contrast cu „panteismul platonician”. El nu face nici un fel de referire la Proclus, al cărui plan principal - mone, proodos, epistrophe - este reluat de Pseudo-Dionisie și se Înverșunează Împotriva traducerii termenului proodos prin „emanație”. După el, „emanație” presupune obligatoriu o metafizică panteistă și de aceea
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
ortodoxă, ea poate pune În evidență, În cel mai autentic spirit palamit, faptul că totalitatea ființei divine se manifestă În decursul fiecărei lucrări, dar de fiecare dată Într-un fel diferit. Nu este vorba de o scurgere diminuată, În sens platonician, a ființei divine În lucruri, cum afirmă unii teologi catolici (sic!), dar aceeași ființă divină comunică prin intermediul energiilor cu creaturile, potrivit capacităților acestor creaturi, restrânse În structurile și potențialitatea lor. FINAL PASAJ RETRAS Acest compromis va fi de scurtă durată
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
lui Iuda nu susține această interpretare, propusă oarecum sub presiunea modei actuale. Dimpotrivă, textul vorbește despre Iuda ca despre un daimon, cuvânt care are un sens strict negativ, de „demon”, ca În toate textele creștine, inclusiv gnostice, iar nu pozitiv, „platonician”, cum forțează nota comentatorii „de șoc”. Iuda este al treisprezecelea daimon, cel mai rătăcit dintre apostoli, tocmai pentru că el Îl va preda pe Isus preoților ca să fie sacrificat. Toate curentele gnostice refuză ideea sacrificiului trupesc al lui Isus și, implicit
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
indiferent. Dimpotrivă, are loc mai degrabă în felul a ceva ce traversează mai multe alternative de existență. Faptul repetării înseamnă altceva decât restabilirea - chiar și pe o altă treaptă - a stării anterioare. Înseamnă altceva și față de ceea ce ne spune termenul platonician anámnesis, reamintire a unui mod originar de existență. Nu se mai definește ca participație la un model atemporal, unul și același pentru oricine. Stă în relație cu noi categorii ale vieții subiective: voință liberă și suferință, păcat și vină, stare
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]