780 matches
-
specimene variate (cămătarul, lingușitorul, ipohondrul ș.a.m.d.) sunt surprinse cu agerime și zugrăvite în trăsături apăsate, care pun mai bine în relief grotescul, uneori evidențiat prin numele personajului. Viața în provincie e o adevărată schiță, creionând automatismele, tabieturile, toropeala, plictisul existenței dintr-un târg de provincie. Danțuri vechi, danțuri noi este o meditație asupra vremelniciei, sub semnul unei resemnări senine din care nu lipsește o undă de melancolie. Între Capșa și Palat... Impresiile unui trecător (1904) conține notațiile unui observator
ROSETTI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289375_a_290704]
-
autocontrolul impulsivității); controlul nivelului activității (comportament hiperactiv); concentrarea asupra sarcinilor de lucru (lipsa atenției). Elevii cu potențial ADHD prezintă - conform cadrelor didactice - următoarele manifestări: nu respectă regulile clasei sau școlii; manifestă un grad foarte ridicat de indiferență față de activitățile didactice (plictis); se joacă cu mâinile deseori sau se mișcă permanent, se comportă imatur În raport cu vârsta pe care o au; agitație exagerată, În scaun; vorbesc deseori excesiv; În timpul orelor Își părăsesc deseori locul, aleargă, se cațără; au o stare de neliniște permanentă
INTEGRAREA ŞCOLARĂ A COPILULUI CU HIPERACTIVITATE ŞI DEFICIT DE ATENȚIE (ADHD). In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Gabriela RAUS, Corina-Roxana BÂRLĂDEANU,Maricica MANOLE () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2168]
-
cenușie a târgului de provincie se recompune prin alipirea de instantanee fără legătură între ele, oamenii nu au identitate, veștile par a se transmite sincopat, haotic.Tragicul situației este accentuat de adoptarea tonalității indiferente, apatice, S. configurând o atmosferă de plictis și stereotipii și izbutind să creeze un personaj - tatăl, ins cu mintea obnubilată, pe de o parte, de abstracte idealuri eroice, iar pe de alta, de inerția existenței cotidiene. Mai puțin percutante, din cauza tonului pedant-moralizator, sunt câteva schițe care mizează
SPOIALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289837_a_291166]
-
o pedeapsă binecuvântată” (Rămâi viu și egal). Purtător de cruce („Răstignitul”) este omul comun, care circulă „pe străzi civilizate” și care „știe să monteze mașini”. În astfel de momente, poezia dobândește un spor de substanță printr-un umor apăsat de plictis simulat și stoicism („am auzit că în lume sunt oameni/ care nu știu să monteze mașini”). Versul îmbracă uneori haină paremiologică, pentru a se pune în lumină caracterul totuși ceremonios al înfruntărilor lăuntrice. Ca eseist, S. scrie de preferință despre
SPIRIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]
-
decadenți”. În prima categorie intră poeți făuritori de viziuni eterate, atrași de „magia verbală”, precum Jean Moréas, Gustave Kahn, René Ghil ș.a., avându-l pontif pe Mallarmé, dar mai ales pe Paul Valéry; în a doua - poeți ai mizeriei, ai plictisului, ai cotidianului anodin, ai monotoniei provinciale, ai degradării biologice, așa cum sunt Paul Verlaine, Charles Cros, Tristan Corbière, Jules Laforgue, Maurice Rollinat. Și unii și alții creează în opoziție atât cu impasibilitatea și impersonalitatea parnasiană, cât și cu patetismul romantic, cu
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
este tematica dominantă a textelor - poezie, proză sau traduceri, critica nefiind prezentă -, anume conștiința târziului unui tip de trăire; familiară și „decadenților” simboliști ca mediu pentru melancolii sinestezice, scenografia de amurg sugerează acum o viziune culturală; imaginarul estet, alterat de plictis și osteneală, e concurat de un altul, al ruinării și relicvelor; se mai face observată o înclinație spre ricanare, alta decât în „satanismul” baudelairian sau în cabotinadele „diabolice” din școala lui Maurice Rollinat, diferența constând în demonia demistificatoare a eului
SIMBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
Dincolo de aceste raportări, este vorba despre un prozator inventiv, original, neconvențional și mai ales inteligent, care nu cade deloc în gratuitatea manierismului și în artificiul facil. Boala lui Herbert - cel care are pasiunea lucrurilor vetuste de genul „păpușă mecanică” - este plictisul, nefericirea de a fi „ca și mort”. El ratează toate experiențele, într-un fel de pseudobildungsroman. Personajele se târăsc, complet golite de sentimente reale, protagonistul, mereu în căutarea unei femei, vrea și nu reușește să fie bărbat, iubita sa, Luiza
SICOIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289665_a_290994]
-
înțeleg sau nu sunt pregătiți pentru taine, și „ceilalți”, puțini, „aleșii”, iar prozele sunt doar intrări și ieșiri dintr-un spațiu profan într-unul sacru. Personajele încep să cunoască și reversul nemuririi, al ieșirii din temporal, al opririi timpului în loc: plictisul. „Ne plictisim de prea multă voie” - recunoaște cineva, de unde și drama: poți să faci orice din ceea ce se poate face, și din această cauză eroii ating un prag de suficiență, își doresc să nu mai facă nimic. Mircea Zaciu numește
URICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
I.L. Caragiale sau ca în povestirea La țigănci a lui Mircea Eliade, în cartea lui V. canicula este mult mai mult decât o realitate meteorologică. Metaforă existențială, ea semnalează anestezia și finalmente lichefierea totală a spiritelor, anihilate de agresiunea neantului. Plictisul cvasiconcentraționar e înzestrat de prozator cu trape invizibile. Prin ele, într-un moment de semitrezie, se poate oricând plonja ireversibil în capcana tenebrelor terifiante, care semnifică în mod palpabil coșmarul comunist. Valahia de mucava (1996), scriere cu statut incert - eseu
VIGHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290561_a_291890]
-
P. par totodată vechii „cireșari” ai lui Constantin Chiriță, pe care evenimentele din 1989 i-au prins nepregătiți. Tinerii fac brusc trecerea de la comunism la occidentalizare forțată, de tip second hand, la fel de brutală ca și pierderea inocenței lor, ajungând la plictis și catastrofism, devenind maturi într-un prezent patetic, disperat, dar și bășcălios. De altfel, evadarea se va face prin carnal, prin sex, limbajul găștilor de cartier înlocuind dialogurile de până la 1989 din romanele cu și despre tineri. O altă apropiere
POPESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288925_a_290254]
-
Naum, București, 2000. Ediții: Gellu Naum, Calea Șearpelui, introd. edit., Pitești, 2002. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Marea plictiseală, RL, 1990, 15; Florin Manolescu, Un debut exemplar, LCF, 1990, 9; Codrin Liviu Cuțitaru, Starea de „plicty”, CRC, 1990, 19; Mircea Cărtărescu, Plictis și nostalgie, ATN, 1990, 5; Eugen Simion, Criza de identitate, RL, 1990, 29; Mircea Martin, Poezie feminină?, VR, 1990, 7; Cristian Tudor Popescu, Petala de duraluminiu, ALA, 1990, 40; Dan Grădinaru, Plictiseala Simonei Popescu, CNT, 1991, 17; Gheorghe Grigurcu, Treptele
POPESCU-22. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
cel puțin pentru orientarea noastră în prezentul veacului. Rostite public la aceleași conferințe, întrebări de genul „Când și cum ne putem săruta”, „Ce să fac dacă iubesc?” etc. reflectă un individualism liliputan și o surzenie îngrijorătoare față de scepticismul, iritările și plictisul oamenilor cu care ne întâlnim zilnic acasă, la serviciu ori pe stradă. La fel, ereziile care înfundă mințile multor ortodocși cu certificate de bună purtare rămân neatinse. Temele, desigur „clasice”, ale teologiei ortodoxe românești din „epoca de aur” - „Biserica Ortodoxă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și pe cei mai silitori studenți la Litere. „Păsăreasca popească” și limba tinerilor de rând trăiesc două vieți paralele. De ce oare? În sfârșit, atunci când discotecile se umplu până la refuz, o asociație ortodoxă ar fi putut să-i implice pe pacienții plictisului într-o activitate ecologică, o acțiune sportivă, să-i cheme la proiecții de filme artistice sau, pe cei mai studioși, la un cerc de dezbateri interdisciplinare. Pentru tinerii cu înclinații religioase profunde, dornici să aibă experiența depășirii de sine, o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
curiozitate genuină față de alteritatea religioasă sau culturală, nu vom pricepe nici drumul Sfântului Pavel în Areopag, nici parabola samariteanului milostiv 2. Metoda predăriitc "Metoda predării" Putem atinge acum chestiunea metodologiei în actul de predare. Monumente ale redundanței și cortine ale plictisului, prelegerile profesorale au rămas, poate tocmai de aceea, cursuri obligatorii pentru studenți. De cele mai multe ori, ceasurile petrecute în clasă se consumă într-un epuizant exercițiu de dictare. Pentru mulți profesori, singura armă împotriva absenteismului rămâne temutul catalog școlar. Ca să treacă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
inversă e uitată. În teologie, tăcerea Duhului a fost înlocuită de moratoriul discursivității. Despărțirea de predania Părinților a fost mereu o tentație recurentă - mai cu seamă în contact cu promisiunea „noului” oferită de orice erezie incipientă. Ca răspuns la teroarea plictisului - tradiția fiind adesea redusă la repetiția goală a unor propoziții sacrosancte -, s-a ivit luxurianța disciplinelor secundare. Abundența filologiilor renascentiste a introdus modelul adevărului-corectitudine. Redescoperirea grecilor păgâni, lipsiți multă vreme de avocați cu aplomb, era un demers mult mai fascinant
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
noua eră nu pare să ofere culturii nord-atlantice decât privilegiul unui timp secular fără promisiuni revoluționare în ordinea politico-socială. Crizele punctuale abundă - firește -, dar orizontul istoric nu include un raport de transcendență între un azi carent și un mâine abudent. Plictisul e tonalitatea afectivă fundamentală care domină sufletele unei lumi captivate de mirajul irealității prezentului. Această sfârșeală pandemică, fals dezmorțită de jocurile sau șocurile libidinale ori pulsațiile joase ale agresivității, nu ar putea fi dinamitată decât din interiorul a ceea ce Edith
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
târăște buimac printre vestigiile culturii tradiționale. Arhetipul antropologic al creștinismului medieval fusese sfântul: bipedul vertical, cu aripi de heruvim și nostalgii orbitoare, dar realizate. Arhetipul antropologic al postmodernității este larva fără memorie: un ins inițiat în mistica neputinței, în arta plictisului și retorica ignoranței. Semn al sfârșitului, el este apoteoza sfârșelii. Omul recent a încetat să mai creadă în lucrurile care au făcut istorie timp de cinci milenii, fie că acestea înseamnă vigoarea sacrului, cosmologia ritului, chemarea politicului sau imperativul estetic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și soarta dobitocului este aceeași: precum moare unul, moare și celălalt și toți au un singur duh de viață, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Și totul este deșertăciune!” (Ecleziastul 3, 19) Această constatare dă naștere experienței plictisului fundamental; dezgustul de viață circumscrie deci reflexele perversei mândrii. Este vorba despre un plictis numit legiune și aflat în proximitatea rebeliunii. Violența repulsiei exprimă refuzul resemnării în fața morții, perceput ca ultim vrăjmaș al omului. Dezgustul încercat față de trecutul rătăcirii proprii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un singur duh de viață, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Și totul este deșertăciune!” (Ecleziastul 3, 19) Această constatare dă naștere experienței plictisului fundamental; dezgustul de viață circumscrie deci reflexele perversei mândrii. Este vorba despre un plictis numit legiune și aflat în proximitatea rebeliunii. Violența repulsiei exprimă refuzul resemnării în fața morții, perceput ca ultim vrăjmaș al omului. Dezgustul încercat față de trecutul rătăcirii proprii e deja urma unei căutări. Dezamăgirile sunt nota de plată a celui care, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
al vieții. Aflat în starea de contemplație naturală, monahul face experiența „eternei reîntoarceri” a doxologiei. Când rugăciunea euharistică arde în inima monahului ca rugul nemistuit de flăcări al lui Moise, atunci viața sa nu mai suferă amenințările traumaticei experiențe a plictisului. Repetiția - atât de importantă în rumegarea Scripturii, ea însăși o formă de rugăciune - se regăsește cu aceeași greutate în doxologia creației. Am observa aici că, într-o lume care a secularizat prin cultura grădinilor nostalgia pentru originea noastră paradisiacă, caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mulțumit (1991), în străfulgerări premonitorii. E un efect al oboselii care se adună, dar și al dezamăgirilor ce contrariază sufletul ei încărcat de iluzii. Un simțământ apăsător al inutilității, al zădărniciei agravează răul indefinit de care suferă și care, între plictisul crâncen și disperările în pragul urletului, atinge când și când cota insuportabilului. Până și plenitudinea, în asemenea clipe, îi pare însămânțată de dezastre. Un „narcotic” ar fi lecturile (devoră carte după carte, dar totdeauna cu un ascuțit, neconcesiv spirit critic
ACTERIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285157_a_286486]
-
nu este. Ținta lui Raymond Chandler trebuie căutată dincolo de obișnuitele scopuri ale romanului polițist - divertismentul și, eventual, încercarea de a preda o lecție morală. Ținta lui e metafizică. Ea vizează teme abstracte precum singurătatea, deziluzia, zădărnicia, eșecul, urâtul, criza, degenerescența, plictisul, oroarea, alienarea, căderea, opacitatea, revolta, frica. În raport cu ele, detectivul Marlowe e un „investigator” al nevăzutelor și nu al aparențelor nemilosului univers tentacular. Blocat la limita a două lumi - cea interioară și cea exterioară -, Marlowe își percepe neputința într-un mod
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
nici nedrept-denunțătoare. Evidențele dezastrului moral și estetic sunt prea șocante pentru a nu fi luate în seamă. Capacitatea Hollywoodului de a reduce totul la insignifianță, la irelevanță, la simplu deșeu nu stârnesc, însă, revoltă, ci, cum spunea în debutul articolului, plictis. Un plictis combinat cu uimire, cu o jenată stupefacție în fața ravagiilor produse de malaxorul estetic, de mașinăria dezinvolt-infernală: O industrie cu resurse atât de vaste și cu tehnici atât de magice n-ar trebui să devină plicticoasă atât de repede
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Evidențele dezastrului moral și estetic sunt prea șocante pentru a nu fi luate în seamă. Capacitatea Hollywoodului de a reduce totul la insignifianță, la irelevanță, la simplu deșeu nu stârnesc, însă, revoltă, ci, cum spunea în debutul articolului, plictis. Un plictis combinat cu uimire, cu o jenată stupefacție în fața ravagiilor produse de malaxorul estetic, de mașinăria dezinvolt-infernală: O industrie cu resurse atât de vaste și cu tehnici atât de magice n-ar trebui să devină plicticoasă atât de repede. O artă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
omul de la parcare știa cumva că sunt o figură publică importantă, înseamnă că și-a jucat splendid rolul, prefăcându-se că habar nu are. Repetarea mecanică a acelorași gesturi - bărbieritul, pregătirea cafelei și a micului dejun - subliniază lipsa de orizont, plictisul, absența imaginației și disperarea surdă în care s-a prăbușit Marlowe. Orice modificare a scenariului de mai sus, orice nuanță apărută în cenușiul matinal antrenează întâmplări ce vor avea consecințe nebănuite. Atras irezistibil de Eileen Wade, soția lui Roger, Marlowe
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]