2,329 matches
-
lui Ovidiu se petrecuse după o serie de neînțelegeri, o hârâială de joasă frecvență, care irita fără să doară. Într-o zi el dăduse mai multe telefoane, Carmina nu se obosise să tragă cu urechea, bănuia c-o face din plictiseală. Spre seară își făcuse în pripă valiza, una micuță, îndemânatică, folosită atunci când pleca în delegații. A ieșit trântind ușa. Puțin mai târziu l-a auzit cum pornește mașina. Bănuia că pleacă să-și creeze o recreație, îi plăceau călătoriile neașteptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ți petreci câțiva ani lângă un om te înveți cu felul lui de a fi și-ți vine greu să realizezi adevărul. Ovidiu era un om extrem de planificat. Dacă întâmplător îi rămâneau câteva ore libere, pur și simplu plesnea de plictiseală, nu avea plăcerea lecturii, el nu punea mâna pe o carte decât dacă îi deservea unui scop strict, apropiat. Se plimba ca un turbat prin camere, trântea ușile, se proptea cu mâinile de pervazul ferestrei, pe urmă se hotăra brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
bărbatul nu mai era acolo. Atâta pagubă. Nu mai aveam stare, am îmbrăcat rochia mov, mi-am răsucit părul și l-am încolăcit în mijlocul capului, am cutreierat stațiunea de la un capăt la altul, acele ceasului se târau anevoie, mă exaspera plictiseala, am coborât pe faleză, dar mi s-a făcut repede frig așa că am grăbit pasul înapoi spre hotel. În cameră am constatat că recepționera nu-mi plasase pe nimeni, probabil că cei veniți dimineață erau perechi, perechi. Bravo lor! Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fapturi lipsite de-o existența anterioară, să le dau nume, părinți, studii, haine, averi... să trebuiască să hotărăsc dacă au ochii albaștri sau căprui, părul lins ori cârlionțat sau daca n-au fir de păr în cap... Dumnezeule mare, ce plictiseală! Și-apoi efortul chinuitor, dureros, de a transpune toate astea în cuvinte - în cuvinte cu un aer de prospețime, care să nu sune de parcă ar fi fost procurate la mâna a doua, la kilogram... După aia trebuie să pui personajele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
spus nimic, domnule Cain. Vocea guturală, intonația specială a frazei, care amesteca savant reproșul șăgalnic și lauda ironică, Îl făcură să abandoneze pereții acoperiți cu, În opinia sa, o replică abstractă a Genezei, la a cărei contemplare se dedase din plictiseală, spre a găsi un răspuns care să nu profaneze memoria celui dispărut și durerea stăpânită a femeii care Îi Întindea un pahar cu vin roșu. Ce-aș putea zice eu, doamnă? Aceleași teme, aceleași argumente, dintotdeauna. Plictisitor. Doar crucile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu Siria, de unde Îi scria și ei din când În când. Își privea musafirul cu simpatie, dar și jenată la gândul că acesta i-ar fi putut surprinde momentul de slăbiciune și, mai ales, interpreta ca pe un semn de plictiseală ori ramolisment. Bine că n-am sforăit, Își spuse ea, când decise că nu avea motive de Îngrijorare. Domnul Húsvágó vorbea cu pasiunea persuasivă a unui veritabil negustor de antene parabolice, de a căror existență și eficiență ea avea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Ți-e foame? Motanul se uită doar la mine. — Mmm, am făcut, trăgându-mă în spate. Totuși ce nume mai e și Ian pentru un motan? Motanul se uită doar la mine, fața lui mare și roșcată reușind să exprime plictiseală, iritare și îngâmfare, toate în același timp. Se uită la mine ca și când aș fi fost de-o prostie ieșită din comun. 3 Sufletul meu era spațiul infinit, iar mintea - matematică În decursul a șapte ani, fiecare celulă din corpul omenesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
întregi, dar doctorița Randle era încă încântată de asta. — Au mers bine. Dar e plictisitor, sincer să fiu. Știi și dumneata. — E bine când e plictisitor, Eric. A trecut mai bine un an de la ultima recidivă. Cred că poți socoti plictiseala o izbândă. — Atunci, asta-i bine, spuneți? — Păi, în mod sigur nu regresezi. Dar încă nu-mi amintesc nimic. — Nu, dar fiecare lucru la timpul lui. Chiar ar trebui să socotești plictiseala o reușită în comparație cu starea în care te aflai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
an de la ultima recidivă. Cred că poți socoti plictiseala o izbândă. — Atunci, asta-i bine, spuneți? — Păi, în mod sigur nu regresezi. Dar încă nu-mi amintesc nimic. — Nu, dar fiecare lucru la timpul lui. Chiar ar trebui să socotești plictiseala o reușită în comparație cu starea în care te aflai la început. Uneori trebuie să muncești mult ca să ajungi la stabilitate. — Ei, asta-i, vezi dumneata, trebuie să alergi cât te țin picioarele doar ca să rămâi în același loc. — Eric. Doctorița Randle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
a lungul drumului. De ce-oi fi avînd speranța asta (de la Mancha) c-o să apară? Dar n-a fost dragostea mea o așteptare a ce n-a fost? Tare-s într-o stare neagră, Tano. Fără tine ar fi mare plictiseală în grădină. Mă privește cu ochi umezi, serioși și prietenoși. Cîinii au darul recunoscut de-a simți tot. De-a ști ce li se întîmplă stăpînilor. Mie, o nefericire de origine obscură, care mă bîntuie mai puțin, mai mult de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
se manifesta în ritm cu creșterea dragostei dintre noi. La ultimele noastre întâlniri, nu mai avea putere să ne iubim, stăteam doar pe pietre înlănțuiți și soarele dogorea deasupra noastră și râul ne pleznea din când în când gleznele din plictiseală, lipsit fiind de lucrăturile erotice ale Aspidei, cu care fusese obișnuit. A murit lângă mine pe pietre, chiar la întoarcerea anotimpului; vara era deja pe sfârșite. Era un pachet de oase, doar ochii-i negri mai aminteau de pescarul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și noutăți din lumea cealaltă. A pornit încet mai departe și nu s-a oprit până la baie, unde l-a întâmpinat la fel de surâzătoare oglinda mică și dreptunghiulară de deasupra chiuvetei. A zăbovit o vreme și în ea, să-și alunge plictiseala, în grimase tot mai acute de durere, și apoi s-a așezat greoi pe toaletă, urmărindu-și perplex profilul cum dispărea încet în vidul oglinzii. Nimic nu-l putea reconforta mai mult decât un chip familiar, estetic, rasat, propriul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
reluam pe rând aceste relații, sporadic, și cu fiecare iterație deveneam tot mai convins de futilitatea alegerilor mele. Le reluam, în fapt, pentru că mă simțeam tot mai obosit să mai caut și să construiesc totul de la început. Le alternam din plictiseală, ușurință și nesăbuință, pesemne, ca să-mi demonstrez mie sau altcuiva un lucru la fel de futil precum relațiile însele. Mai spun ultima și pentru că am luat hotărârea să mă opresc, să nu mai văd pe nimeni o vreme, pentru că simțeam că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și pentru că am luat hotărârea să mă opresc, să nu mai văd pe nimeni o vreme, pentru că simțeam că nu mai avea sens. Ne-am luat rămas-bun aproape formal și, în timp ce flutura mâna prin fereastra compartimentului, figura ei vădea o plictiseală cel puțin la fel de mare ca cea încercată de mine în decursul ultimelor zile petrecute împreună. Privind-o detașat, de la distanță, am realizat că era genul de fată cu care să te arăți în societate și nicidecum să-ți petreci o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
tip care îți atrage numaidecât atenția într-o gașcă eterogenă de amici. În intimitate, îi dispărea, însă, orice urmă de entuziasm; falsele ei trăiri nu se puteau concretiza decât în oglinzi și în priviri, goale și dematerializate precum imaginea lor. Plictiseala a intervenit încă din prima zi. După ce-am făcut dragoste o după-amiază întreagă, a dormit adânc, netulburată nici de patimile firii, nici de furtuna ce se dezlănțuia apocaliptic. Spre seară, am făcut o plimbare lungă; am vorbit numai eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și gură vizibil micșorat, iar maxilarul inferior cu nimic mai proeminent ca al oricărui băștinaș. În plus, gura orientată cu colțurile în jos, ce contrasta cu râsul până la urechi de maimuță, îi dădea un aer flegmatic de permanentă nemulțumire și plictiseală. Poza ei figura în scurt timp pe prima pagină a ziarelor locale și printr-o neexagerată retușare realiza o asemănare indiscutabilă cu prototipul uman, având darul de a reactualiza și justifica în mințile oamenilor vechea, uitata și controversata evoluție a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
a creației universale, are în spaniolă genul masculin? Creatorul primordial este în cele mai multe mitologii de gen masculin. Primul fruct al creației este Adam, Eva se desprinde ca o anexă din coasta sa. Într-un sublim gest de generozitate sau din plictiseală, creatorul cedează resortul "facerii" sau al creației repetitive, femeii, dar asta numai după ce ea va fi primit de la creator matricea, modelul. Germanii preferă un gen neutru, androginic: "Das See". Creația este ambiguă, deopotrivă zeii și zeițele mitologiei nordice sunt puternici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o reacție de autoapărare, de eliberare de sub strivirea fericirii ce ne sufocă cu insistența și tenacitatea ei. Fericirea poate fi explozivă, intempestivă, năprasnică sau temeinic insistentă și consecventă. În funcție de ipostazele ei, iată și reacția noastră de agresivă respingere sau graduală plictiseală. Mulți se consideră în mod fals fericiți. Ori, fericirea este desfășurarea uneia sau a mai multor instanțe, prin urmare este impropriu a-ți califica un prezent continuu cu o stare ce nu poate fi decât privilegiul unei unice instanțe. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
încercăm s-o reținem și s-o prelungim, ea devine atât de subțire și de materială, încât n-o mai recunoaștem și tot noi căutăm să ne debarasăm de ea. Când stă lipită de noi cu insistență și fervoare, intervine plictiseala, pentru că devine searbădă și o intuim cel mult ca pe fericirea altora și nicidecum ca a noastră. Fericirea poate fi trăirea sublimă a unei clipe celeste, dar și obiectul unei îndelungi meditații ulterioare. Analiza și despicarea fericirii poate fi prilej
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și fizică. Punctul de sublimare este punctul până la care trebuie să îndurăm fericirea, oricât de insuportabilă ni s-ar părea, și în același timp este punctul limită, dincolo de care nu avem voie s-o prelungim, pentru a nu cădea în plictiseală. Odată sublimat, actul fericirii trece în sfera gândirii; abia aici putem să-l înțelegem, să analizăm ce ni se întâmplă, să-l calificăm ca pe un eveniment autentic sau ca pe un accident dat de o disponibilitate temporară. Mă refer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
realitatea, nu cumva mai adăugăm câte un amănunt pentru a-l face mai aproape de real, ca atunci când ai dori un al 5-lea anotimp, ca o încununare apoteotică a timpului astronomic, dar nu vreau să te plictisesc. Cum, vrei și plictiseala mea să o culeg pentru tine? La ce supliciu mă supui? E mult de muncă, semănătorul e atât de harnic și lacom și avar de a-mi oferi cât mai multe și a-mi lua totul pentru ca eu cu Mica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de frumusețe, de istorie, de amintiri cu flori puține, smocuri de gazon și copaci triști, bălării utile pentru câini, rozătoare și trecători, deasupra tuturor stagnând un cer bolnav, răsfrânt în ochelarii de soare ai Poliției comunitare, bănci care mor de plictiseală și singurătate, alei roase de lepră, zidurile obosite ale unor clădiri, în care veacurile nu mai au istorie, pentru că moartea le-a ronțăit până la fundație, acum rânjind cu gingiile goale și acelea atinse de cancer maxilo-buco-facial, noaptea plutește ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
entități aparținând aceluiași spațiu. Ceea ce nu știau și acum te întreb pe tine, Mitică: Oare care timp era real? Nu cumva noi eram visul lor? Avatul, crapul, lipanul și somnul mureau de bătrânețe. Carasul și plătica își așteptau genocidul din plictiseală. Plevușca murea de infantilism. Miresele morunilor își depuneau icrele pe vuietul melodios al curenților calzi izvorați din chitara lui Andrés Segovia. Mi-am lăsat trupul acasă și am mers pe străzi. Era o Lună aplecată spre meditație. Noaptea se plimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
față de alții, nu au absolut nimic să-și spună. Ascultați-i. E inevitabil: după vârsta de douăzeci și cinci de ani, orice întâlnire umană este o repetiție. Cutare îți vorbește iar tu te gândești: „Ia te uită, e cazul 226 bis.” Ce plictiseală. Cum cunosc deja toate astea. Sunt aici în seara aceasta doar pentru că nu-mi vine să mă cert cu gazdele noastre. Sunt prietenii mei, deși conversația lor nu mă interesează. -Și nu le întoarceți niciodată politețea? -Niciodată. Nu pricep de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
Comandantul că este rănit în orgoliu. — Nu ești curios? Eu n-aș avea încredere oarbă în toți subalternii ăștia de doi bani, îl ispitește încă o dată Regizorașul, jur pe onoarea mea.. — Astea-s minciuni și speculații, dă Comandantul semne de plictiseală, nici n-ar trebui să avem discuții din astea. — Lăsați cu toți impresia că n-ați ieși nici în ruptul capului din ordinele Piticului, că sînteți fanatici pînă în măduva oaselor, cum să te fac să înțelegi? — Tu cu ale
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]