2,024 matches
-
noi. În clipa aia am început să plîng de ciudă, mi-au dat lacrimile dom’ Roja, cînd m-am trezit aproape singur în Piață. În jurul meu erau risipite pe jos tot felul de materiale de propagandă amestecate cu umbrele rupte, poșete de damă, pălării, mănuși desperecheate, bucăți de stofă, locul arăta ca un talcioc părăsit, mi-am mușcat buzele, sîngeram, privind la balconul ăla nenorocit de unde se mai auzea încă muzica de propagandă venită de pe banda de magnetofon, o rușine. Dacă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
el, trebuia să mai aștepți, ți-a explicat atunci, pregătindu-se să meargă la întîlnire cu Cucoana, care tocmai se întorsese de la un raid neoficial de cumpărături pe Champs Elysèes. Ghinion, Scorpia era cu capsa pusă, nu găsise pesemne destule poșete și zorzoane care să-i placă, a-nceput să-l ia peste picior, să-l facă troacă de porci, că era sătulă de evrei, că îi era scîrbă de ei, că și în Paris nu dăduse decît peste jidani care
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
aude din nou vocea Tușicii, dar era atît de scump cu ciorăpeii lui supraelastici, îmi luase mințile, nu mai știam cum să prelungesc preludiile, ba fugeam la baie, ba mă prefăceam că aveam nevoie de vreo batistă de hîrtie din poșetă. — Verdict absolut eronat, Gulie. Urlase ca un apucat, credeam că o să-și scuipe plămînii afară, își închipuia că nimerise deja în iad, clătinîndu-se pe picioare, orbecăind dintr-un colț în altul al barăcii. N-ar fi trebuit să chemați ambulanța
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
pe dinafară ușa biroului și avîntîndu-se pe scări în jos. Doamna Mina îi așteaptă deja în fața intrării înfofolită într-o haină groasă, cu căptușeală de lînă. Alături are un geamantan mare cu închizători cu cheiță, și pe umăr poartă o poșetă din piele. — Pute de-ți rupe nasul, zice Monte Cristo intrînd ultimul în closet, trăgînd după el ușa, asigurîndu-se că e bine închisă. — Nici pe budă nu mai poți sta fără să fii deranjat, se aude înfundat vocea lu Picioruș
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
un scaun în dosul tejghelei dezlegînd pe genunchi o integramă Maxim și observă cu întîrziere că are clienți. Tușica se apropie prima de vitrina ticsită cu tot felul de sortimente de patiserie, prăjituri și înghețate. Angelina își scoase de pe umăr poșeta, îi desfăcu fermoarul și dădu la iveală un portofel din piele. Comandară o salată de fructe Exotic mare, cîte o felie de Diplomat și două sticluțe de Coca-Cola. Își luară singure paharele, șervețelele și lingurițele de pe bufet, și se așezară
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
oraș. Ies În oraș cu Carole. Iarăși Carole? Am trecut prin multe, de fapt poate prea multe, dar i-o perioadă nasoală a anului. E frig și mă bucur că mi-am pus paltonul meu cel masiv. Am la mine poșeta cea nouă și drăguță, cea pe care mi-a luat-o Bruce de Crăciunul trecut, ei bine acum e de fapt penultimul Crăciun, dar Încă nu m-am obișnuit total cu ea. The Tron e segmentat, iar centrul orașului freamătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
ușă zbierînd amenințări. Ha ha ha. Mă duc să țip la ei, dar am ceva În gură. Îmi bag degetele Înăuntru și o scot. O bucată de limbă. Întind mîna, văd pe jos geanta lui Carole și o pun În poșetă. Urlu și eu la ei prin ușă: Cine-i următorul bulangii Împuțiți ce sînteți! Noi sîntem poliția din Edinburgh! Noi omorîm bulangii! NOI ÎI URÎM PE NEGROTEI! MAI ALES PE CEI ALBI CĂRORA LI SE SPUNE ȘMECHERAȘI! Apoi totul Încetează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
și am deschis brusc ușa. Erau oamenii care se ocupau de mutarea mobilei. Le-am spus să lase ce au adus unde se nimerește și m-am întors la Antonia. Se ridicase în picioare și se privea în oglinda de poșetă. Își dăduse cu puțină pudră pe nas și acum își ștergea fața pe care i se vedeau încă urme de lacrimi. Își scoase eșarfa de pe cap și scoase un oftat jalnic. Arăta mizerabil. — Hai, dragă, fă treaba ca lumea, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
spătarul scaunelor În care au stat partenerele lor - majoritatea infirmiere de la Miséricorde, marele spital pe care, de obicei, Îl numeam doar Mizeria. O femeie Își aranjă părul sub o pălărie În formă de clopot, o alta Începu să cotrobăie prin poșetă după ceva. Imediat, partenerul ei Îi Întinse o brichetă. Flacăra jucăușă dansa Încet, ca o zeiță a gazului În miniatură, dar femeia nu vroia decât să se pudreze... Stai. A zis cineva ceva? — Am zis că asta a demonstrat științific
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ar fi Înțeles nici o boabă. Văzând că nu primește răspunsul așteptat, nou-venitul a tras-o pe femeia Înaltă spre el; aceasta se aplecă și-și dădu la o parte o șuviță de păr de pe ureche. Am observat că Își ținea poșeta strâns lipită de piept și purta bocanci lungi, maro, cu șireturi roșii. Odată ce termină, bărbatul pocni din călcâie, Își așeză degetele pe mânecile sacoului și - cu totul lipsit de sens - Își scoase În evidență cămașa deja scofâlcită. — Alors? Întrebă. Partenera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
tras repede jaluzelele ghișeului - cu mușchi surprinzător de slăbiți - și l-am Înlocuit pe Otto la intrare. La jumătatea rândului i-am distins vocea. — Sascha, Îmi spuse, Învârtind cheile și caseta cu țigări În mâini (ca de obicei, nu avea poșetă), tot În slujba lui Apollo? M-am prefăcut surprins și m-am Încheiat la sacou, jenat dar bucuros că o revedeam. Am schimbat câteva vorbe fără rost; cele mai multe se adunau În contul meu deja supraîncărcat. Apoi am Întrebat-o dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cu un șort imaculat, care Îi venea până la picioarele strâmbe. Și el se Întorsese cu fața la soare. Un client Îi atrase atenția. Tăcut, chelnerul schiță câteva gesturi profesioniste cu un tirbușon, apoi se duse la o femeie care, jucându-se cu poșeta, reuși cumva să țină o mână Întinsă În sus. Mi-am continuat drumul pe lângă restaurant, pe lângă pantofar și pe lângă un magazin second-hand. Acum am putut desluși „PENSIUNEA LANDAU, ETAJUL 2“ pe tăblița de tinichea care ieșea În afară dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
recupera Într-un final obiectul acela misterios de care aveam nevoie pentru a transforma suspiciunile amare Într-un adevăr dulce. Având În vedere și tocurile, mi-am dat seama că, la o adică, aș fi putut chiar să Înțep. Doar poșeta cumpărată mă punea pe gânduri. Îmi plăcea destul de mult lustrul elegant al pielii uscate, dar când am despachetat-o acasă, mi s-a părut mult prea mică pentru toate lucrurile care mă gândeam că trebuie să Încapă În ea. Meditând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
braț, sau s-o arunc pe umăr și s-o lipesc de mine, Într-o parte. Și fiindcă nu eram sigur cum ar proceda o doamnă respectabilă, m-am gândit la Dora. Apoi mi-am amintit că n-a folosit poșete deloc. M-am gândit atunci la maică-mea și la soră-mea; dar tot nu reușeam să-mi aduc aminte dacă purtau așa ceva. Într-un final, mi-a trecut prin cap să procedez ca femeia din fața Cramei Albastre, o doamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dar tot nu reușeam să-mi aduc aminte dacă purtau așa ceva. Într-un final, mi-a trecut prin cap să procedez ca femeia din fața Cramei Albastre, o doamnă căreia Konrad i s-a adresat simplu, cu Dominique - adică, să țin poșeta strâns la piept. Am plecat cu puțin Înainte de miezul nopții, Încălzit și clătinându-mă, simțindu-mă din ce În ce mai liber. Hainele mă ardeau, sângele Îmi cânta, eram În sfârșit eu! Pentru prima dată În viață eram o doamnă, nu o fată - e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care apa răscolită năvăli dintr-o dată pe țevi - mult prea haotic, mă tem, ca lucrurile să se termine cu bine. Am luat un prosop, surprinzător de curat, și am tamponat sudoarea care-mi acoperea fruntea. Pescuind fondul de ten din poșetă, am făcut câteva Îmbunătățiri rapide. Buzele la rândul lor au fost mâzgălite În treacăt. Mă pregăteam să retrag rujul În teaca lui, când am auzit o voce pe coridor, urmată de un sunet afundat, care Îmi dădea de Înțeles că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
descoperit ceva revelator. „Prietene, e timpul pentru marea finală. “ Eram destul de convins că oriunde s-ar afla Anton În clipa aceasta, e exclus să fie la Hotelul Kreuzer. Ca să fiu totuși sigur, am bătut la ușă. Apoi mi-am deschis poșeta și am scos cheia falsă pe care o șutisem din valiza lui. Capitolul douăzeci și unu Spre groaza mea, din cameră s-au auzit mișcări, apoi cineva smuci ușa - și nu era Anton, cum mă temeam, ci bărbatul cu părul blond ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dispreț amuzat. Ajustându-și expresia de pe față, Închise ușa. Tu ce vrei? Crăpătura de o palmă nu prea lăsa loc pentru ochii mei Înguști, nasul pricăjit și buzele pline. Aranjându-mi flanelul pe care-l purtam pe umeri, mi-am strâns poșeta la piept și am recurs la minciunile pe care le pregătisem În caz că bănuielile mele nu s-ar fi adeverit. — Bună ziua, am spus pe un ton cât puteam de demn. Sunt o prietenă bună a Dorei. Eram prin zonă și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ce-o să fie, drăguță? — Poftim? m-am foit. Cred că mă poate ajuta și portarul. S-o fi trezit și el de-acum. În cer scuze că v-am deranjat. Am mers clătinându-mă până la scări, Încercând nervos să deschid poșeta. Planul meu se transformase deja Într-un fiasco total. Cum puteam să cred că Anton... Stai puțin, te ajut eu. Ce s-a Întâmplat după aceea, mi-e silă să povestesc. Poate c-am scos stiletul lui Lakritz, poate c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
toți nasturii. Acum am băgat de seamă că sutienul negru atârna În afară: bretelele fuseseră rupte și șosetele cu care Îl umplusem au dispărut. Am dus mâna la tâmplă și mi-am dat seama că Îmi pierdusem și peruca. Doar poșeta azvârlită Într-un colț părea neatinsă. Mi-am cercetat corpul, bucățică cu bucățică. Aici o mână, acolo cealaltă. Aici unul, două, trei... cinci degete. Acolo, Încă cinci. Bine. Îmi dădeam seama că Încă mai sunt În stare să-mi umplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sunt În stare să-mi umplu plămânii cu aer și să-mi mișc degetele de la picioare. Capul Îmi era atașat bine de gât, gâtul, de umeri. Excelent. Dar, fiindcă mă simțeam totuși un pic amețit, când m-am Întins după poșetă mi-am schimbat poziția cu grijă. Durerea care mă pătrunse era Îndeajuns de intensă, ca să Înțeleg ce se Întâmplase. Și pot spune că nu era un șoricel mic mic care căuta să se ascundă de un urmăritor foarte fioros. Greața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
oglinda de deasupra ușii. Cu excepția buzei umflate și ochii umflați, arătam mai bine decât era de așteptat. E drept, nu eram o aparență fermecătoare de doamnă, dar păream epuizat Într-un fel fermecător, cumva uman. Mi-am scos rujul din poșetă și, sprijinindu-mă de perete, m-am lăsat jos, gândindu-mă că adevăratul eu se ascundea, Într-adevăr, pe dinăuntru. Apoi am auzit o cheie În yală. Spre surprinderea mea, În cameră intră inspectorul Wickert - În vârful degetelor, cu simțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un nou gest. — A, vreți să vă odihniți puțin Înainte să discutăm? Le trase la loc. Alo... Knisch... Domnule Knisch? Cred că am alunecat Într-o parte, pentru că atunci când mi-am deschis ochii din nou, Inspectorul Încerca să-mi pună poșeta sub cap, pe post de pernă. — Frăția, am suspinat chinuit. Dar Îndesându-mi poșeta sub cap, Wickert nu mă ascultă. — Sunteți pe mâini bune, domnule Knisch, mă anunță luând loc. Mi-aș dori să vă pot lăsa să vă faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
la loc. Alo... Knisch... Domnule Knisch? Cred că am alunecat Într-o parte, pentru că atunci când mi-am deschis ochii din nou, Inspectorul Încerca să-mi pună poșeta sub cap, pe post de pernă. — Frăția, am suspinat chinuit. Dar Îndesându-mi poșeta sub cap, Wickert nu mă ascultă. — Sunteți pe mâini bune, domnule Knisch, mă anunță luând loc. Mi-aș dori să vă pot lăsa să vă faceți somnul de frumusețe. Dar trebuie să acționăm imediat. Suntem pe cale de a face o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Înțelesesem aluzia, nu? Mulțumită lui Hatz, Froehlich reuși să cumpere echipament nou, inclusiv o cantitate importantă de literatură cenzurată, pentru scopuri „educative“. Acum vedeam Încotro se Îndreptau astea, nu-i așa? Wickert Își umezi dantura din nou. — Frăția, am oftat. Poșeta voluminoasă era destul de incomodă. Dar În loc să mă ajute, inspectorul declară că Felix Karp fusese mâna dreaptă a lui Froehlich. — Sunt prieteni vechi, domnule Knisch. Am descoperit că ambii au crescut la Kolberg. În primii ani de la Începutul noului secol, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]