2,462 matches
-
acela păros, cu buzunarul la piept în stânga, sub rever, pentru batistă. Într-adevăr, avea în buzunarul de la piept scrisoarea apretată, cum se cuvenea. Mai și zâmbea, nătângul Tolea, cu toți dinții aceia perfecți, mari și albi. ...Pe străzi, pustiu. La podețul de lemn din marginea satului, acolo s-a oprit, de necrezut. Să-și îndrepte pălăria. Luna era aurie și netedă, domnul Dominic alb, ascuțit, misiunea prea aspră pentru puterile lui. Coloanele de torțe subțiri, poate doar niște mari lumânări lunguiețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
atunci ieșea un bărbat cu fața prăjită de soare, uscat, vioi și energic, cu o pălărie veche, într-o haină scurtă de piele, cizme cu turecii moi și înalți. Când auzi clopoțeii și văzu brișca de la Amara, se opri pe podețul dinaintea porții și salută ceremonios și respectuos: ― Să trăiești, coane Grigoriță!... Bine te-ai întors și cu noroc! Iuga răspunse rece, ridicând pălăria. ― Arendașul? șopti Titu cu ochii la omul de pe podeț. Grigore dădu din cap, iar când se mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și văzu brișca de la Amara, se opri pe podețul dinaintea porții și salută ceremonios și respectuos: ― Să trăiești, coane Grigoriță!... Bine te-ai întors și cu noroc! Iuga răspunse rece, ridicând pălăria. ― Arendașul? șopti Titu cu ochii la omul de pe podeț. Grigore dădu din cap, iar când se mai depărtară puțin, murmură: ― Nici mie nu mi-e simpatic, cu toate că nu mi-a făcut nimic. Apoi, cu glasul de mai înainte: ― Uite, acuma sosim la altă răscruce, aproape de capul satului. Dacă mergi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
încremenit, la doi pași de botul automobilului. ― Rupe-i urechile, Rudolf, să se învețe minte, blestematul! strigă domnul cu bărbuță din mașină. Șoferul zgâlțâi zdravăn urechile băiatului, îi mai arse și câteva palme peste cap și apoi îl azvârli pe podeț, lângă portița în dosul căreia Nicu amorțise de frică cu gura căscată și lumânărele sub nas: ― Acolo să stai, hoțule, nu înaintea mașinilor! Pe când automobilul cotea puțin mai jos, în curtea conacului Iuga, răcnetele lui Costică umpleau văzduhul și adunau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Domnului, că amărât ca mine nu mai poate fi om sub soare! răbufni țăranul cu un glas în care era mai multă ură decât durere. Și povesti el, pe îndelete, cum s-ar fi întîmplat lucrurile: că Costică ședea pe podeț, la maică-sa mare, și se juca liniștit cu copilașul lui Vasile Zidaru; că a venit apoi mașina, iar copiii, și de frică, și de dragul petrecerii lor nevinovate, au rămas frumos la locul lor și numai s-au uitat după
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
apucă să izbească în mașină cu atât mai mânios, cu cât nu izbutea să sfărâme destul de iute și de vizibil. Când însă băgă de seamă că a spart rezervorul de benzină, lăsă jos târnăcopul, smulse o mână de fân din podețul de lângă șopron, făcu un șomoiog, se scotoci prin buzunare până găsi un chibrit, aprinse binișor fânul, așteptă nițel să ardă cu flacără și pe urmă îl aruncă sub automobil, pe băltoaca ce se scursese între timp. O flacără albăstruie învălui
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sau ceo mai fi fost, George McCaffrey se certase cu soția lui. Era o seară ploioasă de martie, pe la orele unsprezece. Fuseseră în vizită la mama lui. Acum, George conducea mașina de-a lungul cheiului, tăind drumul pe la canal, pe lângă podețul de fier. Ploua cu găleata. Stropii de ploaie, înciudați, răpăiau ca niște gloanțe pe caroserie. Mânați de vânt în rafale piezișe, asaltau parbrizul, anulând într-o secundă frenetica strădanie a ștergătoarelor. Pe sticlă, picăturile se alcătuiau și se dizolvau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-se pe pietre și încercând să se sprijine de aripa udă, alunecoasă, a automobilului. Ploaia îi răcori fața înfierbântată. Văzu, imediat dedesubt, suprafața întunecată a canalului, spartă de cerculețe tremurătoare, ca niște monede cenușii. Zări, în spate, arcada elipsoidaiă a podețului de fier. Mașina cu roțile aproape de muchea cheiului, se mișca încet sub forța inerției. Probabil că în momentul în care făcuse virajul frânase instinctiv. Scoase un vaiet puternic de furie și disperare. De ce nu se prăbușise mașina în apă, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se opinti încercând să împingă automobilul cu palmele. Simți sticla udă, stropită de noroi, a geamului din spate și își înălță fața năucă, răvășită, ca un câine turbat. Auzi strigăte, ale lui și ale altcuiva. În aceeași clipă privi către podețul de fier și văzu profilându-se o siluetă - o siluetă înaltă, într-o mantie lungă, neagră. „Diavolul, gândi George, în sfârșit s-a ivit diavolul ca să...“ Apoi căzu cu fața în jos pe pietre. Nu mai exista nimic, nici mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
uz. S-ar fi cuvenit să înfățișeze o priveliște frumoasă, așa cum se curba în jurul orașului, cu drumul pietros de la țărm, cheiul pavat cu dale de granit, și cu inelele mari de oțel, în locurile unde pe vremuri acostau bărcile colorate. Podețul elipsoidal, reflectat în oglinda apei, era reprodus pe cărți poștale ilustrate, iar mica cisternă elegantă (aflată încă în uz) a uzinei de gaz din apropiere, cu coroana ei de oțel traforat, era o piesă de epocă, prețuită de arheologii industriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se apropie. Atinse una dintre uși și își retrase pe dată mâna: metalul frigea. Trecu pragul, clipind des, cu genele ude din cauza vaporilor. În fața lui, și dedesubt, i se înfățișară o puzderie de lumini sclipitoare. Stătea pe un fel de podeț sau galerie îngrădită de bare, de la care coborau în dreapta și în stânga șiruri de scări de metal, aproape verticale. O uriașă masă de țevi scânteietoare, unele foarte înguste, altele imense, umplea spațiul de dedesubt. Țevile erau confecționate dintr-un metal argintiu-aurit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
iluminată era întreaga scenă, cât de strălucitoare erau becurile ascunse, probabil, ce reflexe scânteietoare trimiteau tuburile de orgă argintii-aurite, și urzeala ca de pânză de păianjen a scărilor, suspendate acum deasupra capului său. De îndată ce se asigură că nu exista nici un podeț, nici o arcadă deschisă, nici o grotă aburindă cu o fântână de apă clocotită, și nici un alt drum decât cel al scărilor pe care coborâse, făcu cale întoarsă și începu să urce treptele. Dar curând se reîntoarse în fundul cazanului, unde rămase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Când a ajuns la poarta ei, și-a dat seama însă că ardea o căpiță de paie din afara curții. În jur nu se vedea nici o mișcare. „Doamne! Focul poate ajunge la casă!” - i-a trecut prin minte fulgerător! A trecut podețul de la poartă și a început să strige din toate puterile... Nici un răspuns. În cele din urmă, a smuls poarta din țâțâni și a intrat în curte. Dochițăăă! Dochițăăă! Ardeee! Până să iasă Dochița din casă, a găsit un măturoi prin
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
exorbitante financiar, însă refuzând cu obstinație orice investiție în lumea normală. Investiții elementare și esențiale totodată, de felul celor care au făcut întotdeauna și pretutindeni istoria și mândria de blazon a celor bogați: o brutărie, o fântână, un siloz, un podeț, o livadă, un cabinet medical sau un cămin cultural în satul natal; un lanț de școli, grădinițe, biblioteci; construirea unei biserici, refacerea unor opere de patrimoniu, instruirea unor meșteșugari artizani, specializați în meserii uitate; pietruirea sau asfaltarea drumu rilor, niscai
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
un târgușor greblat de nenumărate canale. Din cauza asta i se mai spunea și orașul furculiță. Un fel de schelet de pește cu fiecare osicior, un canal mai subțire sau mai mare. Între case se circula mai mult cu barca fiindcă podețele de trecut de ici colo nu prea erau. Toamna zecile de gutui de pe maluri luminau a galben până seara târziu, mirosul de frumos pus la grinda Cerului cobora cu liniște și balsam pe suflet. Noroc de unchiul Ion Istrati, nenea
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
privească din barul de vară cum se lasă umbra nopții peste pajiștea terenului de polo, făcînd să se prelungească grădina pînă departe În zarea Întunecoasă și cum terenul de minigolf, care era ca o bijuterie, roșu cu căsuțe albe, tuneluri, podețe și coline, se cufunda și el În Întuneric, dar păstrîndu-și totuși culorile, chiar dacă erau mult mai estompate. Înaintea privirilor lui, verdele, albul și roșul luau negrul cu asalt. În seara aceea, Juan Lucas tocmai adăugase o nouă dimensiune plăcerii sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pe lângă care realitatea unei femei oarecare, repede înghițită de mulțime, nu mai conta prea mult. O singură dată am avut sentimentul iluzoriu că stabilesc, în fine, un cap de pod cu ținutul înde părtat: era primăvară și stă team pe podețul cu balus tradă de beton imitând trunchiuri împletite de copaci din Cișmigiu, privind bărcile care treceau pe dedesubt. Mirosul m-a luat prin surprindere și a făcut iarăși ca totul să explodeze. Înainte să mă-ntorc și să surprind un
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
și capabil să suporte doar povara unei căruțe amărâte, a dispărut. În locul lui a apărut un altul, de beton, în stare să reziste chiar și unui șir întreg de mașini de mare tonaj. Cu ochii amintirii, însă, eu văd tot podețul prăpădit de odinioară, pe care, vara, noi copiii satului, îl foloseam și ca trambulină, atunci când, cât era ziua de mare, nu ne mai puteam despărți de gârla noastră. Câteodată, când soarele ardea cu putere iar vitele pășteau în voie, între
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
și lemnul de berbece, și fiind legată adeseori pe dinăuntru prin bârne de aproape 40 de picioare, nu poate nici să se rupă, nici să se despice.» Aceste întărituri sunt îndeobște înconjurate și de un șanț, peste care duce un podeț ce se poate ridica. Întăriturile construite după sistema romană, constau din lagăre întărite, pătrate sau dreptunghiulare, construite din pietre cioplite, cu patru sau mai multe porți, cu șanțuri, valuri și propugnaculum roman. La atacul precum și la apărarea cetăților, Dacii întrebuințau
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
păstreze în minte imaginea. Era ca și cum s-ar fi aflat în interiorul uneia dintre acele clădiri înalte și înguste, un interior vag luminat de reflexele razelor de soare ce pătrundeau prin ușile deschise. Nu existau ferestre, iar în loc de pardoseală erau niște podețe, pe care ședeau câteva din ființele acelea cu aspect de pasăre. Pereții aveau numeroase uși, care indicau prezența unor dulapuri și magazii. Aceasta viziune îl bucură și, în același timp, îl neliniști. Presupunând că ar fi stabilit un contact cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
din nou pe cărare. Dar dintr-o dată Lorenza se oprise, văzuse venind niște oameni pe care Belbo nu-i cunoștea, prieteni de-ai lui Agliè, zicea ea, și nu voia să fie văzută. Situație umilitoare, ea stând sprijinită de un podeț suspendat deasupra unui povârniș cu măslini, cu fața acoperită de un ziar, ca și cum ar fi murit de curiozitate să știe ce se petrecea În lume, iar el la zece pași depărtare, fumând ca și cum ar fi trecut pe acolo Întâmplător. Invitații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
prea devreme, și spuse că tocmai făcuse niște ceai. Marie luă cuvintele lui drept o invitație și, curioasă să știe mai multe despre el, Îl urmă. Parcurseră tăcuți cam o sută de metri și erau gata să pună piciorul pe podețul care ducea la far cînd Marie rupse brusc tăcerea: - Crezi cu adevărat În semne? - SÎnt irlandez, asta Înseamnă că legendele mi-au legănat copilăria. Îi adresă o privire ambiguă. El pricepu că nu trebuia s-o ia pe ocolite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lumea de dincolo și În mesajele pe care ea ni le poate adresa, adesea pe căi piezișe. - Și care e, după dumneata, mesajul unui menhir din care picură sînge? El cătă o clipă spre valurile care pătrundeau cu putere sub podeț. - Face În mod evident trimitere la jefuitorii de corăbii. La memoria colectivă a insulei. CÎt despre pasărea săpată În piatră, poate că se referă la Ryannon, zeița celtă ale cărei păsări aveau puterea să Învie morții și să trimită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe mine. Despre cum am coborât din tren, cu capul zvâcnindu-mi, văzând în fața mea doar o ceață. — Cam așa ceva, spun într-un final. Nu m-am uitat pe unde merg. Ne uităm la două lebede care plutesc regește pe sub podeț. Apoi mă uit la ceas. E deja zece și cinci. Ar cam trebui să mergem, zic tresărind. Ne așteaptă mama ta. — Nu-i nici o grabă, strigă Nathaniel când mă vede iuțind pasul spre capătul podului. Avem toată ziua la dispoziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ușoară ; aproape euforică. Strada e scăldată de lumina blândă a serii și ultimele raze de soare îmi încălzesc umerii. Îți stă foarte bine cu părul așa, apropo, zice el. — A, mersi. Îi zâmbesc nonșalantă. Nu e mare lucru. Fâl. Trecem podețul și ne oprim să privim râul. Potârnichile albe se scufundă în căutarea hranei, iar soarele presară apa cu pete de chihlimbar. Un cuplu de turiști se fotografiază unul pe altul și mă cuprinde un sentiment de mândrie. Eu nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]