814 matches
-
spital. Atunci, râdea, Băteau aripi de veselie ; Parfum, polen și histerie, - Atunci, în parc, și ea venea. Acum, cad foi de sînge-n parcul gol. Pe albe statui feminine ; Pe alb model de forme fine, Acum, se-nșiră scene de viol... Poemă în oglindă În salonul plin de vise, În oglinda larg-ovală încadrată în argint, Bate toamna, Și grădina cangrenată, În oglinda larg-ovală încadrată în argint. În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase, Pe când cade violetul, Tu citești nazalizând O poemă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Poemă în oglindă În salonul plin de vise, În oglinda larg-ovală încadrată în argint, Bate toamna, Și grădina cangrenată, În oglinda larg-ovală încadrată în argint. În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase, Pe când cade violetul, Tu citești nazalizând O poemă decadentă, cadaveric parfumată, Monotonă. Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare... Dar pierdută, cu ochi bolnavi, Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat. Și privirea-ți cade vagă peste apa larg-ovală, Pe grădina cangrenată, Peste toamna din oglindă - Adormind... Eu prevăd
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
vise, În oglinda larg-ovală încadrată în argint, Bate toamna, Și grădina cangrenată, În oglinda larg-ovală încadrată în argint. În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase, Pe când cade violetul, Tu citești nazalizând O poemă decadentă, cadaveric parfumată, Monotonă. Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare... Dar pierdută, cu ochi bolnavi, Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat. Și privirea-ți cade vagă peste apa larg-ovală, Pe grădina cangrenată, Peste toamna din oglindă - Adormind... Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare... Însă pal
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
decadentă, cadaveric parfumată, Monotonă. Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare... Dar pierdută, cu ochi bolnavi, Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat. Și privirea-ți cade vagă peste apa larg-ovală, Pe grădina cangrenată, Peste toamna din oglindă - Adormind... Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare... Însă pal mă duc acuma în grădina devastată Și pe masa părăsită - albă marmoră sculptată - În veșmintele-mi funebre, Mă întind ca și un mort, Peste mine punând roze, flori pălite,-ntîrziate, Ca și noi... Zi
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Poetul a plecat. Și dacă tu mai cauți, Pășind prin tăinuitul izvor; Pe mine nu mă vezi- Poetul a plecat; Să dorm... Să dorm, din ce în ce murind- Deși oriunde e o reânviere... * Dialog de iarnă Fereastra e-o poemă de plumb și de scântei... Orașul doarme troienit. Mult mai târziu de miezul nopții sunt orele trecute... În haosul vieții nici noi nu ne-am găsit... O, vino, cel puțin, acum, prin forțele necunoscute: -Să viu ? -Oh ! mi-i frică
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
viu ? -Oh ! mi-i frică... -Vezi ! -Hai ! -Am venit; -Unde ? -Lângă tine; -Plâng... -Plâng... -Taci... -Hai... -Hai : -În infinit... -În infinit: -Cântă... -Vis: -Da... -Nu. -Nu... -Minus: -Minus... -Plus: -Plus... -Armonie. -Armonie... -Când ? -Când... -Poate: -Poate... -Of ! Fereastra e-o poemă de plumb, și de scântei... O zi de promoroacă în cameră pătrunde... Sirenele de muncă vibrează, plângător; Orașul e-un ghețar de fum, de clopoței, Și de fior... -Unde... Unde ?! * Nocturnă Fug rătăcind în noaptea cetății, În turn miezul nopții
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
altar Sta fără noimă catedrala Azi, într-un secol rafinat- Doar de mai vin să delireze Amanți cu suflet ruinat. ... Și delirând, când corul curge Se face gândul mai amar- Ei vor o noapte de orgie Pe canapeaua din altar... * Poemă finală Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu știe nimeni Ascuns în pivnița adâncă fără a spune un cuvânt Singur să fumez acolo neștiut de nimeni Altfel, e greu pe pământ... Pe stradă urle viața, și moartea Și plângă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu știe nimeni Ascuns în pivnița adâncă fără a spune un cuvânt Singur să fumez acolo neștiut de nimeni Altfel, e greu pe pământ... Pe stradă urle viața, și moartea Și plângă poeții poema lor vană... Știu... Dar foamea grozavă nu-i glumă, nu-i vis- Plumb, și furtună, pustiu, Finis... Istoria contemporană... E timpul... toți nervii te vor... O, vino odată măreț viitor. Eu trebuie să plec, să uit ceea ce nu știe nimeni
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
ajuns la timp, ocup și un loc. Dar gândul apasă cu greul său bloc... E numai vedere... nu mai pot să vorbesc... Romanță Parfumul rozelor ude, Tomnatic suspin, În zori, în tăcutele trude, Te cheamă pe tine, puțin. O tristă poemă de foi Îmi spune-o poveste de noi... - Adio, pustiu, și fior. Va fi poate-odată, amor. SFÎRȘIT George Bacovia " Ștanțe burgheze (1946) " * SIC TRANSIT Acolo, unde nu-i nimeni, Nici umbre Unde se duc Mulțime de ani, Și zgomotul zilei
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Cu sclipiri de fier Claxon, armonic, a sunat. Foburgul Cu bachice dorinți, Și cugetări De opere văzute, Orașul seara... Din statica uitării, - Destul frumos, Destul departe. * MERIDIAN Sezonul verii s-a finit De serenadele albastre... De reverii ascunse-n astre... - Poema care s-a sfârșit. Sezonul iernii s-a ivit De cum ninsoarea-n geamuri bate... De depărtările-nghețate... - Poema care a venit. * NIHIL NOVI Aceste cuvinte Ți le trimit De lângă lampa arzîndă, Acuși mă culc, Dar fără-a adormi Voi asculta
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
seara... Din statica uitării, - Destul frumos, Destul departe. * MERIDIAN Sezonul verii s-a finit De serenadele albastre... De reverii ascunse-n astre... - Poema care s-a sfârșit. Sezonul iernii s-a ivit De cum ninsoarea-n geamuri bate... De depărtările-nghețate... - Poema care a venit. * NIHIL NOVI Aceste cuvinte Ți le trimit De lângă lampa arzîndă, Acuși mă culc, Dar fără-a adormi Voi asculta Derizorii ecouri. - De-ar veni aurora... Mă gândesc. Pentru niște bani. Voi bea pentru unii, Ne-nțeles pentru
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
pe frunte și mă cufund în vis! Și sânt acum în clasă... Explică la "Algebră"... Pe marea tablă neagră, văd semne chinezești... Și tâmpla îmi zvâcnește de parc-aș avea febră! Mi-ndrept atunci privirea afară, pe ferești..." 1 începutul poemei latine "Ars poetica" a lui Horațiu. Tocmai începusem strofa următoare, când aud glasul tăios al profesorului lângă mine: ― Dar ce, dumneata obișnuiești să iei notițe la Psihologie în versuri? Am tresărit, m-am ridicat brusc în picioare și am închis
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
ceda sau a se retrage. Acum, însă, sunetul de koto le trezea, pe neașteptate, gânduri ciudate în minte. Casa mea strămoșească, Vei aștepta tu, oare, Un om care nu știe Dacă această noapte-i Va fi cea din urmă? Era poema morții pe care Kikuchi Taketoki, loialul general al Împăratului Godaigo, i-o trimisese soției sale, când fusese înconjurat de o armată rebelă. În timp ce oamenii meditau la propria lor situație, unii recitau ei înșiși poezia, fără să-și dea seama. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
este și cea, de asemenea străveche, a identității oamenilor în fața destinului, tulburătoare pentru orice sensibilitate: dar oare pe unde în care ținuturi s-au dus / zilele mele și clipele mele trecute / să fie trăite / din nou prima oară sau această poemă a vieții, fragment din VIAȚĂ, poate fi continuată de toți ceilalți: voi puteți completa / cu viața voastră / această poemă. Și, totuși, în ciuda repetabilității, în numele oricui își asumă cu sinceritate micimea destinului, poetul recunoaște: eu nu știu nimic despre viață, deși
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
în care ținuturi s-au dus / zilele mele și clipele mele trecute / să fie trăite / din nou prima oară sau această poemă a vieții, fragment din VIAȚĂ, poate fi continuată de toți ceilalți: voi puteți completa / cu viața voastră / această poemă. Și, totuși, în ciuda repetabilității, în numele oricui își asumă cu sinceritate micimea destinului, poetul recunoaște: eu nu știu nimic despre viață, deși am înghețat am foșnit mam topit / am scrâșnit, iar absența virgulelor aici ar putea fi citită și ca o
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
jarului din lemn de trandafir negru și de trandafir roșu pe care, când jarul era mai încins, arunca, așa într-o doară, câteva rămurele de trandafir galben și de lemn de mesteacăn.” „Și dacă întreaga și voluminoasa carte este o poemă înaripată cu talentul și îndrăzneala imaginației, mai redăm un fragment grăitor pentru sumara înțelegere a cititorului, fragment legat de o minune: redobândirea vederii Bătrânului Anticar, pe numele lui adevărat Heracles Monastirio Cancellaria, personaj central în rândul eroilor din roman, permanent
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
împotriva căreia mult unelteam noi pe la café-barul acela cu scrumiere inscripționate vestic, în vreme ce degustam vodcă și sorbeam tutun. Încă o dată, și tot cu mâna pe inimă, recunosc acum, după atâția ani de la destabilizatoarea Proclamație, că versul cu podul, din cunoscuta poemă eminesciană, a fost să fie aproape și de alte asemenea isprăvi care îmi par azi ținând de regimul ficționalului, mai degrabă decât de acela al non-ficționalului. Al imaginarului creator și nu al întâmplării bine înșurubate în realitatea istorică. Așa a
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
e sensibil la tot ce ține de scenă. — Așa că profesorul l-a așezat în ultima bancă, de milă, iar când, într-o zi, l-a suit pe estradă, vai, toată clasa a râs în hohote, deși avea de recitat o poemă tristă. Dar băiatul avea vână. A repetat cu pietre-n gură, cu îndârjire, în fața oglinzii de acasă și s-a corectat în toate privințele. Multe minuni se petrec și-n teatru, dar mai ales în medicină, dacă e voință. S-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ce transcende diferențele considerate oțioase (genuri, specii, rigori literare)” (ed. cit., p. 270). Acest sincretism sau sintetism poetic (ilustrat plenar de wagnerism) reprezintă, în fapt, o utopie, o fantasmă aspirînd să reintegreze ceea ce fusese artificial separat de modernitatea raționalist-pozitivistă. Ideea Poemei care îl obsedase pe Macedonski se regăsește și în romane-poem precum macedonskianul Thalassa și Marafka le futuriste al lui Marinetti. Pe de altă parte, „Aluziile explicite la momentul fin de siécle, senzația că lumea se află la limita unei epoci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
progresului industrial cade ca o piatră tombală peste pasivitatea „poetică” a unui Orient tradiționalist și efeminat, idealizat sentimental și exotic de Pierre Loti: „Și se mai aud glasuri sentimentale, poate vreun cititor întîrziat al lui Pierre Loti, care să plîngă poema ce se îngroapă sub zidurile surpate — iată perindîndu-se toată vechea tabulhana romantică, haremurile și femeile voalate, minaretele și cireșii cu umbre lungi pe solul ars. Nu profetizăm nimic, asta se va întîmpla orișicum (...) Prin cenușa bombardării se vor mătura și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un îndemn persuasiv la atitudini „scandaloase”... Există și alte asemenea anticipări ale frondei dadaiste: „Sînt plictisit sînt arătura de toamnă la țară/ Și literatura e viermele ce roade drumul subteran/ Prin care o să curgă apa ca să dea roade la vară” („Poemă mondenă“). Și, tot aici, șarjarea ironică a literaturii și convențiilor provincial-patriarhale, inclusiv a stereotipului sămănătorist („provincie sănătoasă/metropolă coruptă, loc al pierzaniei”): „Fotografie prăfuită pe pian și găsită pe urmă vie/ În provincie unde dădeau educație părinții/ Pentru păstrarea credinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al lui Richard Huelsenbeck din 1920, că a tradus pe loc, special pentru a le citi, poeziile „Înserează“ și „Nocturnă“. Despre traducerea aproape literală în limba franceză și publicarea lor în revista Cabaret Voltaire, Zürich, 1916, p. 16 a manuscrisului poemei „Înserează“ (Il fait soir), v. și dosarul realizat de Nicolae Țone în Aldebaran, nr. 1-4, 2001, pp. 91-115, cu privire la editarea primelor poeme ale lui Tristan Tzara. O variantă modificată a fost publicată în volumul De Nos Oiseaux, Ed. Kra, Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
chiar Ion Vinea (Iovanache), care semna și Iova. Dar atenție: nu B. Iova ci I. Iova! Dimpotrivă, pentru Șerban Cioculescu și Alexandru Rosetti (prieteni apropiați ai celor doi autori), ca și pentru Dinu Pillat, Emil Manu și Simion Mioc, autorul poemei este indubitabil Ion Barbu, iar dovezile documentare aduse în sprijinul acestei afirmații sînt fără drept de apel. Textul a fost compus de Barbu într-o cîrciumă, dar - pentru a nu intra în conflict cu rigorile profesiunii sale universitare - l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noutatea poetică”, criticul - afirmă Boz - trebuie să-și pună între paranteze orgoliul „intelectualist” al autorității: „în căutarea unor noui continente poetice, trebuie lăsat acasă tot orgoliul de intelectualitate, pentru a surprinde cît mai mult din timbrul nou al sunetului din poemă”. Respingînd atitudinea magisterială, autorul se declară nu un judecător, ci un însoțitor empatic al celor ce vin; semnificativă (în sensul ceva mai sus menționat) este evitarea „concluziilor” mortificante, lăsată la latitudinea poeților, nu a criticilor; în lumina „luptei tinerești”, avangardele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardele și modernismul de varii nuanțe - inclusiv cel „tradiționalist” - se întîlnesc într-o diversitate stimulativă: „ultima generație de poeți se ridică acum impetuoasă și zgomotul luptei tinerești e vibrant și metalic. Nu noi, ci ei vor trage concluziile la etapa poemei românești înfățișată în acest volum”. În Istoria..., G. Călinescu va combate această poziție (pe care, hazardat, o atribuie evreilor în genere): „A admite că sînt suficiente entuziasmul, reverența, venerația, înseamnă a cădea în anarhie și a nega putința stabilirii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]