108,566 matches
-
ambianței sale neînsuflețite, într-o plină de elan interpenetrare a ființei și a neființei care-i ia, cu mare tandrețe, mulajul, una umplîndu-se de virtuțile celeilalte într-o rumoare a corespondențelor ce sugerează o organicitate a "suprafirescului" care alcătuiește pîinea poeziei: Clipa în care m-am născut/ fotoliul sălbatic care mi-a legănat întîia respirație/ așa cum tigroaica își leagănă puiul ținîndu-l în balans pe gît/ chiar în timpul saltului peste prăpăstii/ clipă ce-mi mai stăruie în carne/ tăietură bruscă în pupilă
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
stricți ai d-sale), Constantin Abăluță cultivă o poetică a minimalului, a banalității, a monotoniei asumate ca factori ai unui real ce are aerul a se comunica doar pe sine, ori, cum ar spune Valéry, definind un anume tip de poezie, "un compromis între a transmite un fapt și a produce o emoție - sau o anume proporție a celor două funcțiuni". Deși își declară, de la o vreme, lipsa de apetență pentru modul suprarealist, care l-a ispitit totuși în accentuată măsură
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
Roxana Racaru La aproape patru ani de la apariția manifestelor himeriste, editura Vinea ne propune o antologie a poeziilor și scrierilor programatice ale lui Vasile Baghiu, promotorul acestei mișcări. Fără să fie deja un bilanț al curentului în sine, sau o încercare de a vedea în ce măsură himerismul, "prima direcție poetică limpede și coerentă de la momentul oniric pînă azi", mai
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
de față oferă toate datele pentru o viitoare astfel de analiză. Vasile Baghiu, pornește ofensiva împotriva trendului dominant nouăzecist dintr-o poziție voit marginală (deși, după cum remarcă și Nicolae Țone în prefață, se poate vorbi de un "triunghi al marii poezii a morții în cadrul Generației Nouăzeci, < > de Cristian Popescu, Ioan Es. Pop și Vasile Baghiu"). Maniera alternativă presupune în primul rînd o "artă poetică structurantă care însoțește ca glossă critică trupul < > al poemului" (Nicolae Coande, în postfața volumului). Constituit din perspectiva
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
ea...", "mă-nvîrt pe malurile mîloase ale Mareotisului,/ Uimit de anemonele strălucitoare,/ Uimit de tavanul care-mi oprește urcușul spre cer,/ în sporovăiala surorilor celeste/ Care coboară în stoluri albe spre farmacie, pentru aprovizionare". în numele "pozitivismului liric" ("se cuvine să redăm poeziei misterul prin filiera scientistă"), termeni strict medicali sau din fizică invadează spațiul poeziei. Folosirea lor nu îi dăunează, ba dimpotrivă, resuscită, într-o blîndă ironie, temele tocite: "sufletul meu pierde teren, în fața ta pe zi ce trece,/ Sufletul meu ruginește
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
tavanul care-mi oprește urcușul spre cer,/ în sporovăiala surorilor celeste/ Care coboară în stoluri albe spre farmacie, pentru aprovizionare". în numele "pozitivismului liric" ("se cuvine să redăm poeziei misterul prin filiera scientistă"), termeni strict medicali sau din fizică invadează spațiul poeziei. Folosirea lor nu îi dăunează, ba dimpotrivă, resuscită, într-o blîndă ironie, temele tocite: "sufletul meu pierde teren, în fața ta pe zi ce trece,/ Sufletul meu ruginește, se pierde-n aer deflogisticat,/ Nevăzut și sofisticat", "legați pentru vecie între noi
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
și captivă,/ în pragul libertății tropăind ca un popor suferind,/ Oprimat și de cer uitat,/ Așa treceam prin timp, zîmbind, ținîndu-ne de mînă, aerieni ca în Chagall,/ Spre-al morții bal triumfal". în ciuda programului și a tonului general grav al poeziei sale, Vasile Baghiu știe să găsească loc pentru ludic și ironie, nu atît în rimele interne sau interludiile ritmate din poeziile discursive, destul de puțin inspirate, cît în secvențe de tipul: "a-nverzit peste tot. Risipiri, nădejdi,/ conștiința retrasă într-un
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
de mînă, aerieni ca în Chagall,/ Spre-al morții bal triumfal". în ciuda programului și a tonului general grav al poeziei sale, Vasile Baghiu știe să găsească loc pentru ludic și ironie, nu atît în rimele interne sau interludiile ritmate din poeziile discursive, destul de puțin inspirate, cît în secvențe de tipul: "a-nverzit peste tot. Risipiri, nădejdi,/ conștiința retrasă într-un colț umed,/ o nebunie și-o învălmășeală/ și-o grohăială de porci prin mărgăritare,/ și pe deasupra o mulțime de ferestre deschise
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
retrasă într-un colț umed,/ o nebunie și-o învălmășeală/ și-o grohăială de porci prin mărgăritare,/ și pe deasupra o mulțime de ferestre deschise/ în această primăvară buimacă, da." Jocurile de cuvinte (fie ele și termeni foarte specializați, în cîteva poezii), ironia, telescopările, livrescul, pretențiile la auctorialitate ale personajului, toate caracteristici însușite de postmodernism, sînt grefate pe un spațiu al bolii și al morții în care iluzia și utopia pot exista, de exemplu în "farmecul special al tuberculoșilor cu ochelari,/ Sensibili
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
Ștefan Augustin Doinaș Nu credeam să-nvăț a muri vreodată, primul vers din poezia "Odă (în metru antic)" de M. Eminescu, este un element prozodic cu totul aparte. Singularitatea lui se impune, de îndată ce ochiul criticului - care, îmi place să cred, este cititorul ideal - se oprește, cu amănunțită atenție, asupra țesutului său verbal. După opinia
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
-nvăț), un infinit scurt (a muri) și un adverb de timp (vreodată). Nici o figură de stil, nici o imagine, nici o eufonie. O asemenea textură verbală poate fi numită - fără riscul de a greși prea mult - ca aparținând mai degrabă prozei decât poeziei. Chiar dacă ținem cont de faptul că, încă din titlu, suntem avertizați - în paranteză - că este vorba de un "metru antic", fapt care trebuie să ne atragă atenția că lirismul Antichității nu excela în figuri de stil, precum modalitățile lirice istorice
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
fără a ruina valoarea estetică a versului. Termenul care mi se impune, în acest caz, este cel de inefabil. Acest vers eminescian constituie un strălucit exemplu de inefabil poetic. Problema merită o examinare atentă. În general, inefabilul este echivalat, în poezie, cu inexprimabilul, și tinde să denunțe incapacitatea limbajului de a comunica o experiență limită: extazul mistic, de pildă. Experiența cea mai intimă a misticului, care constă în contactul strict personal cu divinitatea, nu găsește cuvinte pe măsura particularității sale, se
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
În cazul versului eminescian, textul poetic nu are alt adevăr dincolo de propria-i textură. În momentul în care criticul sau cititorul încearcă să "traducă" cuvintele Nu credeam să-nvăț a muri vreodată prin sintagma "iubirea este o ucenicie a morții", poezia textului a fost deja alterată în beneficiul rezumatului ei de idei: lirismului genuin i s-a substituit o propoziție absolut prozaică. În lipsa oricărei eufonii, dimensiunea lirică a versului e asigurată totuși de ritm: acesta suplinește sunetele, corpul sonor al expresiei
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
aparte - care în felul acesta smulge cuvintele din solul lor conceptual-filosofic, pentru a le planta într-un teren extrem de fertil liric, acela al subiectivității superlative. Un atare caracter "filosofic" ar fi recomandat acest vers mai curând pentru a încheia o poezie, decât pentru a o deschide: este un vers prim cu caracter de vers ultim. Acest fapt trebuie pus pe seama originalității poetului nostru. Poate că analiza numeroaselor ciorne, schițe, variante - puse în valoare de ediția Perpessicius - ar contribui la explicitarea lui
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
prezentului articol. Mă voi mulțumi să spun că acest vers prim trebuie încadrat, tipologic, între versurile-sentință atât de frecvente în producția eminesciană. Încă un lucru trebuie subliniat: acest vers cu caracter aforistic poate fi citit, de către un iubitor modern de poezie, ca un "poem într-un vers", modalitate tipic clasică de lirism, în care - de pildă - a excelat, la noi, un poet ca Ion Pillat. 3. Versul cel mai obscur G. Călinescu a relevat, în analiza detaliată a poeziilor eminesciene, că
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
modern de poezie, ca un "poem într-un vers", modalitate tipic clasică de lirism, în care - de pildă - a excelat, la noi, un poet ca Ion Pillat. 3. Versul cel mai obscur G. Călinescu a relevat, în analiza detaliată a poeziilor eminesciene, că implicațiile "filosofice" ale lirismului său țin de straturile de adâncime ale textului. Vreau să spun că, sub expresia sentimentală - banalizată sau nu - a unei "romanțe", se cască profunzimi surprinzătoare pe care numai o adevărată "arheologie" a textului este
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
ar fi o explicație dintre cele mai triviale, căci voluptatea carnală, extazul simțurilor care anulează, pentru o scurtă durată, conștiința individuală a persoanei și a personalității, este departe de a fi baza identificării iubirii și morții.) Dacă citim până la capăt poezia, vom vedea că ceea ce, în primul vers, se arată a fi o "ucenicie a morții", adică iubirea, nu este decât o ucenicie a suferinței erotice; ceea ce - conform finalului - indică o falsă moarte: moartea adevărată, moartea invocată și dorită, este tocmai
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
Odă (în metru antic)" este un poem care debutează prin versul pe care l-am analizat mai sus: exemplu tipic de punere în lumină a fațetei intelectuale, noționale, a cuvintelor. Cu alte cuvinte, este un vers care îngăduie iubitorului de poezie să susțină că poetul "a văzut idei". Eufonia - cu totul absentă din acest vers - este suplinită de accentele descărnate ale ritmului de factură clasică, extrem de adecvat unui lirism de idei. Cât despre capacitatea imaginală a cuvintelor, aceasta apare abia după ce
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
după cel de-al doilea război mondial în ciuda caracterului său ermetic. Cufundarea în tainele limbii s-a adresat unei generații marcate de spaima unui trecut încă viu și care căuta un punct de reper în atemporalitatea aparentă a limbii, a poeziei. Ernst Jünger se înscrie cu Laudă vocalelor în modernitatea clasică a anilor '20. Opera sa reflectă experiența războiului, descrierea tehnicii și a noilor medii, afinitatea pentru suprarealism, experimentele cu droguri, receptarea decadentismului francez și a literaturii de fin-de-sičcle, surprinde aspectul
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
a colectivității pe care o va dezvolta într-o manieră distinctă în eseul Muncitorul. Laudă vocalelor se află din acest punct de vedere în strânsă legătură cu curentele antifizionomice din literatura și arta vorbirii secolului 20, așa cum se regăsesc în poezia fonetică a dadaiștilor, teatrul "măștilor acustice" al lui Canetti sau teatrul epic la Brecht. Literatură pentru rostit și ascultat Unul dintre fenomenele surprinzătoare ale culturii literare din ultimele decenii în țările de vest, industrializate, este revenirea unei literaturi pentru rostit
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
a creației poetice. Alături de acest mod de abordare își găsesc aprecierea și vechile forme de lectură cu voce tare. În Germania citirea de creații poetice în grup a fost considerată încă de pe vremea lui Goethe un act de supremație a poeziei. În acest caz, spre deosebire de radio sau de cărțile sonorizate, este vorba de o trăire în grup cvasi-teatrală la care participă și ochii, ba chiar întregul corp. Prin citirea cu voce tare a textelor, scriitorii le-au supus pe acestea unei
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
mijloc mai de încredere de a testa limba scrisă în privința ritmului, sunetului și a tensiunii interioare decât lectura cu voce tare. Autori ca Goethe sau H. von Kleist și-au compus și transformat textele recitându-le. În opinia lui Goethe, poezia nu poate fi percepută vizual, nu este creată pentru ochi. El însuși era un remarcabil declamator și orator și considera actul recitativ piatra de încercare pentru efectul sonor al textelor. Plăcerea estetică deosebită pe care o au ascultătorii la lecturile
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
Gheorghe Grigurcu Evident, poezia lui Miron Kiropol e una a insistentelor raportări la lumea fizică, tensionată de reflectarea subiectului în oglinda oarbă a lucrurilor, care-i redă candoarea specifică, adică una lirică: "Mă aplec peste orbirea obiectelor/ Și visez zăpada" (Poem șvariantăț). Drept consecință
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
Eu sînt/ structuri variate adunate/ într-o singură ființă" sau: "Eu sînt, în dezordinea mea/ aparentă organizat după/ legile imaginației. Formele/ mele de amalgamare sînt/ uniunea dintre o femeie și/ o pasăre". Probă a fecundității suprarealismului! Nu încape discuție. Muza poeziei lui Miron Kiropol rămîne carnea, materialitatea făpturii proprii care-i îngăduie aventura metaforei, periplul prin materialitatea fictivă, care-i acordă spiritului putința de-a se afirma în act creator. "Carnea, scria Antonin Artaud, a fost întotdeauna mai presus de spirit
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
atunci cînd am deschis acest nou volum de versuri și am citit dedicația austeră, scrisă de mîna tremurătoare a poetului, pentru mine, cu aproape 60 de ani mai tînără, m-am temut că n-o să pot scrie neutru despre aceste poezii. Este vorba despre un volum bilingv, apărut la Editura Fundației Culturale Române în 2001. Traducerea poemelor aparține Micaelei Slăvescu, există de asemenea o variantă franceză a prefeței semnate de Gabriel Dimisianu și a fragmentelor critice de la sfîrșit. Fragmentele critice, mai
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]