500 matches
-
accesorii, spuse Maria și dispăru În celălalt capăt al magazinului. Grozav! ― Alisia, ce surpriză, spuse Larisa. Nici măcar nu se chinuise să mimeze entuziasmul. ― Bună! M-am uitat șocată la chipul ei palid și Încercănat, la buzele ei aproape albe, la pomeții osoși și ochii Întunecați, ușor ieșiți din orbite. Arăta chiar mai rău decât ultima dată când o văzusem deși, dacă s-ar mai fi Îngrășat vreo cincisprezece kilograme, ar fi fost chiar frumoasă. ― Ai găsit ceva drăguț? mă Întrebă ea
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
lui roșie, sălbatică și nețesălată îi ascundea cea mai mare parte a feței, iar părul îi crescuse foarte mult. Dar schimbarea cea mai surprinzătoare era că slăbise foarte tare. Nasul lui lung te înțepa acum arogant. Îi scotea în evidență pomeții. Iar ochii parcă i se măriseră. Îi apăruseră niște scobituri pe la tâmple. Arăta cadaveric. Purta aceleași haine în care-l văzusem și cu cinci ani în urmă. Erau urâte și murdare, jerpelite la culme și atârnau largi pe el de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
limpezit fața, puțin s-a luminat continuând discuția cu Magnolia. -Fata mea, te rog ceva ... Magnolia, privind înspre bunic, așteptând rugămintea acestuia, a observat cum ochii-i ca două sfere despicate eliberau unul după altul, cristale care se rostogoleau peste pomeții arși de soare, pe la colțurile gurii, pe bărbie apoi se împrăștiau de pe picioarele goale noduroase pline de colb, peste pământul învelit în puzderia de cânepă. Bunicul ei căra în vreme crunta boală bărbătească din cauza căreia suferea atât de mult. -Ihîi
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ramuri de mesteacăn care ținea loc de poartă legată de gard cu o funie din coajă de agud. În timp ce crăiasa bătea de zor în poartă, în spatele colibei, craiul țesăla o iapă. În ciuda anilor, auzea destul de bine și vedea la fel de bine. Pomeții erau împodobiți cu încrețituri ale pielii, iar urechile erau bine căptușite cu păr alb și lung. A lăsat treaba și s-a îndreptat spre locul din care se auzea zgomot. Mare i-a fost uimirea, când a văzut că o
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
în lung și-n lat pe bicicletă. Nașa mea a intrat ațintindu-mă cu o privire concentrată, care se dorea neutră. Trebuia să mă fi bucurat de surpriză? Lumina slabă din tavanul holișorului îi îngroșa umbrele de sub arcade și de sub pomeții obrajilor. Bănuiești de ce am venit, nu? m-a întrebat ea, gravă, continuând să mă fixeze drept în ochi cu privirea ei pătrunzătoare în timp ce pășea în holișor. Dar timpul curgea prea repede și nu puteam să fac vreo legătură între vizitele
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
strâns doar marginea sicriului, apoi și-a întors încet capul, uitându-se la tatăl lui, stăruind cu privirea pe chipul lui, și atunci am privit și eu, împreună cu el, chipul bunicului, linia gurii, resturile de barbă care se întrezăreau, pe sub pomeți, pe pielea lăsată a feței, de parcă s-ar fi bărbierit cu neglijență, și știam că acuși tata își va ridica privirea și se va uita din nou la noi, la mine și la mama, și mai știam că de data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mai întâi de neliniște, apoi de o furie neputincioasă. — Așa sângele lui Germanicus va fi îndoit cu cel al dușmanilor lui! Antonia clătină din cap. Chipul ei era acum minunat de liniștit, cu pielea fină, deschisă la culoare, întinsă pe pomeți, cu sprâncenele arcuite pe fruntea netedă. Părea că nu a suferit niciodată. Două verigi elegante, din aur și perle, îi acopereau ridurile fine ale gâtului. — Știu că ți-e greu, spuse, dar te rog, nu le căuta pe surorile tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
clară, zonele demarcate ale viitoarei generații de răni. Am întors paginile chestionarelor lui. Fotografiile lui Jayne Mansfield și John Kennedy, Camus și James Dean, fuseseră desenate în culori pastel: linii de creion le încercuiau gâturile și zonele pubiene, sânii și pomeții păreau umbriți, iar alte linii secționau gurile și abdomenele. Jayne Mansfield cobora din mașină într-un instantaneu publicitar făcut în studio, cu piciorul stâng pe pământ, cu coapsa dreaptă ridicată pentru a scoate la iveală cât mai mult din suprafața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pierd, șopti el cu voce gîtuită. - Atunci ajută-mă, Loïc. Ajută-mă să Înțeleg ce se petrece pe insula asta de cînd m-am Întors. El Își ridică ochii, Îi văzu arcada rănită și vînătaia care creștea, lungindu-se spre pomeți. Și plecă din nou capul. - N-am vrut, mormăi el cu o voce atît de slabă Încît aproape că nu-l auzi. În zadar Încercă să-l Îndemne să vorbească, nu obținu nimic mai mult decît un simplu: Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Ziua stă pe piatra rece a fântânii, noaptea bântuie prin întreaga rezervație. E o arătare într-adevăr înspăimântătoare, îngrozitor de slab, cu pielea translucidă, cu ochii foarte mari și gelatinoși, privirea sclipitoare, fața poroasă ca o coajă de ou, complet fără pomeți. El se prezintă ca spiritul neliniștit al unui tânăr ce-și caută la nesfârșit prietenul, căruia i-a înșelat cândva așteptările. Povestea lui mi-a relatat-o într-o noapte caldă cu lună plină, când ne plimbam împreună pe ulițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
carnetul de telefoane și fotografiile copiilor. Rămâne față în față doar cu suprafața lucie a cristalului ce se întinde pe toate dimensiunile biroului. Ea îi întoarce chipul. Reflecția vagă și incoloră îi dă o căutătură stranie: găvanele ochilor deosebit de mari, pomeții proeminenți, liniile gurii aproape indescifrabile. Iată o făptură a lui, schimbată, crepusculară, o alură tristă și întunecată ca o umbră. Fiind mereu acoperit de cărți, dosare, notițe, scrisori, nu s-a oglindit niciodată în cristalul biroului până acum. Nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
asociat numele de "Santiago" cu marea. Da, Santiago trebuia să fie un om al mării, iar acum i se confirma ceea ce crezuse dintotdeauna. Santiago era un tânăr taciturn, cu spatele lat și umerii deosebit de rotunzi și bronzați, bărbia ascuțită, cu pomeții obrajilor ridicați. În ciuda trăsăturilor agreste, expresia lui era blândă și liniștitoare. Căutătura lui mândră avea să devină cu vârsta înțeleaptă și probabil la fel de tristă ca a bătrânului Santiago din povestirea lui Hemingway. Avea numai treizeci de ani și știa de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
privi În gol, străduindu-se să ignore forța acelor ochi care Îi străpungeau. Dar fără patimă, ca și când dânsul ar fi fost o piesă de mobilier din Încăpere. Și totuși privirea femeii nu se urnea. Cu Încetineală, se Întoarse spre ea. Pomeții ridicați sub pleoapele alungite de machiaj Îi confereau o expresie indescifrabilă, pierdută Într-un spațiu și Într-un timp Îndepărtate. Își aminti că, odinioară, văzuse un chip asemănător, În grajdul unui gospodar care găsise o sculptură pe câmpurile lui răscolite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
speram eu, aducea cu stilul lui Carolyn Bessette Kennedy - decât petrecusem ca să mă îmbrac în ultimele trei luni. Apoi Bea și-a făcut apariția în garsonieră cu trusa ei enormă de machiaj, după care a început, disperată, să-mi caute pomeții și să-mi aranjeze sprâncenele. În ochi avea o sclipire febrilă care spunea că așteptase ani de zile să aibă șansa să facă chestia asta. Eram fericită fiindcă făcusem toate eforturile astea. Îmbrăcat într-un costum în dungi (care acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Asta îl face să fie încă dezinvolt chiar dacă hîrrșșșt, hîrrrșșșșt, ies la iveală și micile semne care-i trădează vîrsta, riduri, brăzdături, negi, și totuși nu poate fi decît o iluzie, își zice, lobul exagerat de mare al urechii drepte, pomeții proeminenți, mărul lui Adam ascuțit, închide ochii și hîrrșșșt, hîrrșșșt, nu poate să mai piardă timp cu descifrarea acelei hărți ale cărei coordonate îl induceau mereu în eroare, aducîndu-i aminte de celebrul dicton pe care nu reușise încă să-l
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
și simplu, Înainte de a se hotărî să fie cumva pentru Încă o zi. Lenevind sub cearceaf, cu tâmpla lipită de umărul lui, părea un vâsc vermion În care pulsa egal o inimă de Împrumut. Închise ochii. Își pipăi obrazul țepos, pomeții ascuțiți, buzele cărnoase. Cu vârful limbii obtură pentru o clipă fisura dureroasă dintr-o plombă veche pe care ar fi trebui să o arate unui dentist și Își spuse: cel din Întuneric sunt eu, Petru Șendrean, am frisoane și, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
unei femei mult mai mari. O dată am auzit doi păstori certându-se între ei, încercând să găsească cel mai frumos lucru la Rahela. Jucam și eu jocul ăsta. Pentru mine, cel mai frumos detaliu al frumuseții Rahelei erau obrajii, cu pomeții înalți și conturați ca niște smochine zemoase. Când eram mică, mă întindeam să culeg uimitoarele fructe care apăreau atunci când zâmbea. Când mi-am dat seama că nu puteam să le culeg, m-am mulțumit să le ling, sperând să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și cu răutate. Parcă știa. Știa ce? În orice caz, nu am dorit să mă mai apropii de ea toată seara. L-am evitat până și pe Angi, pe care eram supărată foc. Cred că îmi și apăru roșu pe pomeți, și îmi fu greu să-mi înghit amarul. S-ar putea că am și băut nițel cam mult. Țin minte cum în mașină mi-am pus capul pe umărul lui Angi și rămasei așa, cu ochii pe drumul frumos luminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
128 DANIEL BĂNULESCU Sub tenul ei arămiu plutea, ca sub o crustă de gheață, o colonie de pistrui, c-o demografie abundentă. Aliniamentele trăsăturilor erau savant șifonate. Ochi aurii, cu totul speciali, mongolizați, picurând un șic de mirare peste pielea pomeților, îmblînzind cumva linia subțiratecă, scremută, a buzelor și torța brutală, din sârmă de alamă, a părului proaspăt tuns, dar dezvăluind, din pricina neglijenței, și o bordură albită, cam de un centimetru, la rădăcină, nemaiscufundată în colorant. Vorbi, c-o bună dispoziție
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
departamentul Star Wars, Alison a simțit că i se taie răsuflarea când ușile s-au deschis, iar dinăuntru a apărut imaginea unei ființe cu aspect de zeu, care urcase de la subsol. Tipul avea ochii căprui, nuanța ciocolatei topite și niște pomeți extraordinar sculptați. El n-a părut s-o observe. S-a uitat la ceasul Patek Philipe, de la încheietură, apoi la pantofii din piele întoarsă neagră. Liftul a pornit. Alison se tot uita la bărbatul acela splendid, sperând să-i surprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ei și mai ales dacă se lua în considerare epuizanta ei obligație de a avea grijă singură de doi copii mici. Părul șaten, lung până la umeri, era prins la spate, într-o coadă de cal care-i punea în evidență pomeții înalți și chipul cu trăsături de spiriduș. Partea de sus a trupului Sofiei era destul de suplă. Femeia avea niște sâni micuți și brațe subțiri. Numai că talia bine conturată era și mai accentuată de șoldurile care nu puteau fi altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și Jade erau în facultate. Dar, la vremea aia, Julia nu-i acordase bărbatului prea mare atenție. Probabil pentru că niciodată nu se prea dăduse în vânt după bărbații cu plete. Acum că-i vedea ca lumea fața frumoasă și angulară, pomeții înalți care se sfârșeau cu niște buze superb conturate și ochii ăia care atrăgeau privirile... nu erau de același verde pal ca ai surorii, dar erau neobișnuit de fascinanți. Da, s-a gândit Julia, aș face-o în mod clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
prea strălucitoare ca s-o privești. O perfecțiune orbitoare, tiranică. Maxilarul ei ferm, prelung și subțire era încleștat și împins în față, iar gura-i mare, mare, nu avea nici o urmă de zâmbet. Nasul scurt și drept era flancat de pomeții ca niște lame sau ca niște stânci albe și ascuțite. O față prelungă, cu oasele puse în valoare perfect de ochii mari, strălucitori ca două ape, de culoare celui mai închis albastru ultramarin, ochi prin care aproape că puteai vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Încetinită. Dar ce m-a năucit peste măsură, lipsindu-mă de orice consistență, a fost atunci când am trecut pe lângă umărul ei și am simțit adierea stârnită de genele-i enorme, care clipeau cu foșnet nefiresc, umbrindu-i obrajii Îmbujorați, cu pomeții ușor ridicați. În scurtă vreme, majoritatea băieților din școală se Îndrăgostiseră de Otilia. Era Într-o clasă paralelă cu a noastră, Într-a 11 B,”la agro”, cum le spuneam celor de la mecanică agricolă. Unii sunt convins o iubeau În
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
eu Învățam bine la școală! Chiar Îmi semeni bine .... și atunci Victor s-a cutremurat și imediat și-a Întors fața către mica fereastră a bordeului, cei doi obraji s-au schimonosit Într-o formă ce reliefa durerea de nestăpânit, pomeții de bărbat puternic s-au mișcat, ochii săi de culoarea celui mai senin cer albastru au fost inundați de lacrimi dureroase și fierbinți, iar iubirea l-a Îndemnat să rostească, fără vorbe, doar pentru interiorul său cuprins simultan de bucurie
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]