536 matches
-
cinci maeștri tapiseri. Ghețarii Nordului sunt țesuți în covoare grele, de Buhara, care acoperă podelele cabi nelor de pasageri, din ce în ce mai surprinși de luxul de pe vas. Nici nu ai spune că rusul înalt și atât de slab, în hai nele lui ponosite, cu obrazul aproape cenușiu și părul de-acum de-a binelea înspicat e mintea din spatele acestui deșert arctic care plutește spre mări din ce în ce mai negre, ducând în pân tecele lui atâta risipă de minunății. 35. Din dragoste Boala copilului a izbucnit
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
plăcea lui și pe care-l învățase de la copiii satului: "Hepu prostu' Câinele nostru Hepu nebunu' Trage cu tunu' Și împușcă rațele Și mănâncă mațele." Avea muci în barbă și aceeași expresie a feții când râdea sau plângea. Haine orășenești ponosite, prea scurte și prea strâmte, îi înfășurau trupul deșirat și slab, cu medalii confecționate din chei vechi, nasturi de tinichea, capace, catarame, blacheuri sau pitaci găuriți. Le culegea din curțile oamenilor sau din colbul drumului, slujindu-se de un magnet
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
dormise destul de prost, răsucindu-se când pe o parte, când pe alta pe canapea. Pe oaspete Îl culcase În tindă, așternându-i pe laviță o plapumă veche pe care o folosi În loc de saltea, acoperind-o cu lenjerie curată, dar destul de ponosită, iar de Învelit, Îl Înveli cu o cergă aspră adusă din pod. Mașa insistase să-i ofere canapeaua, vizitatorul Însă o refuză politicos, spunând că nu a venit aici ca să se lăfăiască În huzur și nici să ia locul nimănui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
alții după zece, vlăguiți de‑atâta drum și cu bărbile Înspicate, acum și ei glăsuiau cu vocea stinsă, ținând mâinile Încrucișate pe piept. Vorbeau despre minunile Lui, despre pildele Lui, Îi propovăduiau Învățătura, disprețuiau tot ce e desfătare, purtau straie ponosite, se hrăneau cumpătat, iar când sorbeau vinul, ridicau potirul cu ambele mâini. Tare se mai Înfierbântau când cineva Îi Încontra ori le nesocotea Învățătura, și vai de acela care s‑ar fi Îndoit de viața veșnică sau grădina raiului. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
unui lan de porumb uscat. La picioarele mele, sub panta abruptă, curgea alene râul. M-am întins la pământ, cunoșteam fiecare bolovan, fiecare copac. Mai jos, în mijlocul apei, se afla limita strictă a plimbărilor mele din primăvară cu barca aceea ponosită (simțeam parcă în tălpi lemnul putrezit sub pojghița de smoală). Acolo, pe un mic ostrov, mă întâlneam de obicei cu o capră albă cu bărbuță ciudat de lungă, avea ochii roșii, venea la mal să mă întâmpine, o întrebam : „Ce
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
adăposteau vesela, o colecție de vase și un serviciu de ceai. Într-un ungher rămăsese vechiul pian vertical al mamei lui Carax. Clapele se Înnegriseră, iar Îmbinările abia se mai zăreau sub stratul de praf. În fața balconului pălea un fotoliu ponosit. LÎngă el se găsea o masă de cafea pe care ședeau niște ochelari de lectură și o Biblie legată Într-o piele palidă și chenăruită cu linii aurite, din acelea care se dăruiau odinioară la prima Împărtășanie. Își păstrase semnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
loc de case și cu case cu tot i-am vândut eu dumisale lui Ilie Sturza stolnicul cel mare”. Când am terminat de spus povestea caselor lui Pătrașco, călugărul mă ia de mână și mă duce lângă un gard cam ponosit... Uite la locul ista, nu ți se pare că a fost părăsit cam de multă vreme? Privesc plin de curiozitate. „De ce să fi fost părăsit acest loc?” Mă uit la bătrân. El îmi zâmbește candid și mă lămurește: Cred că
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
aceea mâncăm în sufragerie, deși mi-ar fi plăcut să luăm masa în grădină. Mă duc în baie, sunt îmbrăcată într-un pantalon și o cămașă de bumbac albe, foarte arătoase pentru România, privindu-mă aici în oglindă, le văd ponosite, prost spălate, prost călcate, prost cusute. În băile lui Ștefi nu e fir de praf, totul strălucește de curățenie, miroase bine și ochiul este desfătat de ceea ce vede în jur. Nu pot descrie casa, dar trebuie să vă imaginați că
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
într-un somn odihnitor. 15 ianuarie 2009, Sydney Stau în fața femeii de ceară, o tânără cocoțată pe un piedestal, piedestalul este confecționat dintr-o cutie de carton. Stau și mă uit la silueta ei perfectă, este îmbrăcată într-o rochie ponosită, cu crinolină, o rochie de acum un secol, are fața văruită în alb, genele sunt grele de rimel, stă nemișcată lângă unul din stâlpii ce înconjoară golful de lângă Opera House, din inima Sydney-ului. Mă așez în fața ei, o privesc din
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
se strecoară absentă printre trecători, trage un cărucior după ea, căruciorul e plin de cutii de carton, cutii murdare și rupte, a ajuns o cerșetoare, una care se strecoară printre trecători spre o țintă fixă, e îmbrăcată într-un palton ponosit, s-a legat cu un șorț muncitoresc, pe cap poartă un basc din stofă englezească, resturi dintr-o garderobă, cândva rafinată, trage un cărucior după ea, un cărucior plin de cutii de carton, se îndreaptă spre o țintă fixă, absentă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mai cu seamă miercurea și vinerea și în zilele luminate. Dădea din bostănăria îngrădită de spini și păzită de frica dulăilor ciobănești, cât voiau să ia văduvele din Goldana și invalizii de război, care veneau, pe malul Gegiei, în mantale ponosite, sprijinindu-se în cârje. Da' tot se cunoaște că e hapsân, fiindcă, de cumva, cineva, care era întreg și în putere, cerea un pepene a doua oară, în aceeași săptămână, Păun se înfuria, pe dată, răstindu-se la el: "Măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
schingiuit de necurmata ispitire a celor douăzeci și una de nopți, că mi-e spaimă de scurgerea timpului: Timpul trece peste noi și ne fură tinerețea era să-i spun... Am ridicat privirea: bolnavul ședea cu capul într-o parte, pe perna ponosită, cu privirea fixă și cu maxilarul încleștat... Doctore, doctore, am strigat din răsputeri. Să vină cineva!... Moare Sturz!...Moare, omul acesta, cu zile!... Am izbucnit, urlând înspăimântat, pe culoarul pustiu, al Spitalului cu pereții scorojiți și cu uși întredeschise din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sticla murdară a unui geam, uitat întredeschis, din capătul culoarului, sublinie iminenta apropiere a zilelor sărbătorilor de iarnă. Timpul trece peste noi, peste toți, șușuind ușor, ca nisipul degradat și tocit de întrebuințare, ce țârcâie cu sincope, dintr-o clepsidră ponosită și ursuză. Peste ceva vreme, îmi amintii de previziunea decepționantă a defunctului miner Sturz cea privind inexistența zăcământul de sulf din adâncurile Masivului Pietrosul. Cu surprindere, îmi amintii, zdrăngănindu-mi în auz, balada unei cântărețe de muzică folk, având titlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
generozitate de către echipa managerială a C.V.T. Cel căruia ghidul-șofer, precum și întreg ansamblul de turiști îi conferiseră titlul de Profesorul, folosea o pereche de ochelari rotunzi și demodați, avea părul mare, lăsat în neorânduială, peste urechi, purta un trenci albineț, pururea ponosit, pe care arareori și-l scotea, ca să și-l atârne, printr-o mișcare vioaie, pe brațul stâng. Îndată ce turiștii o droaie de vârstnici gravi și simandicoși, de cucoane cu ifose și, mai cu seamă, pâlcurile zglobii de tineri și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de o sperietoare făcută din paie. Când am ajuns la colibă, am găsit o pălărie de postav putrezit pe butucul unde se odihnise Eleonora prima oară. Fără să înțelegem ceva din aceste amănunte bizare, ne-am uitat lung la pălăria ponosită, mânjită pe boruri de noroi, apoi ne-am continuat drumul pe platoul alunecos de unde ne întorsesem rândul trecut. Alunecam și acum din pricina pământului nisipos, dar eram hotărâți să nu ne dăm bătuți și să ajungem dincolo de pădure. La un moment
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Nu, un alt fel de observator. Și-i arăt gulerul uniformei, petlițele de artilerist: Zile întregi sub bombardamente, privind cum zboară șrapnelele. Privirea ei trece de la petlițe la epoleții pe care nu-i am, apoi la însemnele de grad cam ponosite, cusute pe mâneci. — Veniți de pe front, domnule locotenent? — Alex Zinnober - mă prezint eu. Nu știu dacă pot fi numit locotenent. În regimentul nostru gradele au fost abolite, dar dispozițiile se schimbă mereu. Deocamdată sunt un militar cu două trese pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
meu. Am tresărit și am scăpat receptorul. Un bătrân cocârjat îmi apăru în fața ochilor. Chipul lui era atât de brăzdat de riduri că ai fi zis că-i mai în vârstă decât orice altceva din casă. Purta o jachetă neagră, ponosită, și pantaloni dungați. E bine de știut că mai sunt încă oameni pe care J. Crew n-o să-i îmbrace niciodată. N-am vrut să mă prindă cu cutiuța în mână. Am strecurat-o în buzunar. Puteam s-o pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
dumneavoastră... Marga privește spre Irina, pierdută cine știe unde. Apoi se întoarce spre Ianuli, care, și el, tot pe Irina o privea. Mâinile sale lungi și subțiri se mișcă nefiresc înainte înapoi, în jurul genunchilor strânși în burlanele strâmte ale pantalonilor ieftini și ponosiți. Se privesc scurt și complice, Irina e palidă, ochii ard, parcă, de febră. — Dar încheierea? reia tenorul, excitat. „Însă nu rămânea deloc. Hedonismul și Arta Alexandriei aveau în el un copil devotat...“ Final magnific. Ca o neputință, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
este cea directă. —A, da? Și ce ți-a spus? îl întreb sorbindu-mi vinul și privindu-l drept în ochi, care acum sunt mai mult verzi decât gri. Și-a dat geaca jos și a rămas într-un pulover ponosit, verde, care îi face privirea și mai intensă. Mă uit mai bine și-mi dau seama că nu e vechi deloc; așa e împletitura. Aspectul acesta decolorat o fi costat o grămadă de bani. Numai lucruri bune, a zâmbit. —Prostii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
la birou și o să-l trimit pe Sandy. — Sandy nu poate face asta. El nu cunoaște rutina ... — Josh, spuse Tom. Trebuie să plec. Traficul era aglomerat, pe 405. Avu nevoie de aproape o oră, înainte să ajungă în fața unui bloc ponosit, în South Acre, în Torrance. Apăsă soneria pentru apartamentul 38. Clădirea era aproape de autostradă, iar zgomotul traficului era constant. Știa că Lisa lucra noaptea, dar acum era zece dimineața. În mod sigur, era trează. Soneria sună, iar el deschise ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Kawabata: Uite, Închid ochii și-mi Închipui că am dat la o parte mormanul de zdrențe sub care am dormit, și am intrat Într-o lume care miroase numai a flori. Antoniu: Termină, lichea buboasă, șarpe mustăcios, măgar scheletic, hahaleră ponosită, umbră fără sânge, cârpă leșinată, uiți că nu avem ce mânca astăzi? -Mai zici că iubești cărțile! Numai la mâncare ție gândul, conchide cu năduf Kawabata. După ce s-au Întrecut În ,,amabilități,, , lucru care se Întâmplă de altfel În fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
radioul mașinii se auzea muzică Întreruptă din când În când de o ,,masă rotundă,, despre colesterol. În curtea În care am intrat, În care se aflau două rânduri de case gen vagon, mobila a fost cărată de doi vlăjgani Îmbrăcați ponosit, pe care mama Îi angajase cu o zi Înainte. Locuiam de-acum În ultimul corp de casă pe partea stângă a curții, lângă un chioșc de vară cu vopseaua verde scorojită În interiorul căruia se legăna În adierea vântului spânzurat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
clipă că ea se va eterniza. Nu te naști cerșetor, ești Împins către asta o soluție pentru tine. -Mă gândesc, spune Plăcințica, la copilăria mea, când cerșetorii mi se păreau niște vrăjitori. Mai ales din cauza fețelor supte și a hainelor ponosite. Învățam la școală că democrația Îi dă omului libertatea de-a alege ce i se potrivește lui mai bine. Eu nu cred că armatele de vagabonzi cerșetori care umplu țara au vrut de bună voie să fie cerșetori. -Ce naivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
maică și tu un măr, sunt săracă, nu am bani nici pentru mine. Ia maică și mănâncă-l o să-ți facă bine,,. Antoniu mulțumește, și ia mărul din mâna bătrânei, și-l vâră Într-un buzunar al scurtei de iarnă, ponosite. O privește pe bătrână, cum coboară treaptă cu treaptă, nesigură de picioarele bolnave. Nu mai ninge. Mașinile claxonează incontinuu din cauza ambuteiajelor și oamenii sunt nervoși și preocupați să iasă cât mai repede din vacarmul ăsta infernal. Antoniu se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe spinarea lor. Bătrânii tremură la gândul că li se vor lua banii, și la gândul că le vor fi ocupate locurile care cerșesc. Cel care Întinde mâna așteptând mila semenilor, e adesea un ,,excursionist,, care-și cară În rucsacul ponosit tot avutul. Cu el În spinare colindă orașul În căutarea hranei și adăpostului. Este un globe-trotter adaptat și rezistent, care-și păzește ,,agoniseala,, purtând-o cu sine demn. Două tinerele nostime și vesele distribuie pliante cu un salon de cosmetică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]