KorAP: Find »[drukola/base=portar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...180 >

4,496 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673

s-a făcut șase, poc-poc, a și pus lacătu' pă ușa la depozit". Nea Vasile nu trebuia îndemnat de două ori în sensul ăsta. Coborî la subsol, făcându-i semn amicului să-l urmeze. O luară pe un hol de unde portarul scosese de mult toate becurile ca nu cumva vreun curios să se apuce să cotrobăie. O măsură de siguranță în plus nu strică niciodată, chiar dacă prin subsolul acelei aripi nu pătrundea cineva decât o dată pe an, cu ocazia vreunui inventar

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
dezvăluind ochilor curioși ai șoferului comoara ce consta în mai bine de o jumătate de tonă de fier. La loc ferit de orice privire, mai erau și vreo optzeci de kilograme de bronz, dar aia era rezerva specială, de care portarul nu se atingea niciodată. "Bani albi pentru zile negre, că nu se știe niciodată, tată, cân' vine necazu' peste om", cum sublinia posesorul tainicului tezaur, nedezvăluind nimănui niciodată ascunzișul. "Cât să fie acia?", întrebă Virgil, căutând să cântărească din ochi

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
lămurit. Mai e probleme? Io zic că nu și mai bine o dăm la pace. O să mai vină, ele, și alte șuste. Păi, umblăm să ne stricăm la ceafă din nimica?" Pă undeva, ai și tu dreptate", se mai domoli portarul. Acceptă oferta de împăciuire venită din partea partenerului de afaceri, continuând ideea de bază: "Adevăru' e că ar fi păcat să te cerți cu un băiat cu care mai ciugulești și tu o pâine, vorba aia, pentru niște sute dă mii

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
mai învățăm noi, românii. Negocierea, dom'le! Că nu-i nicio supărare, tată, să negociezi. Mai lasă unu', mai dă altu' și gata. În rest, capitalismu-i floare la ureche, dacă ai simțu' format." " Da, bă, băiatule, așa e, mă!", spuse portarul cu gândul deja în altă parte. Se opinti la un cadru masiv: "Hai, bagă mare, Vergilică!" Colegul întru afaceri nu se lăsă mai prejos și puse umărul cu vrednicie. Într-o jumătate de oră camionul a fost încărcat. Înainte să

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
încărcat. Înainte să plece, șoferul se opri un pic să-și tragă sufletul, la o țigară. Își aminti brusc de un lucru pe care-l observase în timp ce urcau fierătaniile în camion, dar de care n-apucase să-l întrebe pe portar. "Auzi, bre, da' ce mirosea așa pă lângă ușa aia verde? Că te ustura și ochii în cap dă putoare ce venea d-acolo." "A adus ăștia niște i'secticid. Cică dă mâine la gândaci..." "I'secticid, ai zis, tată

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
aer: "Ar fi bună nițică soluție d-aia. Că știi cum e la bloc. Dăgeaba ține nevastă-ta casa pahar, dacă ăla dă deasupra e un îngălat și-i face gândacii hipodrom în bucătărie". "Aaa!", spune mai liniștit de acum portarul. "Am luat io vreo patru kile. Îți dau și ție o juma' dacă ai nevoie. Nu că aș fi io zgârcit, doar mă știi. Da' e d-ăla concentratu'. Pui un kil și peste el adaugi nouă. Abia atunci iese

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
vârf și îndesat." "Meriți, mă, meriți. Acuma totuși n-o să vinzi kilu' cu o sută. Îl dai și tu la ruși sau la o relație dân piață cu cel mult șaptej' dă mii masimul", simte nevoia să adauge o obiecție portarul. "Bun și iepurașu', nu?" "Bun, și normal!", acceptă nea Vasile. Virgil aruncă chiștocul artistic, printre barele metalice ale porții, nimerind exact canalul. Surâde mândru de sine. Amicul lui, care urmărise traiectoria chiștocului, surâde și el: "Pă o sută că n-

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
Petrică privește la el cu gura căscată. Uită instantaneu de întrebarea colegului și face uimit: "Băi, nea Vasile, da' ce-ai pățit, dom'ne?" M-a bătut nevastă-mea, bă. Te-ai prins?" Da' grea mână are, bre...", râde celălalt portar, aprinzându-și o țigară. "Păi, nu?", zice sictirit rănitul. Vede sticlele și le bagă în dulap. Închide și-i arată lui Petrică picăturile de sânge de pe jos: "Uite, mă. Dacă ți-aș spune că m-am lovit în căcata asta

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
consumatorii acestei elevate licori. Nici nu-i plecase bine schimbul, când Petrică, cu mâini tremurânde, deșurubă dopul primei sticle și trase un gât zdravăn. După un minut, bâțâiala mâinilor se diminuă remarcabil și, după ce aruncase în jur câteva priviri rapide, portarul scoase o cheie triunghiulară care, minune!, se potrivea perfect la sistemul de închidere al dulapului lui nea Vasile. Deschise relaxat ușa și luă zâmbind cele două sticle borțoșele pe care le căutase celălalt portar trăgând atâtea ponoase de pe urma lor. Orice

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
aruncase în jur câteva priviri rapide, portarul scoase o cheie triunghiulară care, minune!, se potrivea perfect la sistemul de închidere al dulapului lui nea Vasile. Deschise relaxat ușa și luă zâmbind cele două sticle borțoșele pe care le căutase celălalt portar trăgând atâtea ponoase de pe urma lor. Orice s-ar fi zis, nea Petrică era băiat deștept și cel puțin la fel de descurcăreț ca și colegul lui. Apoi se îndreptă tacticos către cămăruța unde era depozitat insecticidul-bază și se holbă la bidoanele albe

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
apă după aia. Da' pă 'andicapatu' ăla nu". În clipa aceea am tresărit. Până atunci mă gândisem la tot felul de formule de neutralizare a substanței. Acum intuiam că nu acolo era soluția salvatoare. L-am urmărit pe vajnicul nostru portar cu un interes din ce în ce mai sporit. Petrică își umplu sticlele luate de la nea Vasile și le împachetă în niște pagini de ziar. Ezitase o secundă. Era să întreprindă operațiunea asta folosind România Mare și Tricolorul, care erau primele în vraful de

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
Petrică își umplu sticlele luate de la nea Vasile și le împachetă în niște pagini de ziar. Ezitase o secundă. Era să întreprindă operațiunea asta folosind România Mare și Tricolorul, care erau primele în vraful de presă de sub masa din cămăruța portarilor. Dar, admirator necondiționat al tribunului național care îmbrăcase din nou cămașa morții, cruță acele publicații patriotice și se decise pentru ziarul Libertatea, având totuși grijă să oprească pagina cinci și pe cea cu rubrica meteo. De ce învelea recipientele acelea în

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
brânză topită (numită cașcaval de comercianți), mustind de glutamat de sodiu și de colorant sănătos. La el adăugă, ca întotdeauna când mânca la serviciu, și o cinstită salată de ridichi negre. Asta puțea de-ți muta nasul din loc, iar portarul socotea că mirosul e suficient de puternic încât să-l acopere pe cel de trăscău. Cu atât mai mult cu cât prânzul lui coincidea cu terminarea programului de lucru al funcționarelor de la universitate. Cetățencele părăseau în cârduri instituția, așteptându-se

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
în fața suratelor lista de cumpărături. Cam una din patru se oprea să-și tragă ciorapii sau dresurile, punând un picior pe scară și aplecându-se pentru a efectua operațiunea cu cât mai mare eficiență, prezentându-și fundurile către ferestruica cămăruței portarului. De cele mai multe ori imaginea nu era câtuși de puțin una apetisantă și, ca atare, Petrică nici nu-și ridica ochii din România Mare. Dacă voia să-și clătească ochii, se uita la studente, nu la conțopistele alea mustăcioase. Că și

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
toți trădătorii ăștia dă țară, ehe!, dă mult ajungea președinte și scăpa țărișoara dă hoți și dă liftele care ne strică sângele. Da, da!". Evident, cuierul nu răspunse nimic, deși vorbele acestea mai răsunaseră și în alte dăți în odăița portarilor. Ieși și se așeză pe băncuța din fața ferestrei, începând să scociorească printre dinți cu ajutorul unei scobitori chinezești. Această acțiune îi mai liniști angoasele, oferindu-i noi teme de meditație. Terminând laborioasa operațiune, trecu, cu capătul celălalt, cel neuzat de lucrarea

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
la curățatul unghiilor. Aproape că terminase când ieși Marinică, fochistul cel gras. Se luase cu tablele, jucând cu mecanicul cel nou care venise să-l schimbe acum două ceasuri. Bune și alea, că doar le pontase la ore suplimentare. Între portar și acest personaj era o râcă mai veche, pe care amândoi se îngrijeau să o mențină cât mai vie. Aparent fără nicio viclenie, fochistul zise: "Ai auzit, bă, Petrică, că a murit mă-sa mare a lu' Obama?". Portarul îl

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
Între portar și acest personaj era o râcă mai veche, pe care amândoi se îngrijeau să o mențină cât mai vie. Aparent fără nicio viclenie, fochistul zise: "Ai auzit, bă, Petrică, că a murit mă-sa mare a lu' Obama?". Portarul îl privi pieziș și se făcu că nu înțelesese: Cine zici, mă, că ți-a murit?". "Nu mie, bă, luzăre, lu' Obama. Lu' negru' ăla de umblă să ajungă președintele Americii, te-ai prins?" "A! Lu' ăla? Și? Care-i

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
baștan dă pă fața pământului, dacă s-a termenat ața dupe mosor, te-ai dus. Ce mă-nteresează pă mine?". "Păi, mă gândeam că te-o interesa...", face cu un subînțeles insinuant Marinică-grasu'. Dă ce, mă, de ce?", nu se poate abține portarul să nu întrebe, deși bănuie că în spatele vorbelor dușmanului său se află o capcană. "Cum, bă, de ce? Poate te cheamă și pă tine la parastas." Se uită semnificativ la încălțările lui Petrică: "Poate așa te mai scoți și tu dân

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
de ce? Poate te cheamă și pă tine la parastas." Se uită semnificativ la încălțările lui Petrică: "Poate așa te mai scoți și tu dân nevoi. Capeți și tu niște pantofi dă oraș, niște târlici dă casă, un parpalac șmecher, ceva..." Portarul își îngustează ochii și-i aruncă printre dinți: "Vezi să nu ți-o scoț io pă mă-ta dân nevoi!..." Fochistul își dă ochii peste cap a nevinovăție: "Uite, bre, cum vorbești cu mine! Io-s băiat finuț și-ți

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
în timp ce Marinică se prăpădea de râs, arătându-l cu degetul unor martori imaginari (sigur, asta dacă nu ne-ai fi luat și pe noi, gândacii, în considerație): "Te-am avut îmbrăcat, ciumpalacule! He, he, he, îmbrăcat te-am avut, fraiere!". Portarul nu găsește nicio replică, iar asta îl scoate și mai mult din sărite. Îl înjură, făcând spume la gură, dar fochistul iese pe poartă râzând mai departe și se pierde imediat prin mulțimea de pe bulevard. Înciudat, Petrică intră în odăiță

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
plecat să vi-l aduc." Dorinel mă privește întrebător. Adică pentru el n-am nicio misie? "Băiete", îl iau mai familiar, doar e mâna mea dreaptă, "tu, împreună cu Costel, stați de pază aici și nu-l scăpați din ochi pe portar. Când te chem eu, îmi spui tot ce-a făcut." "Bine, Șefu'. Geană sunt pă el!" Plec, oprindu-mă în holul întunecos. După un minut încep să-și facă apariția trupele de la subsol. Zeci și zeci de mii se adună

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
se apleca prea tare, fiind gata, gata să cadă în nas, se îndrepta brusc și murmura cu un fățeag solemn, ca și cum și-ar fi prezentat interpretarea: "Pușca și cureaua lată, domnilor și doamnelor!". Curând, un fârnâit din ce în ce mai sonor anunță că portarul pășise într-o lume onirică. Atunci am dat semnalul începerii bătăliei. Două coloane compacte, înarmate cu sfori, se îndreptară în două direcții bine precizate. Una mergea spre locul unde era depozitat insecticidul, iar cealaltă spre ostenitul domn Petrică. Din prima

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
ea să se prindă cât mai mulți. Apoi începură din nou să tragă înspre canalul din curte. Bidonul se urnea încet, încet, cu câțiva centimetri la fiecare opintire coordonată de șeful de trupă. În timpul acesta, cealaltă falangă se ocupa de portar, legându-l cât mai bine. Omul n-avea nici cea mai mică apăsare, sforăind în continuare fără grijă. În zece minute era fedeleș, ca un jambon pregătit pentru afumătoare. Pe dumnealui însă nu-l aștepta vreo chestie asemănătoare. Era doar

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
asemenea operațiune. Oricum, partea cea mai grea și cea mai importantă a acțiunii de salvare fusese aplicată cu succes de gândăcime. De partea a doua urma să-l responsabilizăm pe nea Petrică. Un imbold la timpul potrivit va face minuni. Portarul se trezi vorba vine pe la trei și jumătate. L-am ajutat și noi cu nițel amoniac dat pe la nas. Tuși gros și-și aprinse o țigară cu ochii încă tulburi. Dădu să se ridice, dar parcă nu-i reușea chiar

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
câteva clipe, după care zise șoptit, cu sprâncenele ridicate a teribilă nedumerire: "Vorba e ce fac io acuma? Ai? Ce fac, nene, ce fac?". Tocmai mă pregăteam să le ordon gândacilor "literați" să intre în acțiune, dându-i prima sugestie portarului, când acesta luă hotărârea justă pe care o așteptam de la el. Bodogănind, găsi soluția: "O să pun apă-n ele și gata, că doar n-o avea aparate să le verifice dă tărie", se încurajă el. Porni cu găleata în mână

Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]