1,416 matches
-
cu cardul, pentru românii care pleacă în această perioadă în Grecia, cardul bancar ar putea fi inutil, din cauza situației financiare a acestei țări, multe bancomate rămânând fără bani. Deci, pentru Grecia, ar fi mai bine să plecați de acasă cu portofelul plin, astfel încât să aveți la dvs. o sumă suficient de mare, în euro, ca să vă puteți bucură de vacanță! Daniel Neguț
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93479_a_94771]
-
acolo vreo săptămână, apoi am plecat cu promisiunea că vine ea curând acasă. Măi, frate, plec eu de la Graz, merg până la proxima stație de benzină ca să-mi fac plinul și, ce să vezi, când să plătesc, constat că îmi uitasem portofelul cu actele și banii la nevastă-mea, știam exact unde îl pusesem, în sertarul unei noptiere... Noroc cu un român omenos, angajat la stația de benzină, că apucasem să alimentez, care mi-a înțeles situația și, în loc să cheme poliția, că
MÂHNIREA CASELOR PĂRĂSITE (PARTEA A II-A) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1677 din 04 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383135_a_384464]
-
face nebunul tău! Ha, ha, ha! S-a râs copios pe seama distrugătorului de fluturi, prietenul lui Dode. Erau curioși să știe cine-i nebunul. - Când vine, mă, Dode, nebunul tău cu fluturii morți? - Duminica viitoare, după amiază. Da’...veniți cu portofelele pline, că veți avea de plătit foarte mulți fluturi morți! - O să fie așa de mulți, mă? Ha, ha, ha! Nu se mai opreau din râs de “gluma” lui Dode. A doua zi, Dode, la clasa noastră: - Flăcăi! (Vă închipuiți cum
DOMNUL DODE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1888 din 02 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383077_a_384406]
-
foamea leșinată o să-l abandoneze. Bătrănul îl privește cum înghite, îmaginea ușor ilară a tânărului care înfulecă acum cu zece guri, îi amintește de copilărie. - De unde ești ? - Din România ! Deja nu îi mai e simpatic. Niște țigani români îi furaseră portofelul în piață,cu o săptămână în urmă. - Român ? De ce n-ai spus așa de la-nceput ? Voi românii sunteți niște hoți ,după ce mânânci ,să părăsești taverna mea ! - Nu toți suntem hoți. Eu unul,am fost profesor. -Profesor în hoție poate .... - Nu
VIATA LA PLUS INFINIT (6) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1804 din 09 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383292_a_384621]
-
așteaptă să smulgă o gură de lucernă din prima tarla întâlnită. Asta îi îngrașă: ciupitul. Furtișagul. Găinăriile, fiindcă nu sunt capabili de o lovitură în stil mare. Am curaj să las Banca nepăzită, nu o va prăda nimeni și nici portofele, din buzunare, nu prea se fură, pe aici. Se gândesc doar la învârteli care să le păstreze o aparență de oameni onești. Pentru a-și permite să arate cu degetul spre alții. Spre mine. Spre Primar sau spre Doctor. Spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
au nevoie de așa ceva. Vei reveni. Nu! Artistul ghiftuit își pierde încrâncenarea, acuitatea simțurilor, se depărtează de starea de grație! Încerci să-i aduci pe toți la condiția ta, nesigură, solitară, aplecată spre bizar. Îți place să privești, năuc, în portofelul mai mult gol? La frigiderul scos din priză, la notele de plată, neachitate cu lunile, pentru curent, apă, gaze, tv? La pantofii găuriți? Nu mai cumperi cărți; una la câteva luni, întâi te uiți la preț; nu mai duci - nimănui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
a unui cadavru: „Cum vă numiți dumneavoastră?” sau nu, n-a Întrebat, mi-a cerut rutinier, funcționărește, ca un robot: „Spuneți-mi numele dumneavoastră, vă rog...”, iar eu n-am putut articula nici o vorbă, am scos cartea de identitate din portofel și i-am Întins-o. ...Știu, obișnuința Începe la a doua crimă; era a doua ieșire În decor a profesorului Adam și, În mod normal, n-ar mai fi trebuit să mă surprindă, se mai Întâmplase atunci când, În mijlocul monologului, deraiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
să se înfrupte din carnea lui. Iar noi, copiii, am împușcat ciorile cu pistoalele de antrenament și le-am îngropat. Deci tot a avut parte de înmormântare. Așa am hotărât să mă fac preot. Sora a scos o bancnotă din portofel și i-a îndesat-o în palma ce se încălzea la soare. — Dați-i sfântul botez, dar îndurați-vă de noi, că ne grăbim. Nu avem timp de pierdut. — Bine, hai cu mine - a spus părintele zâmbind și a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
le schimbe, că am nevoie de cincizeci de copeici pe care i le voi da înapoi neîntârziat, căă Dar Zinocika m-a întrerupt. Și-a deschis cu grabă temătoare gentuța ei veche din piele de crocodil, de unde a scos un portofel micuț iar conținutul lui mi l-a răsturnat în palmă. Erau o grămadă de monede de cinci copeici din argint, pe atunci o raritate, așa că am privit-o pe Zinocika întrebător. - Sunt exact zece, îmi spuse ea liniștitor, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
facă o idee cam cât ar fi putut costa o halbă de bere la terasa din Baia de Sus. Trei lei, poate cinci? Nu putea accepta sub nici o formă să nu plătească. Se hotărî la cinci lei, așa încât, își scoase portofelul din buzunar și numără douăzeci de lei. Lăsă bancnotele pe masă și se ridică în picioare. Domnule polițist, nu se poate! se agita Maricel pe lângă el. Luați-vă banii, v-am spus că e din partea casei. Foarte bine, spuse Cristian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de unde știi că n-a făcut-o? N-a plecat nicăieri, am verificat. Cum? Parcă spuneai că nu știi de unde e. Am fost la el acasă. Mașina e în garaj și toate lucrurile lui sunt acolo. I-am găsit și portofelul cu toate actele și card-urile de credit în el. Costică nu ieșea niciodată din casă fără să-și ia cu el documentele de identitate și banii. Cum ai intrat în casa lui? Ai cerut mandat? Nu-mi trebuie mandat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
a oferit un zîmbet lupesc. Ce zici, tinere? Patruzeci de duros nu-i rău la prima vînzare... Sempere, băiatul ăsta al dumitale va face carieră În afacerea asta. Cenacliștii au rîs la poanta lui. Barceló m-a privit satisfăcut, scoțîndu-și portofelul din piele. A numărat cei patruzeci de duros, care pe atunci Însemnau o avere, și mi i-a Întins. Eu m-am mărginit să refuz În tăcere. Barceló s-a Încruntat. — Vezi că lăcomia e un păcat mortal de necesitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Îndelete. — Să vedem, flăcăule, tu ce anume dorești? Ce doresc e să aflu cine este Julián Carax și unde pot găsi alte cărți pe care le-o fi scris. Barceló a rîs pe Înfundate și și-a vîrÎt la loc portofelul, reconsiderîndu-și adversarul. — Ia te uită, un academician. Sempere, dar ce-i dai dumneata de mîncare acestui țînc? a glumit el. Librarul s-a aplecat spre mine cu un gest confidențial și, pentru o clipă, mi s-a părut că Întrezăresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mă Îndoiesc că-i un derbedeu. — Vorbeam de pederaști. Am aflat că păpușelul ăsta vă frecventează stabilimentul, presupun că pentru a cumpăra povestioare romantice și pornografie. — Și pot să vă Întreb ce vă pasă dumneavoastră? Drept unic răspuns, Își scoase portofelul și Îl Întinse deschis pe tejghea. Am ridicat o legitimație de polițist, slinoasă, cu fața individului pe ea, ceva mai tînăr. Am citit unde scria: „Inspector-șef Francisco Javier Fumero Almuñiz“. — Tinere, mie să-mi vorbești cu respect sau vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai bine. Săraca! Cuprinse de o afinitate reciprocă, bruscă și simultană, cele două femei se îmbrățișară în mijlocul magazinului cu rochii de mireasă. - Care-ți place? Marianei îi plăcea una cu paiete și trenă lungă. Doamna Popa scoase cu nonșalanță un portofel cu o chinezoaică zâmbitoare cu și fără costum de baie și achită rochia pe loc. - Lasă, că o să-l nășești și tu pe Șerbănică al meu. Șerbănică se dovedi a fi Roxănica. Domnul și doamna Popa, ca doi bunicuți timizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
unei firme mijlocii. Crescuse într‑o casă pusă la punct până la cel mai mic detaliu, ceva ce Anna detestă în mod deosebit. Curățenia contravine firii ei, care e murdară atât pe dinăuntru, cât și pe dinafară. Tinerii îi iau omului portofelul, dar continuă totuși să‑l bată fără milă. Anna lovește întruna și se gândește: ce bine că pot să‑mi descarc în sfârșit ura asta puternică fără să trebuiască s‑o îndrept împotriva mea, ceea ce n‑ar fi deloc nimerit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
brațe. Se îndepărtează totuși rapid, lovit în rotulă, înăbușindu‑și un strigăt înciudat. Ea nu vrea să fie îmbrățișată. Rainer, care se consideră unicul prieten al Sophiei (de aceea a și luat‑o în brațe), scotocește prin hainele victimei după portofel, nu‑l găsește imediat (dar dă de el într‑un târziu). Apoi îi îndeasă un genunchi în burtă bărbatului care abia dacă se mai poate apăra; drept care se aude un horcăit și din gura victimei se preling ceva bale. Sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Așa am stabilit. Inutilul e chiar principiul nostru. Găsesc că utilul e și mai bun, spune Hans care, destul de ciudat, iubește banii și nu‑și mai ia ochii de la portmoneu. Banii nu‑s importanți; Rainer trage un scuipat în direcția portofelului, ce crezi că are acolo, bancnote de o sută sau de o mie? Banii nu sunt principiul nostru, susură Sophie, ai cărei părinți au prea mulți și care e traumatizată de atâta bunăstare. Hans lovește în continuare victima, ud leoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
în plata Domnului spunând că domnul profesor și doamna profesoară nu știu ce vorbesc. N‑au pus în viața lor mâna pe‑o pizdă sau pulă. Sophie Pachhofen trece ca o gazelă prin clasele îmbâcsite de praf de cretă și caută în portofel bani pentru detestabilul sandviș din pauza mare și pentru o cola. Invidioasă, Anna își ascunde felia groasă de pâine unsă cu untură, preparată de mama și în care aceasta și‑a pus tot sufletul, fiindcă Anna e copilul ei preferat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dragostea pentru ea (pe care el n‑o arată ca să nu‑și piardă prestigiul): împrumută‑mi și mie douăzeci de șilingi pentru taxi, că n‑am bani la mine și mama e plecată în vizită. Plângând ușor, Rainer scotocește în portofelul său mic, iar Sophie primește banii care pentru Rainer reprezintă o sumă mare, pe care sigur n‑o s‑o mai vadă niciodată. Pentru Sophie banii nu înseamnă absolut nimic, fiindcă prezența lor e de la sine înțeleasă. În schimb, Rainer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Hans, n‑o să apară un al doilea muncitor ca el, n‑are voie să ne vadă decât pe noi peste tot. Ceea ce trebuie el să devină este un receptor de mesaje, avertismente, ordine, încurajări. Anna spune: e pueril să furi portofele, aș vrea să arunc ceva în aer chiar acum. Așa ai reuși să atragi atenția asupra ta, iar lumea ți‑ar arăta considerație în loc de o nepăsare delicată. Rainer se dă mare spunând că tatălui său aproape că‑i plesnește pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fără nici un dubiu, fiindcă un cuțit arată altfel. Ăsta e, ura, l‑am prins! Hans e încă prostit de‑a binelea, dar Rainer a înțeles corect chemarea „Acum!“ de adineauri. Ușor ca aripa fluturelui se furișează pe la spate și extrage portofelul din buzunarul de la piept al victimei distrate; acesta se află - ca de obicei în cazul dreptacilor - în buzunarul din stânga de la piept. Ăsta n‑ar observa nimic nici dacă i‑ai pune o bombă. Nu par a fi mulți, dar oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de căcat și găurile care trebuie cârpite. În timp ce eu îi astup ei gaura, ha‑ha. Dar iată că vine controlorul. Din grabă, gemenii nu s‑au gândit că poate nenorocitul ăsta n‑are bilet și trebuie să bage mâna în portofel. Slavă Domnului, se apropie o curbă și viteza scade. Când cretinul ăla duce în silă mâna la buzunarul de la piept, cei doi frați sar din vagonul remorcă, cu câteva mișcări energice, urmați imediat, aproape prea târziu, de zăpăcitul de Hans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cu câteva mișcări energice, urmați imediat, aproape prea târziu, de zăpăcitul de Hans, care n‑a priceput încă nimic. Aproape că se dau de‑a dura, își recapătă cu greu echilibrul și, în timp ce acolo înăuntru monstrul ăla își caută disperat portofelul - banii lui care trebuiau să se transforme ca prin minune într‑un cadou pentru aniversarea nu știu cărei rude mizerabile, unde am putut să‑i pierd, Dumnezeule (apoi mintea i se luminează și fața i se‑ntunecă) - , tinerii infractori pătrund nepăsători în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Când se întorc muzicienii, lasă repede saxofonul din mână, ca să nu ia una peste bot pe motiv că deteriorează instrumentele muzicale. Apoi își comandă un sifon cu sirop de zmeură, care‑i cel mai ieftin, (n‑a prădat încă nici un portofel) și scrie începutul (mâine sfârșitul) unui poem de la care nimic din ceea ce‑l înconjoară nu‑i mai poate abate atenția. Indiferent cum ar arăta. Până și Sophie trebuie să accepte asta, deși în cazul ei nu‑i așa de strict
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]