672 matches
-
iaca, acum au adus după mine vița din Franța, au învățat s-o altoiască ; nu înțeleg prea multe, dar mă urmează. Ne-a povestit neîntrerupt ; ne-a povestit cum a dres drumurile și a astupat gropile, spunîndu-le că o să se poticnească în ele pe lumea cealaltă ; cum au făcut fîntîni, ca să nu le fie sete acolo, fiindcă se îngrijesc mai mult de ce va să fie decît de ce este. Și cum i-a convins pe săteni să ardă grajdurile vechi, în care
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și șchiopătând, nu ne putem da seama. Desigur, am mai fost asaltați și de o serie de teorii ale conspirației, de la Passover Plot a lui Hugh Schonfield, la absurda Jesus Papers a lui Michael Baigent. Toate aceste teorii alternative se poticnesc în fața dovezilor arheologice și literare ce dau mărturie, majoritatea dintre ele, despre tradițiile de îngropare iudaice. Nu-i pot impresiona pe istoricii și arheologii calificați ipotezele precum că cei care l-au urmat pe Isus n-ar fi fost în
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
Era cuvântul nu. "Scriu de la șaisprezece ani și abia am trecut de cincisprezece mii de pagini. Scriu uneori și câte opt ore pe zi, dar în alte zile nu pot scrie nici măcar un rând. Poate o să râzi, dar câteodată mă poticnesc și, cu toate că poate ți se pare ușor să scrii așa ceva, cunosc crize care aproape mă fac să mă las de scris. Cunosc și frica de sterilitate, și pe aceea de-a nu mai putea să ții pasul cu tine însuți
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ne-a condus până la poartă, cu veșnicele ei zâmbete cu gura până la urechi, cu gesturile ei de exagerată amabilitate. Am luat-o în josul străzii, cu tata de mână, pe sub stelele scânteietoare. Mă uitam numai la ele și din cauza asta mă poticneam din când în când. Stelele erau foarte sus, foarte departe. Nu le păsa de nimic de pe pământ. Am căutat multă vreme cu privirea cometa cu șase cozi și-am descoperit-o cu greu. Abia se mai zărea, ca un norișor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
civilizate, visul nostru fierbinte de un secol, sau totul nu este decât fata morgana, un efort inutil, de vreme ce ele merg cu mult mai repede decât noi și distanța rămâne cel puțin aceeași... ba chiar, la fiecare hop de care ne poticnim, ea crește nemăsurat ? Se poate, concentrându-te, calculând lucid și în același timp intuind, se poate să înțelegi cum are să se desfășoare războiul și să intervii chiar în punctul lui cel mai avantajos ? Sau tot acest efort este inutil și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cu apărătorile pe ochi. Chiar dacă pielea ne supurează, roasă de hamuri, chiar dacă tremurul ei și loviturile de coadă nu mai prididesc să gonească muștele verzi-negre ce ni se așază pe răni, ciorchine, chiar dacă sub zăbală gura ne sângerează și ne poticnim tot mai des sub bici, îngenunchind, să ducem mai departe trăsura... Oricât de rău este viitorul spre care mergem, să plănuim laboratorul de fonetică, la fel ca în vremuri bune, cerând sfaturi de la cei ce au așa ceva mai de mult
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mașina... oprește! — Drace, drace, drace...! George răsuci volanul, întorcând violent mașina în direcția canalului. Smucea de volan de parc-ar fi fost o buruiană otrăvitoare pe care se străduia s-o smulgă din rădăcina. Mașina se înclină într-o parte, poticnindu-se și derapând pe pietrele denivelate, iar luminile celui mai apropiat felinar țâșniră în parbriz, brăzdându-l cu dâre înstelate, în timp ce ploaia sălta în jur și împroșca totul, de parcă mașina ar fi fost un câine ud care se scutură. George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
stăm aici toată viața! Gabriel începu să coboare stâncile, prinzându-se cu mâinile de colțuri și ieșituri. La un moment dat alunecă, își rupse ciorapul și își zgârie rău pielea piciorului, dar aproape că nu observă și își continuă coborâșul poticnindu-se. — Ah, aici erai! strigă Brian, care se întorsese de pe plajă. Ah, Brian, scumpule! Gabriel se lăsă să lunece pe nisip, suflecându-și fusta. Dă-mi două lire, repede, te rog! Două lire? strigă Brian a cărui ușurare, din momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
George. Părintelul Bernard îi veni ideea că poate George o fi căutat refugiu pe islaz și, dacă era așa, avea să-l găsească în preajma Inelului. Ajuns acolo, preotul se împletici prin ierburile înalte, gata să plângă de oboseală și deznădejde, poticnindu-se de perechile de îndrăgostiți ascunși prin iarba netăiată. Începu să se îndoiască de intuiția lui și îl cuprinse teama că George, oriunde s-o fi aflând, nu mai era în viață. Când, în cele din urmă, în marea verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
până atunci fusese sau nu închisă, acolo în colțul dinspre stradă al sălii de festivități. Acum era întredeschisă. Participanții la serbare se perindau prin fața ei, ieșind, și nimeni nu-i dădea nicio atenție. Cu toții se îndreptau încet, fără să se poticnească unul de altul, sporovăind molcom, către ușa deschisă spre gerul de afară. Se întrevedea printre nenumăratele picioare în mișcare înceată o porțiune din ghețușul de pe trotuar, pe care lumina lăptoasă a zilei nu reușise să-l dezghețe. Gerul se strecura
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
prin spațiile dintre cercevele. Jos, sub gura unui burlan, stătea o găleată emailată, ușor înclinată, cu buza îndoită, de pe care sărise emailul, plină ochi cu apă de ploaie. Cu toții întorceau privirea într-acolo întreaga coloană -, pasul li se împleticea. Se poticneau unii, râdeau alții, până când din cadența pionierească nu mai rămânea nimic. Până și Grosu, oricât era el de meșter într-ale tobei și oricât de serios din fire, începea să piardă cadența. Bețele de lemn se loveau unul de altul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
rândul lui solidar cu fiicele sale, indiferent dacă or fi avut sau nu vreo vină. Niciodată un tată nu se leapădă de fiicele sale, nu? În mijlocul detașamentului încolonat, colegul lor, Marcu, tot cu ochii la casa celor două Iepe, se poticnea de călcâiele colegului din față, se dezechilibra și îl împiedica pe cel din urma lui, și tot așa. Instructorul se răstea la el furios: "Marcu! Unde naiba te uiți! Privirea înainte!". De fapt îl înfuriau toți cu curiozitatea lor bolnăvicioasă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
dinspre larg al debarcaderului, el un pic jenat, dar și amuzat totodată să danseze cu fiul său, ca între doi bărbați tandri, privind în jos, în golul dintre noi, atent la pașii de dans, dar poate și să nu se poticnească în scândurile debarcaderului, fixate de-a curmezișul. Ne învârteam în vals trecând pe lângă provele dănțuitoare ale bărcilor și tata se amuza, în timp ce mama... Ei bine, totul se petrecea fără ea. O vedeam gânditoare, chiar posomorâtă uneori, aș putea spune, arătându
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
când spusese asta? Dragoș îi răspundea glumind ca într-un film de duzină: Ori toată noaptea, ori deloc, Alexandra! Hai s-o lăsăm mai bine pe altă dată. Altă dată când? Mai aveți timp de așteptat? Ștergătoarele încetaseră să scrâșnească poticnindu-se pe sticla acoperită de promoroacă, ci măturau de pe parbriz picuri rari de ploaie. Defilau de-a lungul străzii trunchiurile zgrunțuroase și ude ale salcâmilor. Cobora din mașină și străbătea scuarul scăldat în soare. Fusese o mare, mare greșeală că
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în partea opusă, dar o smucitură puternică a căpăstrului îl face să se rostogolească învins de lanțul care nu cedează. Se ridică cât ai clipi și dezorientat o ia din nou la fugă nebună... Același lanț îl face să se poticnească... Focul pârâind ca un rug se apropie din ce în ce mai mult... Calul nu mai are unde să alerge... Cuprins de groază, se ridică în două picioare nechezând și sforăind cumplit!... Se zbate ca în fața unei fiare. Lanțul nu cedează! Dedodată se încordează
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
doar așa, să mai schimbăm o vorbă. Ei! Poate oi gusta și o gură de rachiu, da’ nu mai mult! Că ce îi mult strică”. Se vedea în miez de noapte înotând prin mocirla drumului cu capul greu de băutură, poticnindu-se la fiecare pas... „Săraca Maranda! Ea nu zicea nimic. Se uita la mine cu chip rugător și ofta din rărunchi. Rareori o auzeam spunând moale: <Nu mai bea atâta, Toadereă. Îmi punea de mâncare și se culca așteptându-mă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
broască tîrîndu-se, ca un punct negru, pe luciul acelui ochi imens care nu clipea măcar, rămânea mai departe fix și sticlos. Am luat-o la fugă, dar după câțiva pași înotam până aproape de genunchi în pământul mocirlos și m-am poticnit. Un râs bubuitor a umplut mlaștina, cutremurând liniștea și făcând trestiile să foșnească. Atunci am simțit o mână pe umăr. Am sărit ca ars, dar, din spate, o voce răgușită mi-a poruncit: "Stai, nu te întoarce!" M-am supus
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
om... Nu ascund că mă pregătesc demult pentru acest proces. Am citit tot ce se putea citi, am studiat tot ce se putea studia. Nu-mi rămânea, credeam eu, decât să pun totul într-o ordine logică. Dar m-am poticnit de niște întîmplări ciudate care mi-au arătat că nu eram în stare să fac ordine nici în viața mea. Și am să vă spun ceva care n-are nici o legătură cu Robespierre, dar mă ajută să mă fac înțeles
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
răul nu există izolat. Și că în întîmplările pe care le-am trăit n-am nici un merit. Dealtfel, ce merit e acela de a deveni victimă? Mărturisesc, domnilor judecători, că nu știu cum s-ar putea cântări vina altora câtă vreme te poticnești încă la primele fraze din rechizitoriul pe care trebuie să ți-l faci ție... Ar trebui să mă opresc aici. Ceea ce am spus până acum mi se pare de ajuns. Continui numai pentru a nu se crede că apărarea n-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că-ți spun: exagerezi peste măsură. Dai proporții de tragedie unui fapt mărunt, fără importanță. Dacă toate femeile cărora li s-a întîmplat același lucru ― și sânt milioane în toată lumea ― ar proceda ca tine, unde am ajunge? Viața nu se poticnește dintr-atîta, merge înainte. Și noi trebuie să ținem pasul cu ea. ― Ce vrei să fac dacă simt așa...? Nici o femeie nu seamănă cu alta. Țineam cu orice preț să am copilul... Ar fi fost pentru mine icoana vie a dragostei
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de vânt nu atinge peisajul ce se brodează în jur, fir cu fir... astfel îmi pare că privesc - nestingherită de nimeni - la un tablou măreț, agățat pe un perete imens de gheață. A nins mult, cu fulgi mari, ce se poticneau în propria manta pufoasă, motiv pentru care zăpada căzută a acoperit toate meleagurile, acestea ostenind a mai ține piept furiei albului. Copacii golași și triști, rămași fară nicio podoabă a straielor, par acum bucuroși să fie încărcați, acoperiți de acest
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
nu am ajuns să simt că fac efectiv parte din echipă. Nu există nici o vinovăție pentru asta, nici la ei și nici la mine. Zdrobitoarea mea anti-telegenie logopată, plus faptul că, pur și simplu, veneam dintr-o lume de nișă, poticnindu-mă pe ecran taman la 47 de ani, nu puteau nicidecum să faciliteze osmoza. Oricum am răsuci lucrurile, am rămas o rață între lebede, ceea ce nu mă contrariază deloc, dar m-a stânjenit irepresibil oricând am fost invitat la pe
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
dau seama că s-a luat decizia să plecăm. Moment de suspans. Radu G. Țeposu și Marius Ghica au dat o fugă la supermagazinul de lângă port să mai cumpere ceva. Crainica vaporului anunță, cu febrilitate, din două în două minute, poticnindu-se la pronunțarea numelor, de fiecare dată, că domnii în cauză sunt rugați să se prezinte urgent la recepție. Văd că se dezleagă odgoanele. Plecăm. Ce se întîmplă cu cei doi? Finalmente, crainica anunță că "domnii Radu G. Țeposu și
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
dar râdeau. Sau mai curând mi se părea că toți cei pe care-i întâlneam mă priveau cu un surâs ascuns. Am avut chiar impresia, în acea vreme, că cineva îmi pune piedică. De câteva ori, într-adevăr, m-am poticnit, fără pricină, intrând în localuri publice. O dată am și căzut de-a binelea. Francezul cartezian din mine și-a venit repede în fire, punând asemenea incidente pe seama singurei divinități în care poate crede bunul-simț, adică pe seama întâmplării. Totuși, in mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
te fac să mă urmezi.” „Și unde ar trebui să mergem acum?” am întrebat-o pe țigancă, considerând-o, fără să-mi dau seama, îndreptățită în cererea ei de a fi stăpână a spiritului meu. Țiganca a pornit-o înainte, poticnindu-se pe picioarele obosite și cătând din când în când către mine. O urmez tăcut. Când se oprește, oftează adânc și se uită în jur. „Am ajuns. Privește!”...Am tresărit. Mă aflam în fața unui adevărat palat... „Aici îi Curtea Domnească
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]