573 matches
-
ca și când ar fi fost călător prin văzduh de când s-a născut. Luntrea se înălță în aer, îndreptîndu-se de astă dată spre Muntele de Foc. Trecu peste podișul de lângă munte, unde mii de robi munceau la tăiatul pietrei. Unii erau pe povârniș, alții în gropile adânci săpate tot de ei. Spinările lor negre sau roșii sau galbene erau încovoiate. Mulți robi cărau în spinare bolovani rotunzi sau pietre pătrate. Alți robi, înhămați câte cincizeci sau câte o sută în șir, cu frânghii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
luntrea cu frânghii împletite în trei și în șase, acei oameni o culcară lin pe un fel de sanie din două trunchiuri uriașe de cedru pe care o împinseră și o traseră câteva zile la rând pe un fel de povârniș anume făcut, până ajunseră cu ea pe lespezile turnului. Acolo, în alte câteva zile de muncă, trăgînd-o dintr-o parte și înmulțindu-i treptat proptelele în partea cealaltă, așezară luntrea în picioare fără măcar s-o fi zgâriat. De la început
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Traian). Cea mai verosimilă soluție este originea indo europeană, susținută de rădăcinile *karpată, *korpătă, care explică foarte bine semantic, fonetic și istoric forma actuală a toponimului. Ar merita avute în vedere, pentru comparații, ital. carpare, „a se cățăra“, și scarpata, „povîrniș“. Căpîlna Este numele a patru sate din județele Alba, Bihor, Mureș, Sălaj și al unei „vîlcele“ (afluent de stînga al pîrîului Luțu). Căpîlnița (sat în județul Harghita) și Obrejii de Căpîlna (lac în Munții Cindrelului) sunt forme derivate prin polarizare
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cu sens asemănător, nu pentru migrarea unora dintre aceste cuvinte în nordul Dunării (ca și Cindrea, Cindrel), cum crede George Giuglea. Un presupus sens al apelativului romînesc („creastă înaltă, alcătuită din stînci mari și pietre tari“, „potecă“, „lespede de piatră“, „povîrniș“) nu este atestat, ci numai dedus prin comparația cu unii termeni romanici apropiați. Apelativul paring, parîng, „o specie de mei“, l-ar apropia onomasiologic de oronimele Malaia, Mohorul, care confirmă că în trecut unele cereale și alte plante „însoțitoare“ creșteau
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
mons „munte“. Unul dintre derivate este și Carpați, pentru care se poate raporta la forme precum sl. kolotĭ, rom. a crăpa, lat. carpo „a smulge, a detașa“, sl. skala „stâncă“, alb. karpë „stâncă, stană“, karmë „stâncă abruptă (la mal), versant, povârniș, coastă (aridă), râpă; morman, grămadă, maldăr, vraf“, rom. scarpă „suprafață înclinată, taluz de pământ, de pietriș etc. care mărginește terasamente, șanțuri, cursuri de apă etc.“ (DEXI), it. scarpa „povârniș, pantă“. A se vedea și carpen „copac în lemn dur“, calup
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
stâncă“, alb. karpë „stâncă, stană“, karmë „stâncă abruptă (la mal), versant, povârniș, coastă (aridă), râpă; morman, grămadă, maldăr, vraf“, rom. scarpă „suprafață înclinată, taluz de pământ, de pietriș etc. care mărginește terasamente, șanțuri, cursuri de apă etc.“ (DEXI), it. scarpa „povârniș, pantă“. A se vedea și carpen „copac în lemn dur“, calup, a curma, a scurma, a scărmăna etc. Prima parte a cuvântului Ar-deal are la fel baza l/r pe care o identificăm în lat. alo „a face să crească
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
plină de pară, căutând parcă acolo răspunsul. - D‟apăi, că pre‟ multe nu‟s de povestit!..începu el molcom. Dacă treci valea pârâului Jigăliei, încolo în sus înspre apus, apare un deal înalt, care se întinde spre miazănoapte ca un povârniș prăpăstios.. Dealul acela se cheamă Movila Roșie... Dar, nimeni nu știe de unde‟i vine numele. De acolo, de sus, vez‟ ca‟n palmă vreo șăsî-șăpti sati răzășăști... - Ce‟i cu satele răzeșești... cum au apărut ele?! ..îl întrerupse moșierul nerăbdător
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Dor de casă... arnă grea și omăt mare de cinci palme mari domnești... O început moale, cu o ușoară fulguială pe copacul de la geam într-o seară, pe la aprinsul lumânărilor, pe la începutul lui decembrie, și o ținut până către Blagoslovenie. ...Povârnișuri prăpăstioase cu mușchi crescut pe ele, încolo zăpadă, în lumina învăpăiată a serii... Pădure, pădure de jur-împrejur, totul e aspru și de gheață. Un fag bătrân, cu crengi strâmbe, frânte, împunge cerul... Un țipăt de coțofană trece vibrând strident peste
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
depărtări, și, răbdător așteaptă până se dumirește. Freamătul de noapte al pădurii nu începuse încă, în afară de chemarea unei bufnițe din vârful unui fag. Anton îi aruncă o privire și îi zâmbi sprâncenatei cu ochi roșietici. Râsul alunecă ușor pe marginea povârnișului adulmecând vânat; ajunge într-un luminiș printre resturi de copaci doborâți de furtuni, ocolește niște vreji de muri și zmeuriș... deodată se ghemuiește, se prelinge ca o umbră peste frunzișul căzut, mai aproape de unde se auzea un fâșâit; trece pe lângă
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
motan sălbatic mare și voinic - dușmanul său de moarte. Pornește, după miros, în urmărirea lui... motanul dispare într-o vizuină de viezure. Râsul renunță și se calmează; își pune capul pe labe, ochii îi ard strălucitor în întuneric, apoi, coboară povârnișul rîpos. Noaptea tainică înainta... lupii încetară să mai urle. Căpriorii treceau la adăpat, prin apropierea lui Anton. Chemarea înăbușită a unei cucuvele, din vârful unui gorun, vestea revărsarea zorilor. Deodată râsul prinde un zgomot dinspre vizuina viezurelui.. Ca o umbră
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lupilor. Jderul colinda prin pădure șovăind. Se strecura împotriva vântului, pe lângă desișuri și opreliști de uscături; pe coastă cercetă vizuinile printre rădăcini, dar fără speranța de a gasi ceva. ...Februarie geros veni ca o vijelie. În partea de răsărit a povârnișului asupra căruia vântoasa începuse să se năpustească, nu era chip să se gasească vreo pradă, deoarece căpriorii și mistreții s-au refugiat în râpile dinspre apus, unde se puteau adăposti de vântul aspru de la răsărit. Jderul se hotărî să treacă
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
năpustească, nu era chip să se gasească vreo pradă, deoarece căpriorii și mistreții s-au refugiat în râpile dinspre apus, unde se puteau adăposti de vântul aspru de la răsărit. Jderul se hotărî să treacă dincolo de creastă, spre apus... În timp ce suia povârnișul prin stejărișul luminos, auzi pași.. Vâjâitul ninsorii îl împiedecă să recunoască ce fel de animal era acela. Se piti după un trunchi de stejar bătrân, doborât de furtună și așteptă... Când colo, văzu un lup răzleț și se ridică să
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dreapta, ca și cum dintr-acolo ar fi așteptat să apară ceva. O scurtă strălucire și un ciot de coadă, alb, și căpriorul în câteva salturi se făcu nevăzut în fundul râpei. Apoi, peste puțin îl zări mai departe, tocmai sus, gonind pe povârniș, cu salturi avântate peste marăcinișuri și trunchiuri căzute. Anton ridică pușca, dar o lăsă jos... Renunță jenat. Căpriorul, spre satisfacția lui, dispăruse. Cu arma pe umăr, coborî pe o potecă neumblată de om și se postă la ieșirea dintr-o
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pe Anton, îl apăsa o proastă dispoziție, ca o indignare surdă, adormită în sine... pe care nu și-o putea explica. Tot înconjurul era acoperit de ceață. Valea Elanului, apa Elanului, dealurile dimprejur... totul era străbătut de neguri groase. Pădurea, povârnișurile prăpăstioase... totul era acoperit de un nor gros de ceață. Pe fundul adânc al văii Elanului, râul susurându-și apele, tălmăcind parcă taina unei alte lumi... o lume din adâncuri milenare, pe când uriașii Elani hălăduiau pe aceste locuri. Un strat
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
uriașii Elani hălăduiau pe aceste locuri. Un strat alb, gros, întinde punți peste depărtări. Iepuri speriați își croiesc pârtii de ieșire prin zăpezi și se depărtează țopăind greoi. Vieri sălbatici se pitesc în văgăuni strâmte împădurite, apoi aleargă buimaci în susul povârnișului. Păsări răpitoare; huhurezi, bufnițe... stau îmbufnate în vârfuri de copaci înalți și-și iau zborul alene, doar când te apropii. Stai și te întrebi... Există ceva mai minunat decât voința puterii?!.. Voința constrângerii, chiar a cruzimii, la nevoie?!.. Poate că
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
după uciderea soțului de către tătari. Un nor de praf negru vestea apropierea trăsurii care purta pe boierul Iordache. Un rob țigan mâna îndrăcit caii, trăsura fiind urmată de un pâlc de oșteni, după rangul și importanța funcției clucerului. Trăsura urcă povârnișul din fața porților curții, oprind pe podișca din lemn, unde așteptau grăjdarii, pentru a lua animalele și a le duce să primească hrană și apă. Boierul se opinti și coborî din trăsură, pășind pe prispa acoperită a conacului, fiind întâmpinat de
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Fortăreața legiunilor de la marginea imperiului - acele castra stativa aflate în punctul cel mai nordic al lumii cunoscute - era un aspru oraș artificial construit pentru război. Inginerii militari îl înconjuraseră cu ziduri solide, îl dotaseră cu bombarde și catapulte plasate pe povârnișuri, îl izolaseră printr-un șanț exterior, îl întăriseră cu turnuri de apărare. Într-o zi mohorâtă de iarnă din timpul domniei lui Tiberius, micul Gajus Caesar se cățără, urcând pe lungile scări de lemn, până în turnul pătrat ce domina partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
oară, ofițerul însărcinat cu paza vilei zâmbi, asigurându-l că avea să-l aleagă el însuși, și nu dintre căluții aceia care gâfâiau pe cărările în urcuș de la Capri, ci un cal potrivit pentru galop pe câmpii întinse și pe povârnișuri. Din grajdurile imperiale ieși, cu hamuri de purpură și aur, un cal superb, nervos, cu un trup armonios și puternic, de culoarea mierii. Ofițerul spuse că de mult timp era pregătit pentru o improbabilă plimbare călare a lui Tiberius. Gajus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
deschisese un șantier misterios. Veneau acolo meșteri tâmplari din munți, dulgheri de la Misenum, Tarentum, ba chiar de la Alexandria; se descărcau sute de bârne, nenumărate trunchiuri de coloane, munți de țigle. Nimeni nu avea voie să coboare până la lac, dar de pe povârnișul colinelor, dacă te ascundeai după copaci ca să nu fii văzut de santinele, puteai zări tabăra străinilor acelora. Munceau din greu, din zori până-n noapte, la lumina unor focuri mari. Ridicaseră două structuri gigantice din lemn pe mal și continuau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ne-a văzut nimeni, pentru că nu trece nici un suflet pe strada aceea, scoasă afară din lume pentru noi. Italia s-a ridicat, îi privesc corpul spectral în jacheta de lână grea de apă. Pare o capră rătăcită, singură pe un povârniș sub un potop. Din nou totul este teribil. Lângă mine e un bec stins. Dacă ne-ar fi lovit un fulger în timp ce ne iubeam! Un șarpe de electricitate căzut între mine și ea. Un fir albastru și tremurător, înfipt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și totuși apropiate, eram ca doi lupi care au alergat după o pradă și au pierdut-o și respiră obosiți în întunecimea desișului și le este încă foame. Când am sosit, afară era o căldură sufocantă. Satul, așezat pe un povârniș, în înălțime, ducea cu gândul la craterul stins al unui vulcan. Casele de un ocru-deschis cățărându-se îngrămădite una într-alta păreau păreau bucăți de sulf cuibărite în stâncă. Femei greoaie în costumele lor tradiționale, cu ciorapi negri de lână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
dosul mâinii, am șters ceea ce îmi rămăsese pe buze și pe limbă. Omul de la pompe funebre plătise cu cecurile mele tot ceea ce fusese de plătit și acum se întorcea. Îl așteptam în fața cimitirului închis. Stăteam sprijinit de zid și priveam povârnișul punctat de luminile imobile ale locuințelor și traversat de acelea în mișcare ale mașinilor. I-am recunoscut pașii în spatele meu, era deja întuneric. Se sprijini și el de zid. Scoase din buzunarul hainei pliculețul de zahăr pe care îl luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
încât am auzit zgomotul firișoarelor de zahăr sub dinții lui, un hârșâit care mă făcu să mă cutremur. Își mișcă limba pe palat să simtă dulceața care se amestecase probabil cu saliva. Privi în jos, unde priveam eu, la întunericul povârnișului pe care pluteau lumini. — Nu știu, spuse. — Ce? — Este nedrept să mori. Înghiți ultima picătură de salivă îndulcită. — Și totuși, e drept. Am privit spre cimitir. Nu mai simte durerea, m-am gândit. Și acela a fost un gând bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mori. Înghiți ultima picătură de salivă îndulcită. — Și totuși, e drept. Am privit spre cimitir. Nu mai simte durerea, m-am gândit. Și acela a fost un gând bun. Ada stă nemișcată în fața mea, foarte aproape. Eu mă aflu în fața povârnișului ca acum cincisprezece ani. Tu ești acolo, în întuneric, una din luminile care tremură jos. Nu știu de ce te-am adus până aici, Angela. Dar știu că acum mă aflu în picioare pe zidul acela și tu ești alături de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
din copiii vecinilor. Sau vreun pisoi Înghețat prin curte. Oricât Își forță ochii, nu zări nimic În noapte. Oriunde privea, nu vedea decât Întuneric. Nu apăru nici un semn, pe dealuri sau printre luminițele slabe ce veneau din căsuțele răspândite pe povârniș sau pe cerul negru. Oare nu e nedrept și crud să mi se ceară să vin fără să mi se dea nici cea mai mică indicație? Unde are loc Întâlnirea. Dacă are sau nu are loc. Cu cine trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]