1,526 matches
-
umbli prea mult; noaptea, testicolele, urmare a abstinenței pe care, periodic, ți-o impui. Ai unsprezece ani, ții mâna pe umărul unei fetițe. Sunteți frumoși. Curați. La propriu, în abstract, în pofida mizeriei din jur. Sute de maturi osteniți, cu haine prăfuite, mirosind a tutun și a parfum grețos. A sudoare și a picioare nespălate. A sex. Mai târziu ți-ai dat seama ce iz răspândesc femeile la ciclu, în sală erau destule. Toate miasmele. Dominate de cea de petrol. Pentru igienă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
pâsloase, unde, cum spuneam, nu zăreai picior de eunuc fără picior de cadână, însuși viziriul, cât era el de viziriu, umbla parcă mai aplecat, mai adus spre podea și ținea dreapta. Pe stânga, în sens invers, trece când vreun sol prăfuit, când vreun pașă beștelit, când vreo cadână urmată de un parfum amețitor în care descopereai insensibilul eunuc. După ce, spre mirarea moldovenilor, trecu și-o cămilă cu una sau două cocoașe purtând în spinare două sau mai multe femei ușoare care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să mai zăbovim o clipă în preajma celor doi. Sunt ceasurile nouă. O muscă mare, păroasă și verzuie, venind tocmai din îndepărtatele ținuturi ale Iudeei, a reușit să purceadă printre perdelele patului în care odihnește trupul cilindric al spătarului Vulture și, prăfuită, vlăguită de drum, s-a așezat pe fruntea înaltă, înrourată de somn a înaltului sol moldovean. Deși la capătul puterilor, musca mai rămâne câteva clipe încordată, atentă, gata-gata să-și ia zborul. Omul însă doarme liniștit; stânca nasului se înalță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Cei de mai Jos nu trecu neobservată de Metodiu, care grăi: — Frate Vasea, văd că tovarășii dumitale nu se simt tocmai bine de când, fără vreun gând rău, poposit-am la masa voastră. Au ce să fie? Este cumva de vederea prăfuitei noastre sutane prilej de întristare? Apasă-vă ceva pe suflet? Simte cugetul vostru urcând dinspre stomac greața acelei băuturi despre care, necunoscând-o prea bine, mi s-a spus că trezește în om dorința nu numai de a judeca lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sub formă de boabe. Când însă va pătrunde în cantități mari pe la începutul sec. al XIX-lea, nu va putea fi înlocuită cu nimic. Episodul 178 AȘTEPTÂND PRÂNZUL în timp ce oaspeții gustară din dulceață, făcând-o să lunece mai ușor pe prăfuitele gâtlejuri cu câte-o sorbitură discretă de limpede apă, de undeva din fundul ogrăzii se auzi o izbitură seacă, urmată de un muget sumbru. Se pregătea prânzul și-n fața acestei evidențe, gândindu-se că pentru desfătarea de mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ți-o dă o viață întreagă petrecută în deșert, și ajunseră la concluzia că în albia unei vechi sekia ce cobora din munți și părea că secase cu mii de ani în urmă, dar unde mai supraviețuiau încă trei palmieri prăfuiți, ar fi putut găsi un firișor de apă. — Ar trebui să săpăm un puț foarte adânc, remarcă Laila. — O să săpăm cât va fi nevoie, răspunse calm Suleiman, care devenise un flăcău lat în spate. O să fie foarte greu, dar, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
n-ai fost un adevărat fiu al Poporului Vălului, al Poporului Spadei sau al Poporului Lăncii. Se scurse o nouă zi. Și apoi alta. Au venit alți vulturi. Au venit o mulțime. Nimic nu se mișca în jurul celor trei palmieri prăfuiți, căci chiar și cea mai ușoară adiere, părea să fi dispărut din acel loc blestemat. Soarele și liniștea erau stăpânii. Moartea era invitata. Laila împărți apa rămasă, un ibric de persoană, fără să facă vrei diferență în funcție de sex sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
stare să-și mențină ferm hotărârile, oricât de nedrepte i s-ar fi părut, vagile lui posibilități de a obține victoria s-ar fi topit ca sarea în apă. Apoi privirea i se opri asupra celor trei mașini, nemișcate și prăfuite, ce păreau niște animale antediluviene uitate într-un parc pentru copii, absurde și nepotrivite atât de departe de orașele și străzile pentru care au fost făcute, și din nou îl uimi îndrăzneala celor ce sfidau deșertul necruțător încredințându-se capriciilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
o moarte sigură. — Mă pui în încurcătură... — Tu hotărăști dar fă-o repede, pentru că aici este ultimul ținut locuit unde te pot lăsa. Austriacul se uită cu atenție la micul grup de colibe de pământ și la cei șase palmieri prăfuiți care-și făcură apariția în depărtare, izolați, aproape fără nici o legătură cu impresionanta monotonie a întunecoasei întinderi bolovănoase, și spuse scoțând un ușor fluierat: — Nu pare cine știe ce. Nimic nu-i cine știe ce pe aici. Și cum m-aș putea întoarce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
linie subțire și imprecisă de culoare maro care, undeva foarte departe, se întâlnea cu un cer de un albastru strident. Nici un munte oricât de mic, nici o dună aurie care să-i servească drept punct de reper; nici măcar un mizerabil tufiș prăfuit, care să fie dovada că se află pe Pământ și nu pe Lună. Nici o altă întindere nu putea fi mai netedă și nici un alt peisaj mai monoton, pentru că puteai jura că fiecare dintre acele pietre e identică cu următoarea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
oglindă - apoi se liniștea, ieșea să facă o plimbare cu Tiberiu pe strada Maica Domnului pînă la cimitir, la Luci, și se Întorcea cu un carton de cataifuri și cu flori. Toate aceste păpuși pe care le scot din cutii prăfuite, le răsucesc cheița și le fac să se miște În paginile mele Îmi par prea cuminți, prea blînde. Să fie de vină bătrînețea mea care lăcrimează la fiecare infirmitate și găsește scuzabil orice cusur sau poate comit cu bună știință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de holeră la întemeierea Băilor Vechi. Iar mai jos, pe malul din dosul pieței, era o singură vilă. Cu debarcaderul, cu pontonul și cu cabinele lângă ea. Deasupra porții se bălăngănea o „Amintire din Stațiune“, iar în vitrină, niște fotografii prăfuite, vreo trei. Se vede că va trebui să aștept din nou, mi-am spus eu când n-am găsit nici cheia, nici soneria și m-am cuibărit într-una din cabine. Ușile de un verde profund așteptau pe jumătate deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
din uvertură lipseau tocmai cele ce ar fi constituit circumstanțele unei copilării obișnuite. Bucuria descoperirilor, a mirărilor, a misterelor. De pildă, să aprinzi în septembrie frunzele îngălbenite ale nucilor de pe malul lacului cu o lupă dezgropată din adâncul vreunui sertar prăfuit. Sau să developezi, în niște soluții puturoase, de unul singur, imaginea latentă, ca apoi să observi cum se albește totul la lumină, pentru că ai fixat-o prost. Subliniez: bucuria. Se poate, ba chiar e sigur că teama mea față de puiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
clipa aceea m-am simțit nesfârșit de singur. Ca niciodată până atunci. Am intrat în casă covârșit, cu sute de ani mai bătrân și gârbovit din cauza singurătății. M-am sprijinit de uși, blestemând Creația. Într-un colț am zărit-o, prăfuită, pe bătrâna mea Jackson Randy Rhoads, la care am însăilat mai mult în scârbă vreo trei note. Și fără să vreau m-am uitat pe geam. L-am văzut pe Bogdan pe trotuarul de vis-à-vis țintuind cu privirea o gagică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
obscur și obedient nota declarația cuiva care se plângea că îi fusese administrată de către altcineva o a nouăsprezecea palmă, plus falsetul îngrozitor și bolnav pe care-l făcea a treia, asemănător guițatului unui porc muribund. Toate acestea, țăcănitul mașinii, informațiile prăfuite și snorfăite pe nas ce soseau din reportofon, cât și încercarea de cânt futurist și postmodernist gângav, se auzeau simultan și făcură ca juriului să i se strepezească dinții și să le condamne pe cele trei. Cineva din public se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
fleac, acolo. Am deschis ușa, am străbătut coridorul sărăcăciosului nostru apartament și, dornic să mă întind cât mai repede pe divan, m-am dus direct în cameră. Aici se făcuse deja curățenie, dar, în lumina vie a verii, totul părea prăfuit și meschin. Pe birou, trona un pachet înfășurat în hârtie albă de mătase, prinsă în bolduri. Erau florile Soniei, însoțite de un bilețel în care mă ruga să ne întâlnim chiar în seara aceea. 4 Spre seară, ploaia a stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o distanță sigură între camioane, mai apucă el să rostească, înainte ca celălalt să închidă. Ce s-a întâmplat, domnule? îndrăzni să întrebe șoferul. Acesta nu se sinchisi să-i răspundă, rămăsese cu telefonul în mână privind înainte prin parbrizul prăfuit. În fața lor, în vale, se vedea drumul sinuos pe care veniseră. Separate cam de o sută de metri unul față de celălalt, cele trei camioane întorseseră și porniseră înapoi. Mergeau repede, în spatele lor se ridica câte un nor de praf purtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ultimii cincisprezece ani de la moartea acelui Nazarinean, Începuseră să-și facă apariția tot soiul de bărbați tineri și zdraveni, cu bărbi respectabile sau Încă imberbi, În mantii albe și cu toiege În mînă, zicîndu-și apostoli și Fiii Domnului. Cu crepidele prăfuite de-atîta drum, avînd aceeași rostire, de parcă luaseră Învățătură din aceeași carte, toți Înfățișau aceleași minuni la care fuseseră martori: În fața lor Nazarineanul prefăcuse apa În vin și hrănise mulțimea cu cîțiva pești. Unii te Încredințau că-l văzuseră ridicîndu-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Așa se Înnădeau, unul după altul, propovăduitorii, de toate semințiile și graiurile, bărboși sau nu, rostind aceleași predici, dar Întrecîndu-se În Înfățișarea minunii și Învierii Nazarineanului. Treptat, popoarele Iudeii, Samariei și Anatoliei Începură să dea crezare tinerilor pașnici cu crepidele prăfuite, ce-și țineau brațele Încrucișate pe piept, glăsuind cu o voce feciorelnică și cu ochii Înălțați la cer. Le dădeau apă rece și un coltuc de pîine, iar ei le mulțumeau, promițîndu-le, În schimb, viață veșnică, Înfățișîndu-le un ținut binecuvîntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nul. Probabil constituia un membru demn al societății, un soț și tată bun, un agent de bursă cinstit, dar nu părea să existe vreun motiv pentru a-ți irosi timpul cu el. VII Sezonul monden se apropia de sfârșitul lui prăfuit și toate cunoștințele mele își aranjau plecarea din Londra. Dna Strickland își ducea familia pe coasta comitatului Norfolk pentru ca odraslele să se poată bucura de mare, iar soțul să poată juca golf. Ne-am luat rămas-bun și am aranjat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
femei, Îmbrăcați cu toții ca și când călăuza lor i-ar fi adunat nemijlocit de la activitățile lor cotidiene. Țărani și negustori, nobili și pescari, războinici și târfe, medici și cămătari, un soi de reprezentare confuză și Îndurerată a omenirii. În mijlocul mulțimii de drumeți prăfuiți atrăgeau atenția câțiva catâri, Încărcați până peste poate cu bagaje și desagi. Unul mai cu seamă trăgea mereu Într-o parte, sub povara unei lăzi mari, În ciuda mâinii ferme a bărbatului cu o Înfățișare milităroasă care Îl purta de căpăstru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din lumea noastră. Era doar un film. Când au început să sosească primii răniți - vorbesc despre cei răniți cu adevărat, cei care nu mai aveau carne pe ei, ci un terci roșiatic, și care erau întinși în camioane pe tărgi prăfuite -, adevărul ne-a lovit din plin. Deodată, s-a lăsat o mare tăcere, și am venit cu toții să vedem bietele umbre de oameni, când brancardierii i-au scos din camioane pentru a-i arunca în clinică. Două rânduri, strânse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ești lângă mine, dar e ca și cum te-aș simți tot timpul și îți vorbesc adesea cu voce tare. Puțin înainte de miezul nopții, m-a însoțit până la ușă și mi-a pupat mâna. Asta mi s-a părut foarte romantic și prăfuit. O, dragostea mea, cât va mai dura acest război? Uneori visez noaptea că ești lângă mine, te simt, te ating prin somn. Iar dimineața nu deschid ochii de îndată, doar ca să mai rămân în vis și să cred că aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Iar ea Îi dăduse răspunsul pe care l-o fi dat și Adam: Nu am ce să-ți spun. Dar la urmă Adam i-a Împărtășit, probabil, pisăloagei toate gândurile care-i veneau noaptea, când se auzeau greierii În iarba prăfuită, și trebuie să fi remarcat, condescendent, că era foarte deosebit de Eva, uitând cât de deosebită era ea de el... În orice caz, Clara i-a povestit multe despre ea În seara respectivă. Fusese foarte hărțuită de la șaisprezece ani, iar educația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mă pregătesc pentru o ședință. Am băgat banii în buzunar și apoi ne-am strâns mâinile, după care am luat dosarul pe care mi-l dăduse și m-am îndreptat către ușă. Am luat-o înapoi de-a lungul coridorului prăfuit și apoi prin hol. O voce lătră spre mine: Ia mai zăbovești dumneata un pic acolo. Trebe să deschid ușa la tine. Lui Frau Lange nu-i place dacă nu-i conduce chiar io însămi pe musafiri. Am crăpat ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]