KorAP: Find »[drukola/base=prepozițional & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 >

440 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

1994: 147) interpretează ca structuri antipasive construcțiile tranzitive englezești în care obiectul direct nu este exprimat, corespunzătoare tipului (a) de mai sus: He is drinking whiskey > He is drinking Ion bea whisky > Ion bea'. Diferența dintre construcția tranzitivă și cea prepozițională, atribuită de Dixon mecanismului antipasivizării, este interpretată de Lazard (2001: 288) ca fiind variație actanțială. Diferența semantică dintre cele două construcții este de natură aspectuală: construcția prepozițională este atelică, pe când cea neprepozițională este telică. Acest tip de construcții este discutat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
is drinking Ion bea whisky > Ion bea'. Diferența dintre construcția tranzitivă și cea prepozițională, atribuită de Dixon mecanismului antipasivizării, este interpretată de Lazard (2001: 288) ca fiind variație actanțială. Diferența semantică dintre cele două construcții este de natură aspectuală: construcția prepozițională este atelică, pe când cea neprepozițională este telică. Acest tip de construcții este discutat și de Levin și Rappaport Hovav (2005: 187): Pat hit the door/Pat hit at the door, 'Pat lovește ușa/Pat lovește în (la) ușă'. Urmându-i

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbi neergative care au antipasiv: nahuatl, soninke. Și în limba română există construcții similare celor din engleză și din franceză, discutate în bibliografie, care corespund atât tipului (a) − ștergerea obiectelor nespecifice −, cât și tipului (b) − alternanța conativă (obiect direct − obiect prepozițional): (a) Ion bea țuică > Ion bea Ion mănâncă sarmale > Ion mănâncă Ion cântă la pian > Ion cântă (b) Ion lovește sacul de box/în sacul de box Câinele roade osul/la os Maria tricotează puloverul/la pulover. Construcțiile etichetate drept

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în structura sintactică, modificându-se totodată și forma verbului. Se poate vorbi de existența antipasivului în accepția "tare" a termenului numai pentru foarte puține limbi acuzative, de cele mai multe ori mecanismele asemănătoare antipasivului (ștergerea obiectelor nespecifice și variația complement direct/complement prepozițional) nefiind asociate cu o schimbare în forma verbului. În ultima secțiune (7.) am avut în vedere tipurile de schimbări lingvistice care implică ergativitatea. Am subliniat că, spre deosebire de schimbările minore, o schimbare tipologică nu este unidirecțională, fiind inventariate, în bibliografia consacrată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
apărând în construcțiile pasive, inacuzative și în nominalizări). Din moment ce întreaga structură este subordonată proiecției D, și nu proiecției T, nu există posibilitatea apariției Cazului nominativ. Franchetto (2007) susține că ergativul nu este Caz structural, ci lexical/adpozițional, asemănător cu cazul prepozițional care introduce Agentul în construcțiile nominalizate. Autorul adoptă ipoteza formulată de Alexiadou (2001), conform căreia limbile ergative și nominalizările au v deficient. Franchetto (2007) consideră că abordarea lui Alexiadou este în concordanță cu teoriile despre evoluția structurilor tranzitive: într-un

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
numai pentru verbele tranzitive cu obiect direct: Les nuages ont caché le soleil/ Le soleil est caché par les nuages ' Norii au acoperit soarele'/'Soarele este acoperit de nori'; (2) însoțită de modificarea relațiilor sintactice (subiect, obiect...), de apariția demarcativului (prepozițional): Le soleil brunit la peau/La peau se brunit au soleil 'Soarele bronzează pielea'/'Pielea se bronzează la soare' La sécheresse a tari le puit/ Le puit a tari sous l'effet de la sécheresse ' Seceta a secat fântâna'/' Fântâna a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
numai cu argumente externe; (b) v intranzitiv/Devenire, deficient, care nu se combină cu argumente externe și este inclus în structura inacuzativelor. Limbile ergative au cel de-al doilea tip, v deficient 66. Cazul ergativ nu este structural, ci lexical/prepozițional, asemănător cu grupul prepozițional care introduce Agentul în nominalizări (nominalizările de tip proces includ argumentul Temă, dar nu au DP cu rolul Agent; DP Agent este introdus de centrul funcțional v/Voice). În nominalizările de tip proces și în limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
b) v intranzitiv/Devenire, deficient, care nu se combină cu argumente externe și este inclus în structura inacuzativelor. Limbile ergative au cel de-al doilea tip, v deficient 66. Cazul ergativ nu este structural, ci lexical/prepozițional, asemănător cu grupul prepozițional care introduce Agentul în nominalizări (nominalizările de tip proces includ argumentul Temă, dar nu au DP cu rolul Agent; DP Agent este introdus de centrul funcțional v/Voice). În nominalizările de tip proces și în limbile ergative nu este proiectat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
obligatoriu în sensul lui Harley (1995)67. În nominalizări, grupul cu by 'de (către)' se comportă ca grup independent care creează o relație semantică specifică, în funcție de prezența unei Teme afectate. Construcția cu by este paralelă cu Cazul ergativ (Caz lexical, prepozițional). Diferența dintre limbile ergative și cele acuzative constă în faptul că proiecția argumentelor în D-Structură este inversă 68. Numai în nominalizări și în limbile ergative Agentul este un argument intern veritabil. Autoarea reia acest subiect în Alexiadou (2001), arătând

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și grupul ergativ pot fi analizate ca instanțe ale Cauzei/Instrumentului, în adâncime, marca by fiind corespondentul mărcii de ergativitate sau al mărcii instrumentale (grupul cu by este strict paralel cu ergativul, dacă acesta este analizat ca fiind un caz prepozițional/lexical), în timp ce folosirea genitivului este similară cu marca absolutivului (Alexiadou 2001: 17, 116−117). Reluând ideea formulată de Comrie (1978) − nominalizarea este o posibilă sursă pentru ergativitate − Alexiadou (2001: 19) arată că marcarea ergativă poate fi: (a) rezultatul reinterpretării unei

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de mișcare nu are comportament omogen (Levin și Rappaport Hovav (1995: 58, 93, 147, 162, 183, 185, 186, 189, 200). Verbele care denotă o mișcare direcționată 15 (specificarea direcției poate fi inerentă/lexicală sau se poate face printr-un grup prepozițional sau adverbial) au comportament inacuzativ. Verbele de mișcare inerent direcționată pot fi folosite nonagentiv (a) sau agentiv (b). Verbele care denotă o mișcare inerent direcționată sunt delimitate lexical, iar sensul lor implică o schimbare de localizare realizată; de aceea, nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
hoinări'). Analiza acestor patru clase de verbe din perspectiva teoriei formulate de Levin și Rappaport Hovav (1995) conduce la observația că primele două clase au comportament inacuzativ, descriind o mișcare direcționată, clasa (c) are comportament oscilant, în funcție de prezența unui grup prepozițional/adverbial care să indice direcția, iar clasa (d) are comportament inergativ, mișcarea fiind nedirecționată (în plus, și atelică) și imposibil de asociat cu un grup delimitator (*Ion a hoinărit până acasă). Holmer (1999) propune un alt tip de analiză pentru

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de tipul Comportamentul lui Ion mă amuză) cu corespondentele lor cauzative (de tipul Ion mă amuză cu comportamentul lui): ● verbele psihologice: Experimentatorul − Obiect; Tema − Subiect; ● verbele cauzative: Subiectul − Posesorul care cauzează emoția (Cauzalul); Obiectul care cauzează emoția este un grup prepozițional opțional; Experimentatorul este obiect direct (cele două argumente sunt: posibilitatea pasivizării, posibilitatea construcțiilor participiale). Bennis (2004: 105) arată că, în structurile cauzative, Experimentatorul e marcat cu Caz structural, fie prin adăugarea unui nivel vP în structurile active, fie prin adăugarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
telic, este inacuzativ. Argumentul unic al inacuzativelor și cel al inergativelor nu se deosebesc sintactic. Borer (1994: 23) arată că proprietățile sintactice sunt consecința proprietăților aspectuale. Autoarea aduce în discuție verbele de mișcare inergative, în cazul cărora prezența unui grup prepozițional adjunct delimitează evenimentul și induce interpretarea telică, asociată comportamentului inacuzativ 77. Borer (2004: 290), reluând idei prezente în studii personale anterioare, arată că argumentelor le este asociată o interpretare în specificatorii unor noduri reprezentând structura evenimentului. Structura evenimentului nu este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
path) ca parte a sensului lor; diferența față de entitatea care măsoară evenimentul este că aceasta are punct final, pe când parcursul nu are punct final, ci oferă o scală a distanței; punctul final poate fi impus din exterior, printr-un grup prepozițional locativ; parcursul împreună cu delimitatorul au același rol ca măsura evenimentului; interpretarea telică a verbelor de mișcare se obține prin formarea unui predicat complex (V + PP), care, datorită grupului prepozițional, este inerent telic. Există deci două modalități de a obține o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
distanței; punctul final poate fi impus din exterior, printr-un grup prepozițional locativ; parcursul împreună cu delimitatorul au același rol ca măsura evenimentului; interpretarea telică a verbelor de mișcare se obține prin formarea unui predicat complex (V + PP), care, datorită grupului prepozițional, este inerent telic. Există deci două modalități de a obține o interpretare telică: fie printr-un argument generat în Spec,EM, fie printr-un delimitator. Acest model poate explica și construcțiile cu dativul și pe cele cu dublu obiect, fără

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
selecția argumentelor: punctul inițial și punctul final; dacă există al treilea argument, acesta desemnează obligatoriu parcursul. Cazul acuzativ este atribuit de nodul aspectual responsabil de telicitatea evenimentului; nu există telicitate fără Caz acuzativ, cu excepția situațiilor în care apare un grup prepozițional delimitator. Alternanța cu dativul și alternanța locativă nu sunt alternanțe: cele două sensuri rezultă din posibilitatea verbelor de a genera oricare dintre argumente în Spec,AspEM. 4.4.3. Van Hout (2004) arată că, în neerlandeză, singurul factor lexico-semantic important

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
definibile și denotă proprietăți ale situațiilor din lume, și nu ale predicatelor, propozițiilor, intervalelor. Reinhart (1996: 13) formulează observația că singurul punct în care analiza aspectuală e bună este explicația că, atunci când un verb inergativ e folosit cu un grup prepozițional direcțional (run to the park 'a alerga până la parc'), acesta manifestă proprietăți evidente de verb inacuzativ. Chierchia (2004: 59) nu împărtășește pesimismul lui Reinhart în privința relevanței aspectului pentru inacuzativitate, subliniind că inacuzativele sunt telice și foarte rar statice. Verbele atelice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
iar Voice este responsabilă de introducerea argumentului extern și poartă trăsături legate de agentivitate și de modalitate; trăsătura [± Agentiv] este responsabilă de legitimarea argumentului extern, Agent sau Cauză, din structurile active și pasive: Voice [+ Agentiv] − Agent, Instrument realizat ca grup prepozițional; Voice [− Agentiv] − Cauză. Dacă centrul Voice e activ, atunci rolul tematic relevant este realizat în Spec,Voice, iar dacă e pasiv, rolul tematic relevant este implicit. În cazul anticauzativelor există două opțiuni: (a) proiecția Voice e absentă − situație posibilă în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cauza și proprietățile ei ar fi integral transferate asupra Pacientului, altfel spus, Inițiatorul și Punctul Final ar coincide (spre deosebire de varianta nonreflexivă, în cazul căreia Inițiatorul și Punctul Final ar fi diferite). Din moment ce Inițiatorul poate fi întotdeauna exprimat printr-o construcție prepozițională, nu poate fi vorba, pentru limba română, de o astfel de distincție care să explice diferența semantică dintre forma reflexivă și cea nonreflexivă. Chiar dacă este mai moderată, nici propunerea făcută de Yoshimura și Taylor (2004) − varianta reflexivă presupune creșterea implicării

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
moderată, nici propunerea făcută de Yoshimura și Taylor (2004) − varianta reflexivă presupune creșterea implicării Pacientului în eveniment și descreșterea rolului Agentului/Cauzei − nu este potrivită cu situația din limba română, pentru că Agentul/Cauza poate fi deopotrivă prezent/ă (exprimat/ă prepozițional) sau absent/ă atât în cazul formei reflexive, cât și al celei nereflexive. (f) Alte două analize se dovedesc inaplicabile la întreaga clasă de verbe cu variație. Manoliu-Manea (1993) a avut în vedere numai verbele care exprimă o schimbare naturală

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trăsăturile categoriei v, cât și pe cele ale categoriei T. În cazul reflexivelor inerente, se nu poate fi inserat în poziția de argument intern: este un argument suprimat lexical, care se poate exprima printr-un GPrep. Reflexivele inerente acceptă grupuri prepoziționale (lexicalizate sau nu): Studenții se abțin (de la comentarii) Los alunos lembraram-se (do exame). Propunerea autorilor este că acest grup prepozițional este un argument intern, iar verbele pronominale/reflexive romanice sunt structuri antipasive (vezi Capitolul 1, 6.3.). Această idee este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
poziția de argument intern: este un argument suprimat lexical, care se poate exprima printr-un GPrep. Reflexivele inerente acceptă grupuri prepoziționale (lexicalizate sau nu): Studenții se abțin (de la comentarii) Los alunos lembraram-se (do exame). Propunerea autorilor este că acest grup prepozițional este un argument intern, iar verbele pronominale/reflexive romanice sunt structuri antipasive (vezi Capitolul 1, 6.3.). Această idee este compatibilă cu interpretarea lui Baker (1988), care arată că antipasivul presupune un argument încorporat, care poate fi exprimat ca un

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cela lui rend loyal Jean ' Asta i-l face fidel pe Jean'. În concepția lui Tayalati (2008: 313) asupra adjectivelor construite cu dativul, adjectivele ergative (facile 'ușor', agréable 'agreabil', préjudiciable 'prejudiciabil', désagréable 'dezagreabil') nu au argumente interne și atribuie complementului prepozițional cazul dativ din considerente structurale; adjectivele inergative, mai puțin numeroase, au argument intern și atribuie complementului prepozițional dativul din motive nonstructurale (adjective cu dativ "excepțional"). Autorii care s-au ocupat de adjectivele ergative au pus distincția adjectiv ergativ vs adjectiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
313) asupra adjectivelor construite cu dativul, adjectivele ergative (facile 'ușor', agréable 'agreabil', préjudiciable 'prejudiciabil', désagréable 'dezagreabil') nu au argumente interne și atribuie complementului prepozițional cazul dativ din considerente structurale; adjectivele inergative, mai puțin numeroase, au argument intern și atribuie complementului prepozițional dativul din motive nonstructurale (adjective cu dativ "excepțional"). Autorii care s-au ocupat de adjectivele ergative au pus distincția adjectiv ergativ vs adjectiv inergativ pe seama unor teste sintactice (de regulă, cele folosite și în domeniul verbal). Dat fiind faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]