1,599 matches
-
cu razele sale. Până la urmă, au ... XXV. TRANDAFIRUL SIRENEI-12, de Năstase Marin, publicat în Ediția nr. 1792 din 27 noiembrie 2015. 19-În hăul dezastrului În mai puțin de un minut sosi și Buhăianu. Se miră că ușa restaurantului era deschisă. Presimți că s-a întâmplat ceva, mai ales când auzi melodia tangoului „Trandafirul sirenei”. Scrâșni din dinți: ah, nemernica! Alergă în separeu, unde îi văzu pe Scârțoi și Pleșcan cu capetele pe masă, sforăind într-o veselie. Trache și Cireșel se
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
nervos Buhăianu. Unde-i sirena cu trandafir și cu Zamfirescu? De ce nu i-ați păzit? M-ați băut toată ... Citește mai mult 19-În hăul dezastruluiîn mai puțin de un minut sosi și Buhăianu. Se miră că ușa restaurantului era deschisă. Presimți că s-a întâmplat ceva, mai ales când auzi melodia tangoului „Trandafirul sirenei”. Scrâșni din dinți: ah, nemernica! Alergă în separeu, unde îi văzu pe Scârțoi și Pleșcan cu capetele pe masă, sforăind într-o veselie. Trache și Cireșel se
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
isteria asta aflată pe punctul de a scăpa oricărui control, acesta este: să Împiedic producerea unei catastrofe. Sau măcar să Încerc s-o fac. N-am idee cum trebuie să procedez, nu știu cum arată primejdia și dincotro se va abate, dar o presimt, o amușinez În aer și sunt convins că nu va Întârzia să-și arate colții. Probabil că Centrul a fost odată, Într-adevăr, o instanță benefică, menită să-i ocrotească pe oameni, dar am impresia, că treptat, ceva s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
sentimentul divinului este uneori la fel de terifiant ca imaginea iadului - cutremurarea aceea a descoperirii unui nou teritoriu, a ceva ce-ai pierdut și de care nu-ți mai amintești, să poți să alegi cu ochii Închiși un loc În spatele căruia Îți presimți respirația. Și Aleea filosofilor și Erlenpark și bernardinerii uriași purtați În lesă de cîte o fată În șorț, pe care o cheamă invariabil Karin sau Helga, pe lîngă turnul cu ceas din Kleiner Ring, peste Podul minciunilor, pretutindeni ochii somnolenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și pentru mai lungă vreme și iarna Își Înfige țurțurii Într-un creier Încă Îmbătat de vară, sfîșii pielea acestui măr și mușc pînă ce sîngele gingiilor mele pătrunde În carnea lui de zăpadă. Se apropie sfîrșitul unei cărți, Îl presimt ca pe sfîrșitul unei istorii, o civilizație obosită care capitulează În fața barbariei. Cuvintele se ghemuiesc cuminți În somnul gîtului și-și continuă existența larvară mimînd ceea ce se Întîmplă dincolo de ușa Închisă; mici scenete aidoma celor de la cinematografele de cartier la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
incapabil să se arunce în fața trenului. De fapt, speranța, instinctul de supraviețuire și încă ceva. Și anume amintirea faptului că scriitorul avea dosiți într-un cont mititel niște bani pentru situații speciale. Situații ca aceasta, poate. Situații-limită, în care scriitorul presimțise că va ajunge cândva și cărora același instinct de supraviețuire vroia să le facă față cu orice preț, se pare. De ce vroia asta instinctul respectiv, Mircea nu înțelesese niciodată. Tot așa cum nu înțelesese niciodată ce anume îi face pe oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cumva în spatele său. Privea peste umăr cu o încordare cum nu mai văzusem, așteptând să-l lovească cineva. Dar nu era nimic care să poată fi văzut. Cu o sticlire inimaginabilă și cu imensa mustață fluturând, el adulmeca ceva, parcă presimțind iminența unei grozăvii fără seamăn. Avea o intuiție formidabilă acest Maro și cred că fără sprijinul său aș fi clacat demult, în asemenea măsură mă slăbise atacul Aurorei Sticlaru. - Nu vă faceți iluzii, domnule, textul este absolut lipsit de valoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ochii cărora văd privindu-mă ființe din alte lumi, străine de orice fărâmă de umanitate? Ce sunt numerele și simbolurile acestea cărora eu, deși le înțeleg sensul și utilitatea, totuși nu le pot prevedea decât un scop necurat? Și de ce presimt că tocmai ele, în mod ciudat, vor avea ca finalitate faptul că vor târî încă o dată popoarele într-o nouă luptă îngrozitoare? Pantofii mei sunt singurii care mai scot vreun sunet în această încăpere pe care sufletul meu o dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
imagina, ba chiar mă face să cred încă o dată că am fost predestinat evenimentelor fabuloase, spre nu-mi dau încă seama ce finalitate... Pe măsură ce mă ridic cu greu, cred că realizez ce nu e în regulă sau poate mai degrabă presimt, cu acea vajnică intuiție a mea care m-a putut amăgi cândva cum că aș putea calcula întreg universul. Știu acum. E ceasul. Timpul. Ceasul de la una din mânile la care tocmai mi-am desfăcut venele, oferindu-le înapoi vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
lor de început de lume? Dar stai, Dumnezeule!!, ce este lucrul care tocmai urmează să se întâmple și de unde îi cunosc încă nesăvârșitele semnificații dezastruoase? Ce nefericire universală și abominabilă e pe cale să se petreacă și cum de o pot presimți și judeca, din moment ce încă nu i-am trăit parcursul înfăptuirii? Spun asta pentru că, iată, mirabilă și uluitoare făptură se ridică deodată din ceata de maimuțe, chiar acum, uluind pe toți și toate cu frumusețea-i neobișnuită. Ce zeu muritor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de parcă ar fi cerut iertare pentru slăbiciunea trupului ei bătrân, neputincios. După ce a plecat mama, s-a lăsat tăcere. Lacheii continuă să zâmbească, Sonia râde și, în chinuitor dispreț de sine, râd și eu, dar nu de cele întâmplate, ci presimțind cele ce vor urma. Aud cum la ușa sălii se oprește o patrulă militară cu puștile la baionetă. În spatele patrulei, e mama. Vrea să treacă, vrea să se apropie de mine, dar nu i se dă voie. „Copilul meu, fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de păr bălai sau negru ciorchini de lindini; mîinile puhave ale mamei de atîta spălat părînd niște barbuni fierți... Discursul său În fața mormîntului deschis era pe alocuri Întrerupt de icnetele isterice ale bătrînelor curve (căci cine altele dacă nu ele presimt mai viu sfîșietoarea descărnare și primejdia fatală a decrepitudinii), ca și de tusea Înfundată și smiorcăielile docherilor, că Bandura nu mai știa ce să creadă, dacă era chiar tuse sau bocetul amarnic al marinarului, un surogat de plîns bărbătesc, precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tata În acele clipe ca pe o profundă jignire, ca și cum prin actul magic al atribuirii numelui său pruncului nou-născut, măcar că era sînge din sîngele lui, „Îi mîncau coliva“. Numai că pe atunci n-aveam cum să știu că el Își presimțea excrescența dubioasă În adîncul măruntaielor și că bănuia, poate chiar avea certitudinea, că În pîntece Îi Înflorea, ca dintr-un bulb, o necunoscută plantă otrăvitoare. Enciclopedia, Într-unul din paragrafele finale, relatează și despre desfășurarea ceremonialului Înmormîntării, numele preoților care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
său, nici el nu mai știa cînd, acum Îi apăreau ca-n vis, poate chiar fusese doar un vis, coșmarul vieții și coșmarul morții, coșmarul iubirii neîmplinite, coșmarul timpului și al veșniciei. În preajma sa, la stînga și la dreapta, Îi presimțea pe cei doi prieteni ai săi, pe păstorul Ioan și pe Malhus, căzuți Într-un somn letargic, Îi simțea, deși erau duși cu dușii, neclintiți și făr-de suflare, ca Îmbălsămați, nu mai aveau nici un miros de om, nici o miasmă, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
săi, pe păstorul Ioan și pe Malhus, căzuți Într-un somn letargic, Îi simțea, deși erau duși cu dușii, neclintiți și făr-de suflare, ca Îmbălsămați, nu mai aveau nici un miros de om, nici o miasmă, deși el le simțea prezența nepămînteană, presimțind mai la stînga sa, la picioarele lui Iovan, și trupul nepămîntean și Îmbălsămat al cîinelui păstorului care, cu labele din față Întinse, zăcea lîngă stăpînul său, veghindu-l inert la poarta somnului său letargic. 3. Trupuri Încremenite, membre Înțepenite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cărei jilăveală n-o simțea Dionisie, căci se căznea să se rupă de ai săi dezdoindu-și degetele mîinilor Încleștate, să se scuture de oda somnului și de amorțeala degetelor anchilozate, ce parcă se Împreunaseră Între ele, și să-și presimtă trupul Împovărat, inima care, iată, se Însuflețise, dar și pîntecele avea să se Însuflețească, apoi plămînii și chiar ochii ferecați de plumbul somnului, ca și mădularul său adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase păcatul de el. Apoi reveni cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
n-apucă să Întoarcă bine capul spre el, că acesta capitulă, coborînd peste ochi cortina plumburie a pleoapei cu liziera genelor, văzîndu-și mai departe de cîntare, cu ochii mijiți și cu o gură deschisă rotund, ca un pește, Încît Dionisie presimți În privirea camuflată, În gura ca de pește, o anume fățărnicie, o detașare voită, poate considerație, dacă nu doar o moțăială de lunatic. Căci astfel merg doar lunaticii, duși peste abisuri de mîna Atotțiitorului, de o cutezanță care nu vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
păcătos, tocmai ca sufletul să-și amintească de paradisul pierdut, de grădinile raiului și de minunățiile raiului, de care el nu era vrednic, poate de aceea Domnul Îl purta pe aripile Îngerilor peste acele grădini, tocmai ca sufletul să le presimtă dulceața și desfătarea, să simtă mireasma tămîii și adierea narciselor, blîndețea rugăciunii, tocmai ca să-i cadă și mai greu chinurile iadului, cît Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cîntări, cît Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămîii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mireasma tămîii și adierea narciselor, blîndețea rugăciunii, tocmai ca să-i cadă și mai greu chinurile iadului, cît Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cîntări, cît Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămîii și al făcliei, cît mai presimțea aievea lumina cerului. 10. Chiar o fi vis? Un vis - lumina zilei Domnului, lumina care lumina năprasnic, căci denecuprinsul se strămutase de la gîtuitura peșterii, căci poarta din zid se deschisese mulțimii răzlețite, cînd se arătase o altă lumină, desigur dumnezeiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
boii scîrțîia și se zgîlțîia din Încheieturi pe sub arcadele cetății, pe sub umbra caselor, de o parte și de alta a drumului, numai că el abia dacă zărea vreo casă, căci privea pierdut doar În sus, cu ochii Încremeniți și mirați, presimțind doar prezența caselor Înalte de piatră, după cum Îi cădea umbra pe chip și pe ochii-i vlăguiți, presimțind prezența caselor joase de după care soarele nu se adăpostea, dar la fel de prezente, de nevăzute și atît de reale, mai reale decît cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
alta a drumului, numai că el abia dacă zărea vreo casă, căci privea pierdut doar În sus, cu ochii Încremeniți și mirați, presimțind doar prezența caselor Înalte de piatră, după cum Îi cădea umbra pe chip și pe ochii-i vlăguiți, presimțind prezența caselor joase de după care soarele nu se adăpostea, dar la fel de prezente, de nevăzute și atît de reale, mai reale decît cerul de deasupra capului său, mai reale decît scîrțîitul oiștii carului și decît larma mulțimii care Îi Însoțea, murmurînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Novi Sad și chiar la Budapesta - cu șareta. Lăsă deci șareta pe seama cailor și se lăsă și el pradă gîndurilor. La ce se gîndea un tîrgoveț evreu din Europa Centrală În ziua morții sale - putem numai presupune. Așa cum putem doar presimți la ce se gîndeau sau visau fiicele tîrgovețului evreu din Europa Centrală (de patruzeci și trei de ani) În prima zi a Înscrierii la gimnaziu și după prima Întîlnire cu lumea străinătății. Cu o altă lume. Căci n-o plăcuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
acelei fetițe suferinde, În pofida instinctului său matern (care, evident, nu trebuie să prevaleze În judecata critică), să susțină că În poeziile În care apare cuvîntul Kind este vorba de „o angoasă datorată dihotomiei supraeului (Nad-Ja, nota trad.) În care se presimte sentimentul culpabilității“! Sărmanul Mendel Osipovici s-ar Întoarce În groapă dacă ar citi toate astea. Nu atît din pricina banalității joase sau poate tocmai de aceea. Niciodată, domnule, M.O. nu a făcut nici cea mai palidă aluzie În opera sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mai spun că M.O. a Încercat nu o dată să rupă legăturile care-l țineau ferecat „cu lanțuri duble ca niște ancore“. Această fiică era totuși În stare, cu intuiția pe care o au doar copiii și psihopații, să-i presimtă Încă de la ușă pornirea de a rosti vorbele fatale, pe care el și le Îngînase Întruna În drum spre casă, precum un elev Înaintea examenului, dar stînd În pat, sprijinită În perne, Îl urmărea cu o privire obidită, Încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se refugia În literatură. Pămîntul făgăduinței. (Și cînd Îmi amintesc că din pricina poeziilor sale a fost atît de dușmănit și atît de hulit!) La un moment dat am luat hotărîrea de a ne despărți. Și, precum un copil retardat, Îi presimțeam intențiile după țîrÎitul soneriei, după răsucirea cheii În broască. „Nu trebuie nimeni Îndurerat“, spunea el. „Eu nu am dreptul la dragoste.“ Astfel ne vom despărți de mai multe ori „definitiv“, rupînd legătura noastră precum se rupe firul mătăsii „cînd perlele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]