70,602 matches
-
află oameni de mai bună calitate decât la „stânga”, aneantizarea unor instituții precum Alianța Civică, amuțirea întristătoare a Grupului pentru Dialog Social, „ancanaiarea” partidelor în care ne puneam ceva speranță, precum UDMR-ul (care-a dovedit că între ungurii noștri presupus pro-occidentali și românașii noștri balcanici nu e, în materie de ciolan, nici o diferență), scufundarea după sistemul „ciocu’ mic” a multor ONG-uri ce promiteau să joace un rol important în democratizarea țării nu anunță nimic bun pentru anul 2004. S-
„Care e problema?” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13253_a_14578]
-
Ce se ascunde în spatele romanelor grandioase, „de largă respirație”? Cum arată arealul unui autor omniscient și din ce este compusă materia primă a aliajului său epic? Este limpede că scrierea unor romane ca Muntele vrăjit sau În căutarea timpului pierdut presupune și altceva decît niște „clipe de grație” și că explicații de tipul „mă oblig să scriu cîte două ore pe zi” (sau, variantă, nu știu cîte zeci de pagini) sună complet neconvingător pentru a explica complexitatea ideatică și stilistică a
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
Știm acum că „mâine” a devenit și ieri și astăzi. Dar totul a trebuit să treacă prin S.P.M.D.R.-ul (Societatea Protectoare a Muzelor Daco-Române) lui Caragiale. Cel puțin la noi. Mai previne Cato, cu figuri retorice consacrate (prolepsa, prosopopeea), ceea ce presupune că va spune adversarul, tribun al plebei, al cărui obraz - spunea el - ar trebui să roșească, având în vedere cauza apărată. Disperat că nu are efect nici unul dintre argumente, Cato aruncă asupra adunării bărbaților un ultim, grav motiv de îngrijorare
Retorica, legea și luxul by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/13261_a_14586]
-
cu simțămîntul unui sfîrșit de ciclu istoric, căruia individul vulnerat îi slujește drept fidel receptor. Particularul absoarbe precum o ventuză semnificațiile generalului, de unde efectul invers, de amplificare a discursului (ca și cum ar fi rostit la portavoce), în fața unui auditoriu ce se presupune că se recunoaște într-însul... Al doilea capitol al descompunerii se referă la transcendență. Aceasta e compromisă, atrasă în vîrtejul sarcastic al materiei ce se destrucurează, ca o pradă de preț. Sacrul fuzionează astfel cu demonia, prin mijlocirea omenescului care
Tratat de descompunere by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13260_a_14585]
-
George Banu, scris acum, la cei cinci ani de cînd Jerzy Grotowski nu mai este printre noi. ( M.C.) Să cauți originile La Brook, ca și la Grotowski, recunoaștem aceeași căutare a originilor, origini ale teatrului și ale vieții, și aceasta presupune o atracție fundamentală pentru viziunea organică a lumii. La ei ceea ce contează e unitatea lumii, unitatea dinaintea separării. Aici artificiul este exclus, căci prin recunoașterea în celălalt, dincolo de diferențe, se afirmă tocmai nevoia de unitate, ca în nopțile în care
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
obiecte noi, fabricate, căci “natura trebuie să fie victorioasă” pentru a umili artificiul și construcția explicită. Artistul naiv captează viața care trebuie să apară ca “o manifestare a spiritului care se află într-o armonie eternă cu sine însuși”. Aceasta presupune o mișcare dublă. Pe de o parte, reîntoarcerea către familie și casa maternă, deci către unitatea primordială, și pe de alta, o luptă contra aluviunilor și a nevrozelor care dezorganizează individul. Schiller trage următoarea concluzie: pentru artist, naivul este “în
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
concentrare. “Dacă există o diferență între teatru și viața reală ...aceasta va fi întotdeauna o diferență de grad de concentrare” spune Brook care concluzionează: “ceea ce favorizează concentrarea este just, ceea ce o pertrurbă nu e”. Iată-i profesiunea de credință. Concentrarea presupune existența unui loc unde “fiecare gest își revela semnificația” pentru ca cel mai îndepărtat spectator să-l sesizeze. Aceasta presupune o restrîngere a publicului pentru a obține echilibrul între colectiv și individual, între masă și spectator. Brook nu vrea să se
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
concentrare” spune Brook care concluzionează: “ceea ce favorizează concentrarea este just, ceea ce o pertrurbă nu e”. Iată-i profesiunea de credință. Concentrarea presupune existența unui loc unde “fiecare gest își revela semnificația” pentru ca cel mai îndepărtat spectator să-l sesizeze. Aceasta presupune o restrîngere a publicului pentru a obține echilibrul între colectiv și individual, între masă și spectator. Brook nu vrea să se adreseze nici unor săli vaste cum le dorea Piscator pentru “teatrul politic”, nici să reducă publicul la maximum pentru a
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
un strat social avut sau chiar bogat, e o prezență în general discretă în țările române (...). În general, termenii folosiți nu sunt peiorativi (...). Conotațiile negative ale limbajului despre săraci apar la începutul secolului al XIX-lea (...). Plecând de la vocabular, putem presupune că, în spațiul românesc și în perioada de timp abordată aici, săracul e o prezență ștearsă poate, dar nu lipsită de locul și rolul său în lume (atașate simbolisticii creștine soterice a gestului miluirii), cu alte cuvinte, el nu e
Sărac, defavorizat, amărît... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13285_a_14610]
-
facem o socoată” (Ciberplai 3.12.2000); „ Această socoată era făcută după celălalt calendar” (Ciberplai 6.04.2003); „is prea multi și dă prost la socoată ...” (dbrom.ro 2003). Uneori, forumurile cuprind date de identificare a autorilor textelor; în măsura în care le presupunem reale, acestea pot indică anumite preferințe regionale. S-ar părea că socoată se folosește mai ales în zonele în care a fost păstrat la nivel dialectal. Către această concluzie par să conducă o intervenție din Cluj - „Eu mi-am făcut
„Socoată“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13306_a_14631]
-
tot ce e omenește exprimabil și în toate limbile pământului. Inclusiv catalogul adevărat al Bibliotecii, dar și miile și miile de cataloage false. M. F. Lefèbvre nu crede însă în posibilitatea existenței unui asemenea catalog. Demonstrația lui este strălucită: „Să presupunem că volumele sunt aranjate în felul următor: mai întâi, toate lucrările a căror primă literă e A, apoi cele a căror primă literă e B etc. În grupa lucrărilor A, cele a căror a doua literă e A, apoi cele
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
putea avea într-adevăr o posibilă dublură a Bibliotecii, absolut identică în conținut, dar - nota bene! - nu și în formă și, mai ales, nu în spirit. Catalogul Bibliotecii are, prin definiție, structura formală a unui inventar, catalogul e enumerativ și presupune ghilimelele reproducerii. Catalogul e un citat. Prin urmare, catalogul nu poate fi scris/alcătuit decât de un... Pierre Menard - despre care Genette spunea că este „tlönian prin excelență” 4). Simpla reproducere presupune (re)citirea, citatul e o rescriere, căci orice
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
formală a unui inventar, catalogul e enumerativ și presupune ghilimelele reproducerii. Catalogul e un citat. Prin urmare, catalogul nu poate fi scris/alcătuit decât de un... Pierre Menard - despre care Genette spunea că este „tlönian prin excelență” 4). Simpla reproducere presupune (re)citirea, citatul e o rescriere, căci orice cititor devine astfel autor. Respectarea literei e însoțită prin rescriere de o torsionare completă a spiritului textului datorită diferenței timpului istoric scurs invariabil între cele două acte scripturale. Catalogul nu este câtuși
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
carte alcătuită din cărți deja existente. Mai mult decât oricare altă carte, catalogul e inepuizabil prin preluarea automată a câmpului de posibile relații ale fiecărei scrieri pe care o menționează între aceleași coperte. Așadar, cum principiul combinatoriu al variațiunilor nelimitate presupune diferențierea chiar și printr-o virgulă, catalogul Bibliotecii nu poate fi perfect identic cu Biblioteca însăși - chiar dacă este imaginea ei prin totalitatea versiunilor - întrucât formula lui structurală este enumerativă, depozitară, de reproducere în stil inventar. Biblioteca e cumulativă, însumează conținuturi
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
catalogul. Lefèbre ignoră, în sfârșit, cel mai important postulat: „este de-ajuns ca o carte să fie posibilă pentru ca ea să existe”. Tocmai pentru că acest catalog nu poate fi propria imagine a Bibliotecii, Borges formulează credința în Cartea Unică care presupune cu necesitate varianta unei „înlănțuiri de silabe secrete, a formării unei limbi absolute sau a unei litere cosmice - Aleph - care stă la baza structurării fărâmițate a limbilor omenești” 5). Din amalgamul tuturor combinațiilor posibile ale alfabetului, e imposibil să nu
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
de limbaj nu este lipsit de semnificație: „Nimeni nu poate articula o silabă care să nu fie plină de prudență și teamă și care să nu constituie, în vreuna din acele limbi secrete, numele autoritar al vreunui zeu”. Dacă Biblioteca presupune toate permutările posibile de silabe în toate limbile trecute, prezente și viitoare, atunci trebuie să existe cu necesitate Cartea care adună exclusiv totalitatea perfectă a silabelor secrete în limba secretă și cosmică a Înțelesului Universal. „Într-un anume raft dintr-
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
și compendiul perfect al tuturor celorlalte: un anume bibliotecar a parcurs-o și este aidoma unui zeu” (Biblioteca Babel). Cum însăși această idee vine pe o filieră uluitoare (Galilei, Shelley, Emerson, Bacon, Carlyle, Valéry, Bloy sau Bernard Shaw) și cum presupune cu necesitate existența unui Spirit atemporal și impersonal care anulează ideea creatorului cu biografie, să întoarcem acum privirea chiar către creația lui Borges. Nici un alt scriitor nu este atât de consecvent cu sine și cu ideile sale ca el. Obsesiile
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
Trăind cu „spaima de a multiplica gesturile inutile” - căci „a inventa înseamnă a descoperi” - argentinianul spulberă credința într-un Creator omnipotent și original. Maurice Blanchot spune: „Borges înțelege că primejdioasa demnitate a literaturii nu constă în a ne face să presupunem că în lume există un mare autor, absorbit în mistificatoare visări, ci în a ne face să simțim apropierea unei puteri stranii și impersonale.” 6) Noua religie este asumarea iluziei. De aceea Borges este cel mai reușit personaj al lui
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
Borges merge și mai departe decât structuraliștii: nu doar moartea autorului, ci chiar moartea autorilor. Paradoxal, scriitorul argentinian scoate astfel literatura din câmpul de interferență al oricăror teorii ce-i prezic moartea. Căci depersonalizarea creatorului cu biografie, al autorului istoric presupune înnobilarea așa-zis transcendentală a oricărei creații artistice căreia îi lipsește însă tocmai iluminarea prin revelație. O concesie stranie între formația intelectuală clasică a lui Borges și previziunile, intuițiile postmoderne. Borges adaugă deseori „tocmai atunci când nu avem habar de un
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
cu sânge rece. Recentul caz Ino Ardelean conține toate elementele unei clasice reglări de conturi: un ziarist incomod, cunoscut pentru perseverența aducerii la lumină a unor afaceri necurate, este călcat în picioare de-o echipă a morții, despre care se presupune c-a fost tocmită de indivizi cu conexiuni nu doar economic-mafiotice, dar și mafiotic-politice. Evenimentul se întâmplă într-o Timișoară în care misterul morții altui jurnalist ce acordase prea multă atenție acelorași medii, Iosif Costinaș, e departe de-a fi
Gulerele roșii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13293_a_14618]
-
Al. Săndulescu Nu s-ar putea zice că rafturile bibliotecilor noastre sunt pline de instrumente de lucru, dicționare, enciclopedii, cataloage, bibliografii. Acestea se elaborează, în genere, cu dificultate, cerând uneori decenii de documentare și de sistematizare a materiei. Ele presupun o muncă uriașă, care poate fi efectuată în mod ideal numai de către echipe de specialiști, și ei îndelung exersați. operele individuale, destul de rare, constituie o excepție. De aceea ne bucură când apare câte o lucrare, fie și cu un caracter
Amintiri fără memorie by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13304_a_14629]
-
La “Integral”, “revista de sinteză modernă” care a urmat imediat după “Punct”, în primăvara lui 1925, Voronca nu gândea altfel: căuta, bunăoară în articolul Cicatrizări. Poezia nouă, corespondențe similare cu arta constructivistă, aproximând o “atitudine” apropiată, “răsfrântă în poezie”, ce presupunea “îndepărtarea oricărui subiectivism, integrarea portretului, naturei moarte, nu ca expresie de suflet, ci ca existență materială, organică”. Sintetic, aceste operații se concentrau într-o definiție a imaginii poetice care circula, în datele ei de bază, în întreg mediul avangardist, de la
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
un personaj la altul - altă chestiune interesantă faptul că cei mai mulți actori joacă mai multe personaje - în acțiunile de grup sau în partituri individuale, clare, distincte, susținute admirabil. E un spectacol solicitant și prin ritm, și prin performanța pe care o presupune nivelul actorilor. Ada Navrot încearcă alte tonalități, alte întruchipări ale propriului stil, deja detectabil și matur, în această Vraga tentantă și senzuală, într-un fel, cu o feminitate pe care nu am citit-o în viața mea în piesă. Am
Ce zic bobii? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13309_a_14634]
-
tot ce publicase Eugen Ionescu în afara volumului din 1934. Nu doar analitic, ci și autoanalitic, exegetul se explică astfel: „Cînd un Ionescu obscur și provincial începe să se ocupe de un Ionescu celebru și parizian, n-ai cum evita să presupui și niscai... vînturi venite din partea psihanalizei: nevoia de autoritate, de un alt «tată» - sau, dimpotrivă, paricidul, diverse complexe...”. Prea posibil! Însă noi preferăm a reține, cum am spus, inconformismul, fibra incredulă, inadaptabilă, id est inteligența propriu-zis critică a eseistului care
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
joc favorit al lui Petre Stoica este jocul de-a modestia. La polul opus emfazei egolatre, hiperbolei sinelui, bardul se vrea cu tot dinadinsul micșorat, redus la formatul unui ins neglijat și neglijabil, ocolit de recunoașterea meritelor ce e de presupus că le are, dedat unor ocupații mărunte. Dramatismul e resorbit în surîsul echivoc al autoironiei: „pentru mine poezia nu-i fête de l’intelect/ e doar un felinar în ceață/ cum?/ sau un fluture pe degetul îndrăgostitului/ ce cred despre
Poezia lui Petre Stoica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13322_a_14647]