669 matches
-
Elena, mama lor, să se folosească, atât cât va trăi, de roadele ei) și, după câteva săptămâni, pe 13 martie 1620, se stingea. A fost îngropat, trei zile mai târziu, în catedrala vieneză cu hramul Sfântului Ștefan. Membrii acestei „Curți pribege” s-au întors acasă pe rând. Au venit întâi, prin 1633 sau 1635, Doamna Elena (o văduvă) și Ilinca, a doua fiică a ei, la chemarea lui Matei Basarab. Mai târziu, prin 1640, se va repatria și domnița Ancuța. Ea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cu condiția ca Doamna Elena să se folosească, atât cât va trăi, de roadele ei. S-a stins pe 13 martie 1620 și a fost îngropat, trei zile mai târziu, în catedrala vieneză cu hramul Sfântului Ștefan. Membrii acestei „Curți pribege” s-au întors acasă pe rând. Au venit întâi, prin 1633 sau 1635, Doamna Elena, văduva (coborâtoare din marii boieri din Mărgineni; era fiică a postelnicului Udriște), și Ilinca (Elena, Elina), la chemarea lui Matei Basarab. Ancuța (care încă la
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a mai tăiat, în 1545, acest Domn sângeros pe Dragu și Stroe, frați ai mai sus pomenitului Tudor din Orboești (în alt loc - p. 59 -, autorul Dicționarului... spune că Dragu și Stroe au fost frații marelui vistiernic Dragomir din Orboești, pribeag și el în Ardeal împreună cu Neacșa, soția sa224), pe spătarul Stroe din Orboești 225, pe banul Coadă, frate cu Radu Comisul (ucis și el tot atunci, în 1546)226, pe marele postelnic Dragomir din Boldești (la 14 noiembrie 1552). Nu
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și nici dacă a avut copii, după cum la fel nu s-a păstrat numele soției lui Radu din Boldești, marele stolnic aflat printre victimele din 1568 ale lui Alexandru al II-lea Mircea; ne este necunoscut numele nevestei lui Stroe Pribeagul (Laiotă Basarab l-a făcut mare ban), dușmanul neîmpăcat al lui Radu Paise, care l-a înfrânt la Fântâna țiganului și l-a omorât. Tot Voievodul Radu Paise l-a ucis și pe marele logofăt Vlaicu din Priscani (acesta îi
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
poate veșminte de croială europeană, căci în tabloul votiv din biserica Mănăstirii Arnota sora cronicarului Udriște Năsturel este înfățișată cu o „freză” albă (în Europa așa ceva se purta către sfârșitul veacului al XVI-lea) în jurul gâtului 329. Veșmintele unei văduve pribege Inventarul obiectelor aflate în tezaurul Doamnei Voica, văduva lui Mihnea Vodă cel Rău (ucis în Ardeal. „Și veni mâniia lui Dumnezeu pre Mihnea Vodă, al doilea Iulian - scrie cutremurat Gavriil Protul, preluat de cronicarii munteni -, și fu rănit de viteazul
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de „tiranul crud”. Generalul Castaldo îi scria regelui Ferdinand I, în 1552, că Mircea Ciobanul ar fi omorât mai mult de 1.600 de boieri (Constantin Rezachevici, op. cit., vol. I, p. 227). Cu execuții s-au soldat și încercările boierilor pribegi de a-l detrona: întâi, în 1546, când au fost decapitați - după înfrângerea oastei intervenienților - vistiernicul Udriște din Mărgineni și Teodosie banul și apoi, în 1552, când, înaintea bătăliei și de teama trădării, Mircea Ciobanul „a decapitat 47 de boieri
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
numindu-l pe Radu de la Afumați (cu care s-a și împăcat vremelnic în aprilie 1526) „voievodul cel mic al Valahiei”220, făcând din combaterea cu muntenii o chestiune de demnitate, a declanșat companiile din țara Românească pentru recuperarea unor boieri pribegi, adversari politici care se refugiaseră acolo. Războinicul soț al Ruxandrei a fost ucis (împreună cu Vlad un fiu din prima căsătorie) la 2 ianuarie 1529 și fiica lui Neagoe Basarab (îi făcuse lui Radu de la Afumați un fiu, pe Radu Ilie
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a crescut lângă el pe Radu Mihnea, făcut cu o ibovnică, Vișa, urcați - câteodată - printr-un concurs fericit de împrejurări (forța unei partide bierești, ce îi propulsa după ce-i afla ascunși prin țară - „Bieții oameni!”, va exclama Nicolae Iorga - sau pribegi, acțiuni ale unor „vecini” puternici care îi protejau ca pretendenți în exil) - ar trebui să înceapă cu marii „fii nelegitimi” ai neamului nostru, cu Ștefan cel Mare, adică, pe care Bogdan al II-lea l-a făcut cu Oltea - căci
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
izvod moldovenesc, informația cu privire la alungare: „[...] iar pă doamnă-sa, den țara Leșască, o au trimis în Moldova să șază la casile ei...”. Nu se știe cu exactitate din ce motive Doamna Safta l-a părăsit la un moment dat pe pribeagul ei soț. Poate că se săturase să voiajeze la nesfârșit prin Europa, umilindu-se și constatând că speranța întoarcerii în Moldova era tot mai palidă. Sau poate că o exasperaseră, în fine, apetiturile erotice (de mult cunoscute) ale senzualului ei
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
porunca lui Vlad Vintilă pentru hiclenie, înainte de 11 ianuarie 1525), s-a refugiat la Nicopol, iar Maria, nevasta marelui vistier Trufanda, grec de felul lui, a trecut Milcovul în Moldova - după ce i-a murit - în 1632 - bărbatul; a și murit pribeagă. A fugit din Moldova și Maria, fiica pârcălabului de Hotin Gheorghe Lozonschi (era, deci, dacă acceptăm această ipoteză, soră cu Elisabeta Movilă), măritată cu grecul Chiriță Dumitrache Paleologu, care a ajuns mare postelnic. Chiriță Dumitrache a murit - cum am spus
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
morb moștenit), poate la Constantinopol (cum crede un cronicar: „l-au ajuns moartea la țarigrad”). După câteva peregrinări (prin aprilie 1522 se afla la Brașov, unde primea niște merinde din partea Sfatului), Despina Milița și fiicele ei, Stana și Ruxandra, erau pribege, sub protecția principelui Transilvaniei, la Sibiu, în acel Sibiu unde fosta Doamnă a țării Românești va fi hărțuită de creditori pentru datoriile contactate cândva de soțul ei și unde va și muri, prin 1544, răpusă de ciumă. îi incumba Despinei
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
îngreunau sau împiedicau „reunirea în veșnicie”, urmașii le găseau văduvelor locul de odihnă perpetuă într-un lăcaș de care familiile lor - chiar ele ca persoane - erau legate (numele lor erau „scrise în pomelnice”). Mormântul Doamnei Maria, soția lui Șerban Cantacuzino, pribeagă atâta amar de ani, se află la Mănăstirea Dintr-un Lemn (unde chipul Doamnei 598, alături de cele ale lui Matei Basarab și Doamnei Elena, ale lui Preda și Papa Brâncoveanu, al lui Constantin Brâncoveanu, ale lui Ștefan Cantacuzino, și Doamnei
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Vrăjitoarea, București, 1908; Honoré de Balzac, Colonelul Chabert, București, 1910; Al. Dumas, Cei doi studenți, București, 1913. Repere bibliografice: M. Sd. [Mihail Sadoveanu], Balzac, „Colonelul Chabert”, VR, 1910, 7; Andrei Braniște [Tudor Teodorescu-Braniște], „Între rețele”, „Avântul”, 1920, 115; Ion Foti, „Pribeag”, „Viitorul”, 1921, 25; Leon Donici, „Miron Grindea”, „Aurora”, 1922, 297; Mihail Dragomirescu, „Contimporanii”, „Buletinul Institutului de Istorie Literară”, 1923, 1; Lovinescu, Scrieri, V, 61, VI, 193; Perpessicius, Opere, II, 323-326, IV, 44-49, V, 289-293, XII, 572-573; Camil Petrescu, „Vadul hoților
SAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
la Teatrul de Stat din Baia Mare. „Comedia sentimentală” Trandafir agățător, ca și altele nu s-au tipărit antum, nici scenariile radiofonice Darul domnișoarei Amalia și Două furtuni. Prezentată Comitetului de lectură al Teatrului Național din București în 1943, piesa mitico-istorică Pribeaga apare în 1967 în „Steaua”, de unde intră în același volum Teatru. După 1944 semnătura lui V. (care își va oficializa numele de scriitor în 1950) nu mai poate fi întâlnită două decenii în publicații sau pe vreo carte. După moartea
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
prin care „misterioasa carne se face duh în noi”. În interpretarea teologică propusă de Valeriu Anania, sonetele ar exprima năzuința sufletului uman de a se contopi cu Logosul divin. Dintre piesele de teatru ale lui V., Fata ursului, Umbra și Pribeaga reflectă climatul rural în care își are sursa lirismul de orientare tradiționalistă. Un climat cu pronunțat specific etnografic și reminiscențe de mentalitate arhaică, îmbibat de superstiții și credințe stranii, punctat și de anomalii sociale. Optica, scenic obiectivată, e demitizantă. În
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
mai pozitivi, mai iuți, mai puțin ceremonioși, cu un grai mai aspru. Nu întâmplător Fata ursului și Umbra au fost editate în 1943 împreună, sub titlul Duhul pământului. Basm proiectat într-un timp istoric incert, dar într-o geografie precisă, Pribeaga expune la început evenimente de la Curtea împărătească din Bizanț, spre a se desfășura apoi în Valahia, alcătuind un vast tablou etnografic. Pornită în căutarea mirelui fugar, un Făt-Frumos de dincolo de Istru, Irina, fiica bazileului, Cosânzeană egeică, pribegește prin țara lui
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
Simonie). Frumusețea iubitei devine, în tradiția poeților italieni ai Școlii toscane, taina perfecțiunii lumii, poarta prin care sunt întrevăzute adevărurile universale: „Prin tine văd acum în întuneric / Tu te iubești când eu mă strâng aprins / Ți-e cearcănul din frunte pribeag și necuprins / Prin tine văd acum în întuneric” (Către Lydia). Pe de altă parte, femeia apare malefică („Dark Lady”, cu titlul unui poem), „trupul de fum” care împiedică ascensiunea poetului către „albastrele altare”. Ecartul temporal dintre cele două etape lirice
STOENESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
sări un șuvoi pentru moarte și mult mai mult/ pentru viață”. Ordinea și armonia (1981) trimite prin titlu către sistemul normelor clasice, însă repertoriul temelor se limitează, mai evident de această dată, la prelucrări axate pe simbolul baladesc al călărețului pribeag (Cântec transilvan, Balada mezinului, Bătrânul Petru, Omul cu nume Ioan) și la imnuri de glorificare a latinității, strămoșilor traci și a țării (Scrisoare latină, România, Burebista). Mesianismul, mistica și retorica naționalistă, acordurile psaltice domină versurile din Avram Iancu sau Întemeierea
POPA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288907_a_290236]
-
condițiile exilului, în 1989 publică Un an cât o speranță, un roman-confesiune despre condiția azilantului, despre care Radu Bărbulescu spune că este „o dureroasă expresie a singurătății”. În același an editează un album de artă dedicat pictorului clujean Radu-Anton Maier, pribeag și el în Germania. Despre exil și literatura lui va scrie în mod obișnuit - despre Emil Cioran, Basil Munteanu, Horia Stamatu, căruia îi consacră și o monografie în 1993. Va lua interviuri unor scriitori plecați din spațiul cultural românesc (Octavian
POPESCU-26. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288947_a_290276]
-
-și cu măiestrie cântecul de jale pe uliți, prin crâșme, pe la nunți („surioară, soțioară/ cu mijloc de tămâioară/ cu lacremi de gheață-n vară// lasă-mă să-ți fiu cărare/printr-un fir de lumânare/ care plânge în uitare” - mort pribeag pe sub coline; „soldă risipită prin taverne mici/ jumătate lapoviță jumătate bici// tristețea dă cu banu-n sus/e pajură sau chipul meu bălai apus?” - noaptea mea e mai mult zi). Adesea, efectul textului poetic este susținut vizual prin desenele realizate de
PREDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289003_a_290332]
-
ca și în prozele publicate în „Calendarul «America»”, începând din 1952. Sensul căutărilor privește întoarcerea, răscumpărarea și datoria asumată față de un trecut răvășit de o istorie bolnavă: „Mă cheamă, mamă, glas din pământ,/ Mă cheamă mormintele, fagii;/ Mă dor anii pribegi, m-apleacă desagii./ Aș vrea să mă-ntorc cu iuțeală de vânt”. Întregul poem, conceput ca o rugă într-o biserică a Bucovinei dintotdeauna, se încheie aproape apoteotic, dincolo de discursivitatea în care alunecă pe alocuri glasul liric: „Și curând vor
POSTEUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
lucrări, fie că este vorba de eseul Omenia și „Frumusețea cea dintâi” (1962), o schiță tipologică asupra specificității românești, sau de Noua gravură românească în lemn pentru ilustrarea cărții (1949), reflectă o structură intelectuală aleasă și profundele legături ale autorului pribeag cu spațiul său de obârșie. SCRIERI: Viața și nevoințele fericitului Paisie, starețul sfintelor monastiri Neamțul și Secul, Râmnicu Vâlcea, 1935; Gravura în lemn la mănăstirea Neamțul, București, 1940; Noua gravură românească în lemn pentru ilustrarea cărții, cu gravuri originale de
RACOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289082_a_290411]
-
Armatei I Română (1919). Notele de aici sunt importante și din punctul de vedere al martorului ocular, fiind documente cu o certă autenticitate. Ca poet, M. s-a manifestat cu versuri scrise sub influența lui Octavian Goga, ca în placheta Pribeag (1919). Tematica este fie elegiacă - dorul de locurile natale, de părinți, presentimentul morții -, fie patriotică ori naturistă. A mai scris piesa Rai și iad și poezie în grai bănățean. SCRIERI: Atacul. Însemnările de război ale unui soldat român din armata
MUNTEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288286_a_289615]
-
1958; Unchiul Temistocle, București, 1966; Motanul încălțat, București, 1966; De-ale lui Păcală, București, 1966; Geamandura, București, 1968; Scrieri, I-IX, București, 1969-1990; Fiecare cu părerea lui, București, 1970; Burtă-Verde, București, f.a.; Domnul cu camelii, București, f.a.; Amoru-i un copil pribeag, București, f.a.; Monumentul lui Petrache, București, f.a.; Gâsca, București, f.a.; Glasul roților de tren, București, f.a. Traduceri: D’Ennery & Cormon, O crimă celebră, București, 1942; Molière, Căsătorie cu de-a sila, București, 1955; Vladimir Maiakovski; Teatru, București, 1957 (în colaborare
MUSATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288326_a_289655]
-
îngr. și pref. Florin Berindeanu, București, 1988. Traduceri: Horațiu, Ode, epode, Carmen Saeculare, I, București, 1891, Ad Pisones (Ars poetica), București, 1891. Repere bibliografice: Stemil [Ștefan C. Michăilescu], „Ruy Blas” de Victor Hugo, „România liberă”, 1878, 436-439; Arutnev [Grigore Ventura], „Pribeagul”, „L’Indépendance roumaine”, 1880, 734; Maiorescu, Critice, III, 275-282; Caragiale, Opere, III, 313-314; Iacob Negruzzi, Dimitrie C. Ollănescu, CL, 1908, 2; N. Petrașcu, Dimitrie C. Ollănescu (Ascanio), București, 1926; Iorga, Ist. lit. cont. (1934), I, 246-247; Nicolae Laslo, Horațiu în
OLLANESCU-ASCANIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288522_a_289851]