2,031 matches
-
iritabilă față cu orce greșeli contra pronunției încît să nu se poată ca să-i scape neci cea mai mică disonanță. Atuncea nu va rămânea numai o pretențiune abstractă, un pium desiderium, aceea ca actorul pe scenă să fie modelul unei pronunții naționale, de la el să se-audă limba clară, curată, aurul cel lămurit de toată zgura. Scena, care pune în circulațiunea cea mai repede a sufletelor tezaurele cele mai nobile ale națiunei, are și dreptul și datoria de-a fi păstrătoarea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fiece dialect, care dă abia coloare proprie a provinciei elementelor de limbă combinate în vorbe și fraze. Acest consunet ce neci nu se poate reprezintă sensibil, care turbură în feliuri atâtea curățenia sunetului articulat, e adică natura internă a orce pronunție dialectică. Acest consunet care plutește asupra elementelor toate, când cântând, când înăsprind combinațiunile, specific care imprimă întregului caracterul său particular și abătut de la natura pronunției naționale, acest consunet e cu-atît mai greu de-a-l învinge cu cât e spiritul ce
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sensibil, care turbură în feliuri atâtea curățenia sunetului articulat, e adică natura internă a orce pronunție dialectică. Acest consunet care plutește asupra elementelor toate, când cântând, când înăsprind combinațiunile, specific care imprimă întregului caracterul său particular și abătut de la natura pronunției naționale, acest consunet e cu-atît mai greu de-a-l învinge cu cât e spiritul ce l-ai supt oarecum cu laptele mamei, spirit ce lucrează-nainte neconștiut și care mi-l eliberează pe individ de sub dominarea sa neci în timpi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
aceasta] în discursul său Asupra unei vorbe a lui Frederic al II[-lea] despre versificațiunea germană. Iată ce zice; E într-adevăr o temă din cele mai importante a adevăratei înțelepciuni de stat cum ar putea fi înaintată prin o pronunție curată, corectă și prin o declamațiune frumoasă în limba maternă cultura comună a celor ce vorbesc germănește și cari-s așa de răzlețiți, cultură care nu [e] necidecum numai înfrumusețisătoare sau care poleiește numai pe dinafară esteriorul. De aicea trebuie
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
aicea trebuie din contra ca să purceadă o cultură adevărată, care să coprindă cu putere toate putințele sufletești ale omului, daca energia și grația graiului se-nvață a se comunica în sunete de limbă amăsurate și-și măresc prin astfel de pronunție propria lor valoare internă. Până acuma s-a găsit între noi încă prea rar instrucțiune scolistică în astă privință. Din nefericire noi căutăm încă prea puțin la o pronunție cultă, curată, spre a esprima în ea cu siguranță blândețea și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în sunete de limbă amăsurate și-și măresc prin astfel de pronunție propria lor valoare internă. Până acuma s-a găsit între noi încă prea rar instrucțiune scolistică în astă privință. Din nefericire noi căutăm încă prea puțin la o pronunție cultă, curată, spre a esprima în ea cu siguranță blândețea și forța, molateca și aspreța, liniștea și-nfocarea, încetul și repedele, și a face din grai o pictură a cugetărilor. " {EminescuOpXIV 289} consacră viața sa serviciului artei reprezintatoare, a cărei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
caută a le reproduce imitîndu-le de bună seamă cumcă el a marcat prin asta cu deosebire influința cea puternică a impresiunilor din copilărie asupra organului vorbirei. Pentru viitorul actor acest privilegiu într-adevăr că n-ar fi ne-nsemnat. Afară de pronunția vițioasă fixată de diferitele dialecte mai e înc-o altă pronunție vițioasă, care să arată în forme generale și nedepen[de]te de dialecte. Ele se lasă concepute îndeastfel. Orce articulațiune se bazează, după zisa cea frumoasă a lui Humboldt, pe
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a marcat prin asta cu deosebire influința cea puternică a impresiunilor din copilărie asupra organului vorbirei. Pentru viitorul actor acest privilegiu într-adevăr că n-ar fi ne-nsemnat. Afară de pronunția vițioasă fixată de diferitele dialecte mai e înc-o altă pronunție vițioasă, care să arată în forme generale și nedepen[de]te de dialecte. Ele se lasă concepute îndeastfel. Orce articulațiune se bazează, după zisa cea frumoasă a lui Humboldt, pe puterea spiritului asupra uneltelor de vorbire de-a le sili
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
după cari distincțiuni sunetele articulate se deosebesc cu despărțire și certitudine, daca în ele se strecoară cumva o suflare (Hauch "aspirațiune"), o țîșîire, un ton nazal, atunci claritatea sunetului articulat cade în pericolul de-a fi ștearsă; se naște o pronunție care nu poate reproduce elementele curate și depline. A doua temă esențială merge așadar într-acolo de-a depărta, afară de lipsele ce se dovedesc că aparțin particularităților unui dialect, încă și acele elemente străine care nu lasă ca sunetul articulat
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
doua temă esențială merge așadar într-acolo de-a depărta, afară de lipsele ce se dovedesc că aparțin particularităților unui dialect, încă și acele elemente străine care nu lasă ca sunetul articulat să vină la îndreptățirea sa deplină. Căci daca în pronunție se amestecă un sunet netrebuincios întru producțiunea unui element de limbă, atunci această producțiune devine diformă și abătută din destinațiunea ei plastică. Asta-i rădăcina absolută a toată pronunția necorectă. Doctrina și cultura trebuie așadar să lucre-ntr-acolo ca să
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sunetul articulat să vină la îndreptățirea sa deplină. Căci daca în pronunție se amestecă un sunet netrebuincios întru producțiunea unui element de limbă, atunci această producțiune devine diformă și abătută din destinațiunea ei plastică. Asta-i rădăcina absolută a toată pronunția necorectă. Doctrina și cultura trebuie așadar să lucre-ntr-acolo ca să elizeze orce esces de felul acesta, spre a reașeza elementele în deplina lor puritate. O dirigență care nu merge la actor cu cercetarea până-n temei aceea nu-și împlinește
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
curate și neamestecate până și urechei celei mai fine. {EminescuOpXIV 290} dezvoltare peste tot pe acest teren. Cât de mult cadă aceste elemente, tocmai pentru că sânt elemente, în categoria lucrurilor celora ce se pot duce și învăța, totuși rădăcinele unei pronunții frumoase nu vor putea fi pricepute neci aicea decât de un organ a priori preaparat, cultivat de-un simț estetic fin. Chiar pe terenul acesta, în ambitele declamațiunei dăm deja de lucruri care zac afară de marginea celor ce se pot
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pe terenul acesta, în ambitele declamațiunei dăm deja de lucruri care zac afară de marginea celor ce se pot învăța, lucruri cari vor rămânea pentru o samă un secret etern. Așadar până aicea merge răsadul pentru artea noastră îndărăt. 2. FRUMUSEȚEA PRONUNȚIEI. ÎNSEMNĂTATEA VOCALELOR ȘI CONSONANTELOR, SILABA, VORBA (CUVÎNTUL) Însă ținta cea mai naltă a reprezintatorului, de la care suntem îndreptățiți de-a cere pronunția de model a națiunei, este frumusețea articulațiunei. Ablucrarea și lepădarea lipselor în formele dialectelor și părăsirea altor elemente
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
rămânea pentru o samă un secret etern. Așadar până aicea merge răsadul pentru artea noastră îndărăt. 2. FRUMUSEȚEA PRONUNȚIEI. ÎNSEMNĂTATEA VOCALELOR ȘI CONSONANTELOR, SILABA, VORBA (CUVÎNTUL) Însă ținta cea mai naltă a reprezintatorului, de la care suntem îndreptățiți de-a cere pronunția de model a națiunei, este frumusețea articulațiunei. Ablucrarea și lepădarea lipselor în formele dialectelor și părăsirea altor elemente genante întru producerea tonului articulat nu e decât condițiunea negativă la asta, Pozitiv pronunției noi îi statuăm într-aceea de-a forma
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
reprezintatorului, de la care suntem îndreptățiți de-a cere pronunția de model a națiunei, este frumusețea articulațiunei. Ablucrarea și lepădarea lipselor în formele dialectelor și părăsirea altor elemente genante întru producerea tonului articulat nu e decât condițiunea negativă la asta, Pozitiv pronunției noi îi statuăm într-aceea de-a forma corpul sunetului pentru-a-l face purtătorul ținoarei spirituale. Asta însă e numai posibil daca sunetul e conceput în însămnătatea sa și e adus astfel la auz. Prin asta el nu sună
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dentîi material al artei sale. Acest material vorbitorul îl naște în fiece clipă, și capul lucrului e acela câtă însămnătate are de-a aduce la arătare în acest act, va să zică cât suflet poate el inspira sunetului articulat. Condițiunea necesarie pentru pronunția tuturor literelor este aerul mișcat. Căci numai fluviul de aer care premerge pronunțarea literelor, acela singur face posibilă ieșirea la lumină a sunetului. Elementul în care se zămislesc literele este aspirațiunea neobser[va]bilă carea premerge pronunțiarea oricărei litere. Această
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
scală în vocale care urcă și coboară. Actorul trebuie așadar, asemenea cântărețului, să-și însușească această scală în coeziunea ei muzicală și să se nevoiască de-a o dezvolta până la o curățenie desăvârșită. De-aceea actorul trebuie să petreacă cu pronunția, spre cultivarea tonului, această scală a vocalelor, însă de la diferite tonuri fundamentale a lui a, parte pentru de-a învăța a pricepe fiece vocală pentru sine în deplina ei valoare și spre a deveni cu desăvârșire domn peste ea, parte
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
e foarte folositor pentru cultivarea elementului muzical al tonului în înălțimea și profunditatea sa, căci învață a lărgi coprinsul mijloacelor tonului și a domni asupră-le. Vocalele însă, ca elemente produse de impulsul sufletului, își au însemnătatea lor (Bedeutsamkeit). O pronunție perfectă va aduce la aparință cât se va putea mai mult această însemnătate. Cumcă prin ele se nasc simțăminte (deosebite) distincte nu mai e neci o îndoială. Cu cât mai curat răsună ele în pronunție cu-atît mai clar pătrunde și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
au însemnătatea lor (Bedeutsamkeit). O pronunție perfectă va aduce la aparință cât se va putea mai mult această însemnătate. Cumcă prin ele se nasc simțăminte (deosebite) distincte nu mai e neci o îndoială. Cu cât mai curat răsună ele în pronunție cu-atît mai clar pătrunde și însemnătatea lor la urechea noastră. Astfel u servește cu preferință la simțământul celor întunecoase și îngrozitoare, o trezește mai mult intuițiunea a ce e solemn, sărbătoresc și măreț, a intuițiunea clarități și a plinătății curate
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pot, după coprinsul lor sunetal, să capete o duplicare. Această lungire se poate întinde numai la măsura îndoită, pentru că ea reprezintă în sine o unitate prin întrunirea arsei și tezei în vocala lungă. Această origine nu mai e observabilă în pronunția vocalei {EminescuOpXIV 292} lungi, însă ea nu se poate esplica decât numai din duplicarea proporțiunei de timp a vocalelor curate. În repetițiunea aceasta se prezintă împreunarea de arse și teze a două vocale egale la greci, văzut [ă], după cum se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ținoare sunetală materială, ci face acest coprins să atârne de la însămnătate, totuși în esențial lungimea și scurtimea vocalelor e otărîtă pentru pronunțare. De-aceea e una din pretențiunile cele mai esențiale ale oratorului de-a da drept acestor lungimi în pronunție și de-a le distinge de scurtimi. A doua combinare într-adevăr a vocalelor, care nu se-ntemeiază pe repetarea numai a aceluiași sunet, este împreunarea a două vocale diferite într-o unitate - diftongul. Împreunarea aceasta se-ntîmplă prin aspirațiune, ce
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mpreună. Între diftongi vor apar ținea toate acele sunete care se formează prin polii scalei vocalice, cari formează apoi și trecerea cea mai aproape la consonante. În pronunțarea diftongelor fiecare din amândouă elementele trebuie să vină la dreptul său. Greșelele-n pronunție se prezintă aicea într-un mod îndoit și opus în sine. Sau vorbitorul slăbește diftongul până la puterea a unui sunet vocalic, și asta se-ntîmplă făcând să se audă numai vocala a doua, cea mai slabă. Astfel vezi că se contrag
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
să se audă numai vocala a doua, cea mai slabă. Astfel vezi că se contrag diftongii a, o, u, pe cari pentru compozițiunea trebuie sa-i considerăm de diftongi în e și i, sau diftongii se slăbesc peste tot în pronunție (au în ei, eu în ei). Din păcate mulți actori și oratori sânt marcați cu această greșală, care la rândul ei esercită totodată o influință simbolică. Diftongii ceia cărora prin pronunție li s-a răpit dreptul lor, cu cât slăbirea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și i, sau diftongii se slăbesc peste tot în pronunție (au în ei, eu în ei). Din păcate mulți actori și oratori sânt marcați cu această greșală, care la rândul ei esercită totodată o influință simbolică. Diftongii ceia cărora prin pronunție li s-a răpit dreptul lor, cu cât slăbirea sunetului e mai marcată cu-atîta trezesc mai mult în noi închipuirea ordinarului, a trivialului, a ignobilului. Cu cât e mai nobil și mai ideal coprinsul celor vorbite cu-atît mai marcat ni
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
produce, ele prin asta se-nmoaie. Așa trec sunetele aspre palatinal, limbal și labial k, t, p în sunetele moi g, d, b. Pentru că aste din urmă împărtășesc cu cele dentîi originea lor din același organ, de-aceea și în pronunție sânt așa de ușor de confundat încît provincii întregi germane află într-asta o greutate mai neînvingibilă pentru pronunția corectă. De-a ține bine aceste distincțiuni va trebui să fie o grijă de căpetenie a oratorului, dar mai cu seamă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]