565 matches
-
nu e trebuincioasă/ pentru filosofie nu există copaci, nu sunt decît idei.21" Denunțînd nevoia bolnavă de a interpreta lumea ("De ce-mi pun oare întrebări, dacă nu fiindcă sunt bolnav"22), această poezie este antispiritualistă. E o înțelepciune care proslăvește suprimarea conștiinței de sine, viețuirea într-un prezent perpetuu, fără idei. E negarea interiorității: " A fi real înseamnă să nu fiu în interiorul meu/ De ființa mea interioară nu se leagă nici o noțiune de realitate.23" Realismul lui Alberto Caeiro e
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
împotriva regimului monarhic; regele e bun, ne bazăm pe el că va îmbunătăți situația. Posibilele și imposibilele se rearanjează de abia după încercarea de fugă a regelui în iunie 1791. Înainte de acest eveniment, rare erau vocile care, precum jurnalistul Robert, proslăveau Republica. Țăranii și micii meseriași din Paris, Mirabeau, Danton și Robespierre n-au făcut revoluție după un proiect sau un plan prestabilit. Au făcut-o făcînd-o. Exemplul Revoluției franceze admite o posibilă purtătoare de speranță: e posibil ca oamenii să
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
circumscrise obiectivului național major, ci și o gamă diversificată de preocupări culturale, edilitar-gospodărești, economico-administrative, financiare, sanitare și de altă natură, menite parcă a pregăti marea schimbare visată de unul dintre protagoniști: "Moldova răsuflă mai ușor consemna admirativ același Alecsandri, care proslăvea atitudinea deschisă, reformatoare a domnitorului și e însuflețită de mari sperări pentru prezentul și viitorul ei"33. Era de altfel de domeniul evidenței că, în timp ce foștii revoluționari români exilați căutau în Apus formele organizatorice cele mai adecvate momentului postpașoptist, în vederea
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
162 Ibidem, p. 29. 163 Linda Hutcheon, Poetica postmodernismului, p. 40. 164 În acest sens, Ihab Hassan declară: "Începem să înțelegem de ce Nietzsche este cheia oricărei reflecții asupra discursului postmodern: el explodează toate noțiunile Adevărului absolut și în același timp proslăvește ficțiunile care intensifică sentimentul vieții" (The Postmodern Turn. Essays in Postmodern Theory and Culture, p. 198). 165 Spre ilustrare, un mic fragment ce arată relaționarea cu o serie de idei ale modernismului: "Critica omului modern: "omul bun", însă stricat și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu s-a ajuns până aici, dar cred că e un subiect care ar merita discutat. Trist este că aceiași oameni, care se scandalizează când aud că regizorul a participat financiar la masa, să zicem, pe care a filmat-o, proslăvesc Nanuk al lui Flaherty, care este o ficțiune, dar asta nu-l împiedică să fie și un documentar în același timp. E limpede că Flaherty, trăind atâtea luni de zile cu eschimoșii, le-a plătit mâncarea și că le-a
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
străzi multe erau ale soldaților ruși, primarul a dispus înhumarea lor creștinească, probabil și la cererea ofițerilor lui Stalin rămași în oraș. Iată fraza: „...am organizat cu cinstea cuvenită câteva înmormântări de eroi sovietici căzuți pentru libertatea Bârladului pentru a proslăvi memoria lor”. g. „Cadavrele de pe străzi amenințau sănătatea publică” După ce reiterează lipsa totală a atelajelor Serviciului de Salubritate, ce plecaseră în refugiu încărcate cu oameni, echipamente, materiale și arhive, primarul descrie modul în care s-a descurcat, până la urmă: „...cadavrele
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
prostia rămîne"; o altă componentă de aceeași valoare o voi releva în continuare. Subtilitățile limbii române le-a cunoscut Caragiale ca nimeni altul, doar Eminescu și Creangă putînd să-i stea alături; poate de aceea, cu puțin înainte de moarte, a proslăvit-o cu solemnitatea specifică versetelor biblice: "Trăiască frumoasa și cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfințenie această scumpă carte de boierie a unui neam călit în focul atîtor încercări de pierzare!" În materie de limbă românească Cargiali era
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
de a te mulțumi cu puțin dacă nu ți se oferă mult sau de a te mulțumi cu ceva prost dacă nu ți se oferă ceva bun. În acest sens, John Dewey notează: "Adesea aud că se apără și se proslăvesc procedee plictisitoare și exemple searbede pentru motivul că "copiilor le plac așa de mult". Da, acesta este lucrul cel mai rău; intelectul, privat de o întrebuințare valoroasă și lipsindu-l de plăcerea unei activități potrivite, se coboară la acest nivel
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
Bakunin se proclama "fondator al nihilismului și apostol al anarhiei" și declara: Ca să învingem dușmanii proletariatului trebuie să distrugem, să tot distrugem și să distrugem până la capăt. Pentru că spiritul care distruge este în același timp spiritul care construiește 51. Bakunin proslăvea așadar momentul negativității, pe care îl preluase din hegelianismul de stânga și pe care îl considera un "berbec teribil", expresia forței spiritului care anihilează și distruge, radicalizând nihilismul într-o împletire explozivă de idei anarhice, socialiste, utopico-libertare. Cât despre Herzen
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
identitatea dintre Augustus și Metellus, într-un vers care dădea impresia că trebuie izolat: Augustus nunc est, ante Metellus erat. 433 Mai mult, Ovidiu însuși nu îndrăznește să adauge numele unor anumiți destinatari de-ai săi, chiar dacă în scrisorile respective proslăvește clemența lui Augustus. 434 Cf. și R. MARACHE, op. cit., p. 412-413. 435 Cu privire la această descendență îndepărtată a lui Augustus, evocată de Vergiliu, cfr. W.F. JACKSON KNIGHT, Virgilio, Longanesi & C., 1949, p. 104. 436 G. M. COLUMBA, op. cit., p. 50
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi, că din alMeu va lua și vă va vesti” (Ioan 16, 13-14), totuși fără Duhul nupoate avea loc revelația interioară a ceea ce a „semănat” Hristos:„Duhul nu venise că Hristos nu Se proslăvise” (Ioan 7, 39); „Adevărul vă spun: vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Măvoi duce, Mângâietorul nu va veni la voi. Iar dacă Mă voi duce, Îlvoi trimite la voi” (Ioan 16, 7); „Eu am semănat
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
al doilea rând un act dedreptate față de plinătatea harului Bisericii apostolice, în care mântuirea în Hristos era un dar desăvârșit. Era astfel un act de dreptatepentru că nu numai Sfinții Apostoli trebuiau să se bucure sub stă pânirea lui Hristos proslăvit prin Duhul Sfânt de plinătatea haruluilui Dumnezeu, ci și Biserica următoare, până la sfârșitul veacurilor.Simbolul niceo-constantinopolitan a devenit astfel, piatra dincapul unghiului a mărturisirii Bisericii ca rod al lucrării SfântuluiDuh în Hristos, și pe care Biserica a așezat-o ca
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
să obsedeze Marele Secol. Două curente se înfruntă, dovedind existența a două sisteme de reprezentare foarte diferite. Corneille, pentru care teatrul este o metaforă a lumii, se opune docților, partizani ai unui iluzionism mimetic, și merge uneori până acolo încât proslăvește, la fel cu susținătorii barocului, dreptul la neverosimil. Dornici să creeze la spectatori o iluzie de realitate maximă, docții consideră în schimb că acțiunea jucată trebuie să apară ca "adevărată", termen ce revine de nenumărate ori sub pana lui Chapelain
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra lecțiilor transmise de Horațiu și Aristotel, a cărui Poetică este tradusă în 1561 de Scaliger, un erudit italian instalat în Franța, ca și asupra tratatelor vechilor gramaticieni, în special cel al lui Donatus, Despre tragedie și despre comedie. Ei proslăvesc întoarcereea la "adevărata tragedie", din care fac, ca în Antichitate, genul dramatic major, "cea care este făcută, după spusele lui Jean de la Taille, cu arta cea adevărată și modelul celor vechi, adică Sofocle, Euripide și Seneca". Ce înțeleg ei prin
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât mine, cu pană măiastră despre arta de a compune, ca și despre orișice; dar ceea ce mie unul mi se impută, este faptul de le-a fi compus fără artă."3 1.1. Respectarea unității de acțiune Lope de Vega proslăvește, drept unică regulă, unitatea de acțiune care asigură piesei o coerență de ordin logic: "Vedeți ca subiectul să nu aibă cumva decât o singură acțiune, aveți grijă ca fabula să nu fie nicidecum episodică, prin asta vreau să spun, că
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Second Discours, 1722), absența, în sânul tragediei, a "acestor acțiuni frapante care cer fast și spectaculos." De aceea și dorește el suprimarea unităților care, prin constrângerile pe care le impun, îl împiedică pe autorul dramatic să creeze situații emoționante, și proslăvește o tragedie în proză după modelul teatrului shakespearian. Ah mamă ! ah fiule ! ah frate ! ah soră! Numai aceste exclamații dacă ar fi și ne dau siguranța lacrimilor; și, fără să ne mai ostenim să aflăm dacă recunoștința se aseamănă cu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
amestecul tonurilor, în Eseu despre genul dramatic serios, definește și el noul gen, considerându-l ca pe o formă "intermediară între Tragedia eroică și Comedia glumeață." Doritor să amestece tonurile, din grija pentru realism, asta nu înseamnă că teoreticianul Iluminismului proslăvește întoarcerea la tragi-comedie, gen artificial în ochii săi, construit, în irealismul său, pe baza unor contraste prea mari. "Vă dați seama, scrie Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, că tragicomedia nu poate fi decât un gen prost, pentru că în ea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de orice, scrie el în Memoriile sale, că, mai mult decât de miraculos 62, sufletul omului este sedus de ceea ce este simplu și firesc." Acordând personajelor sale un comportament familiar, punând în gura lor cuvinte luate din viu grai, Goldoni proslăvește firescul, atât în scriitură, cât și în joc. "Stilul, l-am dorit așa cum i se potrivește Comediei, scrie el în prima parte a Memoriilor, adică simplu și firesc, nu academic sau elevat. Marea Artă a Poetului Comic este să se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el în partea a treia a Memoriilor, puseseră până atunci în scenă viciile și defectele umanității în general; Molière a fost primul care a îndrăznit să joace despre moravurile și aspectele ridicole ale secolului său și ale țării sale." Goldoni proslăvește un teatru național, precedând astfel pe scena europeană experiențele lui Lessing și Diderot. Convins că gustul diferă de la un popor la altul, el estimează că autorii italieni ar trebui să-și caute inspirația în epoca lor și în propria țară
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ținut la Viena în 1808 și care a fost publicat în Germania în 1811. El condamnă aici, cu o virulență uneori nuanțată de rea credință, Clasicismul francez și, cu multe elogii față de dramaturgiile elisabetane și față de spaniolii Secolului de Aur, proslăvește un teatru în care acțiunea primează asupra povestirii. Dornică să le împărtășească francezilor dragostea ei pentru literatura germană, ea difuzează ideile lui Schlegel în Despre Germania (De l'Allemagne). Lucrarea, publicată la Londra în 1813, nu apare la Paris decât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
haotică, ei își pun întrebări asupra istoriei, acordând dramei istorice un loc de predilecție, căci ea le permite, în cadrul bilanțului pe care îl fac asupra evenimentelor trecute, să reflecteze asupra situației contemporane. Astfel realizează ei dorința lui Stendhal 82, care proslăvește tragedia istorică sub influența Doamnei de Staël, care scrie, în 1814, în Despre Germania, că "tendința firească a secolului nostru este tragedia istorică". "Domniile lui Charles VI, Charles VII, a nobilului François I, sunt probabil pentru noi bogate în tragedii
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebuie să-l perfecționăm, să-l facem mai suplu, și nu să-l distrugem. Urechea este o parte a omului, iar armonia este una din legile secrete ale spiritului, nu le putem neglija fără a greși." Ca și Lamartine, Hugo proslăvește folosirea alexandrinului, pe care îl utilizează cu atâta viruozitate, chiar dacă notează, în Prefața la Cromwell, că "cele mai frumoase versuri ucid piesele cele mai frumoase". În versuri scrie el majoritatea operelor sale dramatice, nedând în proză decât trei drame, Lucrezia
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
piese care câștigau cinci sute; se ascultă cu religiozitate, se aplaudă cu entuziasm Horace, Mithridate, Cinna; se plânge la Andromaca și la Tancrède." 6. Teatrul naturalist Cu naturalismul se operează o reîntoarcere în forță a realismului scenic pe care îl proslăvea drama burgheză. Zola (1840-1902), care îi este marele teoretician, se prezintă pe el însuși ca moștenitorul direct al lui Diderot și Louis-Sébastien Mercier. Dornic să trateze scena ca pe o reflectare fidelă a lumii reale, el interzice, ca și cei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
chiar ele importanța datoriei lor față de Artaud. Toți cei care utilizează marionete uriașe, ca Bread and Puppets în Statele Unite prin anii șaizeci, cei care-și fac să vorbească trupul prin mimat, dans, nuditate, ca Jérôme Savary, sunt moștenitorii săi și proslăvesc, ca și el, un spectacol complet. Mișcarea Panique provine direct de la Artaud și Suprarealism. Între 1960 și 1962, Arrabal (născut în 1932), Roland Topor, Alexandre Jodorovsky, pictori, dramaturgi, regizori scenici francezi, mexicani, spanioli, au ales cuvântul "panique" (panică) cu ocazia
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de piese, cauza revoluției ruse începând din 1917, Meyerhold visează la un teatru revoluționar care să țină în același timp de baraca de iarmaroc și de parada populară, fără ca prin aceasta să piardă ceva din grandoarea eroică. De aceea el proslăvește "teatrul convenției conștiente", în care actorul, care nu trebuie să se lase furat de joc, știe permanent că scena este artificială, astfel încât spectatorul, la rândul lui, nu uită niciodată că lumea pe care o contemplă este produsul unei ficțiuni. "Tehnica
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]