3,048 matches
-
mai adevărat decît ea. În ceea ce-l privea, "imaginea balistică" a vieții sale era destul de clară, se afla în curba descendentă și ținta, capătul, se afla undeva în apropiere, oricum în Vladia. De aceea și cerceta toate cotloanele, bătea cărările, răscolea umbrarele și șoproanele, putea spune ce se află la rădăcina fiecărui butuc de vie, la marginea oricărui șanț, sub fiecare gard din Vladia, pentru că voia să fie pregătit. Ținta era în acea zonă și cînd o va atinge voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fi amestecate cu afacerile Serviciului. Era ca și cum ar fi lucrat într-o fierărie cu niște clești lungi, prin care căldura metalului încins abia se simte. O percepea, îi provoca un fior de plăcere, de îngrijorare, dar treaba lui era să răscolească jarul, să răsucească metalul în flacăra albăstruie a mangalului și să-l modeleze cu lovituri repezi și precise. Toate acestea, pentru a oferi celor ce aveau nevoie ceea ce le era de trebuință. Asta era, un meșter care lucra cu foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
viața care-l înconjura. Și mai erau și alte semne, unele despre care nu bănuia nimic, abia mai tîrziu își dădea seama ce se petrecuse de fapt. Așa se face că rătăcea cîte o hîrtie, o căuta îndelung printre dosare, răscolea sertarele, mica arhivă strict necesară, înghesuită în firida din spatele său, și n-o găsea. Pînă cînd a înțeles jocul, n-a avut stare, nu putea să-și vadă de lucru, repezea oamenii, striga la ofițerul de serviciu, fierbea în sinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
noutăți, riscuri! Dacă n-ar fi fost el, Mihai Mihail, șeful Serviciului, ar fi fost foarte probabil ca un alt șef să fi trecut cu vederea peste slabele semnale ale primejdiei care pîndea în adîncuri. Era mult mai periculos să răscolești, să cauți, astfel te apropii de primejdie, o dai la iveală, dacă te faci că n-o observi, dacă ai norocul și chiar nu o vezi s-ar putea prea bine să ajungi să-ți încasezi pensia de la orice stăpînire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
numai o mînă, dom' colonel, ce să facem noi cu un ciung, să fie două, două mîini de fier". Derutat, August Stoicescu s-a oprit în mijlocul drumului, încă nu se făcuse praful cel mare, cum se întîmplă în iulie-august, a răscolit cu bombeul în colb, "la asta nu m-am gîndit, ia uite, chiar așa, de ce o mînă de fier cînd normal trebuie să fie două. Puternice, hotărîte, să salveze patria de corupție și batjocură. Asta-i, domnule, asta-mi trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mult, a fost, hm, cum să zic, un gest prietenesc, o dovadă de simpatie." Și fără nici un motiv, sau aproape fără nici un motiv, se apropie de biroul pe care erau aruncate de-a valma lot felul de hîrtii, plicuri netăiate, răscoli cu vîrful cuțitului de os gălbui și scoase la iveală un plic de o culoare aparte, un galben de o stridență aproape dureroasă. Se stăpîni să nu tresară. Cunoștea acest fel de plicuri, numai un singur birou de stat era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să creadă că sentimentul pe care-l încerca era doar orgoliu dar știa că se petrecea în el ceva mai mult deatât. Copila aceasta îl definise, negru pe alb, cu o intuiție vrăjitorească. Prezența lui Făt-Frumos atât de aproape o răscolise întru totul. Se pierduse și nu-și putea ierta asta. Smulse caietele cu gestul unei sălbăticiuni, încălecă pe bicicletă și dispăru. Ajunsă acasă își regăsi cu greu respirația. Cum de lăsase să se întâmple așa ceva? Cum de îngăduise să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fi zis că nu-i pasă că erau mai toți pe jumătate adormiți ori că Își aruncau pe fereastră privirile Înroșite de nesomn spre pajiștile presărate cu grămăzi de gunoaie arse pe jumătate, ca niște urme de vărsat, prin care răscoleau capre costelive, dând la iveală pungile de plastic rămase În cenușă. CETĂȚEAN. REPUBLICĂ. PREȘEDINTE. REVOLUȚIE. IMPERIA LIȘTI OCCIDENTALI. Eu sunt cetățean al Republicii Indonezia. Președintele Republicii Indonezia este președintele Sukarno. Președintele Sukarno a condus revoluția Împotriva imperialiștilor occidentali care au
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
fost soldații, nu comuniștii (comuniștii Îi omoară mereu pe cei prinși, soldații nu-i omoară mereu) (iar eu Îi recunosc pe comuniști, ei se Îmbracă foarte prost pentru că sunt săraci) singura crimă a tatălui meu este originea lui străină am răscolit casa după indicii, dar n-am găsit decât poze cu dvs. și cu tata păreați foarte fericită și-a amintit cum a scormonit cu strângere de inimă prin hârtiile lui Karl, temător să nu depășească vreo limită neprecizată. Păstra În
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
de fete care țăcănesc la mașină, țac-țac, țac-țac, din zori până seara. Doar țăcănesc. Unde sunt piulițele și buloanele și utilajul? Numai fațadă! Iar ea, ea Îndrăznește să-mi spună mie ce să fac! Pentru ea nu contează, poate să răscolească rahatul cât poftește cu ideea ei de comu nism, pentru că, dacă și pierde locul la universitate, n-are decât să se-ntoarcă În centrul orașului, la Menteng, Într-un enorm imobil elegant. Dar cei ca noi, ca mine ori ca
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
-și precizeze, să-și conștientizeze intenția. Se agăță, ca înecatul, de un nume auzit de multe ori, pomenit de Alexe și Nina în contexte oarecum favorabile. Din acel moment ea se cuplă, senzorial și afectiv, spre această direcție. Săptămâni întregi răscoli bibliotecile, librăriile și anticariatele, consumă îndârjită text după text, entuziasmându-se tot mai mult pe măsură ce aprofunda opera autorului. O frază, o idee scrisă de creatorul total îi provocau reacții emoționale intense. Își neglija somnul și orele de masă cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
scund muntencele își simțeau neputința de a se lupta cu imensitatea, cu necunoscutul și atunci se doreau pe ele însele înlănțuite, își dăruiau una alteia frații și se numeau cumnate. Povesteau apoi despre frații dăruiți întâmplări mărunte, îi imitau, îi răscoleau, îi înălțau și frații deveneau soți și soții își făceau credincioși stagiul militar și poate numai frunza din vie, verde-gălbuie le crea obsesia ori poate numai imaginația ori amândouă deopotrivă ele visau bărbați în haină militară toți căpătând fețele imprecise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
visai? Atlantida? Ai reușit s-o găsești fără noi? Nu, nu, îi răspunse cam fără chef Carmina, stai liniștit că n-am reușit s-o descopăr. Poate am prins doar izul, îi mărturisi ea cu voce înceată, imboldul de a răscoli mai departe, de a nu lăsa să treacă o zi după alta în zadar. N-ar fi vrut ca el să-i reamintească despre înțelegerea dintre ea și Fana și n-ar fi vrut să folosească tonul acela malițios. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ca să-i capteze atenția. Simțea cum o ia valul. La masa de lectură cele două tinere răsfoiau revistele, prea pline de lumea lor ca să mai observe și altceva. Carmina simți cum o mână fierbinte, lunecoasă i se răsucește prin abdomen, răscolind intestinele în căutarea unui organ anume, cum, în sfârșit îl găsește, prinde și strânge mica mandarină fibroasă, înlănțuită de ligamente, strânge, strânge aproape că-i taie respirația, o săgetează prin sâni și minutele trec anevoie, se târăsc chinuitor. Ușa bibliotecii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că era posibil între ei un proces de osmoză, el avea un sacou în carouri, părul de culoarea tutunului, pieptănat cu grijă, obrazul bărbierit cu multă atenție, ochii foarte blânzi, nu prea avea chef de vorbă, mergea alături de ea și răscolea cu vârful pantofilor mormanele de frunze, atunci ea a știut că n-ar fi vrut să-l piardă, că el era suficient de puternic ca să o poată căra și pe ea după dânsul. Ascultă, Carmina. De ce n-ai mai venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
stațiunilor montane. Renunță să mai plece la plimbare și se duse să dea drumul la robinete. Sidonia îl plăcuse pe Dimitrie de când îl văzuse apărând în holul mare al tribunalului. Un bărbat trecut de prima tinerețe, stăpân pe el, încă răscolit după decesul recent al soției. Venise ca martor al unui omor petrecut acolo, la fermă. O beție sfârșită cu o încăierare și un mort. Agresorul, un ins de 32 de ani, avea acasă patru copii, victima un tractorist de 26
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dar apoi își dădu seama că, de fapt, erau două femei rivale, două femei pe câmpul de luptă al tandreții și că ea, Sidonia, mai avea arme atât de sărace. Dar tocmai faptul că era practic lipsită de șansă îi răscoli ambiția, oricum n-avea ce pierde, va încerca să-l cucerească pe Dimitrie cu orice preț, chiar trecând peste felina mândră și surâzătoare ce i se așezase în drum cu aerul că ar dori s-o întrebe: Ei, unde-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aleg cu nimic din asta, sau mai bine zis să nu descopăr nici una. Pentru unii oameni fericirea este imposibilă. Îi zâmbi și săltă umerii. Trebuia să plece, totuși, era nerăbdător. Întâlnirea cu doamna avocat Trofin îl tulburase. Fără să vrea răscolise amintirile și asta pentru el era mai mult decât suficient. Îi plăcea să trăiască simplu, cu picioarele pe pământ, ori ea îl îmbia către plutiri ireale, către fantasme. Poate ar trebui să gândiți mai puțin, îi spuse, să vă impuneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
voința de a fi mereu „la zi” cu onorarea tuturor obligațiilor, inclusiv profesionale, chiar dacă, până acum cel puțin, fără strălucire, coexistau În chip nelămurit cu bucuria secretă a concubinajului cu Iolanda. Iolanda era ca un cal sălbatic. Mirosea a câmpie răscolită de vânt. Aplecat asupra ei se Îmbăta de acest miros care Îi Îmbălsăma trupul și Îl pregătea pentru moarte. De ce pentru moarte, nu știa nici el. De fapt, nu credea nici o iotă din ce spunea că simte, dar observa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu un animal matur. Angajatorul meu e singura persoană care a înregistrat vreun succes în această privință; odată, a ținut un ludovician matur în viață într-un container de siguranță special construit, vreme de aproape patruzeci de zile. De atunci, răscolește peste tot ca să mai găsească un specimen. Motiv pentru care, da, m-a trimis să vă găsesc. Nu-mi prea venea să cred nimic din toate astea. Spuneți că puteți să-l prindeți în capcană? — Da, putem să-l prindem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
își duse farfuria și berea înapoi la scaunul de pescar. L-am privit cum mănâncă încet și cumpătat, mișcând ochii agale de la pescărușii din zare care plonjau în dâra de hârtii la firul de pescuit care trepida dincolo de apa înspumată, răscolită de motoarele noastre. — Nu mi-am dat seama că mi-e așa foame. Trecuseră ore întregi de când nici unul dintre noi nu mai spusese nimic și simțeam nevoia să vorbesc. Doctorul încuviință vag, uitându-se țintă la mare. Soarele era acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și ud leoarcă, auzeam doar succesiunile de bipuri ale numerelor de telefon apelate și-un ton electronic de apelare - țrr-țrr, țrr-țrr - peste hârâitul furios al motorului și bufnetul valurilor. — Funcționează, strigă doctorul, fluturând din mână în vreme ce vântul și tangajul îi răscolea părul vâlvoi. Se strădui să-și împingă ochelarii mai sus pe nas și flutură iar din mână spre mine. Funcționează. Cărțile de telefon și aparatele de apelare acționează ca o frână. Toate viețile și fluxurile și interacțiunile pe care rechinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mult penibilă decît delicată. Și de ce n-ar fi momentul? Detest formularea asta, "nu-i momentul". Dacă nici acum nu sîntem în stare să recitim trecutul, istoria scrisă de comuniști și să-i contestăm neadevărurile, atunci cînd? Ei, ce zici? Răscolim proletcultul? Dar te avertizez: să pui adevărul pe hîrtie înseamnă și risc, și pericol. Mă străduiesc să-mi temperez cîinele care, de-o vreme, se uită prin geamul ușii de la intrare cred că mai mult la Miss Deemple decît la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
lui a pîine caldă, dar amestecat. Cu carne arsă. Cu carnea ta arsă, Iordana. E cazul să-l mai dăm în pînzele lui". Pînzele sună a înjurătură. Ba nu. Vreau să înțeleg de ce. Mă aflu prea pretutindeni în pictura lui. Răscolesc în scrin, după eboșele pentru vitraliu. Cel din partea stingă. Partea inimii. Nu găsesc răspuns în crochiurile năvalnic-apăsate, ca și scrisul. Mai sînt fotografii după o expoziție la Roma. Exclusiv peisaje, obcine românești. Totdeauna m-a ținut Russ la curent cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
noțiunea acestui timp, și că îi poate răspunde fie ieri, fie peste o mie de ani. De-aici pornesc toate confuziile... Mă scol de pe scaun și îndrept amenințător degetul către îngerul meu. De ce-ai mai venit, numai ca să-mi răscolești îndoielile? Nu cred o iotă din ce-mi spui! Am avut dreptate când am refuzat să discutăm despre operația mea. Recunosc că am greșit adineaori, când m-am îndoit, la fel cum te-am plăsmuit și pe tine la fel de greșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]