2,788 matches
-
ureche, și firul răsucit atîrnînd în aer. Gulie și Tîrnăcop se trîntesc de-o parte și de alta a mesei de bucătărie pe două taburete șubrede, frînți de oboseală. — Tot nu vrei să te lași păgubaș, se aude vocea Bătrînului răzbătînd prin peretele sufrageriei. — Cum de nu v-ați culcat pînă acum? spune Gulie, privind la pachețelul de ceai verde Terapia, pe care Dendé se pregătește să-l desfacă cu dinții. — Să dorm? îi răspunde Bătrînul, punîndu-și în mișcare scaunul cu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
aruncate prin toate colțurile încăperii. Închise ochii, dar îi deschise din nou imediat. Își dădu seama că nu era ajutat decît de un fascicul firav de lumină venit de afară de la o lampă de iluminat public, care abia reușea să răzbată prin fereastra plină de praf și stropită cu tot felul de impurități. — Unde sînt restul? reia Roja, căutînd privirile Părințelului. Știe cineva de ce au dat bir cu fugiții? întreabă, luptîndu-se să-și păstreze calmul. — Au făcut pe ei de frică
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
calcul simplu, mai rău nici nu puteai să nimerești decît într-o fundătură ca asta, ce loc perfect de observație, care mijloc al acțiunii? Peste ochi i se așterne și mai dens întunericul nopții, privirea abia mai poate să-i răzbată la cel mult zece, douăzeci de metri în față, încearcă să și dea seama ce se întîmplă acolo folosindu-și imaginația, m-ați tîrît după voi într-o văgună, nemernicilor, le-o spune în față, dar fiți siguri că la
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ce naiba faci acolo? Ți-ai mâncat câinele? Sau poate te-a Înghițit el pe tine? Sau, cine știe, te-oi fi bronzând pe vreo plajă din Acapulco, bând sucuri de mango și fumând trabuce parfumate? Din șandramaua lui Ben nu răzbate nici un sunet, nici măcar obișnuitele și jalnicele scâncete de foame ale câinelui. Antoniu se Îndreaptă spre ,,casa,, cu numărul 11 a vecinului său, dar renunță În ultima clipă, revenind În fața propriei șandramale. Se oprește, Își ridică privirea spre albastrul Întunecat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Cinci litere. Deocamdată tolerant, l-am așteptat să găsească răspunsul. Dar după un minut, m-am rățoit la el cu soluția. Mai Întâi tăcu, apoi schiță un gest de mulțumire, după care mută câteva cabluri. Niște semnale gâjâinde reușiră să răzbată prin cabluri, după care ridică Încă un receptor. — Madame? — Depinde cine Întreabă. — Sunt... Anton. Am fost pe la dumneavoastră cu ceva timp În urmă. Nu că mi-aș aminti. — Eu da. Și mi-ar face plăcere să... vreau să spun, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
falsă). În timp ce răsfoiam materialele de pe tejghea - printre care câteva exmplare ale faimoasei Psycho-biologischer Fragebogen - recepționerul se duse la un telefon montat pe perete. Formă numărul cu indexul Împodobit cu un inel, apoi se răsuci spre noi, așteptând ca semnalele să răzbată prin cabluri: — Să știți că găsiți mai multe lucruri de vânzare la etaj, În muzeu - pastile, accesorii și multe de genul ăsta. Potrivind receptorul, Îl informă pe doctorul invizibil că Îl așteaptă niște musafiri. Câteva minute mai târziu, un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Mi-am dres vocea. Sunt Alexander Knisch. — Keusch? Kirsch? A, domnul Knisch! Ce - Dar de ce - Sunteți - Când - Ar trebui să - O clipă - Te rog - Pieplack - Fiecare al doilea cuvând era amortizat de bătaia mașinii. Alo? Dintr-o dată vocea inspectorului Wickert răzbătea clar și răspicat. Colegul său vorbăreț Își părăsise pesemne postul. Mai sunteți pe fir? Excelent. Doriți să dați o declarație? — O declarație? Acum? Wickert Îmi sugeră să trec pe la el Într-o oră, la 11 dimineața, ca să poată pregăti cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
în lumea lor, așa se-ntâmplă cu mofturoșii - trebuie să stai cu cuțitul lângă ei! Au trecut câțiva ani până s-o aud strigându-mi din baie: Fugi la farmacie! Adu-mi o cutie de tampoane! Imediat! Și câtă panică răzbătea din glasul ei. Am alergat mâncând pământul! Întorcându-mă acasă cu sufletul la gură, am întins cutia spre degetele albe ițite prin ușa băii, discret crăpată... Deși necazurile ei menstruale au trebuit rezolvate, până la urmă, printr-o operație, îmi vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
evocă vremuri preistorice, mai îndepărtate chiar și decât era oamenilor primitivi din peșteri și a locuințelor lacustre despre care am învățat la școală, o vreme când gaze albe se învolburau deasupra tărâmului mlăștinos, Pământul de-atunci, împiedicând lumina soarelui să răzbată până la suprafața lui, cu milioane de ani înainte ca planeta să se zvânte întru apariția Omului. Mă rup într-o clipită de băiețelul acela lingău, care, după ore, fuge acasă fluturându-și fericit carnetul cu nota zece, de micuțul inocent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
geamul compartimentului o etichetă cu „Rezervat“. Cu un suspin de ușurare, Myatt se văzu singur. Privi fețele care Înotau ca Într-un acvariu, despărțit de acestea printr-un perete sigur de sticlă. Chiar și prin haina lui de blană Îl răzbătu frigul umed al zilei și când Învârti rozeta sistemului de Încălzire, aburul lăsat de respirația lui Încețoșă sticla, așa că nu mai putu vedea din cei care treceau mai mult decât niște trăsături disparate, niște ochi aruncând priviri furioase, o rochie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
geam și-n ochii lui. Dacă aș putea dormi, se gândi el cu jind, mi-aș putea aminti cu mai multă claritate toate lucrurile pe care trebuie să mi le amintesc. Ușa cazanului se deschise, iar lumina și dogoarea furnalului răzbătură pentru o clipă Înăuntru. Mecanicul deschise complet regulatorul și platforma vibră de greutatea vagoanelor. Apoi, brusc, mașina Începu să funcționeze lin, mecanicul trase la loc maneta supapei și soarele se mai văzu o clipă la orizont În timp ce trenul trecea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sigură că nu se Întoarce? Ea Începu să tușească, dar, Între accese, Îl informă: — E de serviciu până la miezul nopții. Anton, mai stai mult? El făcu o grimasă. — Iau doar câteva lucruri, Anna, scumpa mea. Prin fereastra deschisă, zgomotele străzii răzbăteau În Încăpere. Se auzea un sunet constant de claxoane. Josef se aplecă În afară și cercetă strada. Taxiurile rulau În sus și-n jos, cu bagaje și pasageri, dar le ignoră, cum ignoră și pâlpâitul semafoarelor, și clinchetele ce veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pușcărie cu mândria că el scăpase, iar după aceea Îl arătau prietenilor lor, spunând: „Acesta-i Josef. Au trecut cinci ani de-atunci și Încă n-a fost găbuit“. Închise geanta și tresări puțin la auzul unui zgomot ciudat ce răzbătu de-afară, semănând cu zbârnâitul unui arc. — Ce-i asta? Anna șopti prin ușă: — Liftul. Cineva l-a chemat jos. Așeză În raft un volum din Administrația căilor ferate, dar seiful se văzu roșcat din cauza căldurii, așa că puse cartea Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
noaptea la tăcere, cu excepția unui șuier intermitent de abur care o spărgea. Ici și colo se trezeau niște călători care scoteau capul pe fereastră și vorbeau unul cu altul. De la vagoanele de clasa a treia, din partea din spate a trenului, răzbătea sunetul unui arcuș de vioară. Melodia era simplă, ingenioasă, matematică, dar În zborul ei prin Întuneric și peste zăpadă deveni mai puțin sigură, până când smulse din mintea lui Myatt o urmă de perplexitate și regret: — N-am știut. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
clipă, fața lui. Urechile ei vor pierde sunetul vocii lui, care-i șoptește ce vor face Împreună În Constantinopol. N-o să fiu eu prima care uită, se gândi ea cu Încăpățânare, luptându-se cu toate celelalte imagini care Încercau să răzbată la suprafață - luminile purpurii ale mașinii parcate În josul străzii, privirea doctorului Czinner În lumina făcliei -, luptându-se În sfârșit cu disperare Împotriva durerii, ca să-și recapete suflarea, Împotriva dorinței de-a țipa din răsputeri, Împotriva Întunericului din creier, care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
în acel moment e deja prea târziu. Trebuie să începi să rambursezi creditele de studii. După ani și ani, cred că întrebarea era de fapt: Sunteți siguri că în felul ăsta vreți să vă câștigați pâinea? Capitolul 3 Prin pereți răzbate tunetul înăbușit al dialogului, apoi un cor de râsete. Apoi încă un tunet. Majoritatea benzilor cu râsete de la televizor au fost înregistrate la începutul anilor ’50. Astăzi, cam toți cei pe care îi auziți râzând sunt morți. Bum, bum, bum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
bine, o gară sau un azil de nebuni. O fabrică sau o închisoare. Indiferent cum le-ai asambla, nu ai cum să fii sigur că e corect. Piesele astea minuscule, cupolele și coșurile de fum, saltă la fiecare bubuitură care răzbate prin podea. Oamenii ăștia obsedați de muzică... Alergici la liniște... Nimeni nu vrea să-și recunoască dependența de muzică. Pur și simplu nu se poate. Nimeni nu e dependent de muzică, de televizor sau de radio. Însă tot timpul avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o iau. Vinul are gust de tămâie cu aromă de iasomie. Vinul are gust de sânge de animal. Helen se duce cu paharul gol în bucătărie și, în momentul în care deschide frigiderul ca să ia o carafă de vin roșu, răzbate o fulgerare de lumină adevărată. Și Stridie își ițește bărbia peste umărul meu, pe la spate, și zice: — În general, vacile nu mor pe loc, zice. Leagă un laț de gâtul vacii, o târăsc prin abator și, în timp ce zbiară, îi taie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
citite în anii '80, prin personajele lor "furioase" iubind mai degrabă tandru decât tumultuos, prin atmosfera de uzină din cele câteva pagini unde cuvântul de ordine era "noi muncim, noi nu gândim", dar mai ales prin curajul care încă mai răzbătea dintre rândurile rămase în urma foarfecelor cenzurii, îmi înseninaseră multe ore de lectură și-mi întăriseră încrederea că spiritul liberalismului nu poate fi înfrânt de nici un fel de dictatură. Pe scriitor îl cheamă Constantin Munteanu, iar cartea care-mi stăruia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
zărește prin calmul de-o clipă al ninsorii o clădire impunătoare, semirotundă, cu geamuri mari, din sticlă pe tot semirotundul ce pornește dinspre șosea pînă în partea opusă, unde ninsoarea cade ca într-o prăpastie. Prin acoperișul din șindrilă albă răzbate un frumos horn lucrat în cărămidă roșie, asemeni porțiunilor de zid dintre ferestre. Partea din spate se completează cu o clădire mică, în două niveluri, tot din cărămidă roșie. Un mic palat, într-un decor ireal, ca într-un basm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
un simbol al industrializării anunță intrarea pe teritoriul județului vecin. În stînga, un fragment dintr-o mare construcție anunță, pentru cei ce vin din sens invers, intrarea pe teritoriul județului Iași. Se înnoptează aproape văzînd cu ochii. Lumina farurilor abia răzbate la cîțiva metri prin fulgii deși. În față, pe șosea, ceva negru, neclar, de care se apropie cursa în viteză. Frînă bruscă. Pasagerii se trezesc săltați în picioare, apoi, în secundele următoare, cînd panica e în toi, cursa lunecă încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ta, că noi te-am așteptat acasă, și flori. Mulțumesc! se bucură Mihai. Vine mama la premieră? Cred c-o iau cu mine. Îmi mai dai telefon, că vremea asta, știi cum îi pe la noi: dacă ninge puțin, greu mai răzbați pîn' la șosea. Tot așa ninge și pe-acolo? Vezi că țuică nu ți-am pus; cei de la C.A.P. n-au dat drumul la cazan; au zis că dă abia cînd se termină totul de strîns de pe cîmp, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să mă iertați! N-o să vă mai deranjez, îmi pare rău! Sărut mîinile! vine în receptor răspunsul prompt, apoi se aude sunetul scurt, semn că telefonul a fost închis. Vlad rămîne cu palma pe receptorul metalic, biciuit de viscolul ce răzbate sub acoperișul peronului, bucuros că i s-a împlinit dorința ce-o simțea încolțită undeva în sufletul său, eliberat de obsesia femeii cunoscute în tren. De cînd are planuri serioase cu Sorina, dorindu-și să se căsătorească, pune mereu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mai aștept deloc! hotărăște Mihai uitîndu-se la ceas. Dacă vine cursa, o avea atîta minte șoferul să-mi lase geamantanele la bagaje. Salut! Vlad face un gest de salut și se întoarce spre sala de așteptare, în timp ce Mihai încearcă să răzbată prin urma lăsată de Radu de-a curmezișul sulurilor de zăpadă. *** Cînd soneria se aude pentru a treia oară, prelung, Paula strigă un "da" nervos și imediat se ridică din fotoliul în care a adormit ascultînd muzică. Tu erai... șoptește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
tip, care-și făcuse o pasiune din a escalada munții, pornește, ca și noi, pe o vreme bună, rămîne izolat, se află, vin în ajutor echipe de salvamont, elicoptere... Excelent! Asta-i! bate profesorul cu degetul în bar. Dacă nu răzbat frezele, vor veni elicopterele. Iar dacă elicopterele nu vor putea decola, spune Lazăr, preocupat de telefon, să insiste pentru convorbirea solicitată vor trimite amfibii, tancuri... Să știi că vor trimite! se înfurie profesorul. Impertinentule! murmură pentru sine. Iar dacă nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]