488 matches
-
ce se face cu lăstarii și butașii aproape veștezi, săpa acum de-a lungul peretelui casei pământul argilos, scotea bucăți de țărână înierbată, dădea cu târnăcopul, grebla, sădea mănunchiuri de bujori și cârciumărese, lupini, smulgea tulpinile de măceș dintr-un răzor și sădea gura-leului pentru vară și mușcate pentru toamnă. Sta acolo, în cizmele ei de cauciuc și cu șorțu-n față, în umbra încă luminoasă a mărului, cu mâinile în mănuși aspre strângând coada târnăcopului, își ștergea cu mâneca sudoarea de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în mănuși aspre strângând coada târnăcopului, își ștergea cu mâneca sudoarea de pe frunte și era o femeie care începea să semene puțin cu mamele prietenilor mei. Dar, altfel decât ele, mama stătea adesea minute în șir nemișcată la marginea unui răzor, se uita fix la el și pământul brun fărâmițat în bulgări se umplea de buchete, deschidea corole deasupra frunzelor cărnoase, desfășura petalele într-un evantai de culori care trebuiau să se asorteze, nuanțe de un maroruginiu treceau imperceptibil într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
într-un roșu închis sau într-un galben saturat care forma un fundal perfect pentru o paletă de stânjenei care scoteau vârfuri de lance albastre - compunea buchete, adevărate desfrâuri de gura-leului și ochiul-boului, mănunchiuri aranjate artistic pentru un salon și răzoare pentru un parc. Seara avea să se plimbe, când încă mai era lumină afară, într-o rochie lejeră de vară de-a lungul răzoarelor, avea să se oprească, din când în când, surprinsă, de parcă ar fi văzut pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
albastre - compunea buchete, adevărate desfrâuri de gura-leului și ochiul-boului, mănunchiuri aranjate artistic pentru un salon și răzoare pentru un parc. Seara avea să se plimbe, când încă mai era lumină afară, într-o rochie lejeră de vară de-a lungul răzoarelor, avea să se oprească, din când în când, surprinsă, de parcă ar fi văzut pentru prima oară florile, fermecată de aranjamentul acela, de micul „parc“ pe care ți-l puteai imagina dacă nu-ți ridicai prea mult ochii. Și tata își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
despre timpul de expunere la lumină, despre diafragmă, distanță și compoziție, apoi își procură un stativ, ale cărui picioare de aluminiu puteau fi prelungite, puse aparatul pe peluza proaspăt tunsă și noi, copiii, mama și el însuși ne așezarăm în spatele răzorului doldora de flori; își potrivi pe chip râsul lui larg, debordând de tinerețe și făcu o poză cu declanșatorul automat, care ne reprezenta în plină floare a vârstei, de parcă am fi fost fiecare o floricică din acest buchet văratic, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cu toate angaralele, având în mână prospectul, și pe masa ovală din Cöln zăceau cele două aparate de fotografiat, cilindrii negri, lentilele, filtrele și tata citea instrucțiunile, desfăcea piesele, le monta iar, introducea un film, ieșea în grădină, îngenunchea pe răzorul cu micsandre, ținându-și fața întoarsă într-o parte și, în timp ce apăsa iar și iar declanșatorul, în interiorul lui se stingea imagine după imagine. Acel carusel cosmic al sentimentelor se poticnea brusc de o mare decepție. Se pare că aparatul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
partenerul lui german de afaceri, destul de evaziv, în ciuda poreclei „Piper“ și a vizitelor la Gerda, în ciuda serii petrecute cu ea la Mannheim, când îi propusese să-i devină secretară. W. își vârî o măslină în gură, îi savură gustul, contemplând răzorul de flori de culoarea sângelui. Ce urmau să facă după siestă, îi întrebă. Ralph avea să plece cu Alfa lui la Florența, dar Hans Saner și W. au decis, spre văicăreala generală a copiilor - noi am fi preferat să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ne priveau pe noi cum stăteam în ușa camerei noastre; în spatele lui mergea mama, cu fața ei de marmură. Pe urmă W. s-a așezat în fotoliu, a deschis Biblia, a citit fără să citească, și noi priveam de la fereastră răzoarele de trandafiri, de flox și de gălbenele, ne duceam cu ochii până departe peste peluza de iarbă și merii bătrâni, ca să ne putem întoarce capul de la el, să nu fim nevoiți să vedem silueta aceea prăbușită și să ne asigurăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
înfig o palisadă circulară din crengi de lungimea unui deget în jurul acelei suprafețe, pe care urma s-o acopăr apoi cu o moviliță de pământ. Și tocmai atunci am văzut-o pe mama străbătând grădina cu peluzele cosite recent și răzoarele pline de flori, îndreptându-se spre mine. Purta o rochie de vară și nu știu care fusese motivul, apărut între timp, oricum ceva îmi scăpase, pentru că a spus o singură propoziție, pe care abia acum se simțea în stare s-o exprime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pregătiți de Frau Saner, o specialitate care îi obligase pe toți să scoată un „Ha!“ de uimire - din toată casa aceea, din scări și terase, din ferestrele largi ce dădeau înspre grădină, nu rămăsese în diapozitivele lui W. decât un răzor de mărgăritărele: înfloriseră atât de frumos. Priveam aceste imagini pe care tata le proiecta în serile de duminică pe pânza din camera de zi, poze plicticoase cu flori. Dar simțeam în ele dorința după ceva care - asemenea copacilor de pe mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
a muntelui, la vreo cincizeci de picioare adâncime. Peretele din spate e făcut din piatră, iar în fată, din lemn. Geamurile sunt acoperite cu hârtie. În fața peșterii e o mică porțiune de pământ drept. Sunt scaune din piatră și un răzor cu legume. Mao se trezește de dimineață și lucrează în grădină. Ardei iute, usturoi, roșii, yame, fasole și dovlecei - toate arată bine. Mao cară pe un umăr o cobiliță cu două găleți de apă la capete. Merge pe potecile înguste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
crăpături, liniuțe care se mișcau peste paie odată cu trecerea orelor, vederea lumii întregi era greu de suportat. Am așteptat cu răbdare câteva secunde. În față trebuia să fie o casă galbenă, cu cotețul câinelui aflat aproape de gard, puțin mai la stânga - răzoarele părăsite, iar în partea dreaptă strada. Toate urmau să se limpezească în câteva clipe. Deocamdată curgea o ceață mare și dureroasă, pe care ochi mei se străduiau să o alunge clipind. S-a lămurit întâi casa, cu cotețul ei gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
a fragmentelor în stil doctoral. Este hilar cât haos țicnit produce această falsă nevoie de ordine: "important e să iau un premiu pentru debut / să-mi caut o casă și să mă mut / pentru că iarna deja a trecut / a) la răzoare / b) pe ștefan cel mare / și să am în parcare / o mașină (un opel frontera sau un re-nault/ espace ar fi cel mai mișto) / c) sub nările tale / ca două confetti / plutind înspre squarul / din piața rosetti". La fel, întrebările
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
un fel de ordine celestă care sălășluia pe câmpurile alea pline de ciulini, măselariță și coada-șoricelului, de unde câinii Bucuresciilor se auzeau lătrând până-n zori. Eu sigur am simțit ceva în genul ăsta, chiar dacă, la un secol și jumătate distanță, dincolo de Răzoare, bălăriile mai creșteau doar în spațiile verzi dintre blocuri, în crăpăturile asfaltului și în cele trei văi importante - a Argeșului (unde întorceau autobuzele 68, 108 și 118), a Oltului (unde avea cap de linie 105) și a Ialomiței (unde opreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu picătură, lăsând să-ți invadeze simțurile ca o adevărată hoardă binefăcătoare... La sfârșitul mesei, călugărul a rostit în felul lui evlavios rugăciunea de mulțumire către Cel de Sus, pentru bucate. După masă, am pornit într-o scurtă plimbare printe răzoarele grădinii, oprindu-mă mai mult la cele cu flori de tot felul. Bătrânul avea meșteșug la toate. Se îngrijea în mod deosebit de legume, dar nu lăsa în părăsire florile. Și avea atât de multe! Când am ajuns la un mic
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
flori de tot felul. Bătrânul avea meșteșug la toate. Se îngrijea în mod deosebit de legume, dar nu lăsa în părăsire florile. Și avea atât de multe! Când am ajuns la un mic heleșteu din care îi venea apa folosită pentru răzoarele cu legume și flori, am băgat de seamă că vârșele cu pește aduse din vale erau scufundate în apă... Bătrânul s-a apropiat de mine pe nesimțite. Nu a scos nici un cuvânt, ci a rămas în contemplarea unei tufe de
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Când îi face ochi, om mai sporovăi. I-am urmat sfatul și îndată ce m-am cuibărit în hamac am adormit ca un prunc. Când m-am trezit, am dat cu ochii de bătrân, care deschidea și închidea calea apei către răzoare. Atunci m-am întrebat: „Oare călugărul nu obosește niciodată?” Știu la ce te gândești, dragule. Mie însă îmi ajunge noaptea, care și așa îmi pare prea lungă. Am tăcut cu ușoară jenă că m-a prins asupra faptului - cum s-
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
aceea... Dumnezeu cu mila... Păi când se adună atâta vinișor precum limpede precum apa de izvor, grâu și păpușoi, ce să faci cu ele? Nu ai alta încotro decât să le vinzi. Și asta n-o poți face acolo pe răzor, ci într-o dugheniță, o pivniță sau o crâșmă. Și mănăstirea Aron Vodă - ca și celelalte mănăstiri - nu ducea lipsă de asemenea acareturi. Ia amintește-ți ce spune Constantin Șerban voievod la 26 ianuarie 1661 (7169) despre o dugheană și
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
ales în octombrie, la Sfântu Dumitru, să stea sub umbrar, și cu o ulcică, două de turburel, și mititei, și fudulii de berbec, și-un pic de ghiudem, și pastramă de capră, momițe, numai ei doi, la o masă, printre răzoarele viei... La urmă, se-aprindea felinarele cu gaz și-ncepea lăutarii, și omu ei se fudulea să vie să-i cânte și lui la ureche. La urmă, se dregea c-o ciorbă de burtă, era cu chef și pleca acasă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
miros de paie ude (?!) care se amesteca cu acela de tutun pus la uscat în pod sau în odăile neocupate. Casele de o parte și alta a fîșiei de praf erau pleoștite ele căldură și de neputință. Ferestre mici, întunecate, răzoare pîrlite, fără îngrădituri. Alene trecea cineva ridicînd pulberea, ferindu-se. De undeva se auzea un țipăt ascuțit, prelung, "sacagiul" i-a explicat Ali Mehmet intuindu~i nedumerirea. "Chiar și pe Cocoș poți să-l aduci?" Ali Mehmet se încruntă ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
iluziile se retrăgeau.... M-am ridicat de la masă și m-am culcat. Conflict mai larg? îmi spuneam, care conflict? Nu există nici un conflict. Ce poate să facă un țăran? Să dea unuia cu sapa în cap că i-a călcat răzorul sau i-a jefuit ovăzul. În Ion, de Liviu Rebreanu, unul îi dă altuia cu sapa în cap că a venit la muierea lui, pe care o iubea mai dinainte. S-a scris! În Țăranii, de Reymont, o muiere e
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
fără o satisfacție secretă, pe acest atotputernic pitit în acel pod, departe de caii lui pe care îi călărea trecând ca o vijelie pe uliți, speriind-o pe mama, adesea cu capul plin de sânge după cine știe ce încăierare pentru un răzor pe care plugul vecinilor îl mușcase, sau după o bătaie cu socrii care nu dăduseră fetei nu știu ce vită promisă. Nu mai era mai-marele satului. - Tu ești băiatul lui nea Tudor Călărașu? îl aud că mă întreabă. Parcă avea o nostalgie
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
drumul de țârână, în cântecele amețitoare ale ciocârliilor, care tremurau cascade melodioase în lumina înălțimilor. Nemărginita câmpie plină de pâne adia ușor la suflarea vântului dimineții, întunecându-se în coborâșuri, sclipind ca aurul în coamele de val. Și treceam prin răzoarele umede de rouă, prin armata de secerători tăcuți, - și gândurile-mi pribegeau aiurea... Peste zi se lăsau călduri copleșitoare. Stam undeva, la umbră; îmi era sete și n-aveam apă; priveam petele rotitoare ale căldurii, și ochii mi se ținteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
asfințitul soarelui, într-o zi liniștită de septemvrie, mă întorceam din luncă și veneam gânditor pe podul răsunător de fier. Apa râului curgea pe dedesubt largă și lină, cu strălucire întunecoasă. În stânga, pe malul dinspre Galați, o bulgărie își întindea răzoarele lungi și liniile negre ale șănțurelelor, cu sticliri de șuvițe de apă printre zarzavaturi. Stăpânul ei era un om cu mustățile mari, zbârlite, cu ochii abia zăriți sub sprâncenele late; un om negru și tăcut. Stăpân la podul umblător din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dădeau cu pușca. Încărcau marfa, încasau banii, erau perceptori. Se întorceau în baltă. Aveau un ascunziș la Călan, între plăvii. Franțuzeasca lui de ascunziș! Căile acolo erau încâlcite ca mațele; nu le mai descurca nimeni. Mai aveau un ascunziș la Răzoare. Acolo Dălcăuș și-a pus muiere. Un tovarăș al său, de-i zicea Tistu, și-a adus și el pe a lui. Țineți voi aici bordeiul bine, așterneți pat de odihnă, faceți mâncare caldă. Noi venim prin desimea de sălcii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]