908 matches
-
anticipaseră ei? O asemenea concluzie ar putea fi discutabilă. Chemarea religiei, atât în formele ei tradiționale, cât și în cele noi, este probabil să fie încă durabilă. Gândirea raționalistă modernă și perspectiva religioasă coexistă într-o stare incomodă. O perspectivă raționalistă a cucerit multe aspecte ale existenței noastre, iar puterea ei nu pare să slăbească în viitorul apropiat. Cu toate acestea, vor exista cu siguranță reacții împotriva raționalismului, ce vor duce la perioade de renaștere religioasă. Există probabil puțini oameni în
Religiozitatea și instituțiile sociale în România by Ion Petrică () [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
viitorul apropiat. Cu toate acestea, vor exista cu siguranță reacții împotriva raționalismului, ce vor duce la perioade de renaștere religioasă. Există probabil puțini oameni în lume care să nu fi fost niciodată atinși de sentimente religioase, iar știința și gândirea raționalistă nu pot răspunde la asemenea întrebări fundamentale, cum ar fi scopul vieții în general probleme care s-au aflat dintotdeauna în interiorul religiei." (Giddens, 2000, p. 502). Schwartz și Huismans (1995) spun că religia oferă o bază pentru a înțelege de ce
Religiozitatea și instituțiile sociale în România by Ion Petrică () [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
marile țeluri", și asta deoarece distincția dintre subiect și obiect, dintre "mintea care gândește, rememorează și are imagini", pe de o parte, și "obiectele gândite, rememorate sau imaginate", pe de alta, este sistematic abolită. Deși au fost combătute de filosofii raționaliști și pozitiviști, aceste "teorii" au avut mare ecou în literatură, care s-a îndepărtat de "realism" (arta percepției imediate) cu scopul de a explora cealaltă față, nevăzută, a lumii, prin intermediul unui limbaj nou și "autonom", de tip muzical (muzica oferea
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ca "obiect" al investigației psihologice), însă fără a merge mai departe de atât. Raportându-se la imagini (fie că e vorba de percepții, fie de amintiri) ca la niște "semne" mai mult sau mai puțin descifrabile, într-o manieră pur raționalistă, romanul lui Lovinescu nu izbutește să facă reprezentabil inefabilul sufletesc prin acea miraculoasă fuziune, tipic proustiană, dintre intelect și sensibilitate, dintre "eu" și "lume". Dar, ca și À la recherche..., cu toate că pornește de la o experiență autobiografică, Bizu nu-i (doar
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
efect narcotizant, adormind conștiința, pe când apariția unui element inedit în decorul știut (trăsura cu pricina) trezește la viață amintirile "uitate". Deși e posibil ca mai curând zgomotul trăsurii să fi atras atenția călătorului, iată că Lovinescu răstălmăcește tot în cheie raționalistă procedeul memoriei involuntare, de vreme ce sugerează existența unui raport de cauzalitate între aspectul degradat al anacronicei trăsuri și reîntoarcerea în trecut. Dar, o dată declanșat mecanismul rememorării, atunci când niciun fel de factor exterior nu mai tulbură privirea interioară, amintirile "o iau razna
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și de ce prefera el portretul sau anecdota ca mijloace predilecte de "analiză" psihologică. Ispitit de promisiunea unei cunoașteri facile (semn al încrederii în paradigma pozitivismului științific ilustrat de psihanaliză), "impresionistul" Lovinescu va opta așadar, bovaric, tot pentru o soluție dogmatică, raționalistă, care să-i furnizeze "teoria" capabilă să explice fără rest presupusul "mister" al sufletului omenesc, luând totodată "o poziție definitivă în controversa dintre critici și psihanaliști". Afirmațiile acestea nu trebuie minimalizate, cum s-a întâmplat până acum, majoritatea comentatorilor semnalând
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
artă începe în momentul când sensul noțional al cuvintelor expiră chiar în pragul emiterii lor, pentru a iradia în jur o nouă iradiație de sensuri fosforescente ce depășesc realitatea". Interesant e că, în dialogurile dintre Eminescu și Mite, femeia (spirit raționalist, îngust) nu sesizează "inefabilul" artei humuleșteanului, elementul "liric", de sugestie, dar observă lipsa de unitate a "caracterului" lui Dănilă Prepeleac, spre indignarea poetului, pentru care "unitatea" cu pricina nu-i decât o "născocire a domnilor franțuzi", o banală și inutilă
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
principiul vieții înseși, mereu dinamică și imprevizibilă. În pofida opțiunilor lui teoretice, Lovinescu lasă impresia că ar fi însă tributar, în practica literară, tot concepției clasiciste, câtă vreme psihologia "eroului" său (cu suflet unitar și contradictoriu) admite o explicație de tip raționalist, ce pretinde a spulbera prejudecata "inefabilului" sufletesc, pernicioasele presupoziții metafizice. Măcar în această privință, criticul învinge "poetul" (romantic) din Lovinescu. Rezumând cele prezentate mai sus, putem spune că poezia lirică (formă de creativitate în care temperamentul "moldovenesc" își găsește expresia
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
echilibru între un aspect și celălalt. Cu alte cuvinte, pe de o parte, e o categorie care spune: Nu pleca în Occident, acolo este o junglă nimicitoare, toți cei care au plecat s-au întors prostiți, au devenit pozitiviști, empiriști, raționaliști etc." Este un mod de gândire care circulă, inclusiv de la "instanțe", de la cei care au devenit "demnitari culturali" în decursul acestui deceniu și jumătate. Pe de altă parte, este categoria celor care spun: "Trebuie să imităm ce e mai recent
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
Franței s-a realizat cel mai deplin în arta sa clasică. În timp ce orice efort va rămâne la orice alt popor, factice, așa cum s-a întâmplat cu Pope de pildă."3 Motivația principală a acestei afirmații are în vedere faimosul caracter raționalist al poporului francez, trăsătură care ar domina dimensiunea emoțională și instinctuală. Am insistat mai mult asupra acestor opinii deoarece, cu unele nuanțări, ele reprezintă baza de la care pornește construcția lucrării de față. Nuanțările se referă la respingerea oricărui tip de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de echilibru Antichitatea nu trebuie privită sub semnul perfecțiunii, nu trebuie idolatrizată, dar nici nu trebuie disprețuită căci reprezintă în continuare o sursă importantă de învățăminte. În acest sens, repercusiunile directe ale Disputei vizează crearea unui nou tip de estetică raționalistă și naționalistă, care a stabilit situarea la locul potrivit al valorilor Antichității și anume drept una din numeroasele etape ale dezvoltării literare. Pe de altă parte însă, bogăția ideologică pe care a produs-o acest conflict, se cuvine aprofundată prin
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a celor cinci milioane de români din Principatele Unite. Evident, sugerează preopinenții, că greutatea de pe un talerul cu 80 de milioane este strivitoare comparativ aceea de pe talerul cu doar 5 milioane! În materie de drept însă, replică Eminescu, răsturnând conceptul raționalist cartezian al dreptului și al "diplomației" rusești, cu precădere, trebuie înlocuită balanța/cumpăna cu cântarul, singurul îndrituit să nu introducă abuzul dreptului forței în locul forței dreptului. Și asta fiindcă nu întâmplător cei vechi au imaginat-o pe Themis legată la
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
nostru. Poziția Tractatus-ului va fi caracterizată de Pears drept „realism necritic“, deoarece „întrebarea dacă noi contribuim cu ceva la constituția lumii nu este nici măcar pusă“42. Wittgenstein nu ar fi crezut, desigur, așa cum au crezut autorii marilor sisteme de metafizică raționalistă, că ar putea fi produsă vreo dovadă directă a existenței unei structuri ultime a lumii. El a argumentat de la existența propozițiilor, a enunțurilor care descriu fapte, la existența rețelei de stări posibile - stările de lucruri atomare -, în care obiectele sunt
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
referire la „întunecimea acestor vremuri“. El nu oferă nici o indicație privitoare la ceea ce are în vedere vorbind de „întunecime“ într-o epocă de remarcabil progres științific și tehnic. Unul dintre răspunsurile posibile este că ceea ce viza Wittgenstein era ascensiunea „spiritului raționalist“, un spirit propulsat în primul rând de prestigiul crescând al gândirii științifice. În ce ar consta substanța acestui spirit putem înțelege mai bine dacă examinăm opiniile despre știință, morală și religie ale lui Russell. WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 345 3. Spiritul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
acestea nu este posibil ca ele să fie respectate în mod universal.“45 Și aceasta nu fiindcă deosebirile culturale ar fi ireductibile, ci deoarece nu toți oamenii ascultă glasul rațiunii. În numele universalismului rațiunii, Russell nu ar fi acceptat calificarea culturii raționaliste moderne și a civilizației tehnico științifice a Occidentului drept o cultură printre altele. Pentru el, ca și pentru gânditorii epocii luminilor, viața bună și guvernarea bună, inspirate și conduse de rațiune, se situau deasupra tuturor acelor deosebiri WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
situau deasupra tuturor acelor deosebiri WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 347 care se exprimă în mentalități și tradiții culturale. În exercițiul rațiunii, Russell vedea forța capabilă să dizolve pasiunile și idiosincraziile care îi despart și-i opun adesea pe oameni. Acel spirit raționalist pe care l-a promovat prin întreaga sa operă se opunea exaltării romantice și postromantice a artisticului și religiosului, adică a valorilor care particularizează culturile. Nu este greu să ne închipuim cum ar fi reacționat Russell chiar și față de versiunile
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
mai funcționează multe dihotomii familiare cum sunt rațional-irațional, întemeiat-neîntemeiat, adevărat-fals, corect greșit. Supoziția că ori de câte ori o persoană instruită crede ceva ea poate să răspundă și la întrebarea de ce crede asta îi apărea lui Wittgenstein drept o superstiție 350 GÂNDITORUL SINGURATIC raționalistă. El repeta că ceea ce trebuie mai întâi să admitem pentru a putea trăi și acționa nu este obiect al cercetării și al discuției raționale. La capătul lanțului temeiurilor și justificărilor pe care le putem da pentru ceea ce credem stă ceea ce
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
pus pe hârtie câteva observații pe care i le-a prilejuit lectura acestei voluminoase lucrări, ca și discuțiile pe care le-a avut cu Drury. Sunt observații care scot în evidență foarte bine contrastul dintre abordarea lui Wittgenstein și abordarea raționalistă, acea abordare care a fost comună unor filozofi ca Russell și unor cercetători ai credințelor și practicilor magice și religioase arhaice, cum a fost și autorul Crengii de aur. Wittgenstein contesta că prin practici magice omul arhaic urmărește obținerea unor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și interese de ordin material, Wittgenstein credea că în forma lor autentică, originală, aceste ritualuri sunt pur expresive. „Înfățișarea unei dorințe este eo ipso înfățișarea împlinirii ei. Magia a înfățișat o dorință; ea exprima o dorință.“63 Datorită mentalității sale raționaliste, Frazier este incapabil să înțeleagă practicile magic-religioase. El îi atribuie omului arhaic motivații ale omului modern, în primul rând intenția de a stăpâni forțele naturii: „Ce îngustime a vieții sufletești la Frazier! Ce incapacitate de a înțelege o altă viață
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
așa cum au fost Weininger și Wittgenstein, apropierea de creștinism are loc sub presiunea sentimentului apăsător al vinii și prin conștiința puterii salvatoare a umilinței, la capătul unei sforțări de a-și schimba orientarea vieții.66 Iată de ce punctul de vedere raționalist potrivit căruia putem câștiga, menține sau submina credința prin producerea unor temeiuri va apărea drept o iluzie. Din perspectiva lui Wittgenstein, în lumea modernă cu adevărat religioși sunt numai acei oameni care nu numai că au renunțat să fie mulțumiți
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
imaginate. O perspectivă similară în atribuirea numelor se poate realiza în cazul intuițiilor, deși în legătură cu acestea nu există o manieră unanim acceptată în conceperea lor. În prin-cipiu însă, intuițiile sînt forme nemijlocite ale cunoașterii, spre deosebire de cunoașterea logică mijlocită. Potrivit filozofilor raționaliști, intuiția este chiar o cunoaștere nemijlocită a adevărurilor de la care pleacă deducțiile (Descartes, Spinoza) sau o "formă a priori a sensibilității" (Kant), încît atribuirea unui nume nu ridică probleme (egalitate, infinit, spațiu etc.), deoarece intuițiile se structurează ca entități mintale
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
această diversificare au generat problema filozofică a unei limbi universale, care, în concepția lui G. W. L e i b n i z, reprezenta latura principală în efortul de reconstrucție a unității politice și confesionale a Europei. Pe linia gîndirii raționaliste, Leibniz a fost preocupat de construirea unei characteristica universalis, care nu era concepută ca un calcul algebric, ci ca o limbă universală, reprezentînd un aparat logic alcătuit din semne corespunzătoare obiectelor gîndirii și din regulile operării cu ele, care urma
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
înțeles că, fiind oricum inevitabilă, se impune a fi cultivată în orice împrejurare, și, în mod special, în realizarea textului filozofic, deschis inițiativelor individu-ale, exegezelor și interpretărilor marcate subiectiv, precum și construcției discursive în tipuri variate. Filozofarea ca exercițiu stilistic Gîndirea raționalistă a făcut din limbă un subiect predilect pentru investigația de tip filozofic, fără însă a redu-ce filozofarea la studiul limbii cu mijloacele filozofiei, indiferent cît de important era rolul atribuit limbii în caracterizarea umanului. În epoca lui Descartes și, mai
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
depăși obstacolele va dobândi "un sine nou" (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionnaire des symboles, ed. 1982). Liviu Ioan Stoiciu preia elemente de cadru mitic, modifică ad libitum, actualizează și schițează aluziv o filozofie; se pronunță sistematic în spiritul unui umanism raționalist. "Al șaselea glas" țintește clar instalarea în "Centrul Lumii"; din vechea gândire sapiențială se preia esențialul: "A te concentra, a găsi propriul / tău centru". Sentențios, solemn, Corul clamează lapidar: "În prezent culoarele labirintului se înmulțesc". În Antistrofa intră în joc
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
consideră Întoarcerea lui Ulise un spectacol-cheie (un fel de matrice a teatrului său viitor) a cărui semnificație deplină o înțelesese abia în momentul punerii în scenă a Clasei moarte. În același text2, el avansează două definiții ale ficțiunii dramatice: definiția raționalistă - ficțiunea ca „sistem inventat” - și definiția de tip „eminamente mistic” - drama ca ficțiune a lumii morților, de altfel, singura care îl interesează. Își amintește cu acest prilej și că, în 1944, în însemnările sale din epoca teatrului clandestin referitoare la
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]