KorAP: Find »[drukola/base=raționalitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...118 >

2,944 matches

Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682

odată cu acesta, democrația și diferențierea structurii sociale pe categorii și clase sociale sau pe stiluri de viață vor constitui de-a lungul modernității domenii constante de explorare și consacrare. Să remarcăm totodată că rațiunii i se adaugă interesele, astfel că raționalitatea coboară de pe soclul abstracțiilor filosofice și devine mai operațională prin implicarea în piața comercială burgheză în dezvoltare. Astfel de teme, consacrate de A. Smith în secolul al XVIII-lea, vor fi mereu revizitate și reinterpretate, prin opoziție sau prin continuitate

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
omul modern, comparându-le pe cele religioase cu cele asociate cu modul rațional de viață. Ambii au exclus explicațiile exclusiv materialiste bazate pe raționalizarea economică a comportamentului individual sau social. În acest sens, Pareto s-a preocupat de conflictul dintre raționalitatea economică și iraționalitatea conduitei umane, care, oricât ar fi de irațională științific, se dovedește eficientă și utilă social. Weber a admis inevitabilitatea raționalizării birocratice a societăților moderne, dar „despotismului birocratic” i-a opus cu insistență căile și modurile de afirmare

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
da predominanță societății, totalității sau „conștiinței colective” (sociale). Societatea indusă de și derivată din proiectul iluminist este o societate holistă. Societatea, la rândul său, a fost analizată cu referire la anumite instituții sau seturi instituționale: industria și industrialismul, birocrația și raționalitatea administrativă a statului național, relațiile de proprietate, distribuție și consum din societatea capitalistă, drepturile și libertățile individuale și democrația, valorile culturale materialiste și raționaliste, separarea formală a sectorului „public” de cel „privat”. Societatea indistinctă, privită ca totalitate, a fost treptat

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
tale quale progresul sau evoluția, ci le temperează prin cunoașterea beneficiilor, dar și a riscurilor pe care le generează (Ulrich Beck). Așa cum am văzut, unul dintre cele mai utilizate concepte iluministe este cel de rațiune, din care au fost derivate raționalitatea sau raționalizarea. De fiecare dată, rațiunea a fost asociată cu știința, iar ambele au fost opuse tradiției, care a fost identificată cel mai adesea cu religia, iar uneori cu elemente culturale care țin de obiceiuri, moduri de comportare, reguli de

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
obiceiuri, moduri de comportare, reguli de conviețuire, valori referențiale, mentalități etc., proiectate într-un trecut privit cu mefiență. Rațiunea analitică sociologică s-a vrut a fi științifică, adică similară cu metoda de cercetare din științele naturii, în special din fizică. Raționalitatea organizării sociale a luat forma birocrației impersonale și funcționale, eficiente și universalizate. Raționalitatea valorilor seculare era inițial opusă (i)raționalității valorilor religioase sau absolutiste. Societatea modernă trebuia să fie rațională, adică științifică, întrucât știința este sursa, mijlocul și scopul dezvoltării

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
un trecut privit cu mefiență. Rațiunea analitică sociologică s-a vrut a fi științifică, adică similară cu metoda de cercetare din științele naturii, în special din fizică. Raționalitatea organizării sociale a luat forma birocrației impersonale și funcționale, eficiente și universalizate. Raționalitatea valorilor seculare era inițial opusă (i)raționalității valorilor religioase sau absolutiste. Societatea modernă trebuia să fie rațională, adică științifică, întrucât știința este sursa, mijlocul și scopul dezvoltării sociale. Dacă au existat enunțuri universale despre societatea modernă, peste timp istoric și

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
sociologică s-a vrut a fi științifică, adică similară cu metoda de cercetare din științele naturii, în special din fizică. Raționalitatea organizării sociale a luat forma birocrației impersonale și funcționale, eficiente și universalizate. Raționalitatea valorilor seculare era inițial opusă (i)raționalității valorilor religioase sau absolutiste. Societatea modernă trebuia să fie rațională, adică științifică, întrucât știința este sursa, mijlocul și scopul dezvoltării sociale. Dacă au existat enunțuri universale despre societatea modernă, peste timp istoric și spațiu geografic, atunci cu siguranță acestea au

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
nu este compensată decât de multiplicarea asociațiilor și organizațiilor în cadrul unei „societăți civile” tot mai active și mai preocupate de controlul societății politice și economice formale. Știința și varianta ei aplicativă, industria, au fost considerate nu doar ca simboluri ale raționalității moderne opuse tradiției, ci și ca surse și forme ale creșterii economice. Proprietatea privată și piața, în cadrul unui mod capitalist de organizare a economiei, au constituit formele dominante de consacrare a modernității. Capitalismul industrial a generat producția fordistă de masă

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
așa cum spuneam, că modernitatea s-a caracterizat, în termenii lui Max Weber, prin „raționalizarea tuturor sferelor societății”, adică prin substituirea valorilor tradiționale cu valori rațional-legale în viața economică, politică și socială, pe când modernitatea reflexivă a societății postindustriale ar diminua importanța raționalității instrumentale și ar accentua valorile „postmaterialiste” ce ar corespunde autonomiei individuale, diversității sau expresivității individuale . În sfârșit, pe când calitatea vieții, exprimată prin standarde economice, a tins să crească, modul de viață configurat comunitar a tins să scadă. Rata criminalității a

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
interdependența și reciprocitatea, pe când societatea modernă, aflată sub influența apariției industriilor manufacturiere și a urbanizării accelerate, a specializării profesionale și a fragmentării spațiale, a creșterii densității interacțiunilor într-un spațiu social dilatat, a început treptat să se bazeze pe generalizarea raționalității legale, instrumentale și impersonale, adică pe legi și alte coduri normative scrise, pe relații interpersonale mai ales formale, pe eliberarea persoanelor de tirania tradițiilor și a cutumelor comunitare. Tranziția de la un tip de organizare socială la celălalt s-a asociat

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
plăcere a devenit o cale a vieții”. O astfel de viziune se repercutează inevitabil și asupra economiei sau a politicii. Numai că tocmai aceste repercusiuni induc contradicții sau tensiuni crescânde între ordinea tehnico-economică, animată de un principiu al eficienței și raționalității funcționale, și ordinea culturală, în care un astfel de principiu nu numai că este respins, dar instituie și acel principiu alternativ care celebrează valori antiraționale sau antiintelectuale. Puritanismul protestant invocat de Max Weber a ajuns astfel într-o totală recesiune

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
societății au oferit lui Bell șansa distanțării față de determinismele lineare, holiste și evoluționiste atât de frecvente în sociologia vremii. Așadar, societatea postindustrială, care abia se contura în vremea lui D. Bell, risca să se bazeze pe o mare scindare între raționalitatea ce domina în lumea economică și iraționalitatea tot mai extinsă din sectoarele culturii artistice și ale culturii vieții de zi cu zi. Numai prin eliminarea acestei scindări ar fi devenit posibilă reinstaurarea concordanțelor și accelerarea dezvoltării. Teoreticienii de mai târziu

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
ce rezultă din dezvoltarea sa în stadiul cel mai înalt al capitalismului. Aceasta nu ar însemna însă că am avea de-a face cu o nouă epocă a dezvoltării sociale, ci doar cu o „logică de tip cultural”, ce relevă raționalitatea constitutivă a capitalismului. Jameson e categoric în această privință: Postmodernul poate să fie chiar ceva mai mult decât o perioadă tranzițională între două stadii ale capitalismului, [fiind stadiul] în care formele mai timpurii ale economicului sunt în procesul de a

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
apoi consacrările modernității, care în mod clar au dobândit contur mai întâi în Occidentul european odată cu Iluminismul, pentru ca apoi să se generalizeze neîncetat în toate societățile. Dezvoltări cum ar fi urbanizarea, industrializarea, aplicarea științei și tehnologiei, birocratizarea, ierarhizarea și extinderea raționalității legal-instrumentale, aprofundarea diviziunii muncii, specializarea ocupațională, înlocuirea statusului social moștenit cu statusul dobândit, creșterea mobilității sociale și spațiale, constituirea statelor naționale, niveluri tot mai înalte de școlaritate, diminuarea rolului religiei, creșterea nivelului de trai și a speranței medii de viață

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
au considerat interacțiunile, instituțiile și structurile socio-culturale ca fiind distincte și separate atât de mediul lor natural, cât și de contextul material, economic și tehnologic în care sunt instituite acțiunile umane și este produsă cunoașterea socială. Ele au dat prioritate raționalității, au valorizat știința și au instituit binoame polare ireconciliabile de tipul: valori vs fapte, structură (obiect) vs agenție (subiect), mijloace vs scopuri, realitate vs ficțiune, eternitate vs istorie, generalitate vs particularitate. Cunoașterea ar fi externă construcției sociale, ar aparține experților

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
un continuum, însă dezirabilitatea instituțională și răspunderea socială aveau referințe bine marcate. Organizarea birocratică (rațională) se știa în ce constă, avea norme și frontiere bine delimitate. Normele puteau fi încălcate, însă răspunderea pentru dezorganizarea rezultată era invocată pentru a restabili raționalitatea birocratică. Ceea ce s-a întâmplat odată cu intrarea modernității într-un nou stadiu de dezvoltare constă în schimbarea coordonatelor, extinderea continuumurilor variaționale și multiplicarea variațiilor specifice structurilor instituționale până acolo încât dihotomiile disjunctive au fost înlocuite de acceptarea formulelor conjunctive de

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
culturale, care au generat o dezagregare a identităților personale moștenite și stări anomice sociale și individuale tot mai extinse. Individul eliberat de comunitățile locale integratoare și de tradițiile acestora ne apărea prins, în perioada de consacrare a modernității, de o raționalitate tot mai birocratică (cf. Max Weber) și de o stare de anomie socială (cf. E. Durkheim). Altfel spus, rolurile sociale (ceea ce un individ face sau este așteptat să facă) erau definite și organizate birocratic, iar construcția identităților individuale (cine sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
aplicare, încât aparțin de fapt aceluiași „program instituțional”, de tip birocratic și clasic, prin care se urmărește inducerea unei raționalizări transformatoare, însă cu rezonanțe prea îndepărtate de viața individuală efectivă. Trebuie să admitem că e greu de presupus că o raționalitate atât de rece și o distanțare atât de mare față de viețile personalizate, cum sunt cele specifice programelor respective, ar putea anima individualitățile altfel decât prin adeziuni complezente și adesea episodice. Ultima dintre abordările instituționale menționate, deși centrată pe intenții, dorințe

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
încă nu există nici convergențe profunde, nici medii active de comunicare și nici măcar contestări consecvente, riguroase și reciproce de amploare. Cele două universuri sunt prinse într-un paralelism pe care unii l-ar putea analiza cu instrumentele reci ale unei raționalități de tip more geometrico, dar fără să treacă dincolo de aparențe. Poate că aceștia ar identifica „locul geometric” al transformărilor în niște construcții instituționale etalate în tipologii și ecuații, dar se opresc aici într-o asemenea măsură, încât scapă tocmai domeniul

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
Individualitatea rațională asimilează cunoașterea științifică nu doar pentru a se califica profesional, ci și pentru a se analiza pe sine, pentru a ordona gândurile, opțiunile și acțiunile care-i sunt proprii și pentru a se integra în organizații a căror raționalitate este științific ordonată. Cunoașterea și modernitatea s-au aflat în relații atât de strânse, încât orice istorie a cunoașterii științifice și a aplicațiilor ei este și o istorie a modernității. Referindu-se la începuturile modernității, S. Toulmin demonstrează cu multe

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
proporțional doar cu ritmul de recesiune al modernității organizate. Înaintăm atât de rapid în universurile modernității reflexive, încât dualitatea actuală a celor două modernități va rămâne rapid doar în amintirea experiențelor trecute. De aceea, este cazul să considerăm competiția dintre raționalitățile ce corespund perioadei de dominare a dualității și să optăm deja pentru reflecția critică asupra ei și pentru înțelegerea reflexivității modernității actuale. Mai întâi, distingem acea raționalitate (structurală) ce corespunde raționamentelor structurale specifice „programelor instituționale” clasice. Statul-leviathan aplică politici și

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
doar în amintirea experiențelor trecute. De aceea, este cazul să considerăm competiția dintre raționalitățile ce corespund perioadei de dominare a dualității și să optăm deja pentru reflecția critică asupra ei și pentru înțelegerea reflexivității modernității actuale. Mai întâi, distingem acea raționalitate (structurală) ce corespunde raționamentelor structurale specifice „programelor instituționale” clasice. Statul-leviathan aplică politici și decizii de sus în jos, analiza socială este structurală, explicația mecanismelor funcționării sociale se face prin invocarea structurilor, cunoașterea este distribuită asimetric între experți și novici. În

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
structurale specifice „programelor instituționale” clasice. Statul-leviathan aplică politici și decizii de sus în jos, analiza socială este structurală, explicația mecanismelor funcționării sociale se face prin invocarea structurilor, cunoașterea este distribuită asimetric între experți și novici. În al doilea rând, distingem raționalitatea reflexivă, care-i opusul raționalității structurale, în măsura în care structurile sunt pe atât de evanescente și flexibile, pe cât sunt produse ale indivizilor autonomi și reflexivi. În al treilea rând, invocăm acea raționalitate comună a actorilor individuali reflexivi care este concretizată de premisele

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
Statul-leviathan aplică politici și decizii de sus în jos, analiza socială este structurală, explicația mecanismelor funcționării sociale se face prin invocarea structurilor, cunoașterea este distribuită asimetric între experți și novici. În al doilea rând, distingem raționalitatea reflexivă, care-i opusul raționalității structurale, în măsura în care structurile sunt pe atât de evanescente și flexibile, pe cât sunt produse ale indivizilor autonomi și reflexivi. În al treilea rând, invocăm acea raționalitate comună a actorilor individuali reflexivi care este concretizată de premisele, cristalizările și modelele culturale ale

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
asimetric între experți și novici. În al doilea rând, distingem raționalitatea reflexivă, care-i opusul raționalității structurale, în măsura în care structurile sunt pe atât de evanescente și flexibile, pe cât sunt produse ale indivizilor autonomi și reflexivi. În al treilea rând, invocăm acea raționalitate comună a actorilor individuali reflexivi care este concretizată de premisele, cristalizările și modelele culturale ale vieții, adică de acele enunțuri, norme sau reguli derivate din și aplicate în experimentele trăite ale vieții. Cele trei raționalități se află în prezent în

[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]