433 matches
-
Ju 88R-1 să dezerteze. Acest avion era dotat cu radarul de bord Lichtenstein B/C. Ca urmare, britanicii au dezvoltat metode simple și eficiente pentru blocarea capacității de identificare a bombardierelor de noapte ("Chaff" - panglică reflectoare metalizată pentru interferență în radiolocație), punând capăt tacticii "Wilde Sau" prin care avioanelor de vânătoare diurnă erau folosite pentru interceptările de noapte. Bombardarea Hamburgului în iuluie 1943 a fost făcut dincolo de raza de acțiune OBOE, bombardierele RAF au folosit pentru prima oară pe utilizarea radarului
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
C-1" al Luftwaffe pe la mijlocul anului 1943, în primele șase lunmi ale anului 1944, ofensiva RAF Bomber Command a trebuit facă față eforturilor germanilor pentru câștigarea războiului tehnologic. Bomber Command a introdus contramăsurile "Chaff" (panglică reflectoare metalizată pentru interferență în radiolocație) cunoscute de germani ca "Düppel", care duceau la „orbirea” radarelor germane și la o localizare dificilă a poziției bombardierelor. Pentru reducerea pierderilor și mai mult, Bomber Command și-a scurtat atacurile deasupra țintelor până la cinci minute, reducând astfel posibilitatea interceptării
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
Radarul P-8 (în rusă ”Волга”, după clasificarea NATO ”Knife Rest A”) a fost o stație de radiolocație terestră, sovietică, pentru descoperire îndepărtată, care lucra în gama de unde metrice. A fost prima stație de radiolocație sovietică de observare circulară a spațiului aerian. În comparație cu celelalte stații sovietice existente (RUS-2, RUS-2s și P-3) noua stație a îmbrățișat o serie
P-8 (radar) () [Corola-website/Science/336066_a_337395]
-
Radarul P-8 (în rusă ”Волга”, după clasificarea NATO ”Knife Rest A”) a fost o stație de radiolocație terestră, sovietică, pentru descoperire îndepărtată, care lucra în gama de unde metrice. A fost prima stație de radiolocație sovietică de observare circulară a spațiului aerian. În comparație cu celelalte stații sovietice existente (RUS-2, RUS-2s și P-3) noua stație a îmbrățișat o serie de modernizări. Radarul a fost și în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României
P-8 (radar) () [Corola-website/Science/336066_a_337395]
-
observare circulară și de înălțime. Indicatorul de înălțime în combinație cu un goniometru a permis să se determine unghiul de înălțare al țintei cu ajutorul unei nomograme și înălțimea ei de zbor. În compunerea stației a intrat și interogatorul terestru prin radiolocație NRZ- 1, având o antenă separată și lucrând în sistemul de identificare a apartanenței de stat a avioanelor numit ”Kremnîi-1”. Pentru protecția împotriva bruiajului pasiv s-a folosit cel mai simplu sistem de selecție a țintelor mobile (SȚM) cu heterodină
P-8 (radar) () [Corola-website/Science/336066_a_337395]
-
s-a utilizat pe scară largă în diverse tehnici radar și de comunicații militare. Mobilitatea și alte posibilități tactice ale radarului P-8 au creat anumite premise pentru utilizarea acestui radar în Trupele de Apărare Antiaeriană în compunerea posturilor de radiolocație de detectare timpurie a țintelor aeriene și în compunerea punctelor de comandă ale unităților de artilerie antiaerienă. Între anii 1956 și 1957 radarul P-8 și moștenitorul acestuia radarul P-10 au fost dotate cu echipament îmbunătățit pentru suprimarea țintelor
P-8 (radar) () [Corola-website/Science/336066_a_337395]
-
Radarul P-12 (în limba rusă ”Енисей”, index GRAU 1RL14, după clasificarea NATO ”Spoon Rest”) a fost o stație de radiolocație sovietică, mobilă care lucra în gama de unde metrice, pusă în exploatare în anul 1956. A fost în înzestrarea unităților din Apărarea Antiaeriană a Teritoriului, Forțele Aeriene, Marina Militară și Apărarea Antiaeriană a Trupelor de Uscat. Radarul a fost și în
P-12 (radar) () [Corola-website/Science/336142_a_337471]
-
Bukvalov. A fost introdus în înzestrarea forțelor armate ale URSS în anul 1956 și a fost produs în serie de către uzina de televiziune V.I. Lenin din orașul Gorki (în prezent Nijnii Novgorod). Radarul P-12 a fost prima stație de radiolocație care s-a exportat (în afara statelor Tratatului de la Varșovia). Radarele P-12 au luat parte la acțiunile de luptă din Vietnam și Orientul Apropiat. Una din stații a fost capturată de către desantul israelian, în luna decembrie 1969, în cursul războiului
P-12 (radar) () [Corola-website/Science/336142_a_337471]
-
înălțime) beneficiarilor de informații despre situația aeriană. Radarul P-12 a fost echipat cu un rând de aparatură de protecție la bruiaj (sistem de selecție a țintelor mobile - SȚM) și aparatură de reacordare în frecvență precum și cu interogator terestru prin radiolocație NRZ-12, în sistemul ”Kremnîi-2”. Stația a avut trei indicatori: indicator de observare circulară (IOC), indicator de înălțime (IH) și un IOC portativ care se putea instala în punctele de comandă ale unităților din Apărarea Antiaeriană a Teritoriului, Forțele Aeriene și
P-12 (radar) () [Corola-website/Science/336142_a_337471]
-
apărute în anii '50 în sistemul de apărare antiaeriană a țării, trupelor și flotei. În toată perioada de exploatare s-a realizat modernizarea radarului P-12 în următoarele variante: Toate radarele P-12 au avut în dotare interogatorul terestru prin radiolocație NRZ-12 pentru determinarea apartenenței de stat a aparatelor de zbor. Totodată s-au făcut lucrări pentru trecerea stației P-12MP pe o nouă structură și conjugarea ei cu un nou sistem de identificare a apartenenței de stat a avioanelor ("Kremnîi-2M"). Ca
P-12 (radar) () [Corola-website/Science/336142_a_337471]
-
NRZ - prescurtarea expresiei din limba rusă ” Наземный Радиолокационный Запросчик” - este un interogator terestru prin radiolocație. Luînd în considerare destinația interogatorului acesta are, în traducere, și alte denumiri: instalație de întrebare de la sol sau aparat terestru de recunoaștere. Expresia folosită în domeniul militar în România este și Aparat Terestru de Recunoaștere (ATR). A fost și este
NRZ radar () [Corola-website/Science/336299_a_337628]
-
informație suplimentară. Semnalul emis are o anumită codificare dată de un ”filtru cod”. Semnalul de răspuns ajunge la receptorul interogatorului terestru și dacă trece prin ”filtrul cod” (având aceeași codificare cu a semnalului emis) este reprodus pe ecranul stației de radiolocație, într-un mod specific, și mijlocul aerian este recunoscut ca fiind ”amic”. Există mai multe ”filtre cod” care se schimbă aleator pe parcursul unei zile. Tipuri de instalații de răspuns: Tipuri sovietice și rusești de interogatoare terestre prin radiolocație: Pe toate
NRZ radar () [Corola-website/Science/336299_a_337628]
-
stației de radiolocație, într-un mod specific, și mijlocul aerian este recunoscut ca fiind ”amic”. Există mai multe ”filtre cod” care se schimbă aleator pe parcursul unei zile. Tipuri de instalații de răspuns: Tipuri sovietice și rusești de interogatoare terestre prin radiolocație: Pe toate celelalte radiotelemetre s-a introdus același tip de interogator (NRZ-20) dar a primit numerotația de la radiotelemetrul respectiv (NRZ-12, NRZ-14, NRZ-15, NRZ-19). Începând cu radarul P-18 s-a introdus un interogator terestru prin radiolocație autonom, instalat pe un
NRZ radar () [Corola-website/Science/336299_a_337628]
-
de interogatoare terestre prin radiolocație: Pe toate celelalte radiotelemetre s-a introdus același tip de interogator (NRZ-20) dar a primit numerotația de la radiotelemetrul respectiv (NRZ-12, NRZ-14, NRZ-15, NRZ-19). Începând cu radarul P-18 s-a introdus un interogator terestru prin radiolocație autonom, instalat pe un automobil, denumit ”Parola”.
NRZ radar () [Corola-website/Science/336299_a_337628]
-
Radarul P-14 a fost o stație de radiolocație sovietică, care lucra în gama de unde metrice. Radarul a lucrat independent sau în compunerea sistemelor automatizate de conducere din Apărarea Antiaeriană a Teritoriului. Radarul a fost realizat în trei variante, începând cu anul 1959. În aceste variante a fost și
P-14 (radar) () [Corola-website/Science/336545_a_337874]
-
aproximativ 24 de ore. Pe o remorcă separată (AP3) era instalat un post de comandă de la distanță cu doi indicatori. Acest post putea fi instalat la o distanță de 1 km față de poziția de bază a radarului. Pentru identificarea prin radiolocație a țintelor aeriene stația a fost echipată cu interogator terestru prin radiolocație de tip NRZ-14 sau aparatura ”Parola”. Radarul avea prevăzute trei moduri de funcționare: Protecția radarului în condițiile acțiunii bruiajului activ se asigura, prin reacordarea pe o altă frecvență
P-14 (radar) () [Corola-website/Science/336545_a_337874]
-
post de comandă de la distanță cu doi indicatori. Acest post putea fi instalat la o distanță de 1 km față de poziția de bază a radarului. Pentru identificarea prin radiolocație a țintelor aeriene stația a fost echipată cu interogator terestru prin radiolocație de tip NRZ-14 sau aparatura ”Parola”. Radarul avea prevăzute trei moduri de funcționare: Protecția radarului în condițiile acțiunii bruiajului activ se asigura, prin reacordarea pe o altă frecvență de lucru și, pentru prima dată, folosirea unui sistem de autocompensare pe
P-14 (radar) () [Corola-website/Science/336545_a_337874]
-
sovietică. Aceasta a fost utilizată pe scară largă în formațiunile radiotehnice din Trupele de Apărare Antiaeriană a țării, Forțele Aeriene și Marina Militară precum și în Apărarea Antiaeriană a Armatei. După o serie de modernizări a fost folosită în posturile de radiolocație ale formațiunilor radiotehnice și în punctele de comandă ale formațiunilor de artilerie și rachete antiaeriene ale eșaloanelor operative și tactice din Ap.A.A. Pe tot timpul exploatării au fost lansate următoarele modernizări: Radarul P-15 a fost destinat pentru
P-15 (radar) () [Corola-website/Science/336594_a_337923]
-
fost redusă, dar diagrama antenei se aduce mai aproape de suprafața pământului și pentru acest lucru radarul putea, de asemenea, localiza ușor avioanele care zboară la înălțime foarte mică (300 - 500 m). Radarul a fost echipat cu sistemul de interogare prin radiolocație care lucra în sistemul de recunoaștere ”Kremnîi-2”, NRZ-15. Radarul P-15 a fost montat pe un vehicul împreună cu sistemul de antenă cu două etaje și putea fi gata de luptă din poziția de marș în 10 minute. Unitatea de furnizare
P-15 (radar) () [Corola-website/Science/336594_a_337923]
-
Radarul P-18 (în limba rusă ”Tepek”, index GRAU - 1RL131, după clasificarea NATO ”Spoon Rest D”) este o stație de radiolocație produsă în fosta URSS din anul 1971, mobilă, de observare circulară, pentru determinarea a două coordonate, care lucrează în gama de unde metrice. Radarul a fost și în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României. În prezent este
P-18 (radar) () [Corola-website/Science/336590_a_337919]
-
12 ”Enisei”. Radarul P-18 a fost realizat pe baza radarului P-12MP, pe calea translatării aparaturii pe noua bază de elemente (două camioane tot-teren de tip Ural). În același timp a fost prevăzută conjugarea radarului cu sistemul de recunoaștere prin radiolocație a apartenenței de stat a mijloacelor aeriene, apărut la aceea vreme, care lucrează în sistemul ”Kremnîi-2M”, aparatura ”Parola”. După trecerea cu succes a testelor din teren, noul radar P-18, în anul 1971, a fost introdus în înzestrarea Armatei Sovietice
P-18 (radar) () [Corola-website/Science/336590_a_337919]
-
ofițer inginer, meserie pe care o va îmbrățișa până la ieșirea la pensie, în 1990. Între 1956 și 1969 își desfășoară activitatea de cadru didactic în învățământul militar tehnic de nivel post liceal și superior, la "Școala Militară de Ofițeri de Radiolocație" București (până în 1960), școală care s-a mutat la Brașov (pe atunci orașul Stalin), unindu-se cu școală militară de acolo și devenind "Școala Militară de Ofițeri de Artilerie Antiaeriană și Radiolocație", iar din 1964 "Școala Militară Superioară de Ofițeri
Andrei Ciontu () [Corola-website/Science/336595_a_337924]
-
și superior, la "Școala Militară de Ofițeri de Radiolocație" București (până în 1960), școală care s-a mutat la Brașov (pe atunci orașul Stalin), unindu-se cu școală militară de acolo și devenind "Școala Militară de Ofițeri de Artilerie Antiaeriană și Radiolocație", iar din 1964 "Școala Militară Superioară de Ofițeri de Rachete Antiaeriene și Radiolocație". Această școală forma ofițeri (locotenenți) tehnici într-o specialitate modernă, RADARUL, pentru Armata Română. este încadrat inițial ca lector în cadrul catedrei de "Bazele radiolocației", disciplină predată în
Andrei Ciontu () [Corola-website/Science/336595_a_337924]
-
care s-a mutat la Brașov (pe atunci orașul Stalin), unindu-se cu școală militară de acolo și devenind "Școala Militară de Ofițeri de Artilerie Antiaeriană și Radiolocație", iar din 1964 "Școala Militară Superioară de Ofițeri de Rachete Antiaeriene și Radiolocație". Această școală forma ofițeri (locotenenți) tehnici într-o specialitate modernă, RADARUL, pentru Armata Română. este încadrat inițial ca lector în cadrul catedrei de "Bazele radiolocației", disciplină predată în anul doi de studiu. În primii 4 ani, la Școala din București, a
Andrei Ciontu () [Corola-website/Science/336595_a_337924]
-
Artilerie Antiaeriană și Radiolocație", iar din 1964 "Școala Militară Superioară de Ofițeri de Rachete Antiaeriene și Radiolocație". Această școală forma ofițeri (locotenenți) tehnici într-o specialitate modernă, RADARUL, pentru Armata Română. este încadrat inițial ca lector în cadrul catedrei de "Bazele radiolocației", disciplină predată în anul doi de studiu. În primii 4 ani, la Școala din București, a fost avansat la gradul de căpitan și trecut în funcția de lector superior. După mutarea la Brașov a fost avansat la gradul de maior
Andrei Ciontu () [Corola-website/Science/336595_a_337924]